Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotărâre nr. 601 din data de 18.03.2013
Procedura insolvenței.
Titlul de creanta fiscala constata o creanta pura si simpla, independent de formularea contestatiei administrative impotriva acesteia, chiar daca, din perspectiva necesității administrării de probe suplimentare, anume soluția ce se va pronunța în litigiul administrativ-fiscal, se poate admite soluția înscrierii provizorii a creanței în tabelul definitiv.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 601 din 18.03.2013)
I. Prin Sentința civilă nr. 9378/26.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. 11440/3/2012/a5, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de creditoarea ANAF la tabelul preliminar al creanțelor asupra societății debitoare S C SA
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Conform declarației de creanță formulată de creditoarea ANAF, s-a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 93.736.233 lei - creanță certă, lichidă și exigibilă, și cu suma de 302.171 lei - creanță garantată.
Potrivit tabelului preliminar publicat în B.P.I. nr. 9300/28.06.2012, administratorul judiciar a înscris acest creditor cu suma de 93.736.233 lei ca și creanță provizorie, sub condiție suspensivă, și cu suma de 302.171 lei în categoria creanțelor bugetare.
Instanța de fond a reținut ca fiind corectă modalitatea de înscriere a creanței ANAF.
Astfel, cu privire la creanța în cuantum de 93.736.233 lei, a reținut că a fost stabilita în sarcina debitoarei prin Decizia de impunere nr. F - MC 214/28.05.2012, decizie ce a fost însă contestată de societatea debitoare, pe cale administrativă.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a apreciat că, prin contestația formulată împotriva deciziei de impunere, creanța invocată de A.N.A.F. a căpătat caracterul unei creanțe sub condiție (condiția înscrierii creanței fiind aceea a respingerii contestației formulate de debitoare), iar până la soluționarea contestației, cu administrarea unui probatoriu complet pe calea dreptului comun, creanța invocată are un caracter provizoriu, fiind corect înscrisă în tabelul preliminar cu această mențiune.
Cu privire la creanța în cuantum de 302.171 lei, s-a reținut că aceasta are caracterul unei creanțe bugetare și nu al unei creanțe garantate.
Susținerea creditoarei A.N.A.F. cu privire la înscrierea creanței invocate ca și creanță garantată s-a bazat în mod exclusiv pe invocarea dispozițiilor art. 36 și art. 98 alin.1 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
Judecătorul sindic a observat că aceste dispoziții legale au fost însă abrogate în mod expres la momentul intrării în vigoare a Noului Cod Civil, respectiv la 01.10.2011, prin dispozițiile art. 230 lit.u din Legea nr. 71/2011 stipulându-se că "se abrogă Titlul VI privind regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare al Legii nr. 99/1999";.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs creditoarea A.N.A.F., invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ. - hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că, în cauză, creanța în sumă de 93.736.233 lei a fost stabilită prin raportul de inspecție fiscală nr. F-M 131/28.05.2012 și prin decizia de impunere nr. F-MC 214/28.05.2012, acte care nu au fost anulate până în prezent, iar formularea contestației de către debitoare nu are relevanță asupra caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
Recurenta apreciază că înscrierea creanței atât provizoriu, cât și sub condiție suspensivă nu are suport legal, că efectele celor două înscrieri sunt diferite, în cazul înscrierii sub condiție suspensivă creditorul fiind îndreptățit să voteze și să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiției.
Acceptarea punctului de vedere al administratorului judiciar privind existența unei condiții suspensive înseamnă că decizia de impunere - act administrativ fiscal nu produce niciun efect, iar existența drepturilor și obligațiilor de natură fiscală ar fi suspendată, ceea ce contravine dispozițiilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Decizia de impunere devine titlu executoriu la scadență, iar formularea unei contestații nu suspendă titlul de creanță.
Cu privire la rangul de preferință la înscrierea sumei de 302.171 lei, recurenta a solicitat înscrierea în categoria creanțelor garantate, potrivit art. 121 alin.1 pct.2 din Legea nr. 85/2006, invocând avizul de garanție nr. 3165/10.04.2012.
