Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 407 din data de 17.12.2015
Potrivit art. 118 din Legea nr. 85/2006 imobilele vor putea fi vândute direct în urma propunerii lichidatorului aprobată de adunarea generală a creditorilor, iar această propunere va trebui să identifice imobilul, să arate sarcinile de care este grevat, să indice pasul de supraofertare și data până la care sunt acceptate supraofertele. La alin. 3 al acestui articol se prevede că lichidatorul trebuie să convoace adunarea generală a creditorilor în termen de 20 de zile de la data propunerii de vânzare notificând această propunere administratorului special, creditorilor cu garanții reale, titularilor drepturilor de retenție și comitetului creditorilor, supunând votului adunării generale a creditorilor propunerea de vânzare ulterior aprobării de către adunarea generală a creditorilor, vânzarea va putea fi făcută sub sancțiunea nulității numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a anunțului privind condițiile de supraofertare.
Totodată, art. 117 din Legea nr. 85/2006 prevede că lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor și metoda de valorificare a acestora și în care se va preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinație a acestor metode prin licitație publică sau negociere directă sau prin ambele metode.
Prin Decizia civilă nr. 283/A/04.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 407/17.12.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. ..., reținându-se următoarele considerente:
Prin sentința antemenționată, s-a admis contestația formulată de creditorul - administrator special ... și cererea de intervenție în interesul creditorului - administrator special ..., formulată de intervenienta ... împotriva hotărârii adoptate de Adunarea Generală a Creditorilor din data de ... și publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. ..., a debitoarei .... prin administrator judiciar ..., și în consecință, s-a dispus desființarea Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din ..., în ceea ce privește modalitatea de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei și desemnarea unui evaluator a acestor bunuri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din Raportul publicat în BPI nr. ... a rezultat că practicianul ..., ..., solicitând ca instanța să ia act de numirea sa la termenul din ..., or nici înainte, nici după această dată nu a fost identificată vreo publicare sau vreun raport pe care creditorii să îl poată contesta conform art. 21 din lege care să facă vorbire de evaluarea imobilului.
De asemenea a evidențiat că Adunarea creditorilor a aprobat evaluarea stocului de marfă la ..., astfel cum a rezultat din cele publicate în ..., în această situație lipsa evaluării imobilelor aprobate de creditori apărând cu atât mai flagrantă.
Judecătorul sindic a reținut că ..., ce deține o pondere de ... din totalul creanțelor înscrise în tabelul creditorilor a aprobat oferta de cumpărare depusă de către ..., în valoare de ..., pentru imobilul aflat în patrimoniul debitoarei .... ; ... ce deține o pondere de 3,32% din totalul creanțelor înscrise în tabelul creditorilor a aprobat oferta de cumpărare depusă de către ..., în valoare de ..., pentru imobilul aflat în patrimoniul debitoarei ...; ... și ..., având calitatea de creditori, fără drept de vot, votează împotriva aprobării ofertei ... pentru că : lichidatorul judiciar nu a prezentat în copie oferta astfel ca creditorii pot eventual "ghici"; conținutul exact al acesteia; dezideratul creditorilor este de a maximiza averea debitoarei astfel că vânzarea directă a imobilului fără licitație publică nu răspunde acestui deziderat; o hotărâre similară a fost desființată definitiv de instanța de judecată, iar reluarea quasi identică a unei proceduri nule, dovedește doar un abuz de drept.
Judecătorul sindic a constatat că prin această Hotărâre s-a procedat la revotarea ofertei aprobate cu prilejul Adunării creditorilor din ..., fără vreo urmă de modificare.
Referitor la Hotărârea din data de ..., judecătorul sindic a constatat că prin sentința civilă nr. ..., pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. ..., instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocate din oficiu, privind contestatorul ...; a admis contestația formulată de creditorul - administrator special ... împotriva hotărârii adoptate de Adunarea Creditorilor din data de ..., a debitoarei ... și a dispus desființarea Hotărârii Adunării Creditorilor din ..., în ceea ce privește modalitatea de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei și desemnarea unui evaluator al acestor bunuri.
