Restituire prestaţii contractuale, fără a se cere şi rezoluţiunea convenţiei. Lipsa unui pact comisoriu. Lipsa calităţii procesuale active. Consecinţe
| Comentarii |
|
Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său. În această situaţie, contractul nu este desfiinţat de drept, partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate. În lipsa unui pact comisoriu expres, câtă vreme contractul sinalagmatic nu a fost desfiinţat prin acordul părţilor contractante sau printr-o hotărâre judecătorească, partea care şi-a executat integral sau parţial prestaţiile asumate prin această convenţie nu este îndreptăţită să solicite restituirea lor. Calitatea procesuală (legitimatio ad causam) se analizează în cerinţa existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) şi, tot astfel, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă). Deosebirea dintre capacitatea procesuală şi calitatea procesuală constă în aceea că, pe când capacitatea procesuală se determină în general sau pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală priveşte posibilitatea unei persoane de a lua parte, ca reclamant sau ca pârât, la un anumit proces, la speţă, şi ea se determină în raport cu litigiul concret care de judecă.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 268 din 6 decembrie 2011
Prin sentința comercială nr. 1057 din 8 .06. 2011 pronunțată în dosarul nr. 789/108/2011 Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea formulată de SC H SRL București în contradictoriu cu pârâta SC K. SRL Arad având ca obiect pretenții, obligând, totodată, societatea reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC H. SRL București, solicitând modificarea ei în tot, în sensul respingerii „excepției calității procesuale active”, iar „pe fondul cauzei”, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, susținând admiterea acțiunii astfel cum a fost ea formulată și obligarea pârâtei intimate la achitarea sumei de 5.031.643 euro, reprezentând daune-interese pentru prejudiciul suferit în urma infecției culturii de tomate cu bacteria Clavibacter (CMM), infecție ocazionată de livrarea unor semințe afectate de vicii, producție Guatemala 2004-2005, criticând hotărârea atacată deoarece tribunalul a procedat la analizarea calității procesuale în raport de un „prejudiciu direct”, printr-o aplicare ad literam, limitativă și scoasă din context a normelor procedurale, fără a verifica situația juridică expusă în integralitate, neprecizând care a fost raționamentul care a îndepărtat susținerile sale și nemotivând soluția adoptată. Judecătorul fondului a apreciat exclusiv că prejudiciul direct al infestării culturii de tomate cu Clavibacter s-a produs în patrimoniul SC L. SA, societate care nu este în raporturi contractuale directe cu pârâta, semințele pretins contaminate ajungând de la pârâtă la SC L. SA prin încă două societăți intermediare.
Prin decizia civilă nr. 268 din 6.12.2011 C.A.Timișoara a respins apelul reclamantei, menținând hotărârea primei instanțe.
Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că sentința tribunalului este temeinică și legală, conformă cu dispozițiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greșite aplicări a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate în dosar, cum în mod nejustificat susține apelanta, în considerente arătându-se motivele, atât cele în fapt, cât și cele în drept, pentru care judecătorul fondului a considerat că cererea de chemare în judecată se impune a fi respinsă.
în esență, apelanta invocă în sprijinul solicitării sale de schimbare a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active (pentru că în ceea ce privește fondul nu a dat dovadă de consecvență, întrucât dacă prin cererea de apel a solicitat ca ulterior respingerii excepțiilor invocate „să se admită acțiunea așa cum a fost ea formulată și pârâta să fie obligată la plata sumei de 5.031.643 euro”, prin motivele de apel a cerut „trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond”), două argumente:
1) că în mod greșit prima instanță a apreciat că excepția lipsei calității sale procesuale se impune a fi admisă câtă vreme pentru prejudiciul suferit de SC L. SA, ocazionat de infestarea culturii de tomate cu Clavibacter, infecție provenită din semințele achiziționate de la societatea apelantă, aceasta din urmă a fost notificată atât de SC B. SA, cât și de SC L. SA, fiindu-i aduse la cunoștință sumele rezultate din contabilitate, dar și evidențe ale existenței sau evoluției bolii consemnate în note de control, verificări și constatări ale autorităților competente, prin recunoașterea sumelor de către reclamantă creanța devenind una certă și lichidă, în accepțiunea art. 379 C.proc.civ., prejudiciul urmând a fi acoperit în temeiul garanției pentru vicii; prin urmare, având de ales între a sta în pasivitate și a aștepta ca SC L. SA să o dea în judecată, în temeiul răspunderii pentru vicii pentru recuperarea unui prejudiciu pe care l-a recunoscut, și a acționa direct împotriva intimatei SC K. SRL Arad pentru acoperirea pagubei cauzate, a considerat oportună evitarea pasivității;
2) că a formulat acțiunea în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al SC L SA, aducând în discuție statutul său de organizație de producători, deoarece tocmai în această calitate a procedat atât la achiziționarea și furnizarea semințelor, cât și, ulterior, la vânzarea produselor, raportul juridic comercial fiind alcătuit dinmaimulte operațiuni; prin urmare, analizând întregul raport juridic, precum și voința părților, se poate constata că apelanta nu a acționat doar ca un intermediar în vânzarea produselor (intenția acesteia nefiind aceea de a obține profit din respectiva operațiune), ci și-a exercitat prerogativele instituite de lege (O.G. nr. 37/2005), pentru a evita nașterea unui lanț de cereri de chemare în judecată și de chemări în garanție, cu atâtmaimult cu cât cunoștea prejudiciul și a fost de acord cu întinderea lui.
