Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Creanţe sub condiţie. Creanţe nescadente. Deosebiri. Creanţă declarată de fidejusor. Admisibilitate. Creanţe născute după deschiderea procedurii. Consecinţe
| Comentarii |
|
Toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei deschiderii procedurii trebuie să depună cererea de admitere a creanţei în termenul stabilit prin sentinţa de declanşare a procedurii, fiind admise provizoriu la masa credală şi creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii. Termenul afectează exerciţiul drepturilor subiective civile şi executarea obligaţiilor corelative, adică numai executarea actului juridic, spre deosebire de condiţie, de care depinde chiar existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative. Prin excluderea creanţei fidejusorului ar fi ignorate prevederile art. 1015 şi 1016 din C.civ., potrivit cărora îndeplinirea condiţiei suspensive, ca modalitate a actului juridic, face ca angajamentul părţilor să producă efecte în mod retroactiv, de la data perfectării actului juridic, până la momentul realizării condiţiei creditorul putând lua orice măsuri de conservare a dreptului său, formularea unei declaraţii de creanţă în cadrul procedurii insolvenţei nereprezentând altceva decât un act de conservare. Din totalul sumei declarate trebuie deduse cheltuielile de recuperare a bunurilor finanţate în sistem de leasing, întrucât acestea sunt creanţe născute după data deschiderii procedurii de insolvenţă, care vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea lor la masa credală.
Secţia comercială, Decizia nr. 501 din 15 martie 2011
Prin sentința comercială nr. 2104 din 28 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1266/108/2010 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestațiile la tabelul preliminar formulate de creditorii Banca C SA București, SC S SRL Brașov, Banca P SA București, SC G SRL Utvin, SC R Leasing SA București, SC D SA București, Fondul Național G București, R.A. și SC W SRL Arad, dispunând administratorului judiciar A I.P.U.R.L. Arad să întocmească tabelul definitiv al creanțelor.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditorii Fondul Național G București, SC R. Leasing SA București și Banca C SA București.
Primul recurent a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației, cu consecința înscrierii provizorii în tabelul preliminar, sub condiție, a creanței sale, astfel cum a solicitat prin cererea de admitere, recurenta SC R. Leasing SA București modificarea acesteia, în sensul înscrierii sale pe tabelul provizoriu de creanțe cu suma de 164.649,61 lei, iar recurenta Banca C SA București modificarea sentinței tribunalului, în sensul înscrierii sale pe tabel cu suma de 13.257.925,34 lei, așa cum a arătat în cererea de înscriere și, în principal, obligarea practicianului A I.P.U.R.L. Arad la acoperirea prejudiciului cauzat prin redactarea rău-voitoare a tabelului și tergiversarea procedurii, iar în subsidiar, înlocuirea acestuia pentru motive temeinice, precum și anularea, în temeiul principiului accesorium sequitur principale, a hotărârilor adunărilor creditorilor și comitetului creditorilor luate până la data soluționării contestației.
Prin decizia civilă nr. 501 din 15 martie 2011 C.A. Timișoara a admis toate cele trei recursuri, modificând în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis contestația formulată de creditorul Fondul Național G București împotriva tabelului preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar A I.P.U.R.L. Arad privind pe debitoarea intimată SC A. SRL Arad și a dispus practicianului să înscrie acest creditor în tabel, provizoriu, cu suma de 2.818.460 lei, a admis în parte contestația formulată de creditoarea SC R. Leasing Romania SA București împotriva tabelului preliminar al creanțelor și a dispus administratorului judiciar să înscrie acest creditor în tabel cu suma de 55.441,84 lei, admițând în parte și contestația creditoarei Banca C SA București împotriva tabelului preliminar al creanțelor, dispunând practicianului să înscrie acest creditor în tabel și cu suma de 12.775.066,08 lei - creanță nescadentă, respingând în rest contestația băncii.
Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 64 și 65 din Legea nr. 85/2006, modificată, în forma în vigoare la data depunerii declarațiilor de creanță, cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de declanșare a procedurii, cererile de creanțe urmând să fie înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu, creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege. Sunt considerate sub condiție și acele creanțe care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal. Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanței, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții, la cerere trebuind să fie anexate documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Același act normativ, în art. 66 și 67, prevede că toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii. Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe, în vederea îndeplinirii acestei atribuții el putând solicita explicații de la debitor și va putea să poarte discuții cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informații și documente suplimentare.
în ceea ce privește recurentul Fondul Național G București, în mod greșit judecătorul-sindic i-a respins contestația formulată împotriva tabelului preliminar întocmit de administratorul judiciar provizoriu, în care a fost trecut doar cu 152.101,98 lei, fiindu-i respinsă suma de 2.666.358,07 lei, cu motivarea că, pe de o parte, raportat la cuprinsul scrisorilor de garanție, referitoare la reducerea valorii de garanție, și la momentul înscrierii declarației de creanță, legătura indisolubilă cu creanța Băncii C SA București nu este dovedită, garantarea privind doar unele credite și fiind făcută în procent de 80%, iar pe de altă parte, deoarece în susținerea declarației de creanță nu au fost prezentate toate documentele necesare justificării sumei indicate.
Curtea constată că Fondul Național G București, în calitate de fidejusor, a garantat trei credite contractate de societatea debitoare de la Banca C SA București, valoarea maximă a garanției fiind de 2.818.460 lei, această valoare rezultând fără echivoc din aplicarea procentului de garantarea asupra sumelor acordate de banca finanțatoare, iar pentru creditul dat în monedă unică europeană, anterior suma fiind transformată în lei, la cursul oficial stabilit de banca centrală de la momentul deschiderii procedurii insolvenței, curs indicat, de altfel, de parte chiar în cuprinsul declarației de creanță (1 euro = 4,0923 lei), reținerile tribunalului privitoare la lipsa tuturor documentele necesare justificării sumei indicate fiind nejustificate câtă vreme la cererea depusă creditorul a atașat cele trei scrisori de garantare, iar la contestație și alte înscrisuri relevante, inclusiv tabele de creanță întocmite în alte dosare de insolvență în situații similare.
în baza acestei garanții, după declararea creditului ca restant, banca finanțatoare are dreptul de a solicita recurentului plata garanției, cererea de plată urmând să aibă ca obiect suma rezultată din aplicarea procentului de garantare asupra creditului restant. Chiar dacă până în acest moment Banca C. Română SA București nu a înțeles să formuleze o cerere de plată, deși art. 12 din scrisorile de garantare îi permite acest lucru, nimic nu o împiedică pe aceasta să solicite oricând, în cadrul termenului de prescripție extinctivă, respectiva plată.
Scrisorile de garantare au natura juridică a unui contract de fidejusiune, astfel că în cazul în care împrumutatul nu restituie băncii sumele ce i-au fost date, principala obligație ce-i revine recurentului este aceea de a rambursa, în limita plafonului de garantare, respectiv 2.818.460 lei, creditul acordat societății debitoare. Așadar, obligația de plată asumată de Fond anterior deschiderii procedurii insolvenței este de necontestat, fiind supusă la două condiții suspensive, și anume: trecerea în restanță a întregii finanțări garantate și onorarea cererii de plată, acelorași condiții fiind supus și dreptul de creanță al contestatorului, drept care se va naște prin onorarea scrisorilor de garantare.
De aceea, creanța declarată de Fondul Național G București trebuie să fie înscrisă în tabelul preliminar, acest drept putând fi valorificat numai în acest moment procesual deoarece, pe de o parte, art. 64 din Legea nr. 85/2006, modificată, obligă toți creditorii ale căror creanțe sunt anterioare datei deschiderii procedurii să depună cererea de admitere a creanței în termenul stabilit prin sentința de declanșare a procedurii, fiind admise provizoriu la masa credală și creanțele nescadente sau sub condiție (suspensivă sau rezolutorie) la data deschiderii, iar pe de altă parte, pentru că creanța declarată derivă dintr-un raport juridic încheiat anterior declanșării procedurii concursuale, doar condiția suspensivă urmând să se împlinească după această dată.
