Sechestrul judiciar. patrimoniul societatii este diferit de patrimoniul asociatilor. deţinerea de părţi sociale nu conferă un drept de proprietate asupra unei universalităţi de bunuri sau a unei fracţiuni din universalitatea de bunuri care aparţin societ
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 24A din data de 10.01.2017
Domeniu asociat: Societăți comerciale
Sechestrul judiciar. Patrimoniul societatii este diferit de patrimoniul asociatilor. Deținerea de părți sociale nu conferă un drept de proprietate asupra unei universalități de bunuri sau a unei fracțiuni din universalitatea de bunuri care aparțin societății. Aportul la capitalul social făcut de unul dintre soți din bunurile comune. Înstrainarea partilor sociale, bunuri comune.
A. Societatea comercială este o entitate juridică distinctă de persoana asociaților și deține un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniul asociaților. Asociații nu au niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu. Drepturile sale de proprietate se transformă în dreptul la dividende, care este un drept de creanță, având tot regimul bunurilor comune.
Asupra bunurilor aportate asociatii nu mai au niciun drept, iar în schimbul lor, ei au dobândit părți sociale /actiuni, care le confera un drept de creanta împotriva societății.
B. Dacă aportul la capitalul social a fost făcut de unul dintre soți din bunurile comune atunci părțile sociale reprezintă bunuri comune care vor face obiectul partajului între soți.
C. Deși părțile sociale sunt bunuri comune, soțul asociat exercita singur drepturile care decurg din aceasta calitate, iar pentru instrainarea partilor sociale, bunuri comune, este suficient doar consimtamantul soțului care are calitatea de asociat.
art. 972 Noul Cod de procedură civilă, art. 973 Noul Cod de procedură civilă,
art. 66 din Legea nr. 31/1990,
art.349 alin.2 NCC
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 24 A din 10.01.2017)
Prin cererea formulată la data de 05.09.2016, înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă sub nr.32879/3/2016 reclamanta Nicolae Cristina, a chemat în judecată pe pârâții N.F.S., N.C. și S G T S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înființarea sechestrului judiciar și numirea administratorului-sechestru privind cele 400 părți sociale, în valoare nominală de 10 lei și valoare totală de 4000 lei, reprezentând 100% din capitalul social al societății S G T S.R.L., deținute de pârâții N.F.S. în cotă de 5%, respectiv 20 părți sociale, și N.C., în cotă de 95%, respectiv 380 părți sociale.
Prin Încheierea nr.182 din 02.11.2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. 33293/3/2016 s-a respins cererea formulată de reclamanta N.C. în contradictoriu cu pârâții N.F.S. și S G T SRL ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această incheiere, tribunalul a retinut următoarele:
Conform art. 972 din Noul Cod de procedură civilă sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 975.
Potrivit art. 973 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Din interpretarea dispozițiilor art. 972 din Noul Cod de procedură civilă, rezultă că sechestrul judiciar poate avea ca obiect bunuri ce formează obiectul unui proces, caz în care trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul 1 al art. 973, sau alte bunuri (care nu fac obiectul unui proces), în acest din urmă caz fiind vorba de bunurile prevăzute la alineatul 2 al art. 973. Din cuprinsul cererii formulate de reclamantă rezultă că acesta vizează ipoteza de instituire a sechestrului judiciar prevăzută de art. 972 teza 1 coroborat cu art. 973 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă reclamanta solicitând instituirea unui sechestru judiciar asupra a 400 părți sociale, în valoare nominală de 10 lei și valoare totală de 4000 lei, reprezentând 100% din capitalul social al societății Select Group Technology S.R.L., deținute de pârâții N.F.S. în cotă de 5%, respectiv 20 părți sociale, și N.C., în cotă de 95%, respectiv 380 părți sociale, până la judecarea definitivă a fondului ce formează obiectul dosarului nr. 32879/3/2016 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă.
Instanța apreciază însă nefondată cererea reclamantei. Astfel, pentru a fi instituit sechestrul judiciar conform art. 972 teza 1 coroborat cu art. 973 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, este necesar ca bunurile asupra cărora s-a solicitat instituirea sechestrului judiciar să facă obiectul procesului pe fond, respectiv ca acest litigiu să privească dreptul de proprietate sau alt drept real ori posesia asupra bunurilor, iar măsura sechestrului să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv. Cu alte cuvinte, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate, acțiunea care face obiectul litigiului pe fond trebuie să fie una reală, prin care se urmărește valorificarea unui drept real sau apărarea posesiei unui bun.
