Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1163 din data de 19.03.2013

Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, actele efectuate între data confirmării planului de reorganizare și intrarea în faliment, exceptându-le pe cele făcute cu respectarea dispozițiilor art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006 și, pe cele permise de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor și vor fi anulate.

Conform art.101 alin 5 din Legea nr.85/2006, "modificarea planului de reorganizare se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condițiilor de vot și de confirmare prevăzute de prezenta lege. Dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a acționarilor/asociaților".Prin urmare, rezultă că orice modificare a prevederilor planului de reorganizare aprobat de creditori este obligatoriu a fi supusă aceleiași proceduri de aprobare și confirmare precum planul de reorganizare iar intenția de fraudare a creditorilor reiese cu certitudine din faptul că, administratorul special al debitoarei, prin Raportul cu privire la activitatea desfășurată în primul trimestru al anului I din planul de reorganizare prezentat spre aprobare creditorilor, nu a făcut niciun fel de referire la operațiunea de valorificare a unui imobil, trecând sub tăcere operațiunea respectivă, deși vânzarea respectivă era prevăzută în plan în trimestrul IV al celui de al doilea an de reorganizare.

Prin sentința civilă nr. 1163 din 19 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. 2246/108/2009*/a3, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul PBRS IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.L. SA Arad împotriva pârâților SCS, ILG în calitate de administrator special al debitoarei SC A.L. SA Arad și Primăria Municipiului Arad, pentru constatare nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare a activului denumit "Stație distribuție carburanți"; situat în Arad(...); pentru anularea subsecventă a actelor încheiate ulterior respectiv constatare nulitate absolută a actului adițional nr. 3/16.08.2011 la contractul de concesionare nr.70/1.10.1997 și repunerea părților în situația inițială; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului PBRS IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.L. SA Arad este neîntemeiată.

S-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1560/27.05.2011 la BNP IBG pârâta SC A.L: SA Arad, prin administrator special ILG a vândut pârâtului SCS imobilul înscris în CF Arad, constând în "Stație Distribuție carburanți"; situat în Arad cu un drept de concesiune.

S-a mai reținut că prețul total al vânzării a fost de 10.548,93 lei TVA inclus, conform facturii nr. 0916591/8.02.2011, care a fost achitat în întregime înainte de semnarea contractului.

S-a menționat că vânzarea imobilului s-a făcut în perioada reorganizării judiciare; perioadă în care potrivit prevederilor art.103 al.1 din Legea nr.85/2006 debitorul își conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat.

S-a apreciat că susținerea reclamantului, privind incidența prevederilor art.112 alin.3 din Legea nr.85/2006, pentru că s-a valorificat imobilul fără respectarea termenului stabilit prin planul confirmat nu subzistă în condițiile în care, reclamantul nu a dovedit reaua credință a cocontractantului, respectiv a pârâtului SCS.

De asemenea s-a apreciat că buna credință reprezintă obligația generală de conduită ce revine părților la încheierea unei convenții și pârâtul SCS a dovedit această conduită prin plata prețului imobilului în data de 1.03.2011 (anterior încheierii contractului autentic) și prin răspunsurile la interogatoriu este evident că actul nu cade sub incidența temeiului de drept indicat de către reclamant.

Nici presupusa legătură de rudenie între părți - în accepțiunea Codului civil - nu a fost dovedită astfel că, instanța a apreciat că buna credință a pârâtului SCS impune în aplicarea art.11 lit. h din Legea nr.85/2006 respingerea acțiunii.

