Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 769 din data de 14.07.2015
Creanța invocată de către apelantă, ca fiind garantată nu întrunește condițiile prev. de disp. art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că ,,creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale’’, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că în speță nu se impune aplicarea art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, ci a prevederilor art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, deoarece aceasta este o creanță bugetară, conform disp. art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea,culpa pentru nedepunerea contestației în termenul stabilit de dispozițiile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 aparține apelantului, care a depus contestația în afara termenului legal, iar depășirea acestui termen nu a fost justificată prin invocarea vreunui motiv temeinic prevăzut de disp. art. 186, care să justifice repunerea în termenul legal.
Prin Decizia civilă nr. 1085/A/26.11.2015 au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 769/14.07.2015, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1973/108/2014/a1, Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a Civilă reținând următoarele considerente care au dus la pronunțarea acestei decizii:
Prin sentința civilă nr. 769/14.07.2015, pronunțată în dosarul nr. 1973/108/2014/a1, Tribunalul Arad a respins contestația formulată de creditorul DGRFP Timișoara - AJFP Arad și a respins cererea de repunere în termen formulată de creditorul C.Av. M.V., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin contestația formulată, creditoarea DGRFP Timișoara - AJFP Arad a solicitat modificarea tabelului preliminar al creanțelor debitorului SC E 2000 SRL Vârfurile în sensul admiterii cererii de înscriere în calitate de creditor bugetar pentru suma de 197.642 lei respectiv creditor garantat pentru suma de 327.914 lei (art.121 al.1 pct.2 din Legea nr.85/2006).
În susținerea contestației a arătat că, pentru suma de 327.914 lei a prezentat și avizele de ipotecă inițiale care au fost înregistrate conform art.230 Cod procedură fiscală; că, a prezentat și procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.25672/11.09.2012 prin care s-a instituit sechestru de către organul de executare fiscal asupra mai multor bunuri imobile ale debitorului; că, creanța este garantată și conform prevederilor art.36 din Legea nr.99/1999 f.3-5.
Prin întâmpinare, administratorul judiciar C-AR M.L. IPURL Arad a solicitat în principal respingerea contestației și în subsidiar, în măsura dovediri contestației, admiterea acesteia.
A arătat că, creditoarea DGRFP Timișoara - AJFP Arad nu s-a conformat dispoziției art. 65 al.2 din Legea nr.85/2006 și nu a anexat cererii înscrisurile doveditoare.
Prima instanță a mai constată că, prin contestația formulată, creditorul C.Av:MV a solicitat repunerea în termenul de declarare a contestației împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitorului față de lipsa notificării prevăzute de art.72 al.4 din Legea nr.85/2006; înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor debitorului cu întreaga sumă în cuantum de 111.910 lei și anularea tabelul definitiv al creanțelor debitorului publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.1542/26.01.2015 și obligarea administratorului judiciar să întocmească tabelul definitiv al creanțelor debitorului doar după judecarea contestației.
În susținerea contestației a arătat că, în tabelul preliminar al creanțelor debitorului publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.742/14.01.2015 creanța nu apare ca fiind înscrisă și nici nu există vreo mențiune cu privire la aceasta; că, ulterior, creanța a fost înscrisă în parte în tabelul definitiv al creanțelor debitorului publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.1542/26.01.2015 și nu i s-a comunicat neacceptarea potrivit art.72 al.4 din Legea nr.85/2006; că, nu i s-a comunicat notificarea de închidere conform art.61 al.3 din lege și nu a putut formula contestația în termenul stabilit prin notificare; că, întocmirea tabelul definitiv al creanțelor debitorului în condițiile în care termenul de soluționare a contestației este 24.02.2015 este nelegală și încalcă art.74 al.1 din lege; că, creanța totală este de 111.910 lei reprezentând c/valoarea serviciilor prestate debitoarei în baza contractului de asistență juridică nr.70/20.08.2009 f.2-3 dosar nr.1973/108/2014 /a2.
Prin întâmpinare, administratorul judiciar C-AR ML IPURL Arad a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată; a arătat că a notificat instituțiile statului și ulterior creditorii chirografari identificați în evidența contabilă potrivit art.62 al.1 coroborat cu art.61 al.1 din Legea nr.85/2006 pentru a depune cererea de creanțe; că, a publicat în Buletinul procedurilor de insolvență din data de 21.11.2014 notificarea nr.972/20.11.2014; a verificat cererile de creanță și a întocmit tabelul preliminar al creanțelor debitorului; că, a intrat în posesia cererii de creanță după întocmirea tabelului preliminar al creanțelor debitorului; că, în mod temeinic a înscris în tabelul definitiv al creanțelor debitorului suma de 19.090 lei întrucât pentru diferența de 92.820 lei contestatorul nu a depus nici un fel de act justificativ.
Administratorul judiciar a mai susținut că, pe fond contestația apare ca neîntemeiată; că, cererea de repunere în termen este neîntemeiată pentru că mart.72 al.2 din Legea nr.85/2006 face referire la notificarea creditorilor doar în ceea ce privește tabelul preliminar și nu în ceea ce privește tabelul definitiv al creanțelor debitorului; că, tabelului preliminar al creanțelor debitorului a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.742/14.01.2015 și mențiunile devin opozabile de la momentul publicării; că, creditorului îi aparține culpa nedepunerii contestației în termenul stabilit de art.73 al.2 din Legea nr.85/2006; că, în cererea de repunere în termen nu au fost menționate și nici dovedite motivele temeinice care au împiedecat creditorul.
În ședința din data de 24.03.2015 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr.1973/108/2014/a1.
Contestația creditorului DGRFP Timișoara - AJFP Arad a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât prin declarația de creanță înregistrată în data de 15.12.2014 creditorul a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 525.556 lei din care 197.642 lei cu rangul de preferință prevăzut de art.123 al.1 pct.4 din Legea nr.85/2006 și suma de 327.914 lei cu rangul de preferință prevăzut de art.121 al.1 pct.2 din Legea nr.85/2006 având în vedere avizele de ipotecă inițiale și procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.25672/11.09.2012 f.502-504 dosar nr.1973/108/2014.
În tabelul preliminar al creanțelor debitorului a fost trecut cu creanța totală de 526.556 lei cu rangul de preferință prevăzut de art.123 al.1 pct.4 din Legea nr.85/2006 ca și creditor bugetar.
Înscrierea s-a făcut în mod corect pentru că, creanța în sumă de 327.914 lei pentru care s-au prezentat avizele de ipotecă inițiale și procesul verbal de sechestru nu este o creanță care beneficiază de o garanție reală în sensul Codului civil ci o creanță bugetară conform art.3 pct.11 din Legea nr.85/2006.
Cum în speță este vorba doar despre măsuri care privesc executarea silită individuală, executarea de altfel suspendată conform art.36 din Legea nr.85/2006.
Astfel, judecătorul sindic a respins contestația.
Totodată, s-a apreciat că cererea de repunere în termen formulată de creditorul C.Av. MV este neîntemeiată, deoarece prin declarația de creanță înregistrată în data de 17.12.2014 acesta a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 111.910 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate - fila 727 dosar nr.1973/108/2014.
A mai reținut că administratorul judiciar a intrat în posesia acestei declarații după întocmirea tabelului definitiv al creanțelor debitorului care a fost publicat în BPI nr.742/14.01.2015 conform art.7 din Legea nr.85/2006 și cum depășirea termenului prevăzut de art.73 al.2 din Legea nr.85/2006 nu a fost justificată prin invocarea unui motiv temeinic respectiv a unei piedici relative ci invocarea conduitei administratorului judiciar, prima instanță a considerat că nu sunt întrunite prevederile art.186 al.1 Cod procedură civilă și a respins cererea de repunere în termen, astfel că nu a analizat pe fond contestația.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditorul C.Av MV, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de repunere în termen si, evocând fondul contestației, să se admită contestația acestui creditor, ca și creditor ce a depus în termen legal declarația de creanța si să se dispună înscrierea sa în tabelul definitiv, cu întreaga creanța solicitata, în cuantum de 111.910 lei. Totodată, solicită să se dispună anularea tabelului definitiv, publicat în BPI nr. 1542/26.01.2015, înainte de soluționarea tuturor contestațiilor împotriva tabelului preliminar și să fie obligat administratorul judiciar Ia întocmirea tabelului definitiv doar după judecarea tuturor contestațiilor.
În motivarea apelului se arată că prin sentința civila nr. 1114/04.11.2014, pronunțata de Tribunalul Arad în dosar nr. 1973/108/2014, s-a dispus deschiderea procedurii insolventei debitoarei E 2000 SRL. Deschiderea procedurii a fost notificata de administratorul judiciar cabinetului de avocatura prin notificarea nr. 972/20.11.2014, primita la data de 06.12.20l4, prin care i-a fost notificat, printre altele, și termenul limită pentru depunerea cererii de admitere a creanței, fixat la 15.12.2014. Declarația sa de creanța a fost expediată cu scrisoare recomandată, la data de 15.12.2014, după cum reiese din recipisa poștala din 15.12.2014, ora 16, depusă în copie la dosar, fiind respectat termenul de depunere a declarației de creanță, stabilit prin notificarea nr. 972/20.11.2014, publicata și în BPI.
Se mai arată că deși a intrat în posesia declarației de creanța, sau cel puțin trebuia să aibă cunoștința despre existenta ei, de la data înregistrării acesteia la dosarul de insolvență și până la data termenului limită pentru verificarea creanțelor și întocmirea tabelului preliminar, adică 13.01.2015, administratorul judiciar nu a luat în considerare declarația sa de creanța, depusă în termen și, ca atare, nu l-a înscris în tabelul preliminar de creanțe. De asemenea, în tabelul preliminar nu există nici o mențiune cu privire la neacceptarea acesteia sau acceptarea parțială și nici nu i-a fost comunicat vreun înscris despre situația creanței sale în urma verificării declarației remise prin poșta.
Astfel, tabelul preliminar al creanțelor a fost publicat în BPI 742/14.01.2015, fiind indicate doua denumiri ale societății debitoare, respectiv, NP SRL și E 2000 SRL. De asemenea, au fost indicate doua numere ale dosarului de insolvență, respectiv 3067/2003 și 1973/108/2014, dar asupra erorilor menționate nu s-a revenit ulterior cu vreo rectificare.
Totodată, arată că deși a urmărit publicarea în BPI a tabelului preliminar al debitoarei E 2000 SRL, nu a identificat în tabelul publicat în BPI nr. 742/14.01.2015 cererea sa de creanță și, față de neindentificarea declarației sale de creanță în acel tabel și din cauza erorilor strecurate cu privire la denumirea societății în insolvență și a numărului de dosar, a apreciat ca este vorba despre un alt debitor, întrucât nici nu a fost notificată despre respingerea creanței sale și motivele neacceptării ei, situație în care a avut certitudinea ca publicarea în BPI nu privește debitoarea, ci pe cealaltă, NP SRL. Astfel, arată că a pierdut termenul legal prevăzut de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, de a depune contestație împotriva tabelului preliminar, fără a avea vreo vină în aceasta privință. De asemenea, a pierdut și dreptul de vot în prima adunare a creditorilor. În plus, administratorul judiciar era obligat să notifice creditorii ale căror creanțe au fost admise parțial sau înlăturate, precizând și motivele.
Deși în tabelul preliminar creanța sa nu a fost trecuta nici măcar parțial și ca nu a formulat vreo contestație împotriva tabelului preliminar, în tabelul definitiv administratorul judiciar i-a înscris, în parte, creanța, pentru suma de 19.090 Iei, fără a-i face vreo comunicare, astfel că a solicitat și anularea tabelului definitiv, întrucât acesta a fost întocmit de administratorul judiciar înainte de soluționarea tuturor contestațiilor împotriva tabelului preliminar și chiar publicat în BPI nr. 1542/26.01.2015, deci, înainte de primul termen pentru soluționarea contestațiilor.
Pe fond, cu privire la netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate, creditorul apelant mai arată referitor la cererea de repunere în termen, că din succinta motivare a instanței de fond rezultă evidenta netemeinicie a hotărârii judecătorului sindic, care a apreciat ca nu a fost invocat un motiv temeinic, respectiv, o piedică relativă, care să justifice depășirea termenului prevăzut de art. 73 alin. 2; că raportat la textele legale invocate, judecătorul sindic nici nu a reținut exact motivele pe care se întemeiază cererea de repunere în termen si anume: acelea că tabelul preliminar al creanțelor, publicat în BPI 742/14.01.2015, a indicat greșit denumirea societății debitoare ca fiind NP SRL și, totodată, și numărul dosarului de insolvență, ca fiind 3067/2003; că aceste elemente de identificare, inserate în cuprinsul denumirii debitoarei în insolvență și al numărului dosarului de insolvență, coroborate cu lipsa notificării apelantului cu privire la respingerea în tot sau în parte a declarației de creanță și a motivelor de neacceptare, i-au creat falsa reprezentare că tabelul preliminar din BPI nr. 742/14.01.2015 nu este al debitoarei E 2000 SRL; că și în situația în care creanța sa nu ar fi fost admisă nici măcar în parte, în tabelul preliminar trebuia menționatată calitatea sa de creditor, suma solicitata și suma acceptată și, eventual, motivele, conform art. 3 pct. 16 și art. 72 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, cum aceste date nu au fost incluse în tabelul din BPI, a avut convingerea ca nu este vorba despre societatea E 2000 SRL, ci despre NP SRL, aceasta cu atât mai mult cu cât notificarea prevăzuta de art. 72 alin. 4 nu i-a fost comunicată.
Pe de altă parte, arată că motivele sale temeinic justificate, așa cum prevede art. 186 alin. 1 Cod.proc.civ. pentru admiterea cererii de repunere în termen, dat fiind faptul că indicarea inexactă a unor elemente de identificare, de genul numărului dosarului de insolvență și denumirea debitorului, elemente conținând erorile deja arătate, dublate de necuprinderea în tabelul preliminar a cabinetului de avocatură, ca titular a unei cereri de înscriere la masa credală, conform art. 72 alin. 1 combinat cu art. 3 pct. 16 din Legea nr. 85/2006, și apoi, cu necomunicarea notificării prevăzute de art. 72 alin. 4 din aceeași lege, i-au creat falsa reprezentare ca acel tabel preliminar este pentru o alta debitoare. Astfel, consideră că, publicarea în BPI nr. 742/2015 a tabelului preliminar de creanțe al debitoarei E 2000 SRL nu poate fi reținută ca act procedural de comunicare a modului de soluționare a declarației sale de creanța, prin procedura verificării de către administratorul judiciar, întrucât, prin neacceptarea ei în totalitate, problema creanței acestui creditor a devenit contencioasă, fiindu-i aplicabile dispozițiile de excepție de la citarea prin publicitate în BPI, prevăzute Ia art. 7 alin. 2 și 3 ind. 1 ale Legii nr. 85/2006. Cum neacceptarea creanței trebuia comunicată, conform art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 și potrivit Codului de procedură Civilă, ca primă fază a procedurii contencioase la care se refera art. 7 alin. 2 din legea specială, creditorul consideră că nu avea posibilitatea reală de a formula o contestație motivată.
Ca atare este împlinită și cea de-a doua condiție cerută de textul procedural invocat mai sus, anume ca cererea de repunere în termen sa fie întemeiată pe motive temeinic justificate, fiind evident că acestea motive au fost invocate și probate în fata judecătorului sindic.
Creditorul apelant susține că i-a fost creat un prejudiciul prin imposibilitatea atacării tabelului preliminar și interesul ce rezida din prejudiciu și respectiv, pentru susținerea contestației în scopul înscrierii creanței în întregimea sa.
Cu privire la fondul contestației, apelantul susține că judecătorul sindic nu s-a mai pronunțat și față de cererea sa de anulare a hotărârii atacate și de evocare a fondului în instanța de apel, solicitând analizarea în apel a fondului contestației împotriva tabelului preliminar.
Astfel, susține că în speță, creanța sa rezulta dintr-un contract încheiat în baza prevederilor art. 31 atin.3 al Legii nr. 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat, contract care este titlu executoriu, potrivit legii menționate, fără vreo condiție de emitere a facturii sau de confirmare a soldului, așa cum și contractele bancare și de leasing sunt titluri executorii, în baza legilor speciale ce le reglementează. Totuși, observând dezbaterile de la penultimul termen de judecată, a căutat printre documentele sale, procesul verbal de punctaj încheiat la data de 03.11.2014, între cabinet și debitoarea - în insolvență, care, la data respectivă era apărată de apelant în chiar dosarul de insolvență unde a formulat contestație, cereri de probațiune, note de ședința, astfel ca era în deplină cunoștința despre situația debitoarei și de posibilitatea ca împotriva acesteia să fie declanșată procedura insolvenței. Totodată, înainte de a depune concluziile scrise la contestația formulată împotriva cererii de deschidere a insolvenței, a solicitat reprezentanților debitoarei să-i confirme soldul la zi al onorariilor neachitate, lucru acceptat sub semnătura reprezentanților legali ai debitoarei. Acest proces verbal a fost înregistrat atât în registratura apelantului cât și a debitoarei, căpătând dată certă și de aceea, procesul verbal de punctaj, prin care se confirma soldul creanței, în cuantum de 111.910 lei, de către debitoarea în insolvență, lămurește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței solicitate a fi înscrisă în tabel.
Apelantul mai arată că a formulat cerere de creanță în baza unui contract căruia legea îi conferă puterea de titlu executoriu și deci, existența creanței rezultă neîndoielnic din însuși titlul executoriu atașat declarației de creanță, fiind îndeplinita condiția creanței certe, potrivit art. 662 alin. 2 Cod.proc.civ., precum și condiția creanței lichide - întrucât titlul executoriu - contractul de asistență, conține elemente care permit stabilirea obiectului creanței, respectiv, suma de bani pe care debitoarea în insolvență o datorează, fiind respectată și cerința de la art. 662 alin. 3 Cod proc. Civ. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
În același timp, contractul de consultanță nr. 70/20.08.2004, permite și stabilirea exigibilității în întregime a creanței, aspect ce rezultă din scadența lunară a obligației de plata, a sumei de 17.850 Iei, exigibilă la data de 15 a fiecărei luni, fiind întrunită și condiția exigibilității creanței. De asemenea, întreaga creanța este născuta înainte de deschiderea procedurii insolvenței, însăși părțile procesului verbal de punctaj nr. 202/03.11.2014 stabilind dreptul cabinetului de a se înscrie la masa credală cu întreaga sumă, de 111.910 lei.
Apelantul solicită înscrierea în întregime în tabelul definitiv, a creanței sale, de 111.910 lei și anularea tabelului definitiv publicat în BPI nr. 1542/26.01.2015, întocmirea acestuia fiind făcuta cu nesocotirea dispozițiilor art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În drept, invocă prevederile art. 186 alin.1, art. 466 și următ, art. 480 alin. 2 și 3, art. 662 al. 2,3 și 4 Cod.proc.civ., art. 2 pct.16, art. 7 alin. 1, 2 și 3 ind. 1, art. 72 al. 1, al.4, art. 73 al.2, art. 74 art. 1 și art. 31 din Legea nr. 51/1995.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și creditoarea DGRFP Timișoara - AJFP Arad, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației sale, respectiv înscrierea în tabelul preliminar a creanței acesteia ca fiind garantată astfel cum a solicitat prin declarația de creanță depusă, în calitate de creditor garantat al S.C. E 2000 S.R.L.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond în mod greșit a respins contestația sa împotriva tabelului preliminar, dând astfel o sentință neîntemeiată, cu încălcarea dispozițiilor legale; că instanța de fond în mod eronat a interpretat prevederile art. 230 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ce dispun: "Pentru creanțele fiscale administrate de către Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta este autorizat ca operator care, prin unitățile sale teritoriale, ca agenți împuterniciți, să înscrie creanțe cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare." Acest text legal autorizează creditorul-contestator să înscrie creanța sa la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare indiferent de voința debitorului, fără însă a conferi creanței calitatea de creanță garantată. Articolul 2328 din Codul civil prevede că: "Preferința acordată statului și unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele lor se reglementează prin legi speciale. O asemenea preferință nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terți."
Articolul este o normă de trimitere la legea specială, în cazul de față aceasta fiind Legea nr. 85/2006 care reglementează ordinea de preferință și concursul între creditori cu același rang de preferință. Totodată, la documentația atașată se regăsește Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 25672/11.09.2012. prin care a fost instituit sechestrul de către organul de executare fiscal asupra mai multor bunuri imobile ale debitoarei, aspect recunoscut de instanță. Art. 2333 cod civil doar definește noțiunea de privilegiu nefiind util în soluționarea contestației, iar art. 151 din OG nr. 92/2003 stabilește ce bunuri ale debitorului pot fi urmărite silit în vederea recuperării creanței și posibilitatea instituirii sechestrului asupra acestora, aliniatul 8 al acestui articol prevăzând că: "(8) Prin sechestru înființat asupra bunurilor mobile, creditorul dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun." Conform art. 2482 Cod civil, publicitatea gajului bunurilor mobile se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Deci, susține că pentru a fi înscris în tabelul creanțelor cu ordinea de preferință prevăzută de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, creditorul-contestator trebuia să aibă indicate la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare bunurile asupra cărora s-a instituit sechestru. Doar astfel puteau fi individualizate bunurile grevate în favoarea creditorului-contestator și fondurile obținute din vânzarea acestora precum și sumele cuvenite acestuia din aceste fonduri.
Mai arată apelanta că în tabelul preliminar al creanțelor publicat în Buletinul procedurilor de insolvență la data de 14.01.2015, a a fost înscrisă ca și creditor bugetar pentru suma de 525.556 lei conform art. 123 alin. 4, încălcându-se astfel prevederile art. 72 și art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006; că la momentul înregistrării declarației de creanță a solicitat înscrierea sumei totale de 525.556 lei, din care 327.914 lei ca fiind garantată, iar suma de 197.642 lei ca fiind creanță bugetară, anexând titlurile executorii în baza cărora a solicitat înscrierea; că printre documentele anexate au fost și avizele de garanție inițiale dar și procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 25672/11.09.2012, aspect reținut de către prima instanță, fiind înregistrate în temeiul art. 230 din Codul de procedură fiscală.
În consecință, apreciază că în speță, creanța sa este garantată fiind notată în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, lucru întărit și de prevederile art. 36 din Legea nr. 99/1999, fiind privilegiate prin simplul efect al legii, iar în cazul bunurilor imobile de la data întocmirii procesului verbal de sechestru. La art. 36 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice se prevede în mod imperativ că "orice creditor care, fără a fi parte intr-un contract de garanție, are un privilegiu prin simplul efect al legii, inclusiv privilegiul statului sau al unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele provenite din impozite, taxe, amenzi și din alte sume ce reprezintă venituri publice ce le sunt datorate, are prioritate asupra garanției reale a creditorului asupra bunului în cauza numai în momentul în care privilegiul "îndeplinește condiția de publicitate prin înscrierea acestuia la arhivă sau prin posesia bunului.
Astfel, consideră că instanța de fond în mod neîntemeiat a respins contestația sa având în vedere prevederile legale invocate mai sus, coroborate cu art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea insolvenței, ce dispune că fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 2. creanțele creditorilor garantați, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel, precum și cheltuielile, menținând nejustificat măsura lichidatorul judiciar care avea obligația să înscrie apelanta ca și creditor garantat pentru suma de 327.914 lei în Tabelul preliminar al creditorilor.
Apelanta precizează că aceasta este și practica în materie, sens în care solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației sale, respectiv a cererii de înscriere în tabelul preliminar în calitate de creditor garantat pentru suma de 327.914 lei (din totalul de 525.556 lei), care să fie înscrisă la masa credală a debitoarei cu rangul de preferință prevăzut de dispozițiile art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.
În drept, invocă art. 466 și art. 480 alin. 2 C.pr.civ., art. 121 din Legea nr, 85/2006; HG nr. 520/2013; OPANAF nr. 1055/2013, nr. 1104/2013 și nr. 1500/2013, art. 129, art. 154 alin. 5 și 6 și art.230 din O.G. nr. 92/2003.
Intimatul C-Ar ML IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC E 2000 SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului creditorului C.Av MV și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În motivarea întâmpinării se arată că a înscris contestatorul în tabelul de creanțe cu suma pentru care a depus acte justificative, criticile formulate de apelant fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește repunerea în termenul de declarare a contestației, consideră că se impune a fi respinsă, deoarece indiferent de faptul ca a fost înscris parțial sau nu a fost înscris în tabelul preliminar, apelantul contestator avea dreptul de a formula contestație la tabelul preliminar al creanțelor, în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI, în conformitate cu prevederile art.73 al.2 din Legea 85/2006. Ori, tabelul preliminar a fost publicat în BPI nr.742/14.01.2015, mențiunile devenindu-i opozabile de la momentul publicării. Termenul de 5 zile pentru formularea contestației este un termen de decădere și începe să curgă de la data publicării în BPI, termenul nefiind condiționat de existenta sau inexistenta unei notificări a creditorului. Astfel, motivele invocate de apelant pentru repunerea în termen privesc aspecte referitoare la activitatea administratorului judiciar și nu existența unor piedici temeinice care să justifice depășirea termenului Legal.
În ceea ce privește aspectele referitoare la publicarea în BPI a tabelului preliminar și ca acesta ar conține o denumirea greșita și un număr greșit de dosar, care ar putea induce în eroare, administratorul judiciar arată că atât în tabelul depus la BPI de către administratorul judiciar cât și în cererea de publicare în BPI se poate observa ca datele înaintate de administratorul judiciar au fost corecte, privind în exclusivitate debitoarea SC E 2000 SRL. Așadar, administratorul judiciar a comunicat exact datele de identificare ale debitoarei către BPI, și nu a fost vorba de o comunicare inexactă. Prin urmare, responsabilitatea apariției unei alte denumiri de societate și alt număr de dosar alături de cel al debitoarei SC E 2000 SRL și al numărului dosarului 1973/108/2014, nu aparține administratorului judiciar, iar aceste aspecte nu duc imposibilitatea de identificare în BPI a publicării tabelului preliminar al debitoarei și la aprecierea ca ar fi vorba de o alta societate, chiar și în aceste condiții reieșind în mod clar faptul ca în pagina de publicare a BPI este vorba de SC E 2000 SRL, despre numărul de dosar al acesteia și despre publicarea tabelului de creanțe preliminar al acesteia.
Prin urmare, culpa pentru nedepunerea contestației în termenul stabilit de art. 73 al. 2 din legea insolvenței, aparține apelantului, care, deși avea cunoștință de acest termen sau trebuia să-l cunoască, a depus contestația în afara termenului legal.
Referitor la faptul ca nu ar fi fost comunicata apelantului neacceptarea în totalitate a creanței sale, arată că art.72 al.2 din Legea 85/2006 tratează notificarea creditorilor ale căror drepturi de creanță au fost trecute parțial, doar în ceea ce privește tabelul preliminar de creanțe nu și în ce privește tabelul definitiv al creanțelor.
