Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 410 din data de 21.12.2015

Dispozițiile art. 172 din Legea nr. 85/2014 reglementează posibilitatea instituirii măsurilor asiguratorii în ipoteza în care s-a uzat de acțiunea reglementată de art. 169 din același act normativ și reprezintă norma specială în materie, cu consecința aplicării sale prin derogare de la dreptul comun.

Din formularea textului se observă fără urmă de îndoială caracterul imperativ al dispoziției potrivit cu care "fixarea unei cauțiuni de 10% din valoarea pretențiilor este obligatorie";.

De asemenea, cu puterea evidenței, se concluzionează că este recunoscută posibilitatea solicitării instituirii măsurilor asigurătorii atât în situația în care cererea prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2006 este formulată în acord cu alineatele 1 sau 2, fixarea cauțiunii fiind obligatorie în orice variantă.

Prin Decizia civilă nr. 58/A/25.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a doua civilă, a fost respins ca neîntemeiat apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 410/21.12.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr..., reținându-se următoarele:

Prin sentința civilă nr. 410/21.12.2015, Tribunalul Arad a admis în parte cererea având ca obiect sechestru asigurător formulată de creditorul ..... în contradictoriu cu pârâtul ..., în calitate de administrator statutar al ...., aflată în procedura de insolvență și, pe cale de consecință, a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale pârâtului ..., până la concurența sumei de ...., condiționat de consemnarea de către reclamant a unei cauțiuni de 10 % din valoarea pretențiilor (respectiv ... lei) în termen de 5 zile de la comunicare față de acesta a prezentei; a respins în rest cererea; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de ...lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Deși formularea art. 172, al. 1 din legea insolvenței este deficitară sub aspectul reglementării persoanelor care pot cere instituirea de măsuri asigurătorii, în sensul că pot formula astfel de cereri administratorul/lichidatorul judiciar și comitetul creditorilor, doctrina juridică (Alexandru Dimitriu - Recuperarea creanțelor prin procedura insolvenței, ed. C.H. Beck, 2015, pag. 397-398) admite recunoașterea acestei calități procesuale active și în favoarea creditorului majoritar care deține peste 50 % din creanțe și care poate formula, el singur, acțiune pentru atragerea răspunderii, deoarece potrivit art. 169, al. 2 din legea insolvenței, acest creditor majoritar poate exercita acțiunea pentru atragerea răspunderii în aceleași condiții ca și administratorul judiciar/lichidatorul judiciar ori comitetul de creditori. Mai mult decât atât, în cazul neconstituirii comitetului de creditori, atribuțiile acestuia sunt exercitate de către adunarea generală a creditorilor, sens în care trebuie avută în vedere ponderea creanței creditorului reclamant în tabelul de creanțe. Nu în ultimul rând, prin faptul că legea insolvenței se completează cu dispozițiile codului de procedură civilă, se admite implicit incidența disp. C.pr.civ. referitoare la instituirea sechestului asigurătoriu, în completarea normelor speciale incluse în legea insolvenței.

Potrivit art. 172 din legea insolvenței, consemnarea cauțiunii de până la 10% din creanță este obligatorie, textul legal nepermițând interpretări de natură să admită existența unor anumite excepții în acest sens.

Reclamantul a făcut dovada intentării acțiunii pentru atragerea răspunderii față de pârâtul administrator, precum și a faptului că a solicitat acestuia comunicarea relațiilor privitoare la situația contabilă a societății debitoare, pe care este obligat să le comunice sub sancțiunea ridicării dreptului de administrare.

Din examinarea rapoartelor lunare de activitate depuse de administratorul judiciar în dosarul de bază rezultă că, în perioada de observație, debitoarea aflată sub administrarea pârâtului a avut o activitate economică negativă, înregistrând pierderi suplimentare de peste ... lei.

În raport de cele deja expuse, judecătorul sindic a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru instituirea măsurii asigurătorii solicitate de reclamant, astfel încât cererea a fost admisă, urmând ca sechestrul să fie instituit sub condiția plății de către reclamant a cauțiunii de 10 % din suma solicitată pe calea acțiunii de atragere a răspunderii (respectiv ... lei) în termen de 5 zile de la comunicare față de acesta a prezentei. Îndeplinirea acestei condiții urmează a fi verificată de către executorul judecătoresc înainte de înființarea măsurii asigurătorii.