În prezenta cauză însă, nu este îndeplinită această condiție. Astfel, procesul de fond care face obiectul dosarului nr. 32879/3/2016 nu are ca obiect un drept de proprietate sau alt drept real și nici posesia asupra părților sociale asupra cărora se solicită instituirea sechestrului judiciar.
Obiectul principal al litigiului pe fond este constatarea nulității absolute a Deciziei asociatului unic nr.1/09.01.2015 privind majorarea capitalului social al societății S G T SRL și cooptarea în societate a unui nou asociat, respectiv constatarea nulității absolute a hotărârii AGA nr. 2/10.05.2016 a societății pârâte privind repartizarea dividendelor către asociatul cooptat în această societatea, astfel că în acest litigiu reclamanta nu-și valorifică un drept real.
În dosarul menționat nu se discută proprietatea asupra părților sociale, iar dreptul de creanță privind plata dividendelor, drept de creanță, nu interesează din perspectiva condițiilor impuse de art. 973 alin.1 din codul de procedură civilă care are în vedere o acțiune reală.
Pe de altă parte, reține tribunalul că reclamanta ar putea fi creditor doar asupra a 20 de părți sociale care aparțin soțului său, având în vedere prevederile art. 66 alin.1 și 2 din Legea nr. 31/1990, astfel că nu s-ar pune problema în speță a conservării dreptului și în raport de cele 380 părți sociale aparțin soacrei sale.
Totodată, reține tribunalul că deși avea sarcina probei, potrivit art. 249 din Noul Cod de procedură civilă, reclamanta nu a dovedit că instituirea sechestrului judiciar asupra părților sociale este necesară pentru conservarea dreptului său, cererea de chemare în judecată din dosarul nr. 32879/3/2016 fiind formulată la un an și 9 luni de la data la care a fost luată Decizia asociatului unic prin care s-a majorat capitalul social al societății pârâte și s-a cooptat un nou asociat. De asemenea, nu s-a dovedit că ar exista motive temeinice potrivit cărora vor fi înstrăinate părțile sociale ale societății pârâte.
Împotriva acestei incheieri a declarat apel N.C. solicitand admiterea apelului, schimbarea hotararii tribunalului și pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
1. Prevederile art. 972 teza l corob. cu art.973 alin.1 NCPC sunt pe deplin îndeplinite. Sunt îndeplinite deopotrivă și prev. art. 972 teza 2 NCPC.
Nimic nu împiedică sechestrul judiciar al părților sociale, cât timp acestea fac obiectul unui proces de fond, asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună. Este de asemenea admisibil, chiar fără a exista proces, asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual, ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări. In acest context normativ nu se poate face abstracție de natura necorporală a părților sociale, de caracterul lor de titluri societare de participare la capitalul social.
În cauza de fond este în dispută dreptul de proprietate asupra societății, universalitate de bunuri ce compune patrimoniul de afectațiune constituit prin contribuția ambilor soți în scop comercial. Acest patrimoniul de afectațiune este parte din patrimoniul comun al soților, iar dreptul de proprietate aparține ambilor soți, indiferent că se exercită prin soțul asociat. Patrimoniul de afectațiune constituit în beneficiul societății este compus din capitalul social, divizat în părți sociale, activul și pasivul societar. Cererea de sechestru are în vedere indisponibilizarea părților sociale care conferă dreptul asupra capitalului social, dar conferă deopotrivă și dreptul de creanță asupra activului net al societății.
În cauza de fond este în dispută deopotrivă chiar existența în sine a bunurilor necorporale, întrucât efectul nulității deciziei contestate determină anularea părților sociale cu consecința desființării oricăror drepturi reale sau de creanță generate. Acțiunea de fond nu se limitează la declararea nulității unui act juridic fraudulos ci are un caracter complex, este o acțiune mixtă, întrucât prin cererea de constatare a nulității deciziei asociatului unic se urmărește restabilirea drepturilor de proprietate asupra societății, realizarea și apărarea patrimoniului acesteia prin repunerea părților în situația anterioară. De aceea nu se poate exclude natura reală și petitorie a acțiunii de fond.
