Recurs. litigii cu profesionişti. imposibilitatea legală a administratorului societăţii comerciale de a transmite în mod tacit dreptul de a reprezenta societatea.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 88 din data de 24.05.2016
Recurs. Litigii cu profesioniști. Imposibilitatea legală a administratorului societății comerciale de a transmite în mod tacit dreptul de a reprezenta societatea.
- art. 71 alineat 1 din Legea nr. 31/1990
Decizia nr. 88/C/2016 - R din 24.05.2016
Dosar nr. 1673/83/C/2015 - R
Prin Sentința civilă nr. 633/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria N. O. în dosar nr.1673/83/2015, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC E. B. SRL, invocată din oficiu, și, în consecință, s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanta SC E. B. SRL, prin lichidator judiciar C. L. SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL. S-a dispus disjungerea acțiunii civile formulate de către reclamanta SC E. B. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O. C., și s-a dispus suspendarea judecății acțiunii civile formulate de către reclamanta SC E. B. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O. C.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC E. B. SRL prin C. L. SPRL S. M., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și judecarea cauzei, respectiv acțiunea promovată împotriva pârâtei SC E. SRL.
Prin Sentința nr. 220/Ap din 18 decembrie 2015, Tribunalul S. M. a respins apelul formulat de apelanta SC E. B. SRL, prin C. L. SPRL în contradictoriu cu intimata SC E. SRL, împotriva sentinței civile nr. 633/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria N. O. în dosar nr. 850/266/2013, ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Sunt neîntemeiate susținerile apelantei potrivit cărora nulitatea contractului de cesiune se poate constata doar prin dispozitivul hotărârii judecătorești. Astfel, regimul nulității absolute se caracterizează, printre altele, prin faptul că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată oricând, de orice persoană interesată, inclusiv de instanță, din oficiu. Or, în situația în care nulitatea absolută este invocată din oficiu de instanță, nu se poate constata nulitatea absolută prin dispozitivul hotărârii deoarece ar fi încălcat principiul disponibilității care guvernează procesul civil, acordându-se mai mult decât s-a cerut. De aceea, invocarea din oficiu a nulității absolute a unui act juridic de către instanța de judecată presupune constatarea acestei nulități în considerentele hotărârii, cu consecința respingerii acțiunii care se întemeiază pe respectivul act juridic. Pentru aceleași motive, nici invocarea nulității absolute ca mijloc de apărare de către pârât nu presupune constatarea acestei nulități prin dispozitivul hotărârii, în condițiile în care nu se solicită aceasta printr-o cerere reconvențională.
În ceea ce privește existența consimțământului apelantei la încheierea contractului de cesiune, tribunalul a constatat că acest contract a fost semnat pentru apelantă de d-na H. F. care, la data încheierii contractului, nu avea calitatea de administrator al societății, această calitate fiind deținută de d-nul H. M.
Potrivit art. 70 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres, iar conform art. 72 din același act normativ, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege. De asemenea, din art. 197 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rezultă că societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați, numiți prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
Prin urmare, calitatea de administrator se dobândește prin act constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a asociaților ceea ce înseamnă că posibilitatea transmiterii dreptului de reprezentare prevăzută la art. 70 alin. 1 trebuie stipulată tot în actul constitutiv sau acordată printr-o hotărâre a adunării generale, însă din probele administrare în cauză nu rezultă că d-lui H. M. i s-a acordat această posibilitate, ceea ce înseamnă că la data încheierii contractului de cesiune societatea nu putea fi reprezentată în mod legal de o altă persoană, neexistând astfel consimțământul apelantei pentru încheierea contractului respectiv. În materie de societate, dispozițiile referitoare la mandat reglementează raporturile dintre societate și administrator, ceea ce înseamnă că ratificarea la care se referă art. 1546 alin. 1 cod civil trebuie făcută de societate, în calitate de mandant, prin organele sale de conducere, și nu de administrator care are calitate de mandatar în aceste raporturi juridice.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 1546 alin. 2 Cod civil prevăd că mandantul nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut cu depășirea limitelor mandatului, cu excepția situației în care a ratificat mandatul expres sau tacit, ceea ce înseamnă că ratificarea mandatului de către mandant dă naștere la obligații în sarcina acestuia, nu și în sarcina persoanelor terțe față de contractul de mandat.