Sentința Tribunalului Arad a rămas definitivă prin decizia 919/A din 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, prin respingerea apelurilor declarate de creditoarea ... și debitoarea ... reținându-se faptul că stabilirea discreționară a prețului contravine interesului concursual al creditorilor și încalcă dispozițiile 41 alt. 2 din Legea nr. 85/2006.
În acest sens, din același Raport publicat la ..., ..."; a imobilului în discuție și că oferta va fi analizată în cadrul ședinței Comitetului creditorilor la data de ..., or, convocatorul publicat pentru ședința din .., nu conține ca punct de pe ordinea de zi analiza ofertei de cumpărare prezentată de domnul ..., dimpotrivă se vorbește despre o altă ofertă a .. de .. în loc de ... cât a oferit domnul ....
În fine, din aprecierile efectuate în cauză, s-a omis de către apelanți interesul realizării unor sume cât mai mari pentru acoperirea creanțelor.
În privința calității procesuale a contestatorului, aceasta a fost respinsă de către instanța de fond în mod corect, deoarece intimatul are o dublă calitate, de administrator special și de creditor al societății debitoare, înscris în tabelul de creanțe.
Ori, considerentele de nelegalitate invocate prin contestație au fost admise de instanța de fond, iar apelantele nu au invocat și dovedit nici un motiv care ar putea conduce la schimbarea ori anularea hotărârii atacate.
Cu privire la excepția tardivității, aceasta nu este incidentă în cauză, câtă vreme apelurile au fost înregistrate la data de ..., la Tribunalul Arad, respectiv trimise prin poștă la data de .. și, verificând dovezile de comunicare a sentinței apelate, s-a constatat că la f. .. dosar fond s-a efectuat procedura de comunicare a hotărârii cu debitoarea și practicianul în insolvență al debitoarei, iar la f.. dosar fond cu creditoarea. Prin raportare la data de comunicare a hotărârii, apelurile nu sunt tardiv formulate, în conformitate cu disp. art. 8 din L. nr. 85/2006, față de data înregistrării căii de atac declarată în cauză și de legea aplicabilă la data demarării procedurii.
Cum în apel nu au fost învederate și dovedite aspecte care să conducă la admiterea căii de atac, pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins apelurile declarate de creditoarea .... și debitoarea ...
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației invocate de către lichidatorul judiciar .., potrivit cu prevederile art. 14 alin. 7 din Legea nr.85/2006, în privința legitimității procesuale active și a motivelor de nelegalitate invocate, s-a constatat că, aceste aspecte au fost tranșate de către Tribunalul Arad prin sentința sus menționată, definitivă prin decizia nr. ... a Curții de Apel Timișoara reținând că, la adunarea din ..., contestatorul nu a fost prezent la această Adunare, dar are calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, aspect reținut de judecătorul sindic.
Referitor la Hotărârea adunării creditorilor din ..., s-a reținut că, contestatorul a votat împotriva ofertei de cumpărare depusă de către ..., în valoare de ... euro, pentru imobilul aflat în patrimoniul debitoarei ori, considerentele de nelegalitate invocate prin prezenta contestație, sunt identice cu cele care au fost admise de instanța de fond, și care au fost menținute de Curte.
Judecătorul sindic al Tribunalului Arad a apreciat că există o neconcordanță între convocator și ordinea de zi ale Adunării Creditorilor din data de ..., or, pentru a respecta dispozițiile art. 14 alin. 1, convocatorul ar fi trebuit să cuprindă explicit exprimarea ,,bunul urmează să fie vândut prin negociere".
