Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor comerciale (litigii cu profesioniștii, faliment, insolvență, societăți comerciale etc.) ale instanţelor din România. Speţe de drept comercial rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de comercial

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate).

Vedeţi mai jos toată practica judiciară comercială disponibilă.

Articol
Hotărâre comercială Faliment
Poprire asigurătorie în materie comercială. Momentul consemnării cauţiunii Popriri
COMERCIAL : Cerere de asigurare de dovezi privind starea de germinaţie a unor seminţe cultivate (art. 235 C.p.c.). Eficienţă dată comunicării Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Cereri
Obligarea Comisiei de aplicare a Legii Fondului Funciar de punere in functie Fondul funciar
Termenul de formulare a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită. Contestaţie în anulare
Legea privind procedura insolventei. Autorizarea creditorului care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor, pentru introducerea actiunii având ca obiect antrenarea raspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al debitoar
Contestatie la executare pentru explicitarea dispozitivului titlului executoriu. Inexistenta motive de nelegalitate a hotarârii. Contestaţie la executare
Faliment- angajare răspundere art.138 Lg. 85-2006 Cereri
Atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie autorităţile trebuie să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele c
Contestatie la tabelul de creante Faliment
TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU. DOVADA PLĂTII ACESTEIA. CONSECINŢA NEDEPUNERII ORIGINALULUI ORDINULUI DE PLATĂ
Anulare act administrativ Cereri
Reprezentarea în instanţă a societăţilor comerciale intrate în procedura insolvenţei. Însuşirea demersurilor juridice ale societăţii de către administratorul/lichidatorul judiciar. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant. Societăţi comerciale
Legea 31/1990 privind societatile comerciale. Majorare capital social. Stabilire valori actiuni noi. Evaluarea activului net al societatii. Societăţi comerciale
Pretenţii Despăgubiri, penalităţi

Dizolvare societate comerciala.Excludere asociat cu răspundere limitată. Societăţi comerciale
Neînţelegeri grave între asociaţi, temei de admitere a acţiunii în dizolvare. Probatiune insuficientă
Excludere asociat. Frauda. Sesizare penală. Semnificaţie
Constatare nulitate C.E.C.
Pretentii Cereri
Desemnarea administratorului definitiv de catre adunarea creditorilor ori creditorul care deţine peste 50% din masa pasivă. Societăţi comerciale
Acţiune în anularea actelor frauduloase. Restituire împrumut către administratorul societăţii
Contractul de asigurare bunuri.Limita despăgubirilor în cazul avarierii autoturismului. Asigurări auto şi alte asigurări
Recunoaşterea datoriei comerciale. Consecinţe în privinţa cheltuielilor de judecată
Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Încălcarea principiului disponibilităţii şi pe cel al legalităţii căilor de atac. Consecinţe Faliment
Procedura insolvenţei. Anulare transfer patrimonial. Elemente de referinţă pentru apreciere asupra preţului plătit
Cerere de repunere în termenul de declarare a creanţelor. Respingere. Publicitatea deschiderii procedurii doar prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Sechestru asigurător. Condiţia existenţei unei creanţe constatate prin act scris. Antecontract de vânzare cumpărare în temeiul căruia s-a achitat un avans. Respingerea cererii de instituire a sechestrului
Prorogarea legala de competenta în situatia încalcarii normelor de competenta absoluta. Societăţi comerciale
Divort Partaj
Instituirea răspunderii patrimoniale reglementată de dispoziţiile art. 138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, la cererea lichidatorului judiciar. Administrarea frauduloasă a averii debitorului. Faliment
Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aplicarea în timp a unor dispoziţii considerate abrogate ca efect al declarării neconstituţion
Hotărârile judecătoreşti ce pot fi completate potrivit art. 2812 alin. 1 cod procedură civilă Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Judecătorul are obligaţia să stabilească mai întâi corect cadrul procesual dedus judecăţii şi să ţină cont de faptul că analiza obiectului cauzei se face în cadrul unei proceduri speciale execuţionale, derogatorii de la dreptul comun în materie Vânzări-Cu
Aprobare raport cauzal Faliment
Evacuare Locuinţe
Raport final - Faliment Faliment
Calificarea caii de atac si în lipsa partii care se considera ca a luat termen în cunostinta. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
POLITIST - MUTARE ÎN INTERESUL SERVICIULUI
Retragere autorizaţie taxi. Obligativitatea procedurii prealabile.
RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ. ACŢIUNE ÎN REGRES FORMULATĂ DE ASIGURĂTOR. MOMENTUL ÎNCEPERII CURGERII TERMENULUI DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ.
Întinderea renumeraţiei lichidatorului judiciar. Implicaţiile modificărilor Codului fiscal referitor la măsurile de simplificare – taxare inversă – art. 160, asupra renumeraţiei lichidatorului judiciar. Faliment
Contract de vânzare-cumpărare. Marfă necorespunzătoare calitativ. Reziliere. Repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului. Lipsa avizului Ministerului Sănătăţii
Accident de muncă/accident de traseu. Jurisprudență Societăţi comerciale
Anulare AGA. Convocare efectuată de asociatul căruia i se ridicase dreptul de administrare. Consecinţe asupra valabilităţii convocării
Bilet la ordin scadent la vedere. Opoziţie la executare. Admitere
Procedura insolvenţei. Cerere de compensare a creanţelor formulată de debitor. Lipsa calităţii procesuale active
Interpretarea şi aplicarea art. 1551 C. proc. civ.
Procedura insolvenţei. Antrenare răspundere materială a membrilor organelor de conducere. Condiţii admisibilitate. Necesitate administrare probe
Procedura insolvenţei. Raport final al lichidatorului. Publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Consecinţe

Start 190 192 Final
Pagina 192 din 234