S-a arătat că speță nu s-a dovedit incidența prevederilor art.272 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta PBRS IPURL, solicitând în temeiul art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință să se dispună:

1. în principal, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a activului denumit "Stație Distribuție carburanți" situat în Arad, constând în construcții și teren în suprafață de 3581 mp aflată în proprietatea Statului Român, încheiat de pârâtele 1, 2 și 3 în fața BNP IBG la data de 27.05.2011, și, pe cale de consecință, ca urmare a aplicării principiului de drept resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, anularea subsecventă a tuturor actelor încheiate ulterior;

2. în subsidiar, constatarea nulității absolute a actului adițional nr.3/16.08.2011 la contractul de concesionare nr. 70/01.10.1997 încheiat între Primăria Municipiului Arad și SCS ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare a activului denumit "Stație Distribuție carburanți", repunerea părților în situația inițială, prin restituirea tuturor prestațiilor efectuate, de la data încheierii acestora, pentru următoarele motive:

S-a considerat că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

I. Critici asupra nelegalității hotărârii atacate.

Prin cererea introductivă, administratorul judiciar a solicitat instanței de judecată încuvințarea probei cu interogatoriul pârâților. La termenul din 18.12.2012, judecătorul sindic a admis proba solicitată, dar a eliminat întrebarea referitoare la relațiile de rudenie dintre pârâtul 1 și pârâtul 3, motivat de faptul că această stare de fapt trebuie să fie dovedită de către reclamant prin proba cu înscrisuri.

Întrucât reclamanta este în imposibilitate de a prezenta această probă, neavând calitatea de a solicita aceste date autorităților abilitate, conform dispozițiilor Legii nr.677 din 21.11.2001 actualizată pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, reprezentantul reclamantei a solicitat instanței aplicarea art.175 din codul de procedură civilă în scopul obținerii acestor informații.

S-a menționat că fără a motiva soluția, judecătorul sindic a respins și această cerere în probațiune, omițând relatarea acestor aspecte și în motivarea hotărârii atacate.

S-a considerat că aspectele sesizate au lezat drepturile reclamantului ce a stăruit în administrarea probatoriului menit a demonstra justețea pretențiilor sale, iar soluția judecătorului sindic de respingere a probatoriului solicitat a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice, fiind de natură a conduce la admiterea recursului.

II. Critici asupra aspectelor legate de soluționarea fondului.

Conform art.112 alin.3 din Legea nr.85/2006, actele efectuate între data confirmării planului de reorganizare și intrarea în faliment, exceptând pe cele permise de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor și vor fi anulate, cu excepția cazului în care cocontractantul dovedește buna sa credință la momentul încheierii actului.

S-a arătat că așa cum a demonstrat prin probatoriul administrat în cauză, cele două condiții stabilite de legiuitor pentru anularea unor acte încheiate de către debitoare în perioada de referință sunt îndeplinite.

1. Condiția referitoare la încheierea actului în cadrul planului de reorganizare.

La data de 08.02.2011, când judecătorul sindic a pronunțat în ședință publică sentința de confirmare a planului de reorganizare, debitoarea, cu rea credință, efectua operațiuni în contradicție cu prevederile planului.

S-a arătat că potrivit Planului de reorganizare propus de către debitoare, aprobat de către Adunarea creditorilor și confirmat de către judecătorul sindic valorificarea imobilelor aflate în patrimoniul debitoarei era prevăzută în trimestrul IV din cel de-al doilea an al planului de reorganizare, iar orice modificare de plan trebuia făcută în condițiile art. 101, alin. 5 din Legea nr.85/2006.

Astfel, orice măsură adoptată de administratorul special ce excede acestui cadru se impunea ca fiind obligatoriu trecută prin filtrul aprobării creditorilor, condiție ce nu a fost îndeplinită pentru tranzacția a cărei anulare a fost solicită de lichidatorul judiciar.

S-a menționat că această tranzacție a fost încheiată de către debitoare prin administratorul special în contextul în care, începând cu luna februarie 2011, data confirmării planului de reorganizare, administratorul special a refuzat sistematic colaborarea cu administratorul judiciar, făcând inaplicabile dispozițiile art.103 din Legea nr.85/2006 care prevăd că, în urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat.

Această stare de fapt, a fost adusă la cunoștința judecătorului sindic și a creditorilor de către administratorul judiciar prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de insolvență al debitoarei A.L.

De asemenea, s-a menționat că în perioada respectivă, informațiile privind activitatea debitoarei erau raportate de administratorul special, administratorului judiciar post factum sau chiar trecute sub tăcere, așa cum a fost și operațiunea de valorificare a activului denumit "Stație Distribuție carburanți".

