Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1029 din data de 07.03.2013
Nu se poate dispune închiderea unei proceduri de insolvență în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 atunci când, din actele depuse la dosar de administratorul societar, alăturate cererii de deschidere a procedurii rezultă că societatea debitoare are în patrimoniu bunuri mobile, sume de bani, materiale, consumabile, etc; De asemenea, dacă din Declarațiile de creanță rezultă că bunuri aparținând unui terț au fost date spre folosință debitoarei, fără ca aceasta să le restituie proprietarilor de drept, judecătorul sindic trebuie să urmărească operațiunile întreprinse de practicianul în insolvență cu privire la restituirea acestor bunuri, la formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii și la îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor specifice, în baza disp. art. 11, alin. 2 din legea insolvenței, înainte să dispună închiderea procedurii.
Prin sentința civilă nr. 1029/7 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6394/108/2011, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței a fost dispusă închiderea proceduii prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei SC TV SRL Arad și în consecință:
- în baza art.135 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a notificat sentința de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice Arad și ORC de pe lângă Tribunalul Arad.
- în baza art.136 din Legea nr.85/2006 a descărcat pe lichidatorul debitoarei respectiv pe Cabinet Individual de Insolvență BCC Arad de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
- s-a dispus radierea debitoarei SC TV SRL Arad din evidențele Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și afișarea prezentei, în extras la sediul Tribunalului Arad și publicarea în Buletinul Insolvenței Comerciale.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 7 martie 2013 lichidatorul Cabinet Individual de Insolvență BCC, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC TV SRL Arad, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că în averea debitoarei nu există bunuri sau alte resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare derulării procedurii raportat la faptul că niciun creditor din procedură, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
Pentru termenul din 07.03.2013 a menționat că la data de 05.10.2012, a avut loc Adunarea creditorilor la care nici unul dintre creditori nu și-a manifestat disponibilitatea de a avansa sumele necesare continuării procedurii, în condițiile în care debitoarea nu deține bunuri de valorificat.
Ținând cont de faptul că, în averea debitoarei nu au fost identificate faptic bunuri sau alte resurse financiare de natură a asigura continuarea procedurii, lichidatorul a formulat propunerea de închidere a procedurii.
Această propunere a fost formulată având în vedere faptul că în averea debitoarei nu există bunuri sau alte resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare derulării procedurii, raportat la faptul că creditorii, nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
S-a constatat că procedura a fost deschisă prin încheierea civilă nr.22 din 12 ianuarie 2012, fiind desemnat ca și lichidator Cabinet Individual de Insolvență BCC.
Judecătorul sindic a reținut din raportul privind cauzele și împrejurările care au generat apariția stării de insolvență a debitoarei, că neintrând în posesia actelor debitoarei, nu s-au găsit incidente prevederile art.138 din L. 85/2006, iar cauzele care au condus debitoarea la insolvență pot fi sintetizate după cum urmează : neachitarea sau neachitarea la timp a datoriilor față de bugetul general consolidat.
Ținând cont de faptul că, în averea debitoarei sunt bunuri, astfel cum rezultă din adresa Primăriei Arad nr.126113 din 24.02.2012, sau alte resurse financiare de natură a asigura continuarea procedurii, judecătorul sindic a apreciat că propunerea de închidere a procedurii, formulată de către lichidator este întemeiată.
Față de toate considerentele care au fost reținute de către judecătorul sindic, văzând concluziile raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport în cadrul căruia nu au fost identificate incidente prevederile art.138 din Legea 85/2006, lichidatorul fiind în imposibilitatea formulării unei asemenea acțiuni, datorită lipsei actelor debitoarei, că în averea debitoarei nu există lichidități și nici bunuri identificate fizic, că creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței, deși au fost notificați în acest sens, cu prilejul Adunării Generale a Creditorilor din 05.10.2012, în baza art.131 din legea insolvenței a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AFP Arad, solicitând modificarea sentinței recurate.
În motivare creditoarea intimată arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006, Conform art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Recurenta a apreciat că nu se putea dispune închiderea procedurii insolvenței atâta timp cât actele contabile ale falitei nu au fost supuse analizei lichidatorului judiciar. În lipsa acestor acte, lichidatorul judiciar nu a făcut nici un fel de demersuri pentru elucidarea elementelor de activ ce ar rezulta din indicatorii bilanțieri.