Așa fiind, sub acest aspect, hotărârea este nulă conform dispozițiilor art. 14 alin 2 din lege, în condițiile în care în lipsa evaluării stocului de marfă aflat în patrimoniul societății debitoare și a evaluării imobilului, s-a procedat la aprobarea ofertei de cumpărare depusă de ... în valoare de ... euro, pentru imobilul aflat în patrimoniul ....
Din Raportul publicat în BPI nr. ..., a rezultă că practicianul ... a preluat faptic această procedură începând cu ..., solicitând ca instanța să ia act de numirea sa de abia la termenul din ..., or, nici înainte și nici după această dată nu a fost identificată vreo publicare sau vreun raport întocmit de practicianul în insolvență pe care creditorii să-l poată contesta conform art. 21 din Legea 85/2006, care să facă vorbire de evaluarea imobilului.
În aceste condiții stabilirea discreționară a prețului contravine interesului concursual al creditorilor și încalcă dispozițiile 41 alt. 2 din Legea nr. 85/2006, în acest sens, din același Raport publicat la ... Judecătorul sindic a reținut că la aliniatul 7 din raport practicianul arată că "aduce la cunoștința creditorilor că domnul ... a făcut o ofertă de cumpărare"; a imobilului în discuție pentru prețul de ..., dar această ofertă nu a mai fost adusă la cunoștința creditorilor cu prilejul Adunării Creditorilor din ....
Așa fiind, în raport cu aspectele care au fost reținute sub acest aspect, judecătorul sindic a apreciat că contestația creditorului ... este întemeiată, drept pentru care a admis-o potrivit cu prevederile art. 14 alin.7 din Legea 85/2006 și a desființat Hotărârea Adunării Creditorilor din ..., reținând că în ceea ce privește modalitatea de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, și desemnarea unui evaluator a acestor bunuri, hotărârea este nulă conform dispozițiilor art. 14 alin 2 din lege, admițând pe cale de consecință și cererea de intervenție, în interesul creditorului - administrator special ..., formulată de intervenienta ..., în condițiile art. 67 Noul Cod de Procedură Civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât ...., cât și debitoarea .... prin lichidator judiciar ....
Apelanta ... a solicitat admiterea apelului și, pe cale de consecință respingerea contestației formulată de creditorul - administratorul special ...., precum și respingerea cererii de intervenție în interesul creditorului, formulată de intervenienta ....
În motivare arată că prevederile art. 118 din Legea insolvenței nr. 85/2006 nu sunt aplicabile în speța de față, raportat la situația de drept a imobilului care a făcut obiectul ofertei de cumpărare aprobată prin Hotărârea Adunării Creditorilor din data de ..., întrucât legiuitorul a avut în vedere doar acele imobile care la data Adunări Creditorilor se află în patrimoniul debitoarei, iar la data de ..., imobilul respectiv nu se mai afla în patrimoniul debitoarei ...., acesta fiind vândut anterior prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. .... Nu poate fi reținută nici sancțiunea nulității vânzării, atâta timp cât textul de lege de la art. 118 alin. 4 este aplicabil doar în situația în care procedura prevăzută este încălcată și privește în mod direct imobilele aflate la acea dată în patrimoniul debitoarei respective, procedura de supraofertare nefiind incidentă în speța de față.
Cu privire la faptul că judecătorul sindic a reținut că există o ofertă de ..., ofertă care nu a fost analizată, apelanta arată că nici la fostul administrator judiciar, nici la actualul administrator judiciar și nici la creditorul majoritar nu a fost depusă o asemenea ofertă, singura ofertă pe care ... a făcut-o în concret în legătură cu imobilul respectiv, fiind cea în cuantum de ....
Raportat la susținerea judecătorului sindic că imobilul nu a fost evaluat, arată că potrivit raportului de evaluare a construcțiilor și terenului - imobilul debitoarei, valoarea de vânzare forțată a imobilului a fost evaluată la suma de ..., sub oferta de ..., astfel că nici din acest punct de vedere nu se poate face vorbire de vreo vătămare a intereselor creditorilor.