În aceste condiții, activitatea de supraveghere a activității debitoarei a fost grav perturbată, măsurile luate de administratorul special nefiind cunoscute administratorului judiciar și pe cale de consecință nici creditorilor, care nu avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere asupra oportunității acestora.

Deși a fost purtată corespondență cu debitoarea în scopul de a agrea o procedură de comunicare a informațiilor necesare îndeplinirii rolului administratorului judiciar de supraveghere a activității debitoarei în îndeplinirea măsurilor planului de reorganizare, aceasta a refuzat orice colaborare.

Intenția de fraudare a creditorilor reiese cu certitudine și din faptul că administratorul special al debitoarei, prin Raportul cu privire la activitatea desfășurată în primul trimestru al anului I din planul de reorganizare prezentat spre aprobare creditorilor, nu face niciun fel de referire la operațiunea de valorificare a imobilului, trecând sub tăcere această operațiune.

Aceste împrejurări au condus administratorul judiciar la formularea cererii de ridicare a dreptului de administrare a debitoarei, cerere ce a fost admisă de judecătorul sindic la data de 12 iulie 2011.

Administratorul special a încercat să minimalizeze importanța acestor prevederi legale, susținând că nu are relevanță că vânzarea activului a fost efectuată în primul trimestru al planului de reorganizare, deși aceasta era prevăzută în trimestru IV al anului al doilea, din moment ce a fost identificat un client interesat de cumpărarea activului, sumele obținute fiind peste valoarea stabilită prin evaluare.

Prin ruperea din context a acestei operațiuni, administratorul special a încercat inducerea în eroare a instanței prin faptul că deși prin Raportul de evaluare a fost stabilită valoarea zero pentru imobilul valorificat la data de 8 februarie 2011, acesta făcea parte dintr-un ansamblu funcțional, parc auto, proprietatea debitoarei, situat în Arad la aceeași adresă, valoarea acestuia fiind stabilită de evaluator în condițiile existenței în patrimoniul debitoarei a imobilului valorificat fără aprobarea creditorilor.

Pe terenul aferent activului denumit "Stație Distribuție carburanți" se face accesul la parcul auto în care își desfășoară activitatea debitoarea, prin această tranzacție limitându-se posibilitățile de exploatare a imobilului și implicit cele de valorificare a acestuia.

S-a menționat că identificarea de către administratorul special a unui cumpărător și vânzarea către acesta fără ca operațiunea să fie adusă la cunoștința creditorilor nu este deloc întâmplătoare, întrucât cumpărătorul SCS face parte din grupul de interese al administratorului special, fiind rudă cu acesta.S-a învederat faptul că administratorul special a procedat la valorificarea imobilului fără îndeplinirea prealabilă a unei minime expuneri pe piață în scopul valorificării în cele mai bune condiții a acestuia, așa cum prevedea planul de reorganizare, optând pentru negocierea directă cu un cumpărător ce face parte din grupul său de interese.

Efectuarea unei publicități adecvate a intenției de valorificare a imobilului ar fi condus la dejucarea scopului urmărit de pârâți, astfel încât este mai mult decât evidentă intenția de fraudare a creditorilor prin aceea că existența relației de rudenie dintre pârâtul 1 și pârâtul 3 a condus la efectuarea operațiunii de vânzare a activului denumit "Stație Distribuție carburanți".

Aceste împrejurări, asociate cu faptul că la această dată figurează în imobilul a cărei anulare a vânzării se cere, cu un sediu secundar SC LAP SRL a cărui administrator și asociat este IRA, nora administratorului special și sora pârâtului 1, SCS, indică cu certitudine faptul că prin această tranzacție s-a încercat satisfacerea unui interes propriu și pe cale de consecință fraudarea creditorilor.