În opinia recurentei, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea recuperării integrale a creanțelor debitorului. S-a arătat că această acțiune este imperios necesară cu atât mai mult cu cât, din analiza actelor contabile pot fi identificate elemente cum ar fi creanțe neîncasate de la terți, împrumuturi sub forma unor avansuri de trezorerie nerambursate, etc., iar în condițiile art. 154 ind.2 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar era în termen pentru exercitarea acțiunilor de reîntregire a patrimoniului debitoarei cu sumele sau bunurile identificate. Chiar dacă aceste fapte nu ar prezenta gravitatea necesară pentru a se solicita antrenarea răspunderii, conform legii insolvenței, recurenta a susținut că lichidatorul judiciar, ca reprezentant al societății comerciale, are la îndemână și mijloace alternative pentru a asigura integritatea patrimoniului societății pe care o reprezintă, fiind știut faptul că administratorii societari răspund, în fața societății care o administrează, de gestionarea patrimoniului acestora, în baza unei relații de mandat, fiind răspunzători pentru lipsa bunurilor din gestiunea lor și fiind obligați să readucă fie bunul în gestiune, fie contravaloarea lui.
Recurenta a apreciat că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.
Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor generice formulate de către recurentă, în raport de art.304 pct.9 Cod proc.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat, soluția de închidere a procedurii fiind nelegală în raport de exigențele art.131 din Legea nr.85/2006.
Din perspectiva aspectelor de fapt necontestate în cauză, instanța de recurs apreciază extrem de relevante cauzei următoarele:
- cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de către debitoarea însăși, prin administratorul societar Duchini Enzo, în cuprinsul cererii fiind menționate o serie de bunuri ale societății, indicate expres de către administrator, atât mijloace fixe cât și materiale consumabile și piese. Se constată că instanța de fond nu a fost preocupată de faptul că administratorul societății nu și-a indicat un domiciliu ales în România, în condițiile în care exista premisa ca la adresa societății debitoare să nu mai existe vreo persoană de contact dar participarea administratorului în procedura insolvenței este esențială, cel puțin pentru a da lichidatorului toate informațiile necesare realizării procedurii.
- din cuprinsul declarației de creanță depusă de creditoarea TT SRL, rezultă că aceasta a închiriat societății debitoare mai multe bunuri și echipamente în valoare totală de 880.060,37 lei, care sunt proprietatea societății creditoare și cu privire la care debitoarea nu putea dispune.
- din cuprinsul declarației de creanță a creditoarei MIT SRL, rezultă că această creditoare a închiriat utilaje debitoarei în valoare totală de 126.491,54 lei și care nu au fost restituite. Această creditoare a formulat chiar și o plângere penală împotriva administratorului societății debitoare, a cărei finalizare nu rezultă din dosarul primei instanțe.
- din tabelul definitiv al creanțelor depus de lichidatorul judiciar în fața judecătorului sindic, rezultă o sumă totală a debitelor societății debitoare în cuantum de 2.763.553,79 lei (din care suma de 602.933,00 lei reprezintă creanța recurentei), un prejudiciu exorbitant pentru recuperarea cărora lichidatorul judiciar a realizat aceleași diligențe minime care sunt pe cale să devină reguli cutumiare în cadrul procedurii de insolvență.
Din perspectiva acestei stări de fapt, Curtea constată că prima instanță a procedat la judecarea cauzei deși cererea depusă de către debitoare nu întrunea exigențele de legalitate impuse de art.28 din Legea nr.85/2006, nefiind identificate în cuprinsul dosarului de fond mențiuni referitoare la cerințele impuse la art.28 lit.d) din lege, în condițiile în care, din prezumția de respectare a legii de către debitoare, aceasta a formulat cererea de intrare în procedura insolvenței cu respectarea art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Curtea mai constată că judecătorul sindic, în acest ansamblu contextual, a apreciat ca fiind nesancționabilă atitudinea administratorului societar de a refuza predarea actelor contabile ale societății pentru ca lichidatorul judiciar să poată realiza un raport privind cauzele insolvenței și pentru a putea concluziona dacă incapacitatea de plată este urmarea riscului de afaceri ori consecința unor fapte ilicite săvârșite de către administrator. Această atitudine de pasivitate procesuală în raport de rolul activ al instanței consacrat de art.129 Cod proc.civ. și care este incident fără îndoială și în procedura insolvenței, în raport de dispozițiile art.149 din Legea nr.85/2006, rezultă din neutilizarea de către instanța de fond a niciuneia dintre prerogativele puse la îndemână de lege în vederea aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
Astfel, conform art.44 din Legea nr.85/2006, debitorul are obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului toate informațiile cerute de acesta, precum și toate informațiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art. 1081 alin. (1) pct. 2 lit. d) și e) din Codul de procedură civilă. Așa cum rezultă din lectura legii, sancțiunea amenzii judiciare nu este lăsată la aprecierea instanței de judecată ci aplicarea ei reprezintă unul din mijloacele de constrângere pe care procedura o pune la îndemâna instanței de judecată pentru a înlesni realizarea de către lichidator a atribuțiilor sale în vederea atingerii finalității procedurii. Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat ca fiind o stare de normalitate imposibilitatea lichidatorului de a intra în posesia actelor contabile ale societății, în urma refuzului fostului administrator de a le preda.
În același sens, conform art.11 lit.g) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate sesiza organele de cercetare penală în legătură cu săvârșirea infracțiunilor prev. de art.143-147 din același act normativ. Simpla lectură a dispozițiilor art.143 coroborată cu împrejurarea că debitorul nu a depus o listă a cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive, reprezintă un indiciu suficient care să sugereze existența unor indicii privind săvârșirea cel puțin a infracțiunii de bancrută simplă, reglementată de art.143 alin.1 din Legea nr.85/2006, fără a mai specula asupra eventualității identificării elementelor constitutive și ale altor infracțiunii care ar fi putut fi cauza stării de insolvență a debitoarei.
Curtea constată însă că instanța de fond nu a fost preocupată de realizarea scopului procedurii, nu a observat nici propriile atribuții conferite de lege și nici nu s-a aplecat suficient asupra modului de interpretare și apreciere a stării de fapt din dosar, prin raportare la dispozițiile legale sus-menționate.
În aceeași ordine de idei, Curtea constată că nici lichidatorul judiciar desemnat în cauză nu a utilizat toate prerogativele puse la îndemână de lege pentru realizarea scopului procedurii, fiind evident că onorariul solicitat și aprobat de către instanța de fond trebuie să aibă o acoperire în activitatea efectiv depusă, care nu se mărginește la completarea și comunicarea unor formulare tipizate. Plecând de la scopul legii, este cât se poate de evident că, în măsura în care circumstanțele speței confirmă suspiciunea unor fapte de natură a atrage răspunderea fostelor organe de conducere ale societății, legea instituie o obligație a lichidatorului de a solicita antrenarea răspunderii acestuia în justiție, acest demers judiciar fiind de natură a conduce la realizarea scopului procedurii, pentru care tot legea prevede și un onorariu în favoarea lichidatorului. Or, Curtea constată că, deși în cererea introductivă de instanță, sunt enumerate o serie de bunuri a căror valorificare ar fi putut conduce la realizarea măcar în parte a scopului procedurii, lichidatorul a fost mult prea preocupat de realizarea formalităților scriptice obligatorii ale procedurii, prin emiterea unor acte de procedură din birou, decât de a realiza demersuri de rezultat cu privire la stabilirea stării de fapt și a concluziona că lipsa unor bunuri a căror existență este confirmată prin cererea de deschidere a procedurii poate conduce la ideea că acestea au fost însușite de către fostele organe de conducere ale societății, existând în mod evident premisele necesare declanșării unui asemenea demers judiciar. Nu există nici un document în cuprinsul dosarului de fond care să ateste faptul că lichidatorul a încercat să identifice ori să localizeze bunurile enumerate de către debitor în cerere. Pe de altă parte, formula utilizată atât în raportul final, cât și în considerentele hotărârii atacate, conform cărora niciun creditor nu a binevoit a avansa sumele necesare continuării procedurii, reprezintă o formulare stereotipă, desprinsă din conținutul abstract al legii, în condițiile în care din niciun raport al lichidatorului nu rezultă ce anume activități ar fi urmat întreprindă acesta și care ar fi fost costurile estimative, pentru a putea concluziona că, deși notificați cu privire la suma concretă necesară continuării procedurii și a activităților ce urmează a fi întreprinse în vederea îndeplinirii scopului procedurii, creditorii nu s-au conformat blocând astfel posibilitatea avansării acesteia. Pe de altă parte, nici formularea unei plângeri penale și nici promovarea unei acțiuni în justiție nu impunea cheltuieli deosebite, ci mai degrabă bunăvoință și interes, eventualele sume modice, legate de realizarea unor copii de pe înscrisurile necesare fiind nesemnificative și recuperabile oricum la finele procedurii, indiferent de modul în care creanțele consemnate în tabel ar fi fost sau nu satisfăcute.
În raport de toate aceste considerente de fapt și de drept, constatând că scopul procedurii nu a fost îndeplinit, că în raport de suma totală a datoriilor și de lipsa de diligență a participanților însărcinați cu realizarea procedurii, de a identifica și valorifica bunurile cu privire la care însăși debitoarea a certificat existența lor, Curtea de Apel Timișoara constată că procedura insolvenței debitoarei a fost închisă prematur, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 și 3, rap. la art.3041 Cod proc.civ. a admis recursul declarat de recurenta-creditoare AFP Arad în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. TV S.R.L. Arad împotriva sentinței civile nr. 1029/7 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6394/108/2011, având ca obiect procedura insolvenței și a casat în întregime sentința atacată, a trimis cauza aceleiași instanțe, spre continuarea procedurii insolvenței, cu privire la debitoarea S.C. TV S.R.L., potrivit Deciziei civile nr. 931/R/23.05.2013.
| ← Procedura insolventei. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
|---|