În plus, tribunalul a reținut că în mod întemeiat prima instanță a constatat că procura depusă la fila nr. 107 nu are ca obiect contractul de cesiune în litigiu, iar declarația dată de administratorul apelantei nu poate produce efecte fiind dată după intrarea societății în procedura de insolvență.
În mod întemeiat prima instanță a reținut că nu a existat consimțământul apelantei la încheierea contractului de cesiune din data de 21.02.2011, acesta fiind astfel nul absolut.
În ceea ce privește lipsa de interes a intimatei în susținerea excepției lisei calității procesuale active, instanța de apel a apreciat că interesul vizează cererea de chemare în judecată sau o altă cerere care are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată și nu excepțiile invocate de părți. Interesul unei părți în invocarea unei excepții procesuale constă în respingerea cererii față de care s-a invocat excepția respectivă.
În consecință, constatând că prima instanță a procedat la o analiză și soluționare corectă a acțiunii formulate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca neîntemeiat.
În baza principiului disponibilității, nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC E. B. SRL, prin lichidator judiciar C. L. SPRL, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea dosarului la Tribunalul S. M. pentru judecarea acțiunii promovate împotriva pârâtei SC E. SRL, întrucât prima instanță a soluționat cauza, fără a intra in judecata fondului, acțiunea a mai fost trimisă o dată spre rejudecare, iar instanța de apel a respins calea de atac promovată.
În motivare, recurenta arată că Hotărârea Tribunalului S. M. este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct.9 din Cod procedură civilă
În mod nelegal s-a reținut că nu a existat consimțământul SC E. B. SRL la încheierea contractului de cesiune de creanță, și, pe cale de consecință că acest contract este lovit de nulitate absolută. Corespunde adevărului că, SC E. B. SRL a încheiat contractul de cesiune de creanța cu SC O. C. SRL și ca pentru SC O. C. SRL, contractul a fost semnat de dl. H. M., iar pentru SC E. B. SRL, de dna H. F.- director economic și asociat al acestei societăți.
Potrivit fișei eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, depusă la dosarul primei instanțe, asociați ai SC E. B. SRL au fost H. M. - care a deținut și calitatea de administrator și H. F. - care a deținut și funcția de director economic.
În condițiile în care cei doi asociați ai SC E. SRL - H. M. și H. F. - au fost prezenți la încheierea contractului și l-au semnat, în mod nelegal s-a reținut că aceștia nu i-ar fi acordat în mod expres - domnului H. M. - în calitatea sa de administrator al SC E. B. SRL - facultatea de a transmite dreptul de reprezentare al societății/de semnare a contractului/doamnei H. F., la rândul său asociat al societății și director economic. Prezența celor doi asociați la momentul încheierii contractului și mai mult semnarea acestuia - unul pentru SC O. C. SRL și ce-l de-al doilea pentru SC E. B. SRL - conduce la concluzia existenței acordului expres - așa cum prevede art. 71 alin. l din Legea nr. 31/1990. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi încălcat prevederile aliniatului 1 al art. 71 (instanța de apel a făcut, în mod greșit, referire la art. 70 din legea societăților comerciale) și nu ar fi existat acordul celor doi asociați, sancțiunea ar fi fost cea prevăzută la aliniatul 3 al art. 71, respectiv administratorul - domnul H. M. - ar fi răspuns solidar cu persoana pe care a substituit-o, și anume doamna H. F., pentru eventualele pagube produse societății. Nu numai că nu s-au produs pagube, dar prin semnarea contractului, urmată de încasarea sumei datorate de intimata pârâtă SC E. SRL, s-ar fi adus în patrimoniul societății sumele necesare acoperirii creanțelor SC E. B. SRL . Nu s-a promovat și nici nu se putea promova o cerere pentru sancționarea administratorului, în temeiul art.71 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, pentru că a existat acordul asociaților și pentru că nu s-a cauzat nici un prejudiciu SC E. B. SRL.
Raportat la dispozițiile art. 71 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, contractul de cesiune este opozabil SC E. B. SRL; societatea, prin reprezentantul său, a consimțit la încheierea acestuia și, contrar celor reținute de cele două instanțe, nu este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat în mod valabil, cu respectarea prevederilor art. 948 din Cod civil.