S-a mai arătat împrejurarea că, prin adresa nr.327/01.07.2011 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr.47735 din data de 13 iulie 2011, debitoarea reprezentată prin administrator special, în încercarea de a finaliza operațiunea de vânzare a imobilului a solicitat transferul către SCS a contractului de concesionare nr. 70/01.10.1997 încheiat între SC A.L. SA și Primăria Municipiului Arad asupra terenului pe care este edificat imobilul "Stație Distribuție carburanți", cu toate că la acea dată dreptul de administrare al debitoarei era ridicat, iar atribuțiile administratorul special erau limitate în conformitate cu dispozițiile art.18 alin.1 din Legea insolvenței.

În opinia recurentei caracterul fraudulos al acestei tranzacții este evident și datorită faptului că, adresa nr.327/01.07.2011 înregistrată la Primăria Municipiului Arad nu figurează în registrul de intrări-ieșiri al debitoarei, la această poziție fiind înregistrat alt document și nu adresa înregistrată la Primăria Arad, încercându-se astfel ascunderea operațiunii.

S-a considerat că identificarea transferului imobilului "Stație Distribuție carburanți" din patrimoniul debitoarei nu a putut fi constatată decât după preluarea în tot a dreptului de administrare de către administratorul judiciar, această operațiune nefiind prezentată spre aprobare creditorilor, administratorului judiciar sau judecătorului sindic.

2. Condiția referitoare la reaua credință a cocontractantului.

Prin hotărârea pronunțată, judecătorul sindic a respins acțiunea și motivat de faptul că nu a fost dovedită reaua credință, deși, prin acțiunea introductivă, notele de ședință și probatoriul administrat în dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a dovedit existența relei credințe a pârtâului SCS la momentul încheierii tranzacției.

S-a mai arătat că buna credință invocată de către pârâtul 1 nu are susținere la o studiere mai atentă a faptelor și a documentelor probante depuse la dosarul cauzei de recurentă.

Pârâtul 1 a recunoscut faptul că avea cunoștință de situația debitoarei, și anume că era supusă unui plan de reorganizare, operațiunile desfășurate de aceasta fiind limitativ cuprinse în plan.

Cu toate acestea, cocontractantul nu a efectuat nici un demers pentru a lua legătura cu administratorul judiciar în vederea obținerii unor informații relevante cu privire la imobilul ce urma să-l achiziționeze.

Chiar dacă la data încheierii tranzacției activitatea debitoarei era condusă de către administratorul special, aceasta trebuia adusă la cunoștința administratorului judiciar în virtutea rolului de supraveghere a activității debitoarei și, supusă aprobării creditorilor.

În apărare, pârâtul I a invocat faptul că, tranzacția a cărei anulare o solicită a fost încheiată în condițiile "Error communis facit jus", astfel încât acționând cu bună credință, pe o eroare general admisă ca adevăr, trebuie juridicește ocrotit.

Conform doctrinei, error communis este eroarea comisă de masă, de un număr mare de persoane. Concepută astfel eroarea comună se prezintă ca fiind un criteriu obiectiv a cărei forță este determinată de numărul persoanelor care s-au înșelat.

Eroarea trebuie să se manifeste cu o asemenea forță încât "nici o prudență omenească să nu fi putut să o evite, și că cei mai prudenți și mai experimentați ar fi comis-o la fel ca și cel care reclamă beneficiul ei".

S-a considerat că eroarea comună presupune un element obiectiv reprezentat de aparența creată de un ansamblu de circumstanțe de fapt și un element subiectiv constând în credința publică în această aparență. Acest din urmă element este dublat și determinat printr-un criteriu obiectiv: invincibilitatea erorii.

Terțul care invocă aparența de proprietate este chemat să facă dovada erorii comune, nefiind suficient ca el să fie de bună credință, mai este necesar ca acesta să justifice protecția de care se bucură. În acest sens terțul trebuie să probeze existența erorii comune și invincibile și caracterul scuzabil al bunei sale credințe. Cu alte cuvinte terțul este ținut să furnizeze o dublă probă: existența unei situații aparente irezistibile și comportamentul său în prezența acestei aparențe.

