Regresul garantului plătitor contra celorlalţi garanţi. Situaţia avalistului
| Comentarii |
|
Tribunalul VÂLCEA Sentinţă comercială nr. 4828 din data de 22.12.2014
Regresul garantului plătitor contra celorlalți garanți. Situația avalistului.
Regresul garantului care a plătit datoria debitorului poate avea loc împotriva debitorului conform art. 1669 din codul civil de la 1864 sau împotriva celorlalți garanți , conform art. 1674 din același act normativ, atunci când mai mulți garanți au garantat pentru același debitor. Față de ceilalți garanți regresul nu poate fi admis însă decât în cazurile prevăzute de art. 1673 din codul civil de la 1864. Deși în raporturile dintre avalist și posesorii ulteriori obligația cambială diferă de fidejusiune, fiind o obligație de sine stătătoare, în raporturile cu ceilalți garanți se aplică regulile de la fidejusiune, care constituie dreptul comun în cazul avalului. (sentința nr. 4828/22 dec. 2014).
Prin cererea înregistrată sub nr. 14539/288/2012 la Judecătoria Rm. Vâlcea la data de 3 dec. 2012 reclamantul SV a chemat în judecată pe pârâții SC A SRL, ES și EV solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză să-i oblige pe pârâți la plata sumei de 702.165 lei cu titlu "împrumut nerestituit";.
În motivarea cererii reclamantul arată că prin contractul de credit nr. VL567 din 29 sept. 2006 pârâții au împrumutat suma de 630.000 lei de la SC L. BANK iar acest împrumut a fost garantat cu garanție reală asupra unui teren în suprafață de 7358,61 lei proprietatea reclamantului , situat în Râmnicu Vâlcea .
Întrucât pârâții nu și-au achitat ratele bancare, banca a emis o somație de plată pe numele reclamantului , la data de 30 iulie 2008 , prin care i-a pus în vedere să achite suma de 705.165,47 lei. Cu acordul băncii, reclamantul a reușit să vândă terenul cu o sumă care a acoperit împrumutul împreună cu penalitățile și dobânzile aferente.
Deși a solicitat pârâților în repetate rânduri să restituie suma de bani plătită în numele lor, pârâții l-au amânat sistematic iar în anul 2011 i-au plătit suma de 3000 lei promițându-i că până la sfârșitul anului 2011 îi vor restitui și restul sumei. Nici până în prezent însă pârâții nu și-au achitat obligația astfel încât reclamantul a fost nevoit să promoveze prezenta cerere.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1357 cod civil.
Prin sentința civilă nr. 6757 din 16 sept. 2013 Judecătoria Rm. Vâlcea a declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Deși legal citați pârâții nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.
În ce privește pe pârâta SC A SRL , aceasta a fost citată prin lichidator G A IPURL. La data de 17 febr. 2014 lichidatorul a depus o întâmpinare în care a arătat că procedura falimentului față de pârâta SC A SRL a fost închisă prin sentința nr. 2986 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4009/90/2008 iar pârâta a fost radiată din evidența organelor fiscale la data de 5 iulie 2013.
Tribunalul constată că într-adevăr procedura falimentului față de pârâta SC A SRL a fost închisă prin sentința nr. 2986 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4009/90/2008. Prin aceeași sentință s-a dispus și radierea pârâtei debitoare din registrul comerțului. Întrucât societățile comerciale își încetează existența la data radierii din registrul comerțului , tribunalul constată că pârâta nu are capacitate de folosință și în consecință, acțiunea reclamantului împotriva acestei pârâte urmează a fi respinsă pe cale de excepție pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
Pe fond , tribunalul constată că acțiunea reclamantului este întemeiată, în parte, anume în ce-l privește pe pârâtul EV.
Prin contractul de credit nr. VL576 din 29 sept. 2006 (fila 12) L. BANK a acordat pârâtei SC A SRL o linie de credit în sumă de 630.000 lei pe o perioadă de 12 luni de la data semnării contractului.
Creditul a fost garantat prin ipotecă de rangul I asupra imobilului de natură teren și construcții, situat în Râmnicu Vâlcea în suprafață de 7358,61 mp., proprietatea reclamantului SV. În acest sens a fost încheiat contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 3724 din 29 sept. 2006 la notarul public .
De asemenea s-a constituit o garanție reală mobiliară asupra soldurilor pozitive ale conturilor curente prezente și viitoare ale debitoarei principale, SC A SRL.
În fine, creditul a mai fost garantat și prin emiterea unui bilet la ordin în alb, avalizat de către pârâtul EV și de numitul MEV.
La data de 30 iulie 2008 banca creditoare l-a somat pe reclamantul garant să achite suma de 705.165 lei reprezentând creditul acordat pârâtei SC A SRL cu dobânzi calculate până la data respectivă.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1561 din 11 sept. 2008 la notarul public reclamantul a vândut imobilul susmenționat cu prețul de 1.200.000 lei. În contract se face mențiunea că din prețul total suma de 731.125 lei va fi virată în contul vânzătorului deschis la L BANK în vederea achitării integrale a creditului susmenționat, împreună cu spezele aferente, iar restul de preț de 468.874 lei se virează în contul vânzătorului deschis la o altă bancă.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1537 din noul cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală. Tribunalul constată însă că dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la 1 oct. 2011 nu sunt aplicabile cauzei întrucât izvorul raporturilor juridice dintre părți îl constituie contractul de credit și convențiile de garanție, toate încheiate în anul 2006, astfel încât legea aplicabilă litigiului este cea în vigoare la momentul încheierii convențiilor , respectiv codul civil de la 1864.