Deși retine că reclamanta a invocat în susținerea cererii sale și prev. art.973 alin.2 lit.b) și c), instanța nu analizează incidența acestor dispoziții, motivând respingerea cererii exclusiv pe inexistenta litigiului asupra proprietății pârtilor sociale. Face totuși o referire la pericolul instrainarii, dar nici pe acesta nu îl analizează.
2. Dispozițiile art.66 alin. 1 și 2 din Lg.31/1990, nu sunt incidente în cauză. Apelanta nu este un creditor al soțului său, asociat în societate, ci este coproprietar al părților sociale deținute de acesta, în virtutea regimului comunității legale de bunuri ce guvernează căsătoria. Dar dreptul reclamantei nu este limitat la cele 20 părți sociale deținute de soțul acesteia în calitate de asociat, ci la întregul patrimoniu al societății, controlat în prezent prin deținerea celor 380 părți sociale atribuite de pârât în mod fraudulos mamei sale. Astfel, cererea de fond urmărește și înlăturarea alterării valorice a părților sociale deținute de soțul său. Părțile sociale includ valoric partea de capital pe care o reprezintă dar și valoarea dreptului de creanță asupra patrimoniului societar. Or, prin majorarea de capital cu 3800 lei, valoarea dreptului de creanță corespunzător participării soțului său în societate s-a diminuat de 20 ori, adică, dacă cele 20 părți sociale inițiale reprezentau 100% din capital și patrimoniul evaluat contabil la 2.900.000 acum mai reprezintă doar 5% din acesta.
3. Instituirea sechestrului este necesară pentru conservarea dreptului reclamantei. După introducerea acțiunii de divorț și atribuirea bunurilor comune în folosința societăților mamei pârâtului, precum și după introducerea acțiunii de fond, apelanta are serioase temeri că părțile sociale vor fi înstrăinate sau transformate în titluri la purtător pentru a nu mai putea fi urmărite. Este de asemenea excesiv să se impună să se probeze că pârâții au intenția de înstrăinare a părților sociale, deși acest lucru rezultă fără putință de tăgadă din modul în care s-a procedat la majorarea de capital și atribuirea părților sociale către N.C. Mai important este să se probeze că există posibilitatea reală de înstrăinare, fără acordul său și fără a se putea opune. Or, acest lucru rezultă din natura pârtilor sociale și dispozițiile art. 349 alin.2, teza 2 NCC, înstrăinarea părților sociale făcându-se prin act sub semnătură privată, doar cu acordul soțului asociat.
Este de asemenea irelevant că acțiunea de fond a fost promovată la un an și nouă luni de la adoptarea deciziei contestate și de aceea nu ar exista motive temeinice că părțile sociale ar putea fi înstrăinate. Pericolul înstrăinării a apărut în mod real numai după introducerea acțiunii de divorț și după introducerea acțiunii de fond. Până la acel moment pericolul nu era nici măcar ipotetic, întrucât majorarea de capital s-a efectuat tocmai în scopul de a exclude societatea, patrimoniul său de afectațiune și beneficiile acesteia, din patrimoniul comun al soților. Prin urmare, scopul pârâților s-a realizat, însă, odată ce s-a introdus acțiunea de anulare a acestei operațiuni frauduloase și s-a creat premisa restabilirii situației anterioare, s-a generat pericolul înstrăinării părților sociale, pentru prezervarea efectelor produse prin actul contestat - excluderea societății din comunitatea legală de bunuri a soților.
Intimata S G T SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta-reclamanta N.C., ca nefondat si, in consecința, menținerea ca temeinica si legala a încheierii nr. 182/02.11.2016 pronunțata de Tribunalul București, pentru următoarele motive:
Conform art. 973 alin. 1 Noul Cod Procedura Civila, "ori de cate ori exista un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comuna, instanța de judecata va putea sa încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta măsura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv".