Ori, pârâtul I a recunoscut că avea cunoștință de situația juridică a debitoarei, și anume că aceasta era supusă procedurii insolvenței, astfel încât susținerea că i-a fost creată convingerea validității operațiunilor de vânzare - cumpărare în condițiile în care dreptul de administrare nu era ridicat, nu poate fi luată în considerare, fiind de notorietate faptul că, patrimoniul acesteia poate fi înstrăinat doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de Legea nr.85/2006, cu atât mai mult cu cât debitoarea își desfășura activitatea în condițiile unui plan de reorganizare aprobat de creditori.

Pentru aplicarea "Error communis facit jus", este necesar ca buna credință a subdobânditorului să fie lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă acestuia. îndoiala este o stare de incertitudine care presupune cunoașterea imprecisă a realității. Terțul care are vreun motiv de a se îndoi despre regularitatea actului juridic pe care îl încheie, este obligat să efectueze cercetări pe lângă autorul său, până va izbuti să își formeze o convingere fermă.

Existența îndoielii relevă reaua credință a subdobânditorului.

Totodată, în cuprinsul speței, nu se poate reține existența erorii comune și invincibile. Orice persoană cu diligentă medie, verificând situația debitoarei, ar fi descoperit că modalitatea de valorificare a imobilului este viciată prin lipsa aprobării creditorilor. În jurisprudență s-a subliniat că în materie imobiliară, singura bună credință a celui care contractează cu un neproprietar nu este aptă să creeze vreun drept în favoarea subdobânditorului, chiar dacă acesta intră în posesia bunului.

Astfel, Curtea de Apel din București a hotărât că "simpla bună credință a cumpărătorului, în sensul de a fi dat crezare aparenței de proprietate, nu este suficientă pentru validarea cumpărării bunului"(C Ap. București, s. IV civ., dec. nr. 2040 din 28 iunie 2001, în Practică judiciară civilă 2001- 2002, Curtea de Apel București, Editura Brilliance, Piatra- Neamț, 2003, p. 158).

În concluzie, recurenta apreciază că buna credință invocată de pârâtul SCS nu poate fi reținută în cauza dedusă judecății, acesta nefăcând dovada unui minim de diligentă prin care să constate situația reală a proprietarului și a imobilului, în contextul în care cunoștea împrejurarea că debitoarea SC A.L. SA este o societate supusă procedurii insolvenței, toate operațiunile efectuate de aceasta obligatoriu trebuind a fi trecute prin filtrul aprobării creditorilor.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299 și art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă și art. 112 alin 3 din Legea nr.85/2006.

Pârâtul intima ILG, în calitate de administrator special al debitoarei SC A.L. SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, având în vedere că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul intimat SCS a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, susținând în esență că recurenta nu a reușit să dovedească niciuna dintre susținerile sale, încercând inclusiv inducerea în eroare a instanței de judecată prin depunerea unor înscrisuri care nu au absolut nicio legătură cu contractul de vânzare-cumpărare, cum sunt adresa nr. 133/10.05.2011, prin care i-a solicitat administratorului special să-i furnizeze anumite informații legate de procedura aflată în derulare, Raportul administratorului nr. 261/16.05.2011 sau Raportul de activitate pentru luna aprilie 2011. Ambele vizează o perioadă anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Raportat la starea de fapt, așa cum se conturează aceasta din probatoriul administrat în cauză, pârâtul intimat a apreciat că vânzarea Stației de carburanți se încadrează în situația reglementată de art. 4. alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că nu operează prezumția de fraudare a intereselor creditorilor. În ciuda acestui fapt, arată că a făcut dovada bunei sale credințe, astfel că acest Contract de vânzare-cumpărare îndeplinește toate condițiile de legalitate.

Examinând recursul declarat de reclamanta PBRS IPURL, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 și art.3041 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul creditoarei este întemeiat, urmând să fie admis, pentru următoarele considerente:

În mod nelegal prima instanță, judecător sindic a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta PBRS IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.L. SA Arad, împotriva pârâților SCS, SC A.L. SA, societate în insolvență, ILG, în calitate de administrator special al debitoarei SC A.L. SA și Primăria mun. Arad pentru constatare nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare a activului denumit "Stație distribuție carburanți"; situat în Arad, reținând în mod greșit că nu subzistă susținerea reclamantei privind incidența prevederilor art. 112 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, nefiind dovedită potrivit aprecierii primei instanțe reaua credință a contractantului, respectiv a pârâtului SCS.

Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 112 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, actele efectuate între data confirmării planului de reorganizare și intrarea în faliment, exceptându-le pe cele făcute cu respectarea dispozițiilor art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006 și, pe cele permise de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor și vor fi anulate.

Conform planului de reorganizare propus de către debitoare, aprobat de către Adunarea creditorilor și confirmat de către judecătorul sindic valorificarea imobilelor aflate în patrimoniul debitoarei era prevăzută în trimestrul IV din cel de-al doilea an al planului de reorganizare.

Din analiza dispozițiilor legale invocate, rezultă faptul că orice modificare a prevederilor planului de reorganizare aprobat de creditori este obligatoriu a fi supusă aceleiași proceduri de aprobare și confirmare precum planul de reorganizare.

Intenția de fraudare a creditorilor reiese cu certitudine din faptul că, administratorul special al debitoarei, prin Raportul cu privire la activitatea desfășurată în primul trimestru al anului I din planul de reorganizare prezentat spre aprobare creditorilor, nu a făcut niciun fel de referire la operațiunea de valorificare a imobilului, trecând sub tăcere operațiunea respectivă.

Identificarea transferului imobilului "Stație Distribuție carburanți" din patrimoniul debitoarei nu a putut fi constatat decât după preluarea în tot a dreptului de administrare de către administratorul judiciar, această operațiune nefiind prezentată spre aprobare creditorilor.

Pârâtul SCS a recunoscut că avea cunoștință de situația juridică a debitoarei, și anume că aceasta era supusă procedurii insolvenței, astfel încât susținerea că i-a fost creată convingerea validității operațiunilor de vânzare - cumpărare în condițiile în care dreptul de administrare nu era ridicat, nu poate fi luată în considerare, fiind de notorietate faptul că, patrimoniul acesteia poate fi înstrăinat doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de Legea nr.85/2006, cu atât mai mult cu cât debitoarea SC A.L. SA își desfășura activitatea în condițiile unui plan de reorganizare aprobat de creditori.

Nu are relevanță susținerea pârâtului intimat ILG în sensul că activul "Stație distribuție carburanți"; avea valoarea de piață estimată 0 potrivit Raportului de evaluare și că în aceste condiții, întrucât imobilul a fost vândut la prețul de 10548,93 lei, actul de vânzare nu a fost întocmit în frauda creditorilor și nu a fost de natură a micșora patrimoniul debitoarei, Curtea reține că prin probatoriul administrat în cauză, s-a dovedit existența relei credințe a pârâtului SCS la momentul încheierii tranzacției.

Prejudiciul cauzat creditorilor debitoarei este dat de contractul de concesiune care constată un drept patrimonial și care s-a transmis concomitent cu intabularea contractului de vânzare cumpărare în favoarea cumpărătorului.

Referitor la capătul de cerere privind anularea subsecventă a tuturor actelor încheiate ulterior, Curtea constată că acestea nefiind individualizate nu se poate dispune anularea lor.

De asemenea, Curtea nu sa pronunțat asupra petitului nr. 2, acesta fiind un capăt subsidiar al cererii.

Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamantului PBRS IPURL București, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.L. SA împotriva sentinței civile nr. 1163 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 2246/108/2009*/a3, a modificat în parte hotărârea recurată, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul PBRS IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.L. SA în ceea ce privește petitul principal privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1560/27.05.2011, autentificat de Biroul Notarului Public B.G. Arad și în consecință:

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a activului denumit Stație distribuție carburanți situat în Municipiul Arad încheiat între debitoarea SC A.L. SA, reprezentată prin administratorul special ILG, în calitate de vânzătoare și SCS, în calitate de cumpărător, contract autentificat sub nr. 1560 din 27 mai 2011 de BNP IBG din Municipiul Arad, potrivit Deciziei Civile nr. 1058/12.06.2013.

← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment		RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA... →

Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment