Recurs. procedura insolvenţei. lipsa calităţii procesuale active a creditorului care a formulat acţiunea în antrenare răspundere în exercitarea recursului împotriva sentinţei de respingere a acţiunii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 112 din data de 03.10.2017
- art. 138 alineat 6 din Legea nr. 85/2006
Prin Sentința nr.275/F din 22 iunie 2017 Tribunalul (...) a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât și în consecință: a respins acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) împotriva pârâtului (...) și a obligat creditoarea să achite pârâtului suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând cererea de atragere a răspunderii cu prioritate prin prisma excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârât, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit art. 139 din Legea 85/2006: "Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii";.
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de conducere ale unui debitor, persoană juridică - administratori, directori, cenzori și orice alte persoane.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestea le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art.138 din lege. Din formularea textului alin.1 rezultă că sunt răspunzători pecuniar, în temeiul dispozițiilor art. 138, membrii organelor de conducere "care au cauzat "; starea de insolvență prin una dintre faptele enumerate în continuare. Expresia sugerează existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și, consecutiv, de creditori.
Premisele acțiunii reglementate de art. 138 se află în raportul administratorului sau lichidatorului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, raport care conține și informații privind eventuala răspundere a oricărui administrator, director, cenzor, asociat, salariat sau a altei persoane.
Fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, dreptul la acțiune ia naștere din momentul în care persoana interesată ia cunoștință de fapta cauzatoare de prejudicii și de persoana care a cauzat prejudiciul, în cadrul procedurii acest moment fiind, de regulă, cel al depunerii de către administrator/lichidator a raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. a) rap. la art. 54 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei D1 depus de administratorul judiciar la data de 14.03.2013 (fila nr. 52 dosar nr. (…)/2012), ca urmare a analizării actelor și informațiilor primite de la debitoare, nu s-au identificat fapte din cele prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006 și nici persoane vinovate de starea de insolvență a debitoarei.
Prin sentința civilă nr. 889/F/23.05.2013 pronunțată în dosar nr. (...)/2012/a1 al Tribunalului (...), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 517/C/22.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel (...) în același dosar, s-a respins ca tardivă contestația formulată de creditoarea A.A.A.S. împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei D1, menționat mai sus.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 435/F/04.06.2015 pronunțată în dosar nr. (...)/2012/a1 al Tribunalului (...), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 221/C/17.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel (...) în același dosar, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de creditoarea A.A.A.S. având ca obiect dispunerea de către instanță a autorizării executării silite a pârâților, în calitate de membri ai Consiliului de Administrație al debitoarei, printre care figurează și pârâtul (...).
Termenul de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune în răspundere patrimonială a organelor de conducere ale debitorului este cel general, de 3 ani, care începe să curgă din momentul în care persoana interesată (creditorul înscris la masa credală, respectiv administratorul/lichidatorul judiciar și comitetul creditorilor) ia cunoștință de fapta cauzatoare de prejudicii și de persoana care a cauzat prejudiciul, prin depunerea de către administrator/lichidator a raportului asupra cauzelor sau împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, ori din alte informații și documente aflate sau nu la dosarul cauzei.
Cererea de angajare a răspunderii materiale fiind introdusă de lichidatorul judiciar la data de 26.01.2017, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data la care lichidatorul a depus raportul asupra cauzelor sau împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului/14.03.2013, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, acela fiind momentul la care trebuia să cunoască fapta cauzatoare de prejudicii și persoana care a cauzat insolvența debitorului.
Astfel, până la data de 14.03.2016, creditoarea trebuia să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului. În speță, judecătorul sindic a reținut faptul că prezenta creditoare nu a identificat elemente noi care au survenit pe parcursul procedurii, de natură a suspenda sau a întrerupe prescripția.
Pentru aceste considerente, a admis excepția prescripției dreptului de a solicita atragerea răspunderii personale a pârâtului (...), invocată de către acesta, aspect care face superfluă analiza celorlalte aspecte invocate de părți.
Având în vedere cele de mai sus, judecătorul sindic a respins acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoare, ca fiind prescrisă.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă, a obligat creditoarea să achite pârâtului suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu ordinul de plată și factura de la dosar, având în vedere că prima a căzut în pretenții.
Împotriva acestei Sentințe a formulat recurs reclamanta A.A.A.S., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Vechi.
Intimații au formulat, separat, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recurenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de lichidatorul judiciar prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia din urmă.
La termenul de judecată fixat pentru soluționarea recursului, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a recurentei în declararea recursului.
Examinând această excepție, Curtea de apel a reținut că este întemeiată, urmând să fie admisă, pentru următoarele considerente:
Conform art. 138 alin.6 din Legea nr. 85/2006, forma aplicabilă prezentei cauze, "În cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.";
Din aceste dispoziții rezultă că legitimarea procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz alin. 3 din același act normativ, aparține în exclusivitate administratorului/lichidatorului judiciar, adunarea creditorilor sau creditorul deținând peste 50% din valoarea creanțelor putând doar să solicite practicianului în insolvență să exercite calea de atac, fără însă, a putea, ei înșiși, să formuleze recurs, chiar dacă ei înșiși au formulat acțiunea în antrenare, în temeiul alineatului 3 al art. 138, cum s-a întâmplat și în cazul de față.
Prin urmare, Curtea de apel, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă Vechi raportat la art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, a admis excepția lipsei calității procesuale active a recurentei și a respins recursul ca fiind introdus de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Față de această împrejurare, nu s-a mai analizat excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurentă.
În privința solicitării intimatului pârât de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, și aceasta a fost respinsă, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Recurs. procedura insolvenţei. contestaţie împotriva deciziei... | Recurs. procedura insolvenţei. nelegalitatea hotărârii... → |
|---|