În ceea ce privește fondul cauzei, administratorul judiciar susține că motivele de apel sunt neîntemeiate, deoarece după deschiderea procedurii insolvenței, a notificat într-o prima faza instituțiile de stat precum și societățile furnizoare de utilități, privitor la deschiderea procedurii debitoarei SC E 2000 SRL. Ulterior, la scurt timp, au fost notificați creditorii chirografari identificați din evidenta contabila a debitoarei, potrivit art. 62 alin. 1 coroborat cu art.61 alin. 1 din Legea nr.85/2006. Este de observat că deși inițial, prin contestație, apelantul a susținut că ar fi depus cererea de creanță chiar dacă nu a fost notificat, aspect nereal, întrucât a fost notificat de administratorul judiciar odată cu ceilalți creditori chirografari, prin motivele de apel se recunoaște ca a fost notificat, prin notificarea 972 din 20.11.2014 primita la 06.12.2014, în care i-a fost comunicat și termenul limită de depunere a cererii de creanțe (15.12.2015).
Tot în scopul stabilirii masei pasive, în conformitate cu dispozițiile art.61 alin.3, administratorul judiciar a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență din data de 21.11.2014, notificarea nr.972 din 20.11.2014 privind deschiderea procedurii de insolvență, anunțând toți posibilii creditori de deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 și de termenul limita pentru înregistrarea declarațiilor de creanță. În conformitate cu dispozițiile art. 66 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar a procedat la verificarea cererilor de creanță pe baza documentelor justificative primite de la grefa Tribunalului iar în baza dispozițiilor art.72 alin.1 din Lege, a întocmit tabelul preliminar al creanțelor debitoarei.
Administratorul judiciar arată că a intrat în posesia cererii de creanța a apelantului creditor după întocmirea tabelului preliminar al creanțelor motiv pentru care contestatorul nu putut fi înscris în acest tabel. După intrarea în posesia cererii de creanță, administratorul judiciar a constatat ca aceasta a fost transmisă prin poștă, în termenul stabilit de judecătorul sindic pentru depunerea acestor cereri, astfel ca a procedat la înscrierea lui în tabelul definitiv ce a fost înaintat odată cu raportul de activitate din 24.02.2015. Prin urmare, consideră că în mod temeinic, administratorul judiciar a procedat la înscrierea în tabelul definitiv a acestei sume și nu a celei de 111.910 lei solicitată de apelant prin cererea de creanță. Pentru diferența dintre suma acceptată și înscrisa la masa credală și suma solicitată, de 92.820 lei apelantul nu a depus nici un fel de act contabil justificativ.
Totodată, consideră că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia apelantului i-a fost cauzat un prejudiciu atâta timp cât acesta solicită o sumă la care nu are dreptul și pentru care nu a făcut nici un fel de dovadă justificată din punct de vedere contabil privind sumele la care ar avea dreptul suplimentar, cu atât mai mult cu cât în mod expres legea insolvenței vorbește de documente justificative în susținerea unei cereri de creanța; că în realitate, în ciuda susținerilor contrare, apelantul a dat importanță împrejurării de confirmare a soldului, a celui real, cel care a fost acceptat în tabelul definitiv de creanțe, existând notificarea apelantului cu nr.128 din 06.07.2014, înaintata debitoarei și acceptata de aceasta la 08.07.2014 pentru suma de 19.090 lei, indicată chiar de contestatorul-creditor ca sold în evidențele sale contabile.
În ceea ce privește contractul invocat de apelant, trebuie arătat că în realitate pentru a constitui titlu executoriu, contractul de asistență juridica trebuie sa fie investit cu formula executorie pentru a putea fi pus în executare, aspect ce a fost stabilit în mod definitiv prin Decizia în interesul legii nr. 31/2009 a ÎCCJ. Ori, nu ne aflam în prezenta unui titlu ce ar fi fost investit cu formulă executorie pentru a fi pus în executare. Mai mult Codul Civil a stabilit un termen de prescripție de 1 an pentru exercitarea acțiunilor de recuperare a onorariilor neplătite.
De asemenea, în ceea ce privește așa zisul proces verbal de punctaj invocat de apelant, arată că acesta tip de document nu face parte din documentele justificative prevăzute de legea contabilității, în timp ce factura este actul doveditor care certifica prestarea unui serviciu; că procesul verbal de punctaj din data de 03.11.2014 nu a fost prezentat și nici invocat în cererile de înscriere la masa credală sau în contestația înaintată și nici în susținerile făcute în fața judecătorului sindic până la termenul de judecata din data de 02.06.2015, aspect ce pune în discuție existența sa reală și momentul apariției sale. Dat fiind faptul ca suma de 92.820 lei reprezintă suma majoritară din totalul de 111.910 lei cu care s-a solicitat înscrierea la masa credală, este greu de crezut că, în situația în care ar fi existat acest așa-zis proces verbal, apelantul nu s-ar fi folosit de el până la acest moment.
Se mai arată că în registrul de intrare al SC E 2000 SRL la poziția 10 pe 2014 apare consemnat acest proces verbal de punctaj dar trebuie avut în vedere că, deși în urma dispozițiilor din încheierea din 02.06.2015, administratorul judiciar a solicitat prezentarea de îndată a registrului intrări al SC E 2000 SRL, de către fostul administrator societar ME, registrul a fost trimis abia după trecerea a doua săptămâni de la momentul solicitării, în 02.06.2015, după insistențele administratorului judiciar, în ciuda faptului ca exista în registru o singura pagina completată; actul ocupa ultima poziție din registrul de intrare, iar la o cercetare atentă se poate observa că data lunii a fost modificata, cifra 11 fiind trecuta cu un pix de alta culoare peste ce era notat inițial la lună.
Arată că administratorul judiciar, nu a fost înștiințat niciodată anterior de fostul administrator societar de existența vreunui asemenea act, prin care să se recunoască, faptul ca, în ciuda faptului ca nu au fost emise facturi, SC E 2000 SRL ar fi beneficiat de serviciile contestatorului și că ar exista o recunoaștere scriptica de către debitoare pentru perioada iulie 2010-octombrie 2014. Ceea ce este important, indiferent de realitatea înscrierii sau nu în registrul inventar a acestui proces verbal de punctaj, este că ne aflăm în prezența unui act care nu poate avea calitatea de document justificativ a creanței în conformitate cu legea insolvenței.