Apelanta precizează că nu se putea supune votului creditorilor ,,stabilirea modalității de valorificare a bunului aflat în patrimoniul debitoarei", atâta timp cât acest imobil nu se mai afla în patrimoniul ...
Mai învederează că la data introducerii acțiunii nici în fapt acest imobil nu mai există (din punct de vedere al construcției), cumpărătoarea edificând o altă construcție, care ulterior pronunțării sentinței civile apelate a și fost notată în cartea funciară.
În drept, invocă dispozițiile Codului de procedură civilă și prevederile Legii nr. 85/2006.
Apelanta ..., în calitate de lichidator judiciar al .... a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință, respingerea contestației formulată de creditorii - administratori speciali ..., precum și respingerea cererii de intervenție în interesul creditorului, formulată de intervenienta ...
Apelanta arată că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la motivele de inadmisibilitate invocate de aceasta prin întâmpinare, inadmisibilitate motivată în drept pe prevederile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006. Susține că o hotărârea a creditorilor poate fi desființată de către judecătorul sindic doar pentru motive de nelegalitate, prin aceasta înțelegându-se, în practica judiciară, nelegalitatea cu privire la convocator, la voturile exprimate sau la consemnarea hotărârii. În motivele dezvoltate în contestație nu se regăsesc motive de nelegalitate, ci doar motive care au stat la baza exprimării votului negativ al contestatorilor, susține lichidatorul judiciar.
Pe fondul contestației, arată că în cauză nu se poate vorbi despre o lipsă de obiect a contestației în măsura în care motivele pe care se sprijină sunt același care au susținut-o pe prima, raportat la împrejurarea că în ceea ce privește hotărârea Adunării Creditorilor din ..., lichidatorul judiciar a respectat întocmai dispozițiile instanței.
În altă ordine de idei, față de susținerile instanței de fond conform cărora s-a procedat la revotarea ofertei aprobate cu prilejul Adunării creditorilor din ..., fără vreo urmă de modificare, menționează că, în raport de soluția pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în cauza având ca obiect desființarea hotărârii adunării creditorilor din data de ..., judecătorul-sindic a dispus în sarcina lichidatorului judiciar reconvocarea Adunării creditorilor cu aceeași ordine de zi, întrucât a existat o neconcordanță între convocator și hotărârea adoptată. Față de această împrejurare, lichidatorul judiciar nu a făcut altceva decât să dea curs dispozițiilor instanței și a reconvocat Adunarea creditorilor, având ca ordine de zi: Aprobarea ofertei de cumpărare, depusă de ....
In legătura cu așa numitul fapt conform căruia nu exista un raport de evaluare a imobilului care să poată fi contestat, apelantul lichidator judiciar arată că acesta a fost întocmit în procedură în data de ..., regăsindu-se la dosarul cauzei, pe de o parte, iar pe de alta, subliniază faptul că procedura instituită de Legea nr. 85/2006 nu prevede instituția "contestării raportului de evaluare" coroborat cu principiul potrivit căruia orice cerere adresată judecătorului sindic trebuie să fie întemeiată pe dispozițiile normei speciale. De asemenea, dispozițiile art.21 din Legea nr.85/2006 sunt aplicabile în situația rapoartelor lunare ale administratorului judiciar și nu în cazul raportului de evaluare a bunurilor debitoarei.
Apelantul mai arată și că ulterior aprobării de către creditori, urmează ca valorificarea să se efectueze conform procedurii prevăzute de textul de lege, și nu anterior, astfel că nu se poate susține că nu a fost respectată procedura prevăzută de art. 118 din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la așa-zisa vătămare a intereselor creditorilor, menționează că în niciun moment nu a existat nicio altă ofertă care să fie superioară din punct de vedere financiar celei înregistrată de ....