Referitor la considerentele primei instanțe, recurenta recunoaște că din eroare a menționat prevederile art. 36 și 98 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, însă consideră că Noul cod civil preia în totalitate dispozițiile din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
La data de 07.03.2013, recurenta a indicat, la solicitarea Curții, dispozițiile din Noul Cod Civil (art. 2328 și art. 2333), care au preluat, în opinia sa, temeiurile legale indicate în contestație.
III. La data de 01.02.2013, intimata S.C. S C S.A., prin administrator special Doina Ilie, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat (filele 17-25).
În motivare, intimata a arătat în esență că suma de 302.171 lei nu este o creanță garantată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile ipotecii mobiliare conform art. 2372 din Noul Cod Civil, în lipsa unei descrieri a bunurilor ipotecate. Avizul de garanție nr. 3165/10.04.2012 reprezintă doar o simplă publicitate a creanței, fără a conferi caracter de creanță garantată, în raport de prevederile art. 3 pct.9, art. 39 alin.1 lit.A și art. 41 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
Intimata a mai susținut că suma de 93.736.233 lei este o creanță afectată de o condiție suspensivă, întrucât pentru aceasta nu exista titlu la data deschiderii procedurii și este contestată în condițiile legii speciale, nefiind deci o creanță certă, lichidă și exigibilă. Această creanță nu poate fi admisă decât provizoriu în condițiile art. 64 alin.4 și 5 raportat la art. 73 alin.3 din Legea nr. 85/2006, pentru verificarea creanței fiind necesară administrarea unui probatoriu complet pe calea dreptului comun, în dosarul nr. 9246/2/2012 al Curții de Apel București, având ca obiect acțiune în anulare în contencios administrativ-fiscal împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC 214/28.05.2012.
IV. Analizând hotărârea atacată, în raport de motivele de recurs și de probele administrate, Curtea constată că recursul este întemeiat, însă în limitele și pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește creanța bugetară în sumă de 93.736.233 lei, este necontestat în cauză că a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. F-MC 214/28.05.2012, emisă ulterior deschiderii procedurii, în urma unui control fiscal.
Este de asemenea necontestat că, împotriva acestui titlu de creanță fiscală, societatea debitoare a formulat contestație administrativă, conform art. 205 și urm. din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și apoi acțiune în anulare, conform art. 218 din OG nr. 92/2003, la instanța de contencios administrativ-fiscal, aceasta din urmă făcând obiectul dosarului nr. 9246/2/2012 aflat pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII-a (filele 58-97).
Din interpretarea "per a contrario"; a dispozițiilor art. 66 alin.2 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că o creanță bugetară rezultând dintr-un titlu executoriu contestat în condițiile legii speciale va fi supusă procedurii de verificare prevăzute de legea insolvenței.
Astfel, administratorul judiciar a fost în drept să analizeze dacă ANAF are o creanță certă, pură și simplă, neafectată de vreun termen sau condiție și a cărei existență și cuantum este în afară oricărui dubiu. În procedura de verificare, în mod corect administratorul judiciar a observat că respectiva creanță este contestată potrivit legii speciale, urmând ca în litigiul administrativ-fiscal să fie administrat un probatoriu complet și să se stabilească existența sau inexistența dreptului de creanță. Așadar, creanța nu putea fi înscrisă definitiv, din moment ce în procedura legii speciale există posibilitatea anulării deciziei de impunere.
Din perspectiva necesității administrării de probe suplimentare, anume soluția ce se va pronunța în litigiul administrativ-fiscal, se poate admite soluția înscrierii provizorii a creanței în tabelul definitiv, conform art. 73 alin.3 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește aplicarea art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006, reținut ca temei al înscrierii creanței în mod provizoriu, însă sub condiție suspensivă, în tabelul preliminar contestat (fila 38), Curtea constată aplicarea greșită a legii.
Creanța A.N.A.F. nu era afectată de modalitatea condiției suspensive.
Potrivit art. 1400 din Noul Cod civil, condiția este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligației.
S-a susținut de către reprezentanții intimatei și s-a reținut de către prima instanță că evenimentul viitor și nesigur de care depinde existența creanței este respingerea acțiunii în anulare în contencios administrativ-fiscal împotriva titlului de creanță.