Se mai arată că exista obligativitatea pentru apelantul contestator de a emite facturi către beneficiar, în situația în care s-au prestat servicii în favoarea acestuia, importanța existenței facturilor fiind prevăzută în mod expres de legea insolvenței, singurele documente contabile justificative în baza cărora apelantul putea să solicite fie plata sumelor invocate de către debitoare înainte de intrarea în procedura insolvenței, fie înscrierea la masa credală, după deschiderea procedurii, îl constituiau facturile.
Așadar, suma de 92.820 lei nu are un caracter cert, lichid și exigibil, existenta ei este îndoielnica iar art.662 al. 2,3 și 4 Cod Civil nu își găsesc aplicarea în speța dedusa judecații.
În ceea ce privește anularea tabelului definitiv, solicită respingerea acestei cereri, având în vedere ca, în funcție de soluțiile pronunțate de judecătorul sindic, acesta urmează sa fie sau nu rectificat.
În drept invocă prevederile art.471 al.5 și art. 480 Cod pr.civila.
Intimatul C-Ar ML IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC E 2000 SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului creditoarei AJFP Arad și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În motivarea întâmpinării se arată că, criticile acesteia sunt neîntemeiate, deoarece contestatoarea a înregistrat cererea de înscriere a creanței la Tribunalul Arad la data de 15.12.2014, arătând că totalul creanței este de 526.556 lei, cu precizarea că suma de 197.642 lei cu rangul de preferință prevăzut de art.123 al.1 pct.4 din Legea nr.85/2006 și suma de 327.914 lei cu rangul de preferință prevăzut de art.121 al.1 pct.2 din Legea nr.85/2006
Arată că, creditoarea DGRFP Timișoara - AJFP Arad nu s-a conformat dispoziției art. 65 al.2 din Legea nr.85/2006 și nu a anexat cererii înscrisurile doveditoare, astfel că în urma verificării cererii de creanță, la întocmirea tabelului preliminar de creanță, a înscris creditoarea cu întreaga sumă de 526.556 lei cu rangul de preferință prevăzut de art.123 al.1 pct.4 din Legea nr.85/2006.
Având în vedere că apelanta nu a făcut dovada existenței vreunui proces verbal de sechestru și nici a notării în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare, ulterior și judecătorul sindic constatând că creanța în sumă de 327.914 lei pentru care s-au prezentat avizele de ipotecă inițiale și procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, nu este o creanță care beneficiază de o garanție reală în sensul Codului civil, ci o creanță bugetară, conform art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006.
Creditorul apelant C.Av.MV a formulat răspuns la întâmpinarea administratorului judiciar, solicitând respingerea apărărilor acestuia și reiterând susținerile formulate prin motivele de apel.
Arată că nu este atributul administratorului judiciar să invoce dreptul apelantului de reziliere a contractului pentru neplata onorariilor din contract, deoarece debitoarea făcea parte din grupul de firme B, pentru care apelantul acorda asistență juridică; că invocarea prescrierii onorariilor avocațiale în termen de 1 an, nu poate fi primită, deoarece contractul de asistență juridică a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil, astfel că termenul de prescripție de 1 an prev. de art. 2520 alin. 1 pct. 6 Cod civil nou, nu este aplicabil în speță, iar pe de altă parte prescripțiile începute sub imperiul legii vechi sunt supuse prevederilor vechiului Cod civil și ale Decretului 167/1958.
De asemenea, susține că afirmația administratorului judiciar că procesul verbal de punctaj nu a fost prezentat odată cu declarația de creanță, este neavenită, întrucât a formulat declarația de creanță succint și în grabă, întrucât a primit notificarea cu puține zile înainte de expirarea termenului și că în speță, caracterul cert, lichid și exigibil reiese din procesul verbal de punctaj.
Examinând apelurile declarate de către cei doi creditori, prin prisma motivelor de apel invocate și a disp. art. 480 și urm. C. pr. civilă, Curtea constată și reține următoarele:
Examinând apelul creditoarei D.G.R.F.P Timișoara - A.J.F.P. Arad, Curtea constată că, apelanta critică hotărârea apelată arătând că judecătorul sindic a interpretat în mod greșit disp. art. 230, art. 151 din O.G 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 2328, art. 2333 Cod civil, precum și dispozițiile art. 72 și art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, fiind înscrisă ca și creditor bugetar și nu garantat pentru suma de 327.914 lei, în conformitate cu dispozițiile art.121 al.1 pct.2 din Legea nr.85/2006.
În susținerea apelului a arătat că, pentru suma de 327.914 lei a prezentat și avizele de ipotecă inițiale care au fost înregistrate conform art. 230 Cod procedură fiscală, precum și procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.25672/11.09.2012 prin care s-a instituit sechestru de către organul de executare fiscală asupra mai multor bunuri imobile ale debitorului, creanța sa fiind garantată și conform prevederilor art.36 din Legea nr.99/1999, motiv ce nu poate fi primit de către Curte, întrucât avizele de ipotecă și p-v de sechestru nu a fost înregistrate în temeiul art. 230 din OG nr. 92/2003 la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, astfel că garanțiile invocate nu îndeplinesc condiția de publicitate cerută de disp. art. 36 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
Creanța invocată de către apelantă, ca fiind garantată nu întrunește condițiile prev. de disp. art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că ,,creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale’’.