Față de împrejurarea că judecătorul sindic a reținut că exista o ofertă ..., care nu ar fi fost analizată și prezentată creditorilor, arată că la lichidatorul judiciar nu a fost depusă niciodată o asemenea ofertă, fiind simple susțineri ale contestatorilor, neprobate prin nici un mijloc de probă.
Nu în ultimul rând, menționează că valoarea de vânzare forțată a imobilului a fost evaluată la suma de ..., sub oferta de ... făcută de către ..., astfel că nici din punctul acesta de vedere nu se poate vorbi de o vătămare a intereselor creditorilor.
În drept, invocă prevederile Codului de procedură civilă și prevederile Legii nr. 85/2006.
Intimata intervenient ... a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta-creditoare ... împotriva Sentinței civile nr. ... pronunțată de Tribunalul Arad și menținerea ca legală a acestei sentințe.
În motivare arată că prin Hotărârea Adunării Generale din ... s-a procedat, fără nici o modificare, la revotarea ofertei din anul ... ofertă aprobata prin Hotărârea Adunării Generale din ..., desființată irevocabil de către instanțe.
La momentul desfășurării Adunării Generale din ..., lichidatorul judiciar nu avea o altă ofertă depusă pentru cumpărarea imobilului, ci s-a avut în vedere oferta prezentată în ...de către aceeași cumpărătoare ...
De altfel, lichidatorul judiciar nu a făcut nici un fel de publicitate acestei așa-zise "vânzări", nici nu a fost interesat de obținerea unui preț mai mare din valorificarea acestui bun.
Susținerile din apelul formulat de către ..., în sensul că "la data de ... imobilul nu se mai afla în patrimoniul ..., fiind deja vândut prin Contractul de vânzare-cumpărare aut.nr...." denotă o vădită rea-credintă a acestei apelante în gestionarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei sale, însă aceasta omite cu bună știință să arate că intimata ... a solicitat Tribunalului Arad prin acțiunea înregistrată cu nr. ... constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare aut. nr. ..., dar aceasta acțiune este suspendată până la finalizarea prezentei cereri.
De asemenea, apelanta omite să arate că la data preluării procedurii de către lichidatorul judiciar (...) exista Promisiunea autentică de vânzare-cumpărare cu nr.... între ... și o altă promitentă-cumpărătoare ... având ca obiect vânzarea aceluiași imobil, cu prețul total de ... euro.
Este evident că lichidatorul judiciar nu numai că nu a inițiat în numele ... o acțiune care să aibă ca obiectiv obligarea promitentei-cumpărătoare la cumpărarea imobilului și achitarea prețului de ... la care aceasta se obligase prin promisiunea amintită, ba chiar a ignorat existența acestei promisiuni și a "aprobat" pentru a doua oară oferta de cumpărare depusă de cumpărătoarea ... pentru o sumă mult diminuată (...), fără respectarea disp.art.14 alin.2 din Legea 85/2006, susține intimata.
Intimata arată că nu este de înțeles atitudinea procesuală a apelantei ... care are interesul de a - și acoperi creanța împotriva ... din vânzarea în cadrul procedurii insolvenței a bunurilor aparținând societății comerciale; în acest sens cel mai valoros bun este spațiul comercial în care a funcționat sediul societății situat în ... compus din ...imobil pentru care societatea avea încheiată o Promisiune autentica de vânzare-cumpărare pentru prețul de ... și pentru executarea căreia nu s-a efectuat nici un demers.
Totodată, precizează că ... pare "mulțumită" de prețul obținut din vânzarea acestui bun (...) și se opune la obținerea unui preț mai mare din valorificarea unui bun imobil aparținând averii debitoarei și care, dacă ar fi valorificat corect, ar stinge aproape integral datoriile ...
În drept, invocă prevederile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006.
Intimații ... au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului formulat de ..., ca nefondat, susținând că judecătorul sindic a reținut în mod corect, ca fiind motive de nelegalitate a Hotărârii din data de ..., nerespectarea art. 118 din L.85/2006, stabilirea prețului de vânzare a bunurilor în mod discreționar, în lipsa unui Raport de evaluare și contra interesului concursual al creditorilor, precum și încălcarea dispozițiilor din sentința civilă nr.... prin care s-a dispus desființarea Hotărârii AGC anterioare privitoare la modalitatea de valorificare a bunurilor debitoarei, precum și desemnarea unui evaluator.
Intimații menționează că fără a urmări respectarea interesului tuturor creditorilor și al debitoarei supuse lichidării, lichidatorul judiciar, în conivență cu apelanta, nu s-a preocupat de respectarea acestor dispoziții legale, pe care nicio majoritate nu le poate ignora prin votul său.
Este irelevant faptul că, la data pronunțării sentinței supuse apelului, imobilul era deja vândut, întrucât și la data pronunțării sentinței civile nr.... a Tribunalului Arad (prin care s-a anulat Hotărârea pe baza căreia s-a aprobat această vânzare), imobilul era vândut, ceea ce nu a împiedicat instanța să constate nelegalitățile săvârșite cu ocazia acestei înstrăinări.
Apelanta nu a oferit niciun fel de explicații privitoare la inexistența procedurii de supraofertare, iar afirmația potrivit căreia această procedură nu este incidentă în cazul de față, nu poate fi primită, întrucât aceasta echivalează cu a-i recunoaște apelantei posibilitatea de a încălca legea.
Susținerea apelantei conform căreia nu a existat nicio ofertă superioară celei la care imobilul a fost vândut, este eronată, în opinia intimaților, și reprezintă o încercare de a contrazice un fapt stabilit cu putere de lucru judecat în sent. civ. nr. ... a Tribunalului Arad privitor la existența acestei oferte, dar și a conținutului Raportului publicat la ... în BPI nr. ... prin care s-a menționat informarea creditorilor, realizată de practicianul de insolvență, în legătură cu analizarea, în adunarea generală din data de ..., a ofertei de cumpărare prezentată de ..., pentru prețul de ... Apelanta ignoră faptul că oferta de ... nu a fost doar o "intenție" exprimată față de unul dintre asociați, ci a fost o ofertă reținută de către practicianul de insolvență de la acel moment.
Totodată, intimații consideră că sunt irelevante susținerile apelantei potrivit cărora nu ar fi trebuit să realizeze o evaluare a bunurilor întrucât exista o evaluare din data de ..., în condițiile în care, după această dată, adică la ..., instanța de fond a dispus desemnarea unui evaluator pentru toate bunurile. Apelanta încearcă să explice motivul pentru care, atunci când a fost adoptată Hotărârea AGC din ..., nu a respectat sentința civilă nr.... a Tribunalului Arad, ceea ce este inacceptabil. Nu există nicio evaluare realizată ulterior pronunțării sentinței civile nr...., prin care s-a dispus desemnarea unui evaluator pentru toate bunurile, iar pentru bunurile mobile nu a existat evaluarea nici anterior acestei hotărâri judecătorești, astfel că aceste critici sunt vădit nefondate.
Susținerea apelantei potrivit căreia nu se putea supune votului în AGC din data ... "stabilirea modalității de valorificare a bunului (de fapt, a bunurilor, potrivit dispozițiilor din sent.civ.nr... n.n.) aflat în patrimoniul debitoarei, atâta timp cât acest imobil nu se mai afla în patrimoniul debitoarei ..." trebuie analizată din perspectiva faptului că acest bun a ieșit din patrimoniul societății pe baza unei hotărâri a AGC, care a fost desființată de instanță, iar Hotărârea AGC din litigiu a avut ca unic scop împiedicarea intimaților de a obține în instanță anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului.