Așadar, după cum in mod corect a reținut si prima instanța, "din interpretarea dispozițiilor art.972 din Noul Cod de procedura civila, rezulta ca sechestrul judiciar poate avea ca obiect bunuri ce formează obiectul unui proces, caz in care trebuie sa fie îndeplinite condițiile prevăzute de alin l al art.973, sau alte bunuri (care nu fac obiectul unui proces), in acest din urma caz fiind vorba de bunuri prevăzute la alin.2 al art. 973. "
Insa, așa cum rezulta si din considerentele încheierii nr. 182/02.11.2016, "din cuprinsul cererii formulate de către reclamanta rezulta ca aceasta vizează ipoteza de instituire a sechestrului judiciar prevăzuta de art.972 teza l coroborat cu art.973 alin. l din Codul de procedura civila, reclamanta solicitând instituirea unui sechestru judiciar asupra a 400 părți sociale, in valoare nominala de 10 lei si valoare totala de 4000 lei, reprezentând 100% din capitalul social al societății Select Group Technology SRL, deținute de parații N.F.S. in cota de 5%, respectiv 20 părți sociale, si N.C., in cota de 5%, respectiv 380părți sociale, pana la judecarea definitiva a fondului ce formează obiectul dosarului nr. 32879/3/2016 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a Vl-a Civila. "
După cum se poate observa atât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cat si din felul in care a inteles sa isi susțină cererea de apel, apelanta încearcă sa justifice îndeplinirea condiției referitoare la existenta unui litigiu, prin raportare la dosarul nr.32879/3/2016- dosar având ca obiect constatarea nulității absolute a Deciziei asociatului unic nr. 1/09.01.015 privind majorarea capitalului social al societății parate S G T SRL si cooptarea in societate a unui nou asociat. In mod greșit apelanta considera ca in cauza de fond ar fi in disputa dreptul de proprietate asupra universalității de bunuri ce compun patrimoniul de afectatiune constituit prin contribuția ambilor soți in scop comercial.
Fata de acest aspect, considera ca interpretarea apelantei asupra îndeplinirii condiției existentei litigiului, in sensul art.973 este greșita, intrucat dosarul nr.32879/3/3016 are ca obiect constatarea nulității absolute a unei hotărâri a asociatului unic, astfel ca in niciun caz nu se poate considera respectata condiția conform căreia procesul trebuie sa poarte asupra "proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comuna. "
Nu in ultimul rând, apelanta încerca sa inducă in eroare instanța de judecata afirmând ca "in cauza de fond este in disputa deopotrivă chiar existenta in sine a bunurilor necorporale, intrucat efectul nulității deciziei contestate determina anularea pârtilor sociale cu consecința desființării oricăror drepturi reale sau de creanța generate. "
În mod temeinic a reținut si prima instanța, "pentru a fi instituit sechestrul judiciar conform art.972 teza l coroborat cu art.973 alin.1 din Noul Cod de procedura civila, este necesar ca bunurile asupra cărora s-a solicitat instituirea sechestrului judiciar sa facă obiectul procesului de fond, respectiv ca acest litigiu sa privească dreptul de proprietate sau alt drept real ori posesia asupra bunurilor, iar măsura sechestrului sa fie necesara pentru conservarea dreptului respectiv. Cu alte cuvinte, in sensul dispozițiilor legale mai sus menționate, acțiunea care face obiectul litigiului de fond trebuie sa fie una reala, prin care se urmărește valorificarea unui drept real sau apărarea posesiei unui bun."
Or, raportat la situația de fapt, in prezenta cauza insa, nu este îndeplinita aceasta condiție.
2. Apelanta are un drept de creanța doar asupra celor 20 de părți sociale deținute in coproprietate cu Nicolae Sebastian.
Prin subpunctul 2 din cererea de apel, apelanta incearca sa pună in discuție un presupus prejudiciu ce i s-ar fi produs in urma majorării capitalului social al societății parate S G T SRL, in sensul ca "prin majorarea capitalului social cu 3800 lei, valoarea dreptului de creanța corespunzător participării soțului meu in societate s-a diminuat de 20 ori, adică, daca cele 20 părți sociale inițiale reprezentau 100% din capital si patrimoniul evaluat contabil la 2.900.000 acum mai reprezintă doar 5% din acesta. "
Cat privește invocarea unei prejudicieri a apelantei, aceasta nu poate fi admisibila, chiar daca s-ar modifica numărul si/sau valoarea pârtilor sociale, in condițiile in care "vocația" apelantei cu privire la eventuale pretenții fata de părțile sociale deținute personal de parat se pot naște din momentul lichidării regimului matrimonial.
