Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 69/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 69/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 10245/182/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 69/R/2014
Ședința publică din 17 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător
JUDECĂTORI: M. B.
: V. C.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin V. G. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnat C. C. Ș. împotriva sentinței penale nr. 2711 din data de 18 noiembrie 2013 a Judecătoriei Baia M., privind soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea autorităților germane pentru recunoașterea și executarea sancțiunii pecuniare aplicate printr-o hotărâre străină.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru condamnatul C. C. Ș. avocat P. P., din cadrul Baroului Cluj, în substituirea apărătorului ales, avocat A. T., din cadrul Baroului Maramureș, cu delegații la dosar ( f. 5, 11, 12 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Apărătorul substituent al condamnatului C. C. Ș. invocă excepția de necompetență materială a judecătoriei prin prisma dispozițiilor art. 132 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 care prevede că instanța competentă în materia recunoașterii unei hotărâri străine este curtea de apel, care decide prin hotărâre pronunțată în camera de consiliu și care poate fi atacată cu recurs.
În subsidiar, raportat la dreptul comun în materia executării hotărârilor penale, respectiv dispozițiile art. 27 din Codul de procedură penală, arată că tribunalul are în competență, ca instanță de recurs și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii.
În consecință, în principal, apreciază că se impune, admițând excepția nulității hotărârii pentru necompetență materială, admiterea recursului și reținerea cauzei spre judecare pe fond de către curtea de apel, iar în subsidiar, în ipoteza în care se va respinge prima excepție, solicită trimiterea cauzei pentru judecarea recursului de către Tribunalul Maramureș, pentru că dreptul comun în materia executărilor penale prevede tribunalul ca instanță de recurs.
Mai arată că în cauză este vorba de o recunoaștere și executare a sancțiunii pecuniare, care este de fapt asimilată pedepsei.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului pentru faptul că s-au încălcat prevederile legale referitoare la comunicarea hotărârii străine condamnatului și la înștiințarea acestuia referitor la posibilitatea exercitării căii de atac, precum și a termenului de exercitare a acesteia în fața instanței străine. Astfel, solicitarea formulată este motivată de faptul că ar fi fost o procedură scrisă, care apreciază că nu împiedică comunicarea efectivă a unei asemenea hotărâri către condamnat, respectiv persoana sancționată.
În consecință, în ipoteza respingerii celor două excepții invocate în cauză, solicită să se dispună admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea solicitării de recunoaștere.
Curtea, unind excepția cu fondul, acordă cuvântul procurorului în dezbatere.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare față de stat.
Susține că excepția invocată nu poate fi admisă. Apreciază că aceasta este neîntemeiată și că în primă instanță competența de soluționare a unor astfel de cereri aparține judecătoriei.
De asemenea, apreciază că nu poate fi vorba de o hotărâre de executare, pentru care calea de atac să fie soluționată de către tribunal, pentru că, în speță, este vorba de o hotărâre de recunoaștere, în principal și de executare, în subsidiar, iar calea de atac se soluționează de către curtea de apel.
Totodată, în motivele scrise nu s-a invocat nicio excepție, ci doar s-a argumentat că autoritatea judiciară din Germania nu i-a comunicat hotărârea prin care petentul a fost sancționat cu 600 de euro. Ori, o astfel de neregularitate nu poate face obiectul unui control al autorităților judiciare române și apreciază esențială respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 în recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritatea judiciară din străinătate.
În concluzie, apreciază hotărârea pronunțată de către instanță ca fiind temeinică și legală.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 2711 din 18 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Baia-M., în temeiul art. 240, raportat la art. 233 și următoarele din Legea 302/2004, s-a admis sesizarea având ca obiect recunoașterea hotărârii emise de autoritățile germane A. S. - B. Cannstatt Germania, și în consecință:
S-a recunoscut Hotărârea dată în dosarul nr. 11Cs 222 Js_/11, emisă de autoritatea A. S. - B. Cannstatt Germania și a fost obligat numitul C. C. Ș., născut la data de 12.01.1992, domiciliat în Baia M., ./7, județul Maramureș, la plata contravalorii în lei, la cursul BNR, de la data pronunțării pedepsei, respectiv 29.11.2011, a sumei de 600 euro, aplicată de autoritățile germane ca sancțiune pecuniară și a sumei de 63,50 euro, cu titlu de cheltuieli cauzate de procedură judiciară care a dus la pronunțarea deciziei.
Prezenta sentință va fi comunicată către A. S. - B. Cannstatt Germania.
În baza art. 192, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că analizând actele de la dosar, instanța a reținut că prin Decizia din data de 29.11.2011, definitivă la data de 16.12.2011, dos. nr. 11Cs 222 Js_/11, i-a fost aplicată numitului C. C. Ș. sancțiunea amenzii în sumă de 600 euro, pentru faptul că, la data de 15.06.2011, în jurul orei 11:30, în zona Heilbronner Strasse în S., intimatul a avut la el în bagajul de călătorie următoarele medicamente care pot fi folosite pentru dopaj în sport: 100 tablete Stanozolol 10 mg, 46 tablete Oxymetholone 50 mg, 10 ml Trenbolone (Inantate), 20 bucăți Mesterolone; 6 fiole Pregynyl, o fiolă de Testosteron deschisă, 3 seringi și ¼ sticlă poppers.
Pornind de la cantitatea declarată, medicamentele conțin în total: 1000 mg Stanozolon (cantitate limită admisă 150 mg), 2300 mg Oxymetholon (cantitate limită 1500 mg), 1414 mg Trenbolon (cantitate limită 150 mg), Mesterolon în cantitate necunoscută (canititate limită 1500 mg), Testosteron în cantitate necunoscută. Fapta a fost încadrată ca fiind deținere neautorizată de medicamente în cantitate mai mult decât neglijabilă cu aplicație în scop de dopaj în sport, conform AMG/Legea medicamentelor/ && 2, alin. 1, 6a alin. 2a, 95 alin. 1, nr. 2b, 98, Ordonanța privind cantitățile mijloacelor de dopaj, în redactarea din 9.12.2010.
Fapta, în esență, reprezintă trafic ilicit de materiale hormonale și alți factori de creștere.
Decizia a devenit definitivă la data de 16.12.2011 și a făcut obiectul unei proceduri scrise, persoana în cauză fiind informată, personal sau prin reprezentant, referitor la dreptul său de a contesta cauza și la termenele de exercitare a căii de atac.
Statul emitent nu permite aplicarea de către statul de executare a unor sancțiuni alternative în eventualitatea imposibilității de a executa decizia care aplică sancțiunea, fie total, fie parțial.
Potrivit art. 240, alin. 1 din Legea 302/2004, autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepția cazului în care constată că este aplicabil unul din motivele de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute de art. 241.
Analizând dispozițiile art. 241 din Legea 302/2004, instanța a constatat că, în speța de față, nu se regăsesc niciunul dintre temeiurile care ar justifica nerecunoașterea hotărârii.
De asemenea, instanța a constatat că sunt îndeplinite și prevederile art. 239 Cod penal, conform cărora „următoarele infracțiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, dau loc, conform prevederilor Deciziei-cadru și fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoașterea și executarea hotărârilor”. La punctul 25 al acestui articol se menționează traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere.
Hotărârea vizându-l pe condamnat a fost pronunțată de o instanța judecătorească din statul emitent, fiindu-i aplicată acestuia o pedeapsă pecuniară. Pedeapsa reprezintă condamnarea pentru infracțiunea indicată.
Întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 240, respectiv art. 233, alin. 2 din Legea 302/2004, republicată, pentru recunoașterea sancțiunilor aplicate de autoritățile judiciare străine, instanța va admite sesizarea formulată, a recunoscut Hotărârea dată în dosarul nr. 11Cs 222 Js_/11 emisă de autoritatea din Germania și va obliga pe numitul C. C. Ș. la plata contravalorii în lei, la cursul BNR, de la data pronunțării pedepsei, respectiv 29 noiembrie 2011 (respectiv data pronunțării pedepsei, conform art. 242, alin. 2 din Legea 302/2004), a sumei de 600 euro, aplicată de autoritățile germane ca pedeapsă pecuniară și a sumei de 63,50 euro, cu titlu de cheltuieli cauzate de procedură judiciară care a dus la pronunțarea deciziei.
S-a dispus comunicarea prezentei sentințe autorităților germane care au aplicat sancțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată intimată C. C. Ș..
În susținerea recursului a invocat necompetența funcțională a Curții de Apel de a soluționa recursul, susținându-se că, de fapt, cererea era de competența Curții în primă instanță, conform art.132 alin 6 din Legea nr. 302/2004.
Curtea a reunit excepția cu fondul, fiindcă soluționarea acesteia depinde de analizarea primului motiv de recurs prin care s-a invocat necompetența materială a judecătoriei de a soluționa cererea, datorită tot art. 132 alin.2 din Legea nr. 302/2004.
Pe fondul recursului s-au reiterat apărările de fond invocate în fața primei instanțe referitoare la verificarea dublei incriminări, de nerecunoaștere sau de neexecutare, iar invocarea dispozițiilor art. 131 și următoarele din Legea nr. 302/2004.
Excepția necompetenței materiale a judecătoriei reprezintă un motiv de recurs, fiind prevăzută expres și printre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin.1 pct.1 Cod procedură penală în hotărârile apelabile.
Analizând acest motiv de recurs Curtea constată că a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 132 alin.6 din Legea nr. 302/2004 care prevedea: „Curtea de apel decide prin hotărâre pronunțată în camera de consiliu, care poate fi atacată cu recurs, referindu-se la procedura de recunoaștere și de executare a hotărârilor penale și a actelor juridice străine.
La data sesizării Judecătoriei Baia-M., 20 august 2013 acest text era încă în vigoare și aplicabil inclusiv după . Legii nr. 300/2013, datorită normei tranzitorii din art. III care prevede că cererile aflate în curs de judecată la data intrării acesteia în vigoare rămân să fie soluționate de instanțele judecătorești competente potrivit legii în vigoare la data sesizării lor.
În speță însă, la data sesizării primei instanțe, normele de competență incidente sunt cele din Capitolul „Dispozițiile privind asistența juridică aplicabilă în relații cu statele membre ale Uniunii Europene”care în Secțiunea a 4-a „ Dispoziții …..privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare”, precum cea din speță, competența materială nu mai era specială, a curții de apel, ci generală, a instanțelor judecătorești, iar instanța de drept comun era judecătoria.
În prezent, art 234 prevede expres competența judecătoriei în materie.
Curtea a reunit cu fondul excepția necompetenței sale de a soluționa recursul tocmai fiindcă de stabilirea competenței judecării cererii, în primă instanță depindea soluționarea recursului; așadar, din moment ce judecătoria era și este competentă să judece cererile de recunoaștere a hotărârilor penale străine prin care s-a aplicat o sancțiune pecuniară, recursul declarat nu este de competență tribunalului; contrar susținerii recurentului, obiectul judecății îl constituie cererea de asistență juridică formulată de o autoritate competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care doar dacă este admisă, face ca hotărârea penală străină să fie supusă executării ca și o hotărâre penală pronunțată de o instanță din România, devenind astfel aplicabile normele din faza de executare a procesului penal, inclusiv cele care atrag competența tribunalului de a soluționa recursurile la sentințele pronunțate în materie de către judecătorie.
Ca atare, excepția necompetenței funcționale a Curții de Apel de a judeca prezentul recurs este nefondată.
În ceea ce privește criticile aduse pe fondul cauzei, reiterate în recurs, acestea nu sunt întemeiate pentru motivele indicate și de către prima instanță.
Într-adevăr, infracțiunea pentru care s-a aplicat sancțiunea pecuniară face parte dintre cele enumerate de art. 239 ca fiind exceptate de la verificarea dublei incriminări, de asemenea nu există niciunul din motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare, astfel cum rezultă din Certificatul transmis de statul german (f.22), iar invocarea dispozițiilor art. 131 și următoarele din Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea unei hotărâri penale străine nu vizează obiectul special al cererii de asistență judiciară, astfel cum s-a menționat anterior, cu ocazia analizării instanței competente.
Așa fiind, va respinge ca nefondat recursul declarat, în baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul C. C. Ș., domiciliat în Baia M., ./7 împotriva sentintei penale nr. 2711 din 18 noiembrie 2013 a Judecătoriei Baia M..
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 ianuarie 2014 .
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
C. ILIEȘMARIA B., V. C.
GREFIER
L. A. S.
Red. C.V./M.N.
2 ex./13.02.2014
Jud.fond.-F. M. E.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Încheierea nr.... | Corupţia sexuală. Art. 202 C.p.. Decizia nr. 802/2014. Curtea... → |
|---|