După ce a fost anulată Hotărârea AGC din ..., care a stat la baza încheierii, la data de ..., a contractului autentic de vânzare-cumpărare și, avându-se în vedere că imobilul era deja înstrăinat la data de ..., AGC nu mai putea adopta vreo hotărâre referitoare la acest imobil decât după finalizarea litigiului în care s-a solicitat constatarea nulității vânzării (din dosarul nr....
Intimata ... a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul ..., în calitate de lichidator judiciar al ..., menționând că nu există întocmit de către lichidatorul judiciar un raport de evaluare al imobilului aflat în proprietatea societății ... si care să constituie baza de pornire a negocierilor pentru vânzarea acestui imobil. (...).
Precizează că atât Raportul de evaluare, cât și așa-zisa "Ofertă de cumpărare a spațiului comercial cu suma de ..." au fost adresate ..., deși aceasta avea calitatea de creditoare în dosarul de insolvență al ..., iar oferta trebuia adresată lichidatorului judiciar, urmând ca acesta să supună votului Adunării Generale a Creditorilor, atât modalitatea de valorificare a celui mai valoros bun al societății, cât și modalitatea de stabilire a prețului acestui bun în vederea vânzării.
În continuare, intimata reiterează aspectele inserate în întâmpinarea depusă la dosar.
În drept, invocă dispozițiile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006.
Examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 477 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate și se impune a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Pentru început, Curtea constată că ambele apeluri prezintă motive care conțin considerente comune, atât creditoarea, cât și lichidatorul judiciar al debitoarei aflându-se pe aceeași poziție procesuală, aceea de a solicita menținerea hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din ..., ca fiind valabil încheiată.
Cele două apelante consideră că instanța de fond, prin judecătorul sindic, nu a analizat în mod corect toate împrejurările de fapt și de drept ale speței și, mai mult, judecătorul sindic nu avea competența de a analiza modul în care a fost ținută Adunarea Generală a Creditorilor din ..., deoarece în sarcina sa se află doar analizarea aspectelor de legalitate referitoare la ținerea adunării generale, nu și aspectele de oportunitate, cum este cazul în speță.
Curtea constată că aceste susțineri sunt nefondate, deoarece ceea ce a fost supus analizei judecătorului sindic este un aspect de nelegalitate, constând în încălcarea dispozițiilor prev. de art. 118 din Legea nr. 85/2006, precum și încălcarea dispozițiilor cuprinse într-o hotărâre judecătorească anterioară, dispoziții care au căpătat autoritate de lucru judecat și pe care lichidatorul judiciar al debitoarei nu le-a respectat.
Astfel, prin sentința civilă nr. ..., pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Arad în dosarul nr. ..., sentință rămasă definitivă prin decizia civilă nr.... pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a dispus desființarea hotărârii adunării creditorilor din ... în ceea ce privește modalitatea de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei și desemnarea unui evaluator al acestor bunuri.
Așadar, această hotărâre a adunării creditorilor din ... s-a constatat a fi nelegală, motiv pentru care s-a impus convocarea unei noi adunări a creditorilor, evident cu respectarea dispozițiilor judecătorului sindic, cu privire la modalitatea de valorificare a bunurilor și desemnarea unui evaluator al acestora.
Cu toate acestea, lichidatorul judiciar al debitoarei nu s-a conformat dispozițiilor judecătorului sindic, care au fost consemnate într-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă prin respingerea apelurilor împotriva sa și a căpătat astfel autoritate de lucru judecat și a procedat la convocarea unei hotărâri a creditorilor identică cu cea care a fost desființată pentru nelegalitate.
În ce privește motivul de apel invocat de către lichidatorul judiciar al debitoarei, care arată că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la motivele de inadmisibilitate invocate prin întâmpinare și motivate pe disp. art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că acest motiv este nefondat, deoarece la fila ...a considerentelor hotărârii Tribunalului Arad această excepție este analizată și se arată că ea a fost deja tranșată în privința legitimității procesuale active prin sentința civilă nr. ..., reținându-se că, deși la adunarea creditorilor din ... contestatorul ... nu a fost prezent, el are calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței pe lângă aceea de administrator special, astfel încât poate formula contestație în nume propriu.
În ce privește susținerea din apel referitoare la faptul că dispozițiile art. 118 din Legea insolvenței au fost respectate de către lichidatorul judiciar al debitoarei, Curtea constată că aceste dispoziții legale, care reglementează vânzarea imobilelor în procedura lichidării patrimoniului debitoarei prevăd că imobilele vor putea fi vândute direct în urma propunerii lichidatorului aprobată de adunarea generală a creditorilor, iar această propunere va trebui să identifice imobilul, să arate sarcinile de care este grevat, să indice pasul de supraofertare și data până la care sunt acceptate supraofertele. La alin. 3 al acestui articol se prevede că lichidatorul trebuie să convoace adunarea generală a creditorilor în termen de 20 de zile de la data propunerii de vânzare notificând această propunere administratorului special, creditorilor cu garanții reale, titularilor drepturilor de retenție și comitetului creditorilor, supunând votului adunării generale a creditorilor propunerea de vânzare ulterior aprobării de către adunarea generală a creditorilor vânzarea va putea fi făcută sub sancțiunea nulității numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a anunțului privind condițiile de supraofertare.
Totodată, art. 117 din Legea nr. 85/2006 prevede că lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor și metoda de valorificare a acestora și în care se va preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinație a acestor metode prin licitație publică sau negociere directă sau prin ambele metode.
În cazul în care se propune vânzarea în bloc prin negociere directă, lichidatorul va putea propune în baza ofertelor primite începerea acestor negocieri cu unul sau mai mulți cumpărători interesați, cu precizarea condițiilor de plată și a prețului minim de pornire a negocierii, care nu poate fi inferior prețului de evaluare.
În speță nu s-au respectat aceste dispoziții legale, dispoziții care sunt subsumate principiului maximizării valorii bunurilor vândute din patrimoniul debitoarei în scopul satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor declarate de creditori la masa credală, căci cu privire la bunul vândut nu a existat un raport de evaluare întocmit de lichidator și acest bun a fost vândut unui ofertant care a oferit un preț mai mic, fiind ignorată o altă ofertă care propunea un preț superior.
Totodată, nu s-au respectat dispozițiile art. 117 alin. 3 din legea insolvenței, care prevede obligația lichidatorului de a convoca adunarea generală a creditorilor în 20 de zile de la data ședinței comitetului creditorilor, înștiințându-i pe aceștia despre posibilitatea studierii raportului și al procesului verbal al ședinței privind acest raport.
Din acest motiv, nefiind respectate dispozițiile legale enunțate mai sus, și nici dispozițiile judecătorului sindic cuprinse într-o hotărâre judecătorească definitivă, lichidatorul judiciar neconformându-se în nici un mod acestora, nu au relevanță susținerile celor două apelante în sensul că circumstanțele de fapt ale speței au împiedicat conformarea lichidatorului dispozițiilor arătate mai sus, deoarece bunul a fost vândut altei persoane care a efectuat modificări asupra acestuia. Totodată, lichidatorul judiciar nu s-a conformat dispozițiilor judecătorului sindic, în sensul de a numi un evaluator pentru bunurile debitoarei, căci, deși în apel se susține că există un raport de evaluare care a și fost depus la dosar, raportul la care se face referire, depus la filele ..., este întocmit la ..., deci înainte de a se dispune numirea unui evaluator de către judecătorul sindic și cuprinde mențiunea că a fost întocmit la solicitarea ... nefiind solicitat de către lichidatorul judiciar sau întocmit la cererea acestuia.
Față de cele enunțate mai sus, în baza art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelurile formulate de creditoarea ... și debitoarea ... prin lichidator judiciar... împotriva sentinței civile nr. 407/17.12.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. ...
← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
---|