Așa cum în mod judicios a arătat și recurentul, prin excluderea creanței sale ar fi ignorate prevederile art. 1015 și 1016 din C.civ., potrivit cărora îndeplinirea condiției suspensive, ca modalitate a actului juridic, face ca angajamentul părților să producă efecte în mod retroactiv, de la data perfectării actului juridic, până la momentul realizării condiției creditorul putând lua orice măsuri de conservare a dreptului său, iar formularea unei declarații de creanță în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, act normativ care, în art. 76 statuează că, în afară de cazul în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură, decăderea putând fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție, nereprezentând altceva decât un act de conservare, demersul judiciar al recurentei fiind unul justificat. Pe de altă parte, art. 1673 pct. 2 din C.civ., permite fidejusorul să solicite valoarea sumei garantate de la debitor, chiar înainte de a face plata către creditorul garantat, printre altele, dacă datornicul este falit sau se află în insolvabilitate. Or, debitoarea SC A SRL Arad se află sub incidența Legii insolvenței, formularea unei declarații de creanță constituind unica modalitate de conservare de către fidejusor a drepturilor de creanță în cadrul acestei proceduri judiciare, recurentul trebuind să fie înscris, provizoriu, pe tabelul preliminar cu întreaga valoare a creanței, numai distribuirea sumelor rezultate în procedura de lichidare judiciară urmând să fie făcută în limita sumei efectiv plătite în baza scrisorilor de garantare, în privința rangului creanței fiind aplicabil pct. 3 al art. 1108 din același cod, care îi conferă prerogativa să se subroge în drepturile creditorului plătit, beneficiind de toate garanțiile ce însoțeau respectiva creanță.
Referitor la recursul creditoarei SC R Leasing SA București, având în vedere că prin precizările depuse în data de 7 februarie 2011 partea a arătat că, urmare a recuperării și valorificării ultimelor două autovehicule, creanța pe care o pretinde în prezent este de numai 73.745,04 lei, cu care solicită să fie trecută pe tabel, văzând și calculul defalcat pe fiecare bun recuperat, sumele care o compun, respectiv diferența dintre capitalul rămas de rambursat, dobânda aferentă și cheltuielile de recuperare, pe de o parte, și suma obținută din valorificarea autovehiculelor, pe de altă parte, Curtea apreciază că această societate trebuie să fie înscrisă la masa credală doar cu suma de 55.441,84 lei.
Constatând că toate calculele aritmetice făcute de recurentă sunt corecte, din totalul sumei precizate trebuie deduse cheltuielile de recuperare, cum în mod corect a arătat și administratorul judiciar prin notele scrise, întrucât acestea sunt creanțe născute după data deschiderii procedurii de insolvență, care, potrivit alin. (6) al art. 64 din Legea nr. 85/2006, modificată, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea lor la masa credală, prevederea aplicându-se atât pentru creanțele născute în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare, cât și pentru cele născute în procedura de faliment, reținerea tribunalului în sensul că suma de 192.441,99 lei nu i se cuvine creditoarei întrucât contractele de leasing sunt în derulare, din conținutul notificării anexate raportului de activitate din 21 septembrie 2009 rezultând că practicianul a optat pentru menținerea contractelor încheiate de debitor cu acest creditor, astfel că înregistrarea ulterioară a declarației de creanță cuprinzând și soldul datorat rezilierii este nejustificată, nemaiputând fi avută în vedere câtă vreme toate cele opt contracte de leasing au încetat, bunurile fiind restituite de către practician recurentei.