De asemenea, in ceea ce privește susținerea apelantei in sensul ca "nu sunt un creditor al soțului meu, asociat in societate, ci sunt coproprietar al pârtilor sociale deținute de acesta, in virtutea regimului comunității legale de bunuri ce guvernează căsătoria noastră", in mod legal prima instanța a reținut ca "reclamanta ar putea fi creditor doar asupra a 20 de părți sociale care aparțin soțului sau, având in vedere prevederile art.66 alin. 1 si 2 din Legea nr. 31/1990, astfel ca nu s-ar pune problema in speța a conservării dreptului si in raport de cele 380 de părți sociale aparținând soacrei sale. "
Cu privire la cele 380 de părți sociale, potrivit art.66 din Legea 31/1990, odată devenite proprietatea societății comerciale, respectivele părți sociale vor da dreptul ASOCIATULUI CARE LE-A SUBSCRIS de a participa la beneficiile/dividendele obținute de societate. Mai mult, dreptul de proprietate al asociaților, corespunzător aportului lor la părțile sociale, se transforma intr-un drept de creanța.
Este indubitabil faptul ca apelanta nu poate emite niciun fel de pretenție cu privire la beneficiile/dividendele asociatei N.C., ci doar asupra celor 20 de părți sociale deținute de către paratul Nicolae Sebastian. Dar, si in aceste condiții, având in vedere ca dreptul de proprietate al asociaților, corespunzător aportului lor la părțile sociale, se transforma intr-un drept de creanța, apelanta nu poate fi considerate decât o creditoare asupra celor 20 de părți sociale deținute de paratul N.S.
3. Apelanta nu probează necesitatea instituirii sechestrului judiciar asupra părților sociale.
Nici alegațiile apelantei cu privire la conivența frauduloasă existentă între pârât și mama acestuia nu au niciun suport faptic.
Cooptarea mamei pârâtului ca asociat nu dovedește o intenție frauduloasă, ci prin raportare la particularitatea activității societare, este normală existența unei bune înțelegeri între asociați, or încrederea în persoana mamei sale nu are nicio legătură cu un eventual scop ascuns, de fraudare a intereselor soției, ci se raportează strict la o decizie de business asumată pentru bunul mers al societății S G T SRL, decizie care ține de incidența legilor speciale în materia societăților comerciale.
Majorarea de capital social, până la proba contrară, se prezumă a fi o măsură determinată strict de buna funcționare a societății, iar în cazul în care apelanta apreciază altfel situația de fapt, acesteia îi incumbă sarcina probei.
Apelanta, prin simplele afirmații cu privire la cooptarea mamei pârâtului ca și asociat coroborate cu înscrisurile depuse în sprijinul cererii sale introductive, nu a făcut proba existenței unor interese obscure ale pârâtului în ceea ce privește administrarea societății S G T SRL.
Intimatul N.F.S. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta-reclamanta N.C., ca nefondat si, in consecința, menținerea ca temeinica si legala a încheierii nr.182/02.11.2016 pronunțata de Tribunalul București pentru următoarele același motive ca si intimata S G T SRL.
Asupra apelului, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 973 alin.1 NCPC, (1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Potrivit textului de lege citat, pentru infiintarea sechestrului judiciar este necesara indeplinirea cerintei existentei unui proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna.
În ce privește motivul de apel întemeiat pe faptul ca, în cauza, este în disputa dreptul de proprietate asupra societatii și astfel este îndeplinită conditia prevazuta de art. 973 alin.1 NCPC, cu referire la art. 972 NCPC, Curtea reține ca litigiul ce formeaza obiectul dosarul nr.32879/3/3016 are ca obiect constatarea nulității absolute a unei hotărâri a asociatului unic, privind majorarea capitalului social al societății parate și cooptarea în societate a unui nou asociat, astfel ca nu se poate considera respectata condiția conform căreia procesul trebuie sa poarte asupra "proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comuna. "
Întemeiat susțin intimatii ca nu trebuie făcută confuzia între patrimoniul soților și patrimoniul societății, întrucât patrimoniul societății este al societății care este o persoană juridică distinctă, iar deținerea de părți sociale nu conferă un drept de proprietate asupra unei universalități de bunuri sau a unei fracțiuni din universalitatea de bunuri care aparțin societății.
Societatea comercială este o entitate juridică distinctă de persoana asociaților și deține un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniul asociaților. Asociații nu au niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu. Drepturile sale de proprietate se transformă în dreptul la dividende, care este un drept de creanță, având tot regimul bunurilor comune.
