ACTE ALE AUTORITĂŢILOR PUBLICE. Jurisprudență Impozite şi taxe
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Sentinţă comercială nr. 1467/CA/2015 din data de 09.06.2015
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire a sentinței nr. 941/25.03.2014, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 5076/85/2013, în cauza având ca obiect pretenții, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1491/85/2015, revizuentul P… M…, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie schimbată în tot sentința atacată și, rejudecând, să fie admisă acțiunea formulată de reclamant.
În motivarea cererii de revizuire, reclamantul a arătat că instanța a soluționat cauza pretinzând conformitatea cu dreptul Uniunii a Legii nr. 9/2012, în forma sa finală de aplicare, însă, în mod vădit, soluționarea cauzei este efectuată cu încălcarea principiului priorității dreptului unional, Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând prin Hotărârea Marii Camere dată în cauza C-76/I4 (pct, 44-50) că:
- scutirea în perioada de referință de taxa instituită prin această lege a transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s-a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă a avut că efect sustragerea de la plata taxei în cauză, a primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra acestor autovehicule, în timp ce această taxă a fost percepută-invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție a favorizat astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și a descurajat importul unor autovehicule similare. Mai mult, la punctul 50 teza finală, Curtea a defipt că: valoarea reziduală a taxei (nn. auto) care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 si 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul precedent (Hotărârea X, C-437/12, EU:C:2013:857, punctele 30-32), o asemenea situație este incompatibilă cu articolul 110 TFUE. Coroborând acest principiu jurisprudențial unional cu respingerea cererii de limitare în timp a efectelor hotărârii pronunțate de CJUE (pct. 52-59), rezultă că și taxa de emisii poluante percepută în perioada 01.01.2013-14.03.2013 (cum este în cazul în speță) este prohibită de dreptul Uniunii și este supusă repetițiunii cu dobânda aferentă. Cum jurisprudența CJUE constituie izvor de drept comunitar derivat, fiind de aplicabilitate directă, imediată și prioritară în raport cu dreptul intern, aplicându-se și relațiilor juridice preexistente (ex tunc și nu ex nunc) se impune admiterea cererii de revizuire.
În drept, s-au invocat prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 27 C. proc. civ.
Cererea de revizuire a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
La data de 21.05.2015, intimata AJFP Sibiu a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității arătând că revizuentul a achiesat la hotărârea instanței de fond întrucât nu a formulat recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire, făcând trimitere la dreptul la un proces echitabil și principiul stabilității raporturilor juridice.
În drept, s-au invocat prevederile art. 205 C.proc.civ., art. 21 din legea nr. 554/2004.
Pârâta, Administrația Fondului pentru Mediu, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând prioritar excepțiile invocate, instanța reține că:
Față de excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de către intimata de ordin I prin întâmpinare, instanța constată că, prin Decizia 1609/2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 21 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care face referire la termenul de 15 zile în care putea fi introdusă cererea de revizuire, iar, din 27.01.2011, această dispoziție și-a încetat de drept aplicabilitatea.
Prin urmare, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În concluzie, începând cu data de 27 ianuarie 2011, dispozițiile art. 21 alin. 2 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se suspendă de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice începând cu data de 14 martie 2011, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.
Din 14 martie 2011, nemaiexistând un termen legal imperativ prevăzut de lege, nu se poate concluziona altfel decât că legea procedurală specială nu impune un termen de decădere în interiorul căreia trebuia depusă cererea de revizuire întemeiată pe regulile speciale de procedură impuse de art. 21 alin. 2. Însă, având în vedere principiul securității raporturilor juridice, chiar în condițiile lipsei de reglementare din partea legiuitorului național și a lăsării în suspensie a dreptului judecat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, nu poate fi lăsată posibilitatea contestării acesteia, sine die, prin intermediul căilor extraordinare de atac, întrucât ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO și art. 21 din Constituția României.
Or, dreptul comun care reglementează calea de atac a revizuirii îl constituie art. 509 pct. 10 Cod procedură civilă, care se aplică în lipsa intervenției legiuitorului spre reglementarea termenului de revizuire pentru cazul menționat. Drept urmare, conform art.511 alin. 3 Cod procedură civilă, în situația formulării cererii de revizuire "pentru motivele prevăzute la art. 509 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, partea I.
În același sens, s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 595/8.02.2013, care a reținut împrejurarea că "odată pronunțată hotărârea Curții Europene și realizată fiind publicitatea soluției adoptate de instanța europeană, partea interesată în promovarea unei cereri de revizuire în temeiul art. 322 pct. 9 C.proc.civ. din 1864, poate declara această cale extraordinară de atac oricând după pronunțarea ei (și rămânerea definitivă a acesteia) până la împlinirea termenului legal, imperativ - cele 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, după împlinirea lui, intervine însă decăderea din acest drept și sancțiunea respingerii cererii ca tardivă";.
Având în vedere că termenul de 3 luni nu s-a împlinit, deoarece actiunea a fost formulata în data de 07.05.2015, iar Hotărârea CJUE (Marea Cameră) a fost pronunțată în cauza C-76/14 (M…M… împotriva Instituției Prefectului - Județul Brașov - Serviciul public comunitar regim de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor), în data de 14.04.2015, se va respinge excepția tardivității.