Apărările administratorului judiciar, în sensul că din moment ce ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe debitoarea a predat de bunăvoie toate autoturisme solicitate de SC R Leasing SA București, iar în tabelul de creanțe se înscriu, conform legii, doar cele certe, lichide și exigibile, născute anterior deschiderii procedurii, ceea ce nu se poate susține despre creanța recurentei, valoarea acesteia fiind una fluctuantă (dacă prin cererea de recurs a solicitat 164.649,61 lei, prin precizarea ulterioară și-a diminuat pretențiile la suma de 73.745,04), pentru a stabili cu exactitate cuantumul creanței fiind necesară efectuarea unei expertize contabile, întrucât, pe lângă faptul că nu se cunoaște prețul de vânzare al autoturismelor, din sumele încasate recurenta a stins în mod preferențial pretenții nedovedite (capital rămas de rambursat, dobânda, cheltuieli de recuperare, penalizări și altele) nu pot fi primite. De asemenea, sunt neîntemeiate susținerile acestuia referitoare la nelegitimitatea părții de creanță respinsă, pe motiv că partea nu a făcut dovada că nu a predat bunul în folosință altui utilizator (de altfel, o asemenea dovadă nici nu poate fi produsă, fiind vorba de un fapt negativ) și că nu a depus la dosar nicio factură care să probeze daunele-interese pretinse, asemenea dovezi neimpunându-se a fi aduse întrucât cuantumul daunelor-interese a fost predeterminat de părți, odată cu semnarea contractului de leasing, știut fiind faptul că, potrivit art. 1066 din C.civ., clauza penală este acea clauză prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din partea-i, alin. 2 al art. 1069 din același cod permițând creditorului să ceară deodată penalitatea și obiectul obligației principale, întrucât penalitatea s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării. Ca atare, decizia nr. XI/2005 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii, nu are aplicabilitate în speță, neaflându-ne în prezența unui contract de împrumut având ca obiect sume de bani. Pe de altă parte, neemiterea de către recurentă a unor facturi pentru daunele solicitate nu poate avea consecințe sub aspectul certitudinii creanței datorate potrivit contractului, această chestiune fiind una pur contabilă și nu una juridică, art. 1085 din C.civ. vizând o cu totul altă situație, iar clauza penală nici într-un caz nu poate fi calificată ca fiind o „condiție pur potestativă din partea locatorului” pentru a atrage sancțiunea nulității reglementată în art. 1010 din cod.
în fine, și recursul creditoarei Banca C SA București se impune a fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul admiterii în parte a contestației împotriva tabelului preliminar și obligării practicianului să înscrie acest creditor și cu suma de 12.775.066,08 lei - creanță nescadentă, restul cererilor fiind neîntemeiate.
în mod eronat judecătorul-sindic a considerat că administratorul judiciar corect a înscris banca recurentă la masa credală doar cu suma de 482.859,26 lei, diferența de 12.775.066,08 lei fiind trecută sub condiția ajungerii ei la scadență. Aceasta, deoarece atât prima instanță, cât și practicianul desemnat provizoriu de tribunal au făcut confuzie între creanțele nescadente (adică afectate de un termen) și cele sub condiție suspensivă, cu consecința limitării drepturilor recurentei, în calitate de creditor, de a uza de toate prerogativele care rezultă din natura și întinderea creanței pe care o deține. De altfel, în cuprinsul declarației depusă în dosarul de sindic partea a arătat că în componența sumei cu care a solicitat să fie înscrisă la masa credală se află atât creanțe scadente, cât și creanțe curente, menționând, totodată, că în tabel trebuie înscrise ambele categorii de creanțe, participarea la vot urmând a se face de către titularii creanțelor nescadente proporțional cu cota deținută din totalul creanțelor admise pentru înscriere, Legea insolvenței, în forma ei de la data respectivă, restricționând în dreptul de vot doar creanțele sub condiție suspensivă (a se vedea în acest sens, alin. 3 al art. 73, în prezent abrogat). Totuși, soluția adoptată de practician, iar mai apoi confirmată de tribunal, a fost aceea aplicabilă creanțelor sub condiție.