Este evident că cei doi asociați au fost de acord cu reprezentarea societății de către doamna H. F. - în diverse situații, a se vedea și procura depusă la fila nr. 107, inclusiv la încheierea contractului în litigiu - și de asemenea că H. M. - în calitatea sa de administrator/reprezentant legal - a consimțit la încheierea contractului de cesiune de către doamna H. F.
Voința unei societăți comerciale este voința asociaților săi și aceasta se aduce Ia îndeplinire de administratorul societății, potrivit art. 70 alin. 1 din Legea nr. 21/1990.
Pentru încheierea contractului de cesiune, domnul H. M. nu avea nevoie de un mandat special din partea SC E. B. SRL (respectiv al asociaților), astfel că ratificarea contractului încheiat de doamna H. F. - persoană pe care și-a substituit-o, nu trebuia realizată de societate, așa cum a statuat instanța de apel. Pe de altă parte, voința SC E. B. SRL este voința asociaților săi. Contractul de cesiune a fost ratificat/recunoscut, ca fiind legal încheiat, atât de administratorul societății domnul H. M., cât și de SC E. B. SRL, prin asociații acesteia H. F. și H. M. - în situația în care se interpretează că am fi în prezența unui mandat aparent.
Nici administratorul SC E. B. SRL și nici asociații acesteia nu au invocat nulitatea contractului, deși toți au cunoscut încheierea acestuia. În concluzie, din probele administrate în cauză rezultă că doamna H. a fost împuternicită să încheie contractul. Dacă nu se acceptă această interpretare, suntem în prezența unui mandat aparent urmat de ratificarea expresă a contractului din partea administratorului și tacită din partea societății și a asociaților săi, conform art. 1542 alin. 2 din vechiul Cod civil. Invocă în acest sens și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 1141/2010 - pe care o anexează.
Dovada ratificării contractului este și împrejurarea că acesta a fost operat în contabilitatea SC E. B. SRL și a fost prezentat lichidatorului judiciar, la data începerii falimentului - pentru demararea procedurii de recuperare a creanței societății fata de intimata - parata SC E. SRL. Din tot acest comportament rezulta neîndoielnic voința asociaților, dar și a administratorului de a încheia, respectiv de a valida contractul de cesiune semnat de doamna H., fiind incidente in cauza dispozițiile art. 1532 și ale art. 1546 alin. (2) din vechiul Cod civil. Ratificarea consolidează retroactiv actul juridic, făcând ca efectele acestuia să se răsfrângă asupra SC E. B. SRL, chiar din momentul încheierii sale.
Nici lichidatorul judiciar nu a invocat nulitatea contractului, pe de o parte pentru ca acesta a fost prezentat de dl. H. (asociat și administrator), în prezența doamnei H. (asociat al societății) - care de altfel a și condus contabilitatea societății, în calitate de director economic, fapt care a format convingerea ca a existat acordul celor doi pentru încheierea actului juridic, iar pe de alta parte, pentru ca o astfel de soluție ar fi contrara intereselor procedurii, dar și dispozițiilor art.71 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. Prin încasarea de către SC E. B. SRL a debitului de la intimata - pârâtă SC E. SRL s-ar acoperi creanțele înscrise pe tabel.
În drept, recurenta invocă prevederile art. 304 pct.9, 312 alin.3 și 5 din Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă SC E. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către SC E. B. SRL.
În motivare, intimata arată că existența sau inexistența consimțământului și existența sau inexistența unui mandat aparent, este o situație de fapt care se stabilește de instanțele de fond prin aprecierea probelor de la dosar și care nu poate fi invocată ca motiv de recurs, deoarece excede limitelor stabilite de art. 304 Cod procedură civilă.
Faptul că existența mandatului și a consimțământului unei părți la
încheierea contractului este o chestiune de fapt, nu de drept, este confirmat
chiar de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție depusă de recurentă la
dosarul cauzei odată cu recursul, respectiv decizia 1141/2010. În această
decizie, Înalta Curte reține că: "Chestiunea de a ști dacă persoana semnatară a contractului de prestări servicii medicale din partea beneficiarului a avut sau nu mandat ori delegație din partea societății, este o chestiune de fapt de atributul suveran al instanței fondului sau apelului ca instanță devolutivă".
