PROCEDURA INSOLVENŢEI. EFECTELE RESPINGERII CERERII DE DESCHIDERE A PROCEDURII ÎN PRIVINŢA TEŢILOR CARE AU FORMULAT DECLARAŢIE DE CREANŢĂ. LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE A TERŢULUI.

PROCEDURA INSOLVENŢEI. EFECTELE RESPINGERIICERERII DE DESCHIDERE A PROCEDURII ÎN PRIVINŢATEŢILOR CARE AU FORMULAT DECLARAŢIE DECREANŢĂ. LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE ATERŢULUI.- art. 31, 32, 61 şi 65 din Legea nr. 85/2006 privind procedurainsolvenţei;

Până la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă,calitate procesuală nu au decât creditorul titular al cereriiintroductive şi debitorul, între care se leagă raportul procedural.Legea reglementează posibilitatea formulării mai multor cereri dedeschidere (art.31), însă, din economia dispoziţiilor art.32 şiurmătoarele, art.61 şi următoarele din actul normativ precitat,nu se poate concluziona decât că până la momentul deschideriiprocedurii instanţa nu poate fi învestită legal cu declaraţii decreanţă, aşa încât eventualii titulari ai acestora nu dobândesccalitate procesuală şi instanţa nu are cum să soluţioneze aspectelepuse astfel în discuţie.

( Curtea ce Apel Piteşti - s.c.c.a.f., decizia nr. 764/R-C/12 septmenrie 2008 )

Prin sentinţa nr. 704/C/2008, Tribunalul Vâlcea a admiscontestaţia debitoarei S.C. F S.A. Drăgăşani şi a respins cererea formulatăde creditoarea S.C. F S.R.L. Bucureşti, reţinând că s-a achitat sumapentru care se solicita deschiderea procedurii, iar cealaltă creditoare -S.C. G. S.R.L. Rm. Vâlcea - nu a înţeles să formuleze cerere în acest sens.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. G. S.R.L.Rm.Vâlcea, criticând-o pentru motive încadrabile în disp.art.304 pct.9 şiart.3041 Cod pr.civilă, în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:

- instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de înscriere lamasa credată formulată de recurentă, deşi face trimitere la aceasta înconsiderentele sentinţei;

- instanţa nu a lămurit toate aspectele juridice ale cauzei,aspecte care ţineau de situaţia creanţei a cărei titulară este.

Cu ocazia acordării cuvântului pe fond s-a pus în discuţie decătre instanţă excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei, excepţie ceurmează a fi soluţionată cu prioritate şi de a cărei rezolvare ţine şirăspunsul la criticile formulate.

Aşa cum s-a arătat în istoricul prezentei decizii instanţa a fostînvestită cu o singură cerere de deschidere a procedurii, cerere faţă decare s-a formulat contestaţie şi care au fost soluţionate prin sentinţa carese atacă.

Recurenta nu este titulara nici uneia dintre aceste cereri, eaformulând şi insistând, prin precizarea făcută, că înţelege să insiste îndeclaraţia de creanţă". Acest demers procedural, la care se referă art.65din Legea nr.85/2006, este întotdeauna ulterior hotărârii de deschidereaprocedurii. Până la acest moment, câtă vreme instanţa nu s-a pronunţatasupra stării de insolvenţă, nu pot exista declaraţii de creanţă, ci doarcereri de deschidere a procedurii.

Aşadar, până la momentul deschiderii procedurii deinsolvenţă, calitate procesuală nu au decât creditorul titular al cereriiintroductive şi debitorul, între care se leagă raportul procedural. Legeareglementează posibilitatea formulării mai multor cereri de deschidere(art.31), însă, din economia dispoziţiilor art.32 şi următoarele, art.61 şiurmătoarele din actul normativ precitat, nu se poate concluziona decât căpână la momentul deschiderii procedurii instanţa nu poate fi învestitălegal cu declaraţii de creanţă, aşa încât eventualii titulari ai acestora nudobândesc calitate procesuală şi instanţa nu are cum să soluţionezeaspectele puse astfel în discuţie. Chiar dacă s-ar împărtăşi un alt punct devedere, sub acest aspect, recurenta avea la îndemână dispoziţiile art.2821Cod pr.civilă.

Concluzionând în sensul că recurenta nu a formulat decât odeclaraţie de creanţă într-un dosar în care nu s-a deschis procedura deinsolvenţă, se impune să se reţină că ea nu are calitate procesuală, iarcalea de atac urmează să fie respinsă ţinând seama de incidenţa acesteiexcepţii.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre PROCEDURA INSOLVENŢEI. EFECTELE RESPINGERII CERERII DE DESCHIDERE A PROCEDURII ÎN PRIVINŢA TEŢILOR CARE AU FORMULAT DECLARAŢIE DE CREANŢĂ. LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE A TERŢULUI.