În ce privește critica potrivit careia prima instanța nu a analizat incidenta dispozitiilor prevazute de art. 973 alin.2 lit.b) și c) NCPC, deși reclamanta le-a invocat în cererea sa, Curtea notează ca dispozitiile invederate sunt aplicabile în conditiile de excepție în care nu exista un proces, iar instanța poate, în anumite imprejurari, sa incuviinteze sechestrul juduciar în cele trei situații descrise de legiuitor.
În speta, situația invederata de apelanta nu este incidenta spetei, întrucât din economia actelor și lucrarilor dosarului, este îndeplinită, în conditiile existenței unui proces, ipoteza prevazuta de art. 973 alin.1 NCPC, și, prin excludere, nu poate fi incidenta ipoteza prevazuta de art. 973 alin.2 care privește o cu totul alta situație de fapt, de excepție.
Nefiind îndeplinită situația de excepție, devine superfluu a analiza conditile în care instanța poate incuviinta o cerere de sechestru intemeiata pe art. 973 alin.2 NCPC.
În ce privește referirea primei instante la prevederile art. 66 din Legea nr. 31/1990, Curtea notează faptul ca bunurile aduse ca aport de asociati ies din patrimoniul lor și intra în patrimoniul societății, aceste bunuri devenind proprietatea societății.
Asupra bunurilor aportate asociatii nu mai au niciun drept, iar în schimbul lor, ei au dobândit părți sociale /actiuni, care le confera un drept de creanta împotriva societății.
Textul art. 66 din lege [ (1) Pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare. (2) Creditorii prevăzuți la alin. (1) pot totuși popri, în timpul duratei societății, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile ori părțile sociale ale debitorului lor] are în vedere faptul ca din moment ce bunurile aportate au ieșit din patrimoniul asociatilor, înseamnă ca nici creditorii personali ai asociatilor nu mai pot urmări aceste bunuri.
Dar pe durata societății creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile numai asupra partii din beneficiile cuvenite după intocmirea situației financiare anuale.
Pe de alta parte, dacă aportul la capitalul social a fost făcut de unul dintre soți din bunurile comune atunci părțile sociale reprezintă bunuri comune care vor face obiectul partajului între soți.
Acesta este contextul factual si legal in care prima instanță a făcut referire la prevederile art. 66 din Legea nr. 31/1990, concluzionand ca, apelanta are, împotriva societatii, un drept de creanta, corespunzător celor 20 de părți sociale detinute de soțul sau în societate, astfel ca nu se pune problema conservarii dreptului și în raport de cele 380 părți sociale care apartin intimatei, N.C., așa cum în mod corect a arătat prima instanța, făcând referire la prevederile art. 66 din Legea nr. 31/1990.
În ce privește motivul de apel referitor la necesitatea instituirii sechestrului în scopul conservarii dreptului reclamantei, Curtea notează ca reclamanta nu a probat pericolul instrainarii partilor sociale potrivit art. 249 NCPC, iar pe de alta parte, potrivit art.349 alin.2 NCC: "Calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sunt bunuri comune. Soțul exercită singur drepturile ce decurg din această calitate și poate realiza singur transferul părților sociale";.
Așadar, conform acestui text de lege, deși părțile sociale sunt bunuri comune, soțul asociat exercita singur drepturile care decurg din aceasta calitate, iar pentru instrainarea partilor sociale, bunuri comune, este suficient doar consimtamantul soțului care are calitatea de asociat.
Decizia majorarii capitalului social și cooptarea unui nou asociat reprezintă o decizie de afaceri, fiind permisa de legiuitor, în conditiile respectarii conditiilor privind adoptarea unei asemenea hotarari, nefiind conditionata de consimtamantul soțului asociatului, care nu deține calitatea de asociat, ci doar are un drept de creanta împotriva sociatatii, corespunzător celor 20 de părți sociale detinute de soțul sau în societate.
Și în aprecierea conditiei conservarii dreptului, Curtea are în vedere ca, raportat la datele spetei, nu se pune problema conservarii dreptului și în raport de cele 380 părți sociale care apartin intimatei, N.C., așa cum în mod corect a arătat prima instanța, întrucât comunitatea de bunuri privește doar cele 20 de părți sociale detinute de soțul sau, asociat, în cadrul societății.
În consecinta, pentru aceste considerente, Curtea a constatat apelul nefondat și l-a respins confom art. 480 alin.1 NCPC.
| ← Procedura insolvenţei. contestaţie creanţă. calitatea de... | Societate comerciala cu răspundere limitată. retragere... → |
|---|