Ca urmare, este evident că recursul vizează in realitate modul în care instanțele de fond și apel au stabilit situația de fapt prin aprecierea și interpretarea probelor și nu modul în care instanțele au aplicat legea la situația de fapt reținută. Ce solicită în realitate recurenta este ca instanța de recurs să modifice situația de fapt reținută de instanța de fond și de apel și să constate, raportat la noua situație de fapt, că legea nu a fost aplicată corect de instanța de apel. Numai dacă se reține că există consimțământul recurentei la încheierea contractului se poate susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în ce privește nulitatea contractului.
De aceea, critica privind modul în care instanța de fond și instanța de apel au stabilit inexistența consimțământului SC E. B. SRL prin aprecierea probelor administrate este o critica care excede limitele motivelor de recurs și din acest motiv nu poate fi primită în recurs.
Întregul recurs al SC E. B. ignoră două împrejurări esențiale și mută discuția privind nulitatea unui contract pentru lipsa consimțământului pe terenul răspunderii administratorului care si-a substituit în mod nelegal o persoană.
Prima împrejurare esențială trecută sub tăcere este aceea că persoana care a semnat contractul de cesiune pentru SC E. B. SRL este H. F., nu H. F. I.. Prin urmare, nu este vorba nici de asociatul SC E. B. SRL și nici de soția lui H. M., iar toate argumentele recurentei sunt lipsite de fundament, deoarece pleacă de la premisa că H. F. a semnat contractul de cesiune.
A doua împrejurare esențială ignorată de recurentă este faptul că administratorul SC E. B. SRL nu avea dreptul să transmită dreptul său de reprezentare, deoarece nu există o astfel de prevedere nici în Actul constitutiv și nici în vreo hotărâre AGA. Întreaga argumentație a recurentei se folosește de noțiunea unui acord tacit al asociaților, dedus fie din prezența ambilor asociați la data încheierii contractului, fie din ratificarea ulterioară a acestuia. Acest argument contravine însă dispozițiilor imperative ale art. 71 alineat 1 din Legea nr. 31, potrivit cu care facultatea de transmitere a dreptului de reprezentare trebuie să fie acordată în mod expres. Caracterul expres prevăzut de lege exclude orice posibilitate de acord tacit, implicit sau prezumat.
În prezenta cauză se discută de efectele unui contract d cesiune față de un terț, respectiv debitorul cedat, și de efectele ratificării contractului față de terț, ceea ce face ca argumentația recurentei privind răspunderea administratorului cesionarului față de societatea cesionar pentru contractele încheiate prin persoane substituite fără drept să fie lipsită de relevanță.
Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 1546 alineat 2 Cod civil, ratificarea mandatului nu poate da naștere la obligații în sarcina terților, ci doar în sarcina mandantului. Această constatare a instanței privind efectele ratificării mandatului trebuie coroborate cu art. 1167 alin. 2 din Vechiul Cod civil, potrivit cu care, prin ratificare sau confirmare nu se poate aduce atingere drepturilor terților.
În concluzie, nulitatea contractului în ceea ce o privește, nu poate fi înlăturată prin ratificarea contractului, deoarece nu i se poate modifica situația prin confirmarea sau ratificarea unui act nul, cu atât mai mult în situația în care ratificarea se face de către o persoană care nu mai are calitatea de reprezentant al cesionarului.
Nulitatea contractului pentru lipsa consimțământului este o nulitate absolută și poate fi invocată de orice persoană interesată. Prin urmare, faptul că recurenta nu a înțeles să invoce nulitatea, nu este un impediment pentru invocarea nulității de către pârâta intimată, atât timp cat are interesul legitim să invoce această nulitate, în condițiile în care actul lovit de nulitate îi vatămă interesele și drepturile.
Mandatul aparent invocat de către recurentă nu poate fi susținut, deoarece administratorul societății nu avea facultatea de a transmite dreptul de reprezentare. Condiția ca administratorul să poată transmite valabil dreptul de reprezentare către terți există și în cazul mandatului aparent, interdicția transmiterii dreptului de reprezentare neputând fi înlăturată în cazul mandatului aparent.
În plus, mandatul aparent nu poate fi dedus din fapte ulterioare încheierii contractului, ci din împrejurări anterioare contractului. Nu se poate susține că exista un mandat aparent pe motiv că ulterior încheierii contractului mandatarului i s-a dat un mandat printr-o procură autentică care privea alte împrejurări.