în opinia Curții, niciuna dintre aceste critici nu este întemeiată.
Astfel, calitatea procesuală (legitimatio ad causam), alături de capacitatea procesuală, dreptul și interesul, este una dintre cele patru condiții cerute de lege pentru ca o persoană să poată fi parte într-un proces civil. Ea se analizează în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, tot astfel, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă). Deosebirea dintre capacitatea procesuală și calitatea procesuală constă în aceea că, pe când capacitatea procesuală se determină în general sau pentru o anumită categorie de persoane, potrivit normelor de drept comun, calitatea procesuală privește posibilitatea unei persoane de a lua parte, ca reclamant sau ca pârât, la un anumit proces, la speță, și ea se determină în raport cu litigiul concret care de judecă, prin îndeplinirea unor condiții particulare, părțile fiind cele care trebuie să-și legitimeze dreptul lor de a sta în instanță. Această obligație incumbă reclamantului, care este ținut să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe aceea a pârâtului pe care l-a acționat în judecată.
Față de cele arătate mai sus, reclamanta ar fi trebuit să expună mai întâi prin cererea introductivă, iar ulterior respingerii acțiunii pe această excepție, în cuprinsul motivelor de apel, temeiurile de fapt și de drept care o îndreptățesc să solicite obligarea societății intimate la plata sumei de 5.031.643 euro, reprezentând daunele suferite ca urmare a unor pretinse vicii ascunse ale semințelor livrate de pârâtă potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 505/10.12.2008.
Lăsând la o parte faptul că în fața primei instanțe societatea apelantă a invocat mai multe temeiuri de drept în sprijinul demersului său juridic (astfel, dacă prin cererea de chemare în judecată a solicitat despăgubiri în temeiul obligației de garanție contra viciilor lucrului vândut - art. 1352 și urm. din vechiul C.civ., prin precizările ulterioare a invocat vicierea consimțământului său prin eroare asupra substanței obiectului - art. 954 din același cod, omițând a avea în vedere, pe de o parte, că deși situația în care lucrul vândut este afectat de un viciu, în sensul art. 1352 C.civ., prezintă asemănare cu viciul de consimțământ al erorii asupra substanței obiectului contractului, între cele două ipoteze există deosebiri esențiale, care nu permit confuzie: în cazul erorii asupra substanței obiectului - error in substantiam -, din cauza acestui viciu de consimțământ, cumpărătorul nu a putut cumpăra, în substanța sa, lucrul voit, ceea ce-i dă dreptul să ceară anularea contractului; în schimb, în cazul viciilor vizate de art. 1352 C.civ., cumpărătorul a cumpărat lucrul voit, numai că acesta este impropriu întrebuințării după destinație sau din cauza viciilor i se micșorează valoarea de întrebuințare - deci, eroarea se referă numai la calitatea lucrului - și cumpărătorul nu poate cere anularea contractului, ci are la dispoziție acțiunea în garanție, redhibitorie sau estimatorie, după caz, contra vânzătorului; pe de altă parte, nu este foarte clar dacă reclamanta invocă doar vicierea consimțământului său prin eroare asupra calităților substanțiale ale obiectului vânzării, sau invocă inducerea sa în eroare de către co-contractant prin mijloace viclene, susținând că pârâta ar fi fost de rea-credință, atunci când i-a vândut semințe produse în Guatemala în anii 2004-2005, deși știa că reclamanta dorește achiziționarea unor semințe produse în Olanda, de către societatea De Ruiter Seeds, ceea ce ar atrage incidența normelor privitoare la dol; ulterior, prin noile precizări depuse la dosar, a invocat și art. 966 C.civ., care statuează că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea niciun efect, deturnând acțiunea sa într-o altă direcție, aceea a lipsei uneia dintre condițiile esențiale ale actului juridic civil - elementul cauză -, cu consecința intervenției nulității absolute, dezvoltând, totodată, și chestiunea vicleniei și a relei credințe a societății pârâte - la pct. III -, pentru ca în al doilea set de concluzii scrise să pomenească, pentru prima oară, și de temeiul răspunderii civile delictuale, cu toate că este știut faptul că dacă între părți există un contract din a cărui neexecutare sau executare defectuoasă au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale), în speță trebuie analizat dacă raportul juridic de drept substanțial se poate sau nu „lega” între cele două societăți implicate în proces, iar pentru aceasta, se impune a se verifica în ce măsură în patrimoniul reclamantei s-a produs afirmatul prejudiciu, care ar fi putut da naștere unei acțiuni în pretenții.
în fapt, așa cum au arătat ambele părți și cum corect a reținut și judecătorul fondului, apelanta SC H SRL a cumpărat, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 505/10.12.2008, semințe de legume de la intimata SC K SRL Arad. Ulterior, semințele achiziționate de la pârâtă au fost vândute de apelantă, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 010/08.01.2009, către SC B. SA, care, la rândul său, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9/09.01.2009, a vândut răsadurile provenite din semințe către SC L. SA
în atare situație, este mai mult decât evident faptul că singura societate care putea reclama cauzarea unui prejudiciu ca urmare a descoperirii unei infecții a producției de tomate cu bacteria Clavibacter (CMM) este aceasta din urmă, SC L. SA, și care ar fi putut-o acționa în instanță pe cea de la care a achiziționat produsul (răsadurile), cu dreptul celei din urmă de a-l chema în garanție pe co-contractat, care, la rândul său, putea să îl cheme în garanție pe vânzătorul semințelor, raporturile juridice mai sus descrise, contrar celor afirmate de apelantă, fiind unele distincte și care nu lasă loc unei alte interpretări, aceeași fiind soluția și în ipoteza în care ar fi existat un singur înscris/contract care să cuprindă toate părțile (SC K. SRL, SC H. SRL, SC B. SA și SC L. SA), pentru că, și în acest caz, ne-am fi aflat în prezența amaimultor raporturi juridice deosebite, care, fiecare în parte, ar fi conținut drepturi subiective și obligații civile corelative diferite, aferente celor trei contracte de vânzare-cumpărare distincte și nu, cum greșit a înțeles reclamanta, că situația de fapt ar fi fost privită ca un raport juridic comercial întreg, nefracționat, ceea ce nu ar mai fi pus în discuție calitatea sa de a introduce cererea de chemare în judecată.
în realitate, maniera în care a acționat reclamanta a avut un sigur scop, ce rezultă implicit din cuprinsul notelor de probațiune și din concluziile scrise depuse de aceasta în primă instanță, la termenul din 1 .06. 2011, prin care a arătat că dacă nu ar fi formulat acțiunea în daune, atunci persoana prejudiciată ar fi acționat-o pe ea în judecată și pentru evitarea acestui circuit juridic a procedat direct la formularea cererii în despăgubire, prin aceasta evitând promovarea unor cereri de chemare în garanție succesive de către membrii săi (care îi sunt și asociați, cu 21% - SC L SA, respectiv cu 20% - SC B SA, potrivit extrasului eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București) și, implicit, plata unor taxe de timbru de peste 180.000 euro. De aceea, nici susținerile sale cu privire la existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, care s-ar reflecta în patrimoniul societății apelante ca un prejudiciu direct, cert și datorat, indiferent că nu a fost încă achitat și independent de forma în care se găsește, caracterele la care face referire art. 379 C.proc.civ. rezultând din recunoașterea creanței făcută de către reclamantă în urma notificărilor trimise atât de SC B SA, cât și de SC L SA, nu pot fi primite, o asemenea recunoaștere de datorie fiind făcută pro causa în condițiile în care SC L SA este asociat atât în SC H SRL, cât și în SC B SA, în această din urmă societate fiind chiar asociat majoritar, după cum o atestă același oficiu. Oricum, simpla recunoaștere a prejudiciului nu modifică părțile din raportul comercial dedus judecății și nu justifică calitatea procesuală a reclamantei apelante.