Astfel, cu toate că și recurenta a făcut anumite confuzii atunci când a arătat că dacă în cazul creanțelor nescadente vorbim de existența unui raport obligațional în ființă, în cazul creanțelor sub condiție vorbim de instituția modalităților obligațiilor, făcând în acest context o separare improprie între termen și condiție, deși ambele, alături de sarcină, reprezintă cele trei modalități ale actului juridic civil, care se concretizată în împrejurări ulterioare momentului încheierii actului, extrinseci raportului juridic născut între părți și cu incidență asupra efectelor sale, totuși aceasta are dreptate atunci când susține că, condiția este definită ca un eveniment viitor, susceptibil sau nesusceptibil a se produce, de a cărui realizare părțile au făcut să depindă nașterea sau stingerea unui raport obligațional. în alte cuvinte, chiar dacă atât termenul, cât și condiția reprezintă evenimente viitoare, în cazul termenului acest eveniment este sigur ca realizare, în timp ce, în cazul condiției, realizarea este nesigură, respectiva distincție păstrându-și valabilitatea și în situația termenului incert, pentru că nesiguranța privește numai momentul realizării termenului și nu însăși realizarea evenimentului. în schimb, termenul afectează exercițiul drepturilor subiective civile și executarea obligațiilor corelative, adică numai executarea actului juridic, spre deosebire de condiție, de care depinde chiar existența dreptului subiectiv civil și a obligației corelative, efectele termenului producându-se numai pentru viitor, ex nunc, pe când efectele condiției se produc, în principiu, retroactiv, ex tunc.
Față de aceste precizări, este lesne de înțeles că în tabelul preliminar banca contestatoare trebuie înregistrată nu doar cu o creanță de 482.859,26 lei, care este scadentă, ci și cu suma de 12.775.066,08 lei, care reprezintă o creanță nescadentă și nu „sub condiția ajungerii ei la scadență”, cum greșit a fost trecută, fiind neîntemeiate apărările practicianului din cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora din înscrisurile și textele legale invocate se poate constata că lipsa exigibilității sumei de 12.775.066,08 lei este dată de însuși contractul părților, ceea ce justifică reținerea acestei creanțe în tabelul preliminar sub condiția ajungerii ei la scadență, el interpretând eronat textul art. 64 alin. 4 din legea-cadru, care arată că creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege. Aceasta, chiar dacă decizia de interpretare emisă de U.N.P.I.R., de care se prevalează banca recurentă, reprezintă, într-adevăr, un simplu „punct de vedere”, putând fi considerată cel mult „de îndrumare”, actul nefiind emanația unui organ sau for legislativ.
în schimb, celelalte petite ale contestației creditoarei corect au fost respinse de prima instanță, administratorul judiciar neputând fi obligat la acoperirea unui pretins prejudiciu, al cărui cuantum, de altfel, nici măcar nu a fost indicat de către recurentă, cu atât mai mult dovedit, iar în ceea ce privește înlocuirea practicianului, în condițiile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, modificată, creditoarea nu are calitatea să o solicite, textul statuând în mod clar că înlocuirea poate fi făcută de către judecătorul-sindic, în orice stadiu al procedurii, fie din oficiu, fie la cererea comitetului creditorilor, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice, încheierea de înlocuire urmând să fie pronunțată în camera de consiliu, de urgență, cu citarea practicianului și a comitetului creditorilor, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite, ele lipsind și în privința cererii de anulare a hotărârilor adunărilor creditorilor și a comitetului creditorilor luate până la data soluționării contestației, alin. 7 al art. 14 prevăzând că hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, doar la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor, iar alin. (6) al art. 17 arată că împotriva acțiunilor, măsurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestație la adunarea creditorilor, în termen de 5 zile de la luarea acestora. Pe de altă parte, așa cum a arătat și administratorul judiciar, în conformitate cu art. 19 alin. (21), creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor poate decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i și remunerația.
(Judecător dr. Csaba Bela Nasz)
| ← Anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna... | art. 93^1#Legea nr. 85/2006 → |
|---|