Nu se poate reține că SC E. B. SRL și-a exprimat consimțământul
prin faptul că administratorul său H. M. știa de încheierea contractului.
Dovada evidentă că nu există consimțământul este simplul fapt că deși domnul
H. M. a fost prezent la încheierea contractului și l-a semnat pentru SC
O. C. SRL, nu a înțeles să-l semneze și pentru SC E. B. SRL,
deși nu exista nici un impediment, de nici o natură, în acest sens.
În drept, intimata invocă textele legale invocate în cuprinsul întâmpinării.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, cu luarea în considerare a apărărilor intimatei, a actelor dosarului și probelor administrate în fața instanței de fond, Curtea de apel a constatat că acesta nu este fondat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 71 alineat 1 din Legea nr. 31/1990, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
Așadar, legea interzice administratorilor care reprezintă societatea să delege sau să transmită acest drept, dacă această facultate nu li s-a acordat în mod expres, un acord expres în acest sens putând fi exprimat prin actul constitutiv sau prin hotărârea asociaților.
Este adevărat că, în cauză, la încheierea contractului de cesiune de creanță au fost prezenți ambii asociați ai societății reclamante, administratorul și, totodată, unul din asociații societății semnând actul din perspectiva calității sale de administrator și al societății creditoare cedente, nu din perspectiva calității sale de administrator al societății cesionare, pentru aceasta din urmă semnând actul celălalt asociat. Față de această împrejurare, recurenta consideră că voința asociaților de a permite administratorului să transmită dreptul de reprezentare, precum și transmiterea dreptului de reprezentare de către administratorul statutar, au fost exprimate simultan cu încheierea actului în condițiile de mai sus, în mod tacit, de vreme ce la încheierea actului au fost prezenți ambii asociații și ambii au semnat actul, având calități diferite. O asemenea susținere a recurentei nu poate fi primită, fiind nefondată, față de prevederile art. 71 alineat 1 din Legea nr. 31/1990, mai sus citate, potrivit cărora posibilitatea administratorilor care au dreptul de a reprezenta societatea de a-l transmite altor persoane trebuie să fie acordată în mod expres, și nu tacit.
Recurenta, prin motivele sale de recurs, solicită instanței să constate existența acordării în favoarea administratorului a facultății de a transmite dreptul de reprezentare, prin deducerea existenței acordului în acest sens din împrejurarea că la încheierea actului erau prezenți toți asociații care au semnat actul fără nici un fel de obiecțiuni, or instanța nu poate să rețină existența acordului pe bază de prezumții, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, acordul trebuie exprimat în mod explicit.
În ce privește sancțiunea încălcării interdicției instituite de primul alineat al art. 71 din Legea nr. 31/1990, aceste dispoziții legale sunt dispoziții imperative, de ordine publică, interesând circuitul civil și protejarea interesului public, al terților care contractează cu societatea comercială, astfel că ea nu poate fi decât nulitatea actului încheiat cu încălcarea unor prevederi legale imperative, act care nu poate produce nici un efect. Această soluție este concordantă și cu prevederile art. 55 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, în raporturile cu terții, societatea nu este angajată de actele organelor sale, dacă actele astfel încheiate depășesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective.
Față de cele reținute mai sus, în mod corect a interpretat și aplicat legea instanța de apel, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă vechi. De asemenea, motivele și apărările legate de ratificarea mandatului, mandatul tacit sau aparent, identitatea sau nu a persoanei semnatare a actului din partea reclamantei cu persoana asociatei sale, sunt lipsite de relevanță pentru soluționarea recursului și nu au mai fost analizate, din moment ce transmiterea dreptului de reprezentare de către administrator, un adevărat contract de mandat, este ulterioară acordării facultății de transmitere a dreptului și dependentă de aceasta, or în condițiile în care facultatea de transmitere a dreptului de reprezentare nu a fost acordată în mod legal, nici dreptul de reprezentare nu putea fi transmis în mod legal.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă Vechi, Curtea de apel a respins ca nefondat recursul formulat, menținând ca legală și temeinică decizia instanței de apel.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență Acte ale... | Acţiune în daune contractuale. netimbrarea acțiunii la... → |
|---|