De asemenea, potrivit disp. relative la executarea măsurii sechestrului asigurătoriu, executorul judecătoresc este cel care, în cadrul realizării procedurilor de executare aferente, emite adresă către registrele de publicitate și nu instanța care soluționează cererea (art. 955 C.pr.civ.)

Față de acestea, a admis în parte cererea reclamantului, în sensul că a instituit sechestrul, dar cu plata cauțiunii de 10%; de asemenea , s-a respins cererea de emitere a adreselor de indisponibilizare către registrele de publicitate (Arhiva Electronică, Cartea Funciară, etc.), ca nefiind de competența instanței, această măsură urmând a fi luată de către executorul judecătoresc.

Conform art. 453 C.pr.civ. a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea ..., care a solicitat admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare, schimbarea încheierii apelate și, pe cale de consecință, înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului, fără obligarea apelantei la plata unei cauțiuni; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că, prin cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător a specificat faptul că măsura obligării la plata unei cauțiuni nu se impune, având în vedere că apelante creditoare se află în procedura insolvenței. Mai mult decât atât, a arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, a cărei legitimitate a fost verificată de administratorul judiciar odată cu înscrierea la masa credală, sens în care stabilirea unei cauțiuni nu este necesară.

Apelanta consideră că soluția primei instanțe este greșită, având în vedere că apelanta a formulat cerere de atragere a răspunderii pârâtului .... în folosul tuturor creditorilor înscriși la masa credală, arătând acest fapt și în cuprinsul cererii, ba chiar mai mult, enumerând și specificând valoarea fiecărei creanțe în parte. Așadar, ... a acționat în prezenta cauză în calitate de mandatar al celorlalți creditori, în interesul comun al acestora, în temeiul calității procesuale active conferite de art. 169 alin. 2 teza finală.

În drept, invocă prevederile Legii nr. 85/2014 și art. 20 și următoarele, 158, art. 223, art. 453, art. 466 și următoarele Ncpc.

Intimatul ... a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În motivare arată că judecătorul sindic nu poate dispune instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale pârâtului fără plata unei cauțiuni.

Pe de altă parte, arată că acțiunea pentru atragerea răspunderii personale a intimatului este inadmisibilă și nefondată, fiind formulată de creditorul majoritar ... pentru nerespectarea dispozițiilor art. 82 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care nu se află printre cele enumerate expres și limitativ de art. 169 alin. 1 al Legii nr. 85/2014, respectiv pentru nepredarea unui set de documente contabile de către creditor. Or, acestea au fost predate administratorului judiciar, de la care creditoarea reclamantă putea solicita orice date, informații sau copii.

Nici argumentul privind reprezentarea intereselor tuturor creditorilor înaintat de apelantă în motivarea apelului pentru scutirea acesteia de obligația plății cauțiunii nu este pertinent, în opinia intimatului, având în vedere faptul că aceasta este creditor majoritar, deținând 71,89% din masa credală, iar instituirea măsurii asigurătorii îi profită în principal.

În drept, invocă prevederile art. 172 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 476 Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta este nefondat în considerarea următoarelor:

Dispozițiile art. 172 din Legea nr. 85/2014 care reglementează posibilitatea instituirii măsurilor asiguratorii în ipoteza în care s-a uzat de acțiunea reglementată de art. 169 din același act normativ reprezintă norma specială în materie, cu consecința aplicării sale prin derogare de la dreptul comun.

Din formularea textului se observă fără urmă de îndoială caracterul imperativ al dispoziției potrivit cu care "fixarea unei cauțiuni de 10% din valoarea pretențiilor este obligatorie";.

De asemenea, cu puterea evidenței, se concluzionează că este recunoscută posibilitatea solicitării instituirii măsurilor asigurătorii atât în situația în care cererea prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2006 este formulată în acord cu alineatele 1 sau 2, fixarea cauțiunii fiind obligatorie în orice variantă.

În consecință judecătorul sindic a dispus în mod corect achitarea cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, motivele invocate de către apelantă fiind vădit nefondate dat fiind că ele se constituie interpretări și coroborări ale unor texte de lege nerelevante în contextul în care, așa cum s-a arătat mai sus, situația din speță beneficiază de o reglementare legală distinctă și fără loc de interpretare, corect aplicată de către judecătorul sindic.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, raportat la prevederile art. 480 NCPC, Curtea a respins apelul.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment