Suportarea cheltuielilor în procedura insolvenţei

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 312 din data de 15.06.2016

Suportarea cheltuielilor în procedura insolvenței

În îndeplinirea atribuțiilor de lichidare, practicianul în insolvență are posibilitatea, conform articolului 23 din Legea nr. 85/2006, să desemneze persoane de specialitate. Comitetul creditorilor urmează însă să aprobe numirea acestora și nivelul remunerațiilor lor.

- Articolul 23 din Legea nr. 85/2006

Pentru a asigura controlul asupra acestor opțiuni ale lichidatorului judiciar, în scopul prevenirii abuzurilor și risipirii averii debitoarei în detrimentul creditorilor, legea impune ca numirea și nivelul remunerațiilor acestor persoane să fie supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi achitate din averea debitoarei.

În cauză, o asemenea aprobare a comitetului creditorilor nu a fost probată; în consecință, sumele reprezentând salarii și contribuții corespunzătoare serviciilor contabilului și operatorului IT nu pot fi imputate asupra averii debitoarei, soluția în acest sens a judecătorului-sindic fiind temeinică și legală, raportat la art. 23 din Legea nr. 85/2006.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.312 din 15.06.2016)

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă la data de 20.10.2015, creditoarea A A.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea B.C. SA, refacerea planului de distribuire parțială între creditori la 31.08.2015 și a raportului privind fondurile obținute din lichidarea și din încasarea de creanțe în perioada 01.01.2009 -31.08.2015, întocmit de lichidatorul judiciar P.C.B. R.S. IPURL.

Prin sentința civilă nr. 1289/22.02.2016, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. 37411/3/2015, contestația a fost admisă. S-a dispus refacerea planului de distribuire parțială între creditori la 31.08.2015 și a raportului privind fondurile obținute din lichidarea și din încasarea de creanțe în perioada 01.01.2009 -31.08.2015, întocmit de P. B. R. S. IPURL, sub aspectul cheltuielilor în sumă de 4.999 lei, ce urmează să fie suportate de practicianul în insolvență și nu din averea debitoarei.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut că lichidatorul judiciar al debitoarei B. C. SA a întocmit raportul privind fondurile obținute din lichidare și din încasarea de creanțe în perioada 01.01.2009 -31.08.2015 și plan de distribuție parțială între creditori la 31.08.2015, forma corectă a acestora fiind cea publicată în BPI nr. 18980/05.11.2015 (conform eratei întocmite de lichidatorul judiciar).

S-a constatat că motivele invocate de A.A.A.S., legate de faptul că lichidatorul judiciar nu a întocmit și depus niciun alt raport asupra fondurilor obținute și plan de distribuție, timp de cinci ani, că nu a respectat dispozițiile legii în sensul întocmirii acestora la fiecare trei luni, au fost deja analizate și soluționate de judecătorul-sindic prin sentința civilă nr. 7469/22.09.2014, pronunțată în dosarul nr. 15950/3/2014, nerecurate.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 3016/30.03.2015, pronunțată în dosarul nr. 45149/3/2014, judecătorul a dispus ca raportul privind fondurile obținute din lichidare și din încasarea de creanțe în perioada 01.01.2009 - 31.10.2014 și planul de distribuție parțială între creditori la 31.10.2014 să fie refăcute sub aspectul sumelor la a căror restituire a fost obligat lichidatorul prin deciziile irevocabile pronunțate de Curtea de Apel București în dosarele nr. 34662/3/2013, nr. 3928/3/2014, nr. 14048/3/2014, nr. 16338/3/2014, nr. 25122/3/2014, nr. 25134/3/2014, nr. 27857/3/2014, nr. 28952/3/2014, decizii prin care instanța de control judiciar a dispus ca lichidatorul să returneze în patrimoniul debitoarei B.C. SA sumele plătite cu titlu de salarii, costuri salariale, servicii de avocat și impozite, aferente lunilor august și septembrie 2013, decembrie 2013, februarie 2014, martie 2014, aprilie 2014, mai 2014, iunie 2014, iulie 2014.

Or, lichidatorul judiciar a avut în vedere restituirea acestor sume la întocmirea raportului contestat în prezenta cauză. Astfel, din valoare de 120.259 lei a fost achitată, până la data de 31.08.2015, suma de 82.991 lei (sens în care lichidatorul judiciar a depus ordinele de plată), restul de 37.268 lei fiind adăugat soldului existent la 31.08.2015, după cum este menționat în raport.

În ceea ce privește legalitatea cheltuielilor de contabilitate, invocate de contestatoare, judecătorul-sindic a reținut că, în măsura în care se obține aprobarea comitetului creditorilor, plățile sunt achitate din averea debitoarei, în caz contrar acestea revin lichidatorului, intenția legiuitorului, prin impunerea acestei aprobări, fiind aceea de a proteja averea falitei.

În același timp, în ceea ce privește contractele de muncă încheiate de lichidatorul judiciar cu persoane de specialitate, s-a apreciat că acestea reprezintă aspecte legate de oportunitatea încheierii și menținerii lor, care nu pot fi analizate de instanță, atribuțiile judecătorului limitându-se la controlul de legalitate și nu de oportunitate; de altfel, nimic nu impietează asupra acestora, atât timp cât lichidatorul judiciar suportă cheltuieli generate de ele, în măsura în care consideră că serviciile respective sunt absolut necesare în îndeplinirea atribuțiilor lui iar creditorii nu au aprobat încheierea acestora.

Referitor la provizionul pentru cheltuieli necesare publicității pentru vânzarea activelor, s-a reținut că nu este necesar acordul creditorilor pentru provizionarea acestor sume. Astfel, suma de 6.960 lei este în mod legal previzionată având în vedere dispozițiile imperative ale art. 127 din Legea nr. 85/2006.

S-a apreciat, în privința cheltuielilor de publicitate efectuate pentru procedura de valorificare a drepturilor litigioase, că reprezintă cheltuieli viitoare ale averii debitorului, iar stabilirea cuantumului acestora este o chestiune de management al procedurii, este atributul strict al lichidatorului judiciar care, în speță, a apreciat că cele 10 licitații aprobate de AAAS nu vor fi suficiente pentru valorificare și că, având în vedere că eventualele persoane interesate dobândesc dreptul de proprietate doar asupra bunurilor mobile, iar în ceea ce privește bunul imobil, dobândirea dreptului de proprietate depinde de modul în care vor fi soluționate litigiile cu privire la acesta, este posibil să fie necesare 20 de licitații.

De altfel, provizionarea acestei sume nu prejudiciază creditorii, întrucât în măsura în care se reușește valorificarea bunurilor mai repede decât licitațiile aprobate, banii provizionați și necheltuiți vor fi distribuiți acestora, potrivit dispozițiilor legale.

În ceea ce privește suma de 6.313 lei, lichidatorul judiciar a precizat că aceasta reprezintă datorii curente aferente lunilor iulie și august 2015, facturate/născute înainte de data întocmirii raportului și care au fost achitate în luna septembrie 2015, compuse din:

- chiria pentru luna august 2015 și utilități corespunzătoare lunii iulie 2015: 1.132.24 lei;

- telefon iulie 2015: 181,40 lei;

- salarii august 2015 și contribuții corespunzătoare salariilor din luna iulie 2015: 4.999 lei.

Sub acest aspect, în raport și de mențiunile exprimate anterior, în sensul că, în măsura în care se obține aprobarea comitetului creditorilor, plățile reprezentând salarii și contribuții sunt achitate din averea debitoarei, în caz contrar acestea revin lichidatorului, s-a apreciat că suma de 4.999 lei urmează să fie suportată de practicianul în insolvență și nu din averea debitoarei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatoarea A.A.A.S. și debitoarea B. C.Ș SA, prin lichidator judiciar P.B.R.S. IPURL, cauza fiind înregistrată sub nr. 37411/3/2015 (1080/2016) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă.

Recurenta contestatoare A.A.A.S. arată în esență prin motivele de recurs că, deși instanța de fond a reținut în mod corect că în măsura în care se obține aprobarea comitetului creditorilor plățile reprezentând salarii și contribuții sunt achitate din averea debitoarei, în caz contrar acestea revin lichidatorului judiciar, nu a cenzurat dispozițiile din raportul asupra fondurilor prin care lichidatorul a provizionat cheltuieli de contabilitate - 3.576 lei pe o perioada de 18 luni, astfel cum este menționat la pct. 2.6. - rezerve destinate acoperirii cheltuielilor viitoare.

Se consideră evident că provizionarea fără un temei legal a acestei sume importante creează prejudicii importante creditorilor, cărora nu le este distribuită inclusiv această sumă, tocmai ca efect al provizionării. Or, menținerea în contul unic de lichidare a unor sume de bani fără temei prejudiciază creditorii, care se văd astfel în imposibilitatea de a intra în posesia sumelor de bani cuvenite conform tabelului creditorilor.

În drept, se invocă art. 7 și art. 23 din Legea nr. 85/2006.

P.B.R.S. IPURL, lichidator judiciar al debitoarei B.C. SA, critică sentința sub aspectul cheltuielilor în sumă de 4.999 lei, ce reprezintă salarii august 2015 și contribuții corespunzătoare salariilor din luna iulie 2015, cu privire la care consideră că trebuie suportate din averea debitoarei și nu de către lichidator, dat fiind faptul că acestea corespund unor posturi prevăzute de lege în mod obligatoriu, iar lichidatorul are în atribuție doar conducerea activității debitoarei și nu efectuarea tuturor operațiunilor necesare pentru desfășurarea în limite curente a activității de lichidare.

Art. 25 lit. b din Legea nr. 85/2006 este prevederea legală care transferă către lichidatorul judiciar conducerea activității debitoarei pentru nevoile lichidării, sintagma conducere trebuind privită sub valența ei de responsabilitate și reprezentare (pentru bunul mers al operațiunii de lichidare patrimonială, de protejare a averii debitorului și de îndeplinire a obligațiilor legale ale debitoarei), acest fapt neînsemnând că lichidatorul va fi obligat ca efectiv să presteze singur toate activitățile necesare derulării lichidării și îndeplinirii obligațiilor legale ale debitoarei.

Recurenta consideră că legea nici nu îl obligă pe lichidator la mai mult decât conducerea activității, deoarece pentru efectuarea oricăror operațiuni ce compun desfășurarea în limite curente a activității de lichidare, operațiuni care țin de conservare active și administrarea curentă a activității, inclusiv contabilitate, lichidatorul este îndreptățit să primească un suport din cadrul averii debitoarei pentru prestarea activităților necesare îndeplinirii obligațiilor legale ale debitoarei în cursul lichidării.

Mai mult, onorariul lichidatorului sau administratorului judiciar sunt în mod cert izvorâte din obligații de naturi diferite, cu temeiuri legale diferite față de cele privind persoanele de specialitate. Astfel, onorariile administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar sunt întemeiate pe prevederile art. 19 și 24 din Legea nr. 85/2006 și art. 38 din OUG nr. 86/2006, pe când prestațiile persoanelor de specialitate și onorariile acestora au temeiul în prevederile art. 23 din Legea nr. 85/2006. Plecând de la aceste premise, nici nu poate fi conceput ca utilizarea unor prestatori contractați în numele debitoarei pentru activități necesare desfășurării lichidării, în folosul acesteia și, finalmente, al creditorilor, să fie finanțată din averea lichidatorului, cum susține AAAS.

Se învederează că activitatea de contabilitate a avut o continuitate, încă de la începutul procedurii, neaprobarea în acest moment a continuării efectuării unei operațiuni de acest gen constituind o piedică în îndeplinirea în bune condiții a obligațiilor legale de ținere a contabilității și îngreunând nejustificat bunul mers al procedurii.

În raport de dispozițiile art. 10 din Legea contabilității nr. 82/1991 și instrucțiunile Ministerului Finanțelor cuprinse chiar în formularele corespunzătoare, recurenta susține că lichidatorul are obligația să angajeze persoană autorizată să țină contabilitatea, nu să facă el însuși operațiunile contabile. De altfel, lichidatorul nici nu are, în general, calificarea de a semna bilanțuri, societățile profesionale de lichidare neputând fi membre CECCAR. Se invocă în acest sens și opinia Consiliului Național de Conducere al UNPIR care, în anexa nr. 1 la Decizia nr. 8/2015 a CNC, afirmă că majoritatea practicienilor în insolvență (care pot fi juriști, ingineri sau economiști) nu au competența necesară de a asigura ținerea evidenței contabile, impunându-se "angajarea persoanelor care pot asigura ținerea evidenței contabile în conformitate cu legislația în vigoare".

Se menționează că, în cazul debitoarei, pentru realizarea evidențelor contabile, este nevoie și de o persoană de specialitate în domeniul IT, B. beneficiind de un sistem informatic depășit.

Prin cea de-a doua categorie de critici, se învederează că lichidatorul a supus aprobării comitetului creditorilor și adunării creditorilor din data de 27.02.2015, selecția persoanelor care să îndeplinească serviciile de contabilitate și informatică pentru B.C. SA, precum și aprobarea remunerației acestora din averea băncii și încheierii contractelor corespunzătoare.

AAAS a votat împotriva desemnării unei societăți care să preia serviciile de contabilitate și informatică pentru debitoare, iar comitetul creditorilor a respins propunerea lichidatorului.

De aceea, lichidatorul a încercat să găsească o soluție temporară pentru ca serviciile de contabilitate să nu fie întrerupte, motiv pentru care sumele corespunzătoare costurilor salariale au fost refacturate lichidatorului, care le-a achitat, urmând să solicite recuperarea acestor costuri din distribuțiile viitoare efectuate către creditori - după cum a fost menționat în mod expres și în rapoartele lunare de activitate, însă consideră că această situație nu poate continua.

În drept, se invocă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 3041 C.p.civ, art. 4 alin. 1, art. 127 din Legea nr. 85/2006.

În susținere au fost depuse înscrisuri.

La data de 18.05.2016, recurenta debitoare B.C. SA, prin lichidator judiciar P. B. R. S. IPURL, a depus întâmpinare la recursul promovat de contestatoarea AAAS, prin care a invocat excepția nulității acestuia pentru atacarea unei hotărâri pronunțate în alt dosar, iar pe fond s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 15.06.2016, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în ceea ce privește semnatarul cererii de recurs pentru A.A.A.S..

Verificând actele dosarului sub aspectul excepției invocate, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată că aceasta este întemeiată și o va admite.

Cererea de recurs a A.A.A.S. a fost formulată prin reprezentantul său convențional SCA D.&G. - A., potrivit mențiunii din preambulul cererii, aceasta fiind semnată de către avocat.

Cum dovada calității de reprezentant a acestuia nu a fost depusă la dosar, la termenul din 18.05.2016, Curtea a amânat soluționarea cauzei și a pus în vedere recurentei contestatoare fie să depună delegația avocatului care a formulat și semnat cererea de recurs, fie să-și însușească recursul declarat de avocat.

Deși partea a fost legal citată cu aceste mențiuni pentru următorul termen de judecată, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 39 din dosarul de recurs, nu s-a conformat dispozițiilor instanței, reprezentantul părții nefăcând dovada calității sale.

În consecință, în baza art. 161 alin. 2 C.p.civ., Curtea va anula cererea de recurs formulată de A.A.A.S..

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate de recurenta debitoare, văzând și dispozițiile articolului 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul acesteia nu este fondat pentru următoarele considerente:

În cadrul primei categorii de critici, recurenta debitoare susține că sumele corespunzătoare salariilor și contribuțiilor aferente trebuie suportate din averea debitoarei și nu de către lichidator.

Sub acest aspect, Curtea apreciază că toate argumentele recurentei trebuie raportate la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 85/2006, în considerarea cărora aceste argumente nu pot fi reținute.

Este adevărat că, odată cu trecerea la faliment, lichidatorul judiciar preia conducerea activității debitorului, potrivit art. 25 lit. b din Legea nr. 85/2006, dar aceasta se restrânge la operațiunile de lichidare a patrimoniului falitei, operațiuni care trebuie desfășurate de lichidatorul judiciar.

De aceea, la desemnarea lichidatorului judiciar se urmărește ca acesta, prin personalul de care dispune și logistica avută la dispoziție, să poată face față nevoilor lichidării, în funcție de situația specifică a fiecărui debitor și de amploarea procesului de lichidare, onorariul fiind stabilit în consecință.

Aceasta nu înseamnă, așa cum susține și recurenta, că lichidatorul trebuie să îndeplinească personal fiecare componentă a activității de lichidare, art. 23 din lege prevăzând posibilitatea ca, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, lichidatorul să desemneze persoane de specialitate.

Însăși recurenta face referire la acest text de lege, recunoscând astfel aplicabilitatea lui în speță.

Textul trebuie aplicat însă în integralitatea lui și nu trunchiat, numai în ceea ce privește prima teză, care permite lichidatorului judiciar să recurgă la serviciile unor persoane de specialitate în vederea îndeplinirii acelor atribuții pentru care nu are calificarea necesară.

Or, în cauză, o asemenea aprobare a comitetului creditorilor nu a fost probată, în consecință sumele reprezentând salarii și contribuții corespunzătoare serviciilor contabilului și operatorului IT nu pot fi imputate asupra averii debitoarei, soluția în acest sens a judecătorului-sindic fiind temeinică și legală, raportat la art. 23 din Legea nr. 85/2006.

Nici susținerile din cadrul celei de-a doua categorii de critici, privind comportamentul abuziv al creditorului majoritar, nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie decât cea mai sus arătată, prevederile art. 23 din lege trebuind a fi aplicate în orice împrejurare.

Comportamentul abuziv și discreționar al creditorului majoritar, respectiv al celorlalți creditori membrii ai comitetului creditorilor, care s-ar opune nejustificat desemnării unor persoane de specialitate iar prin aceasta debitoarea ar fi expusă unor sancțiuni sau prejudicii, poate face obiectul unor cereri de antrenare a răspunderii lor patrimoniale și de sancționare a abuzului de drept pe care îl manifestă.

Însă această împrejurare nu îl îndreptățește pe lichidatorul judiciar să procedeze, în numele debitoarei, la angajarea unor cheltuieli neaprobate de comitetul creditorilor, în contra dispozițiilor imperative ale art. 23 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește posibilitatea judecătorului-sindic de a dispune ca aceste sume să fie suportate din fondul unic constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, o astfel de cerere excede obiectului cauzei, nu a fost supusă analizei judecătorului-sindic, care nu s-a pronunțat astfel asupra acestui aspect, în consecință nu poate face obiectul analizei instanței de recurs față de dispozițiile art. 316 rap. la art. 294 alin. 1 C.p.civ..

Pentru considerentele arătate, conform art. 312 alin. 1 C.p.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea a respins recursul promovat de P.B.R.S. IPURL, lichidatorul judiciar al debitoarei B. C. SA, ca nefondat.

← Insolventa.calitatea procesuală activă a reclamantei a...		Contestaţie tabel creanţe. Jurisprudență Faliment →

Suportarea cheltuielilor în procedura insolvenţei

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Suportarea cheltuielilor în procedura insolvenţei