Această condiție nu poate fi calificată însă ca suspensivă întrucât eficacitatea obligației fiscale stabilite prin decizia de impunere nu depinde de soluționarea litigiului administrativ-fiscal.
Astfel, potrivit art. 45 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
De asemenea, potrivit art. 215 din OG nr. 92/2003, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate doar în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004.
Din aceste prevederi legale rezultă că titlul de creanță își produce efectele indiferent de formularea contestației administrative și a căii de atac în contenciosul fiscal. Admiterea unei asemenea acțiuni și anularea titlului de creanță determină desființarea obligației, ceea ce este specific unei condiții rezolutorii, conform art. 1401 alin.1 din Noul Cod civil. În sprijinul acestei interpretări vine și prezumția legală stabilită la art. 1401 alin.2 din Noul Cod civil, privind calificarea condiției ca rezolutorie ori de câte ori scadența obligațiilor principale precedă momentul la care condiția s-ar îndeplini. Or, este evident că scadența obligației fiscale este anterioară soluționării contestației formulate de debitor.
Pe de altă parte, potrivit art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006, creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege.
În schimb, art. 64 alin.5 din Legea nr. 85/2006, referindu-se la efectele condiției suspensive în privința tratamentului creanței în procedura insolvenței, prevede că titularii creanțelor sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii vor fi îndreptățiți să voteze și să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiției respective.
Legea a instituit astfel un tratament diferențiat între creanța afectată de o condiție suspensivă și cea afectată de o condiție rezolutorie. De aceea, se impune ca în tabelul de creanțe să fie înscrisă corect modalitatea creanței.
În consecință, întrucât recurenta nu este titulara unei creanțe sub condiție suspensivă, aceasta trebuie înscrisă provizoriu potrivit art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006, nefiind însă aplicabile dispozițiile art. 64 alin.5 din același act normativ.
2. În ceea ce privește rangul de preferință al creanței de 302.171 lei, în mod corect aceasta a fost înscrisă ca și creanță bugetară, motivul de recurs nefiind fondat.
Curtea remarcă faptul că temeiul de drept inițial al acestui capăt al contestației l-a constituit art. 36 și 98 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, dispoziții legale care erau abrogate încă din data de 01.10.2011, prin art. 230 lit.u) din Legea nr. 71/2011, anterior înregistrării avizului de garanție nr. 3165/10.04.2012. O primă constatare este că prima instanță s-a raportat în mod corect la temeiul de drept invocat de contestatoare și a reținut ca nefiind aplicabil. Nu se poate reproșa primei instanțe o aplicare greșită a legii, în condițiile în care chiar contestatoarea s-a întemeiat pe texte de lege abrogate.
Singura critică formulată în recurs este că Noul Cod Civil ar fi preluat în totalitate dispozițiile din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, recurenta indicând în acest sens art. 2328 și art. 2333.
Această afirmație este în mod vădit neîntemeiată. Art. 2328 din Noul Cod Civil prevede doar că preferința acordată statului și unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele lor se reglementează prin legi speciale, iar art. 2333 definește privilegiul. Nu rezultă din aceste texte legale că simpla publicitate prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a unei creanțe fiscale conferă statului un drept de garanție reală.
Potrivit art. 3 pct.9 din Legea nr. 85/2006, creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale.
Recurenta nu a făcut dovada existenței unei garanții reale asupra bunurilor debitoarei. De altfel, art. 2414 din Noul Cod Civil precizează că înscrierea în arhivă nu conferă validitate unei ipoteci lovite de nulitate. În materia ipotecilor mobiliare, dispozițiile art. 2372 și art. 2391 din Noul Cod Civil impun ca, pentru valabilitatea ipotecii, să există o descriere suficient de precisă a bunului grevat, ceea ce nu se verifică în cauză.
3. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1-3 și art. 304 pct.9 C.pr.civ. 1865, Curtea a admis recursul, a modificat sentința atacată, a admis în parte contestația formulată de A.N.A.F. la tabelul preliminar de creanțe, în sensul înlăturării mențiunii "sub condiție suspensivă"; și menținerii în rest a înscrierii provizorii a creanței.
| ← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Contestaţie împotriva hotărârii Adunării Creditorilor.... → |
|---|