în fine, nici statutul său, necontestat, de organizație de producători, nu-i poate conferi legitimare procesuală activă întrucât, așa cum întemeiat a reținut și tribunalul, nu există vreun text de lege care să confere organizației de producători calitatea de a promova în nume propriu o acțiune, în situația în care unul dintre membrii săi ar fi suferit un pretins prejudiciu, Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 684/09.08.2007, în prezent abrogat prin Ordinul nr. 694/2008, stabilind doar condițiile de recunoaștere a organizațiilor de producători în vederea acordării de sprijin financiar. De altfel, însăși reclamanta, prin cererea de apel, a arătat că, în calitatea sa de organizație de producători, are dreptul să atragă fonduri europene, pe care apoi le distribuie către membrii săi, „aceeași destinație urmând să o aibă și suma solicitată cu titlu de daune-interese în cadrul prezentului litigiu, respectiv îndestularea lui SC L SA pentru prejudiciul suferit, creanța pe care aceasta din urmă o are împotriva sa, rezultată din răspunderea pentru vicii, fiind una certă, lichidă și exigibilă”. Aceasta, independent de faptul că resursele din cadrul grupului de societăți (umane, logistice, tehnice, financiare etc.) ar fi fungibile, ceea ce determină ca ele să circule rapid și facil între membrii grupului pentru a putea pune în practică strategia globală a holdingului și chiar dacă interesul uneia dintre societății nu prevalează în raport de interesul grupului.
Sunt nejustificate criticile apelantei privitoare la faptul că deși a solicitat încuviințarea probei cu martori și interogatoriul pârâtei pentru a dovedi că reprezentanții intimatei cunoșteau acest raport juridic complex, au vizitat serele, au discutat cu reprezentanții săi și ai membrilor grupului, cunoscând atât statutul său de organizație de producători, cât și calitatea de membru a lui SC L. SA, tribunalul a respins toate aceste probe concludente în dovedirea calității procesuale active, neținând seama nici de împrejurarea că prejudiciul - aspect ce privește fondul cauzei - urma să fie stabilit prin efectuarea mai multor expertize, cereri, de asemenea, respinse, întrucât nu prin neadministrarea acestor mijloace de probă reclamanta nu a fost în măsură să se legitimeze procesual, ci datorită inexistenței unei identități între persoana sa și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
în atare condiții, Curtea constată că judicios prima instanță a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei se impune a fi admisă, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate.
Nici pentru restituirea prețului semințelor cumpărate de la pârâta intimată cererea reclamantei apelante nu poate fi primită întrucât, art. 942 din vechiul C.civ., definește contractul ca fiind acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic. Efectul imediat al oricărui contract, implicit și al celui de vânzare-cumpărare, este acela de a da naștere unor drepturi și obligații pentru părțile sale. în conformitate cu art. 969 din același cod, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele putând fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Cu alte cuvinte, contractul este legea părților, acestea fiind ținute să-l respecte întocmai potrivit adagiului latin pacta sunt servanda.
Doctrina juridică fundamentează acest principiu pe nevoia asigurării și garantării păcii sociale, în acest scop toți oamenii trebuind să fie obligați a-și respecta cuvântul dat. Așa se explică faptul că forța obligatorie a contractului se impune atât părților contractante, cât și judecătorului. între părți, forța obligatorie a contractului are următoarele consecințe: părțile sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat; contractul nu poate fi revocat prin voința uneia dintre părțile sale; obligațiile contractuale trebuie să fie executate întotdeauna cu bună-credință.
Este fără putință de tăgadă că actul juridic încheiat între reclamanta apelantă și pârâta intimată la data de 10.12.2008 este un contract sinalagmatic, fiecare parte având, în același timp, față de cealaltă, dubla calitate de debitor și de creditor, obligația ce-i revine uneia dintre părți avându-și cauza juridică imediată în obligația corelativă a celeilalte părți. Trăsătura specifică a contractelor sinalagmatice constă în caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor asumate de părțile contractante. Având în vedere această trăsătură specifică, în cazul în care una dintre părțile contractului sinalagmatic refuză executarea prestației promise, cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare a contractului, poate cere executarea silită a acestuia și, după caz, despăgubiri, însă aceasta are dreptul să pretindă și rezoluțiunea convenției, solicitând, eventual, și despăgubiri.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1020 din C.civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Articolul 1021 din același cod statuează în mod expres că, în acest caz, contractul nu este desființat de drept, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.
Părțile aflate în litigiu nu au prevăzut în convenția încheiată niciun pact comisoriu expres. Or, atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare nr. 505/10.12.2008 nu a fost desființat prin acordul părților contractante sau printr-o hotărâre judecătorească, partea care și-a executat integral sau parțial prestațiile asumate prin această convenție nu este îndreptățită să solicite restituirea lor.
(Judecător dr. Nasz Csaba Bela)
| ← Opoziţie formulată de un asociat la înscrierea în registrul... | Societate comercială. Radiere din registrul comerţului.... → |
|---|