Față de excepția inadmisibilității revizuirii pe motiv că revizuentul a achiesat la hotărârea instanței de fond întrucât nu a formulat recurs împotriva acesteia, instanța constată că aceasta nu este fondată, întrucât, spre deosebire de recurs, care urmărește remedierea erorilor de drept, revizuirea are drept scop, de regulă, îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea definitivă, cele două căi de atac fiind complementare și putând fi exercitate chiar și concomitent.
Deliberând asupra cererii de revizuire, instanța reține:
Prin sentința nr. 941/25.03.2014, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 5076/85/2013, devenită definitivă prin nerecurare, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P… M… în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, acțiune având ca obiect pretenții -restituire taxă pentru emisii poluante și obligarea la plata dobânzii fiscale.
Potrivit art. 21 alin. 2 teza 1 din Legea 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca …, tip …., cu număr de identificare ……, iar, prin decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la cererea reclamantului, s-a stabilit pentru acest autovehicul o taxă în sumă de 9.178 lei.
La data de 10.07.2013, prin cererea adresată pârâtei emitente a deciziei de calcul, înregistrată sub nr. 191910 (fila 15), s-a solicitat restituirea taxei pentru emisiile poluante, cerere cu privire la care nu s-a formulat răspuns.
Față de aceste împrejurări, acțiunea se impune a fi analizată prin prisma Legii 9/2012, astfel cum era în vigoare la data de 30.01.2013, data achitării prin plată voluntară a taxei în cauză-chitanța fila 11.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din acest act normativ, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Instanța, analizând acțiunea prin prisma compatibilității acestui sistem de taxare, în raport cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E (fost art. 90), reține că, potrivit acestora, ,,Nici un stat membru nu poate să impună, direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";.
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor Legii nr. 9/2012, forma în vigoare la data de 30.01.2013, cu art. 110 din T.F.U.E., și implicit constatarea nelegalei pretinderi a taxei de emisii poluante instituită prin acest act normativ, invocând în mod corect și dispozițiile art. 148 aliniatul 2 din Constituția României, potrivit cărora, ca efect a aderării statului nostru la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, acestea precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legea internă.
În realizarea acestei analize judecătorul național, ca prim judecător comunitar, spre asigurarea protecției drepturilor conferite prin dispozițiile ordinii juridice comunitare, are obligația de asigura efectul deplin al normelor comunitare, împotriva oricărei dispoziții contrare ale legislației naționale, chiar ulterioară, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale ( hotărârea C.J.E. din 09.03.1978, cauza C-106/1977 - Admministrazionedelefinanzedello Stato c. Simmenthal Spa. ), întrucât art. 110 din T.F.U.E. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale ce se impun a fi protejate pe cale jurisdicțională.
Cu privire la Legea nr. 9/2012, forma în vigoare la data de 30.01.2013, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C-76/14 (M… M… împotriva Instituției Prefectului - Județul Brașov - Serviciul public comunitar regim de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor), urmare a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, că "articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, dar că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.";
În opinia C.J.C.E., articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă, iar o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare.
Curtea a mai statuat că "valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul. Atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE. Astfel, această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare.";
Rezultă, așadar, că Legea nr. 9/2012, forma în vigoare la data de 30.01.2013, prin reglementarea mecanismului de scutire, este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și menținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import care s-au înmatriculat în perioada 1 ianuarie - 14 martie 2013 în raport cu cele similare de pe piața națională înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007 și în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2012.
Constatarea inexistenței unui drept de creanță fiscală și, corelativ, a obligației de achitare a taxei de emisii poluante din partea reclamantului pentru autoturismul importat și înmatriculat în perioada 1 ianuarie - 14 martie 2013, lipsește de temei refuzul autorității publice pârâte de a proceda la satisfacerea cererii reclamantului de restituire a taxei achitate, astfel că se impune sancționarea acestei obligații.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 1 și 8 Legea nr. 554/2004, instanța apreciază că se impune admiterea acțiunii reclamantului și restituirea sumei de 9178 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
În ceea ce privește cererea de obligare la dobânda legală de la data plății taxei, pârâta a invocat dispozițiile art. 70 și 124 OG 92/2003 apreciind că dobânda nu poate fi calculată decât începând cu data formulării cererii de restituire a taxei și până la momentul restituirii integrale.
În această privință, instanța învederează cauza CJUE C-565/11 (M… I…. împotriva AFP Sibiu și AFM București) potrivit căreia "atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau sumelor reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei…Principiul obligării statelor membre să restituie cu dobânda taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept"; (paragraful 21, 22).
Curtea a interpretat dreptul Uniunii în sensul că "se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal (art. 70 și 124 OG 92/2003), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe";.
Aplicând principiul supremației dreptului Uniunii, instanța va înlătura dispozițiile naționale contrare acestuia și va constata că pârâtele pot fi obligate la plata dobânzii legale aferentă sumei de 9178 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, pentru perioada cuprinsă între data perceperii taxei, respectiv 30.01.2013, și până la data plății efective a debitului.
Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept expuse, în ceea ce priveste achitarea de către reclamant a taxei pentru emisii poluante, la data de 30.01.2013, pot fi reținute ca îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, se va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul P…M…..
Raportat la soluția pronunțată, văzând dispozițiile art. 453 Cod pr.civilă, se vor acorda cheltuielile de judecată solicitate de revizuent, respectiv suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul 5076/85/2013, și suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.
| ← LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. Jurisprudență Societăţi comerciale | anulare act administrativ . Jurisprudență Acte ale... → |
|---|