În raport de aceste dispoziții legale, Curtea apreciază că apelanta nu a făcut dovada existentei unei creanțe garantate, așa cum prevede art. 3 pct. 9 din Legea 85/2006, respectiv a existentei unei creanțe care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că în speță nu se impune aplicarea art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, ci a prevederilor art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.
Creanța invocată de către apelantă este o creanță bugetară, conform disp. art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006, astfel că în mod corect a fost înscrisă în tabelul preliminar al debitoarei potrivit art.123 pct.4.
Pentru considerentele expuse și în baza temeiurilor de drept indicate, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de creditoarea D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Arad.
Examinând apelul creditorului C.Av.MV, Curtea constată, că creditorul apelant a solicitat repunerea în termenul de declarare a contestației împotriva tabelului preliminar și înscrierea în tabelul definitiv de creanțe al debitoarei cu creanța în cuantum de 111.910 lei, în condițiile în care nu a formulat în termen contestație la tabelul preliminar, în conformitate cu disp. art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, respectiv în 5 zile de la publicarea acestuia în BPI.
Apelantul arată că tabelul preliminar al creanțelor a fost publicat în BPI 742/14.01.2015, fiind indicate doua denumiri ale societății debitoare, respectiv, NP SRL și E 2000 SRL, fiind indicate doua numere ale dosarului de insolvență, respectiv 3067/2003 și 1973/108/2014, dar asupra erorilor menționate nu s-a revenit ulterior cu vreo rectificare.
Totodată, arată că deși a urmărit publicarea în BPI a tabelului preliminar al debitoarei E 2000 SRL, nu a identificat în tabelul publicat în BPI nr. 742/14.01.2015 cererea sa de creanță și, față de neindentificarea declarației sale de creanță în acel tabel și din cauza erorilor strecurate cu privire la denumirea societății în insolvență și a numărului de dosar, a apreciat ca este vorba despre un alt debitor, și astfel a pierdut termenul legal prevăzut de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, de a depune contestație împotriva tabelului preliminar, apărare ce nu poate fi primită de către Curte, întrucât împrejurarea că în BPI nr. 742/14.01.2015 alături de debitoare apare și o altă societate comercială nu duce la imposibilitatea de identificare în BPI a publicării tabelului preliminar al debitoarei și la aprecierea că ar fi vorba despre o altă societate comercială, câtă vreme în pagina de publicare a BPI figurează debitoarea SC ECA 2000 SRL, numărul de dosar al acestei 1973/108/2014 al Tribunalului Arad și tabelul preliminar al creanțelor cuprinzând obligațiile debitoarei.
Aspectele invocate de apelantul C.Av.MV nu duc la imposibilitatea de identificare în BPI a publicării tabelului preliminar al SC E 2000 SRL, astfel că, culpa pentru nedepunerea contestației în termenul stabilit de dispozițiile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 aparține apelantului, care a depus contestația în afara termenului legal, iar depășirea acestui termen nu a fost justificată prin invocarea vreunui motiv temeinic prevăzut de disp. art. 186, care să justifice repunerea în termenul legal.
Curtea constată că în scopul stabilirii masei pasive a debitoarei, în conformitate cu dispozițiile art.61 alin.3 din legea insolvenței, administratorul judiciar a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolventa din data de 21.11.2014, notificarea nr.972 din 20.11.2014 privind deschiderea procedurii de insolventa, anunțând toți posibilii creditori de deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 și de termenul limita pentru înregistrarea declarațiilor de creanță. În conformitate cu dispozițiile art.66 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar a procedat la verificarea cererilor de creanță pe baza documentelor justificative primite de la grefa Tribunalului iar în baza dispozițiilor art.72 alin.1 din Lege, a întocmit tabelul preliminar al creanțelor debitoarei.
Întrucât administratorul judiciar a intrat în posesia cererii de creanță și a actelor aferente a apelantului creditor după întocmirea tabelului preliminar al creanțelor debitoarei a procedat la înscrierea cererii de creanță în tabelul definitiv a creanței dovedite în cuantum de 19.090 lei și nu a celei de 111.910 lei solicitată de apelant prin cererea de creanța.
Art.65 al.2 din Legea 85/2006 stipulează ca, la cererea de înscriere la masa credală vor fi anexate documentele justificative ale creanțelor și ale actelor de constituire de garanții.
Administratorul judiciar având în vedere și aceste dispoziții legale a verificat cererea de înscriere la masa credală și documentele depuse de apelant și a constatat ca în ceea ce-l privește pe apelantul creditor C.Av.MV, înscrierea acestuia se putea face doar pentru suma solicitata 19.090 lei, pentru care au existat acte justificative anexate.
Curtea mai constată că suma de 19.090 lei, reprezentând creanță asupra averii debitoarei a fost indicată chiar de apelantul-creditor ca sold în evidentele sale contabile, aspect ce reiese din adresa nr.128 din 06.07.2014, aflată la fila 26 dosar fond, înaintată debitoarei SC E 2000 SRL și acceptată de aceasta la 08.07.2014. Prin adresa menționata se arătau facturile ce compun suma de 19.090 lei, fără a se face referire la existența vreunei alte activități prestate de creditorul avocat în favoarea SC E 2000 SRL și nici la existența vreunei datorii a acesteia în care să intre și suma de 92.820 lei pe care o apelantul o solicită în plus.
Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondate apelurile a menținut ca temeinică și legală hotărârea apelată.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat apelanții în solidar la plata către debitoarea SC E 2000 SRL prin lichidator judiciar C-Ar ML IPURL Arad a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat, conform chitanței nr. 28 din 23.10.2015 aflată la dosar.
| ← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Recurs. Stabilirea competentei dupa valoare într-un litigiu... → |
|---|