De asemenea se constată că dispozițiile răspunderii civile delictuale nu sunt aplicabile speței , chiar dacă instanța s-ar raporta la dispozițiile corespunzătoare din codul civil de la 1864, respectiv art. 998, deoarece în acțiunea introductivă reclamantul nu arată care este fapta delictuală săvârșită de către pârâți.
Tribunalul constată că în realitate intenția reclamantului este de a formula o acțiune de regres; garantul care a plătit datoria solicită restituirea plății din partea debitorului principal precum și a altor persoane pe care le consideră obligate la restituire. Sub acest aspect trebuie reținut că instanța este ținută de intenția reală a reclamantului și de starea de fapt rezultată din acțiune și din probele administrate; determinarea legii aplicabile este atributul instanței care însă este obligată să pună în discuția părților acest aspect atunci când consideră că părțile au invocat un temei de drept care nu concordă cu starea de fapt.
Deși garantul ipotecar nu este în sens strict un fidejusor, deoarece nu își asumă o obligație personală de garanție ci doar consimte la constituirea unei garanți reale, el își exercită dreptul de regres, în cazul în care a fost deposedat de bunul oferit în garanție , întocmai ca un fidejusor datorită finalității identice între cele două situații , respectiv faptul că datoria unei persoane este stinsă cu valori din patrimoniul altei persoane.
Regresul garantului care a plătit datoria debitorului poate avea loc împotriva debitorului conform art. 1669 din codul civil de la 1864 sau împotriva celorlalți garanți , conform art. 1674 din același act normativ, atunci când mai mulți garanți au garantat pentru același debitor. Față de ceilalți garanți regresul nu poate fi admis însă decât în cazurile prevăzute de art. 1673 din codul civil de la 1864.
Potrivit acestui text de lege fidejusorul, și fără a fi plătit, poate să reclame dezdăunare de la debitor: 1. când este urmărit în judecată pentru a plăti; 2. când debitorul se află falit sau în stare de nesolvabilitate; 3. când debitorul s-a îndatorat de a-l libera de garanție într-un termen determinat și acesta a expirat; 4. când datoria a devenit exigibilă prin sosirea scadenței stipulate; 5. după trecerea de 10 ani, când obligația principală nu are un termen determinat de scadență, întrucât însă obligația principală nu ar fi fost de așa fel încât să nu poată a se stinge înaintea unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori întrucât nu s-a stipulat contrariul.
Regresul împotriva debitorului principal SC A SRL nu mai poate fi promovat, așa cum s-a arătat mai sus, deoarece, debitorul și-a încetat existența prin radierea din registrul comerțului, urmare a închiderii procedurii falimentului.
În schimb regresul împotriva altor garanți este posibil, întrucât debitorul principal se află în situația prevăzută de art. 1674 pct. 2 , arătat mai sus, starea de faliment a debitorului principal fiind dovedită chiar cu existența pe rolul Tribunalului Vâlcea a procedurii de faliment în dosarul nr. 4009/90/2008.
Tribunalul constată că dintre ceilalți doi pârâți, numai pârâtul EV are calitatea de garant în sensul art. 1674 din codul civil de la 1864.
Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat mai sus , pârâtul EV a avalizat un bilet la ordin emis în alb de către debitorul principal pentru garantarea restituirii creditului.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 58/1934 plata unei cambii poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte din ea. Această garanție poate fi dată de un terț sau chiar de un semnatar al cambiei. Potrivit art. 106 din aceeași lege sunt de asemenea aplicabile biletului la ordin dispozițiunile privitoare la aval (art. 33 - 35); în cazul prevăzut de ultimul alineat al art. 34, dacă avalul nu arată pentru cine a fost dat, el se socotește dat pentru emitent.
Deși în raporturile dintre avalist și posesorii ulteriori obligația cambială diferă de fidejusiune, fiind o obligație de sine stătătoare, în raporturile cu ceilalți garanți se aplică regulile de la fidejusiune, care constituie dreptul comun în cazul avalului.
Rațiunea dreptului de regres împotriva celorlalți garanți a fidejusorului care a plătit datoria se justifică printr-un argument de echitate: este just ca fiecare dintre fidejusori să suporte o parte din datorie în caz de insolvabilitate a debitorului principal.
În ce privește urmărirea în regres a celorlalți garanți, aceasta trebuie să se limiteze la a cere de la fiecare garant numai partea sa contributivă la datorie, dispoziție analogă cu cea privitoare la codebitorii solidari , reglementată de art. 1053 alin. 2 din codul civil de la 1864.
Cu alte cuvinte, cum în speță creditul a fost garantat de către trei garanți și anume reclamantul , pârâtul EV și terțul MEV, fiecare dintre garanți trebuie să suporte o treime din datorie , astfel încât pârâtul EV urmează a fi obligat la plata către reclamant a sumei de 234.055 lei reprezentând 1/3 parte din suma totală achitată de către reclamant și pretinsă prin acțiune.
Față de pârâta ES acțiunea urmează a fi respinsă. Reclamantul nu a menționat în acțiune care ar fi fapta delictuală comisă de către această pârâtă și care ar justifica dezdăunarea reclamantului. Nici o răspundere de regres nu se justifică în cazul aceste pârâte deoarece nu face parte dintre garanții creditului. Împrejurarea că pârâta ESa figurat ca împuternicit al debitoarei SC A SRL la semnarea contractului de credit nu justifică întinderea răspunderii asupra sa, obligația de restituire fiind a debitorului și nu a reprezentanților săi.
| ← Societate în insolvenţă. Confirmare plan de reorganizare.... | Contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe-art.75... → |
|---|
