Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 344/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 344/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 10198/315/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.344

Ședința publică din data de 7 aprilie 2014

PREȘEDINTE – P. M. F.

JUDECĂTOR – D. D.

GREFIER – D. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de către inculpatul P. L. N. fiul lui M. și al lui L., născut la 09 Martie 1973, domiciliat în Câmpulung Muscel, ., nr. 5, ., ., împotriva sentinței penale nr. 10 din data de 08 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 24 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța pentru da posibilitate inculpatului să facă dovada împăcării cu părțile civile în temeiul disp. art. art. 391 alin.1 și 3 Cod procedură penală va amâna pronunțarea la 7 aprilie 2014, când a luat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 10 din 8 ianuarie 2014 a Judecătoriei Târgoviște în baza art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod pr. penala, art. 37 lit. b Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul P. L. N. la 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.

În temeiul disp. art. 88 Cod penal s-a scăzut din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și arestării preventive începând cu 23 09 2013 la zi.

Conform art. 350 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P. L. N..

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă V. S., inculpatul fiind obligat la 480 de lei despăgubiri civile.

S-a luat totodată act că partea civilă V. M., a renunțat la acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului și că persoanele vătămate B. M., nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit. e Cod penal s-a confiscat de la inculpat suma de 1925 de lei dobândită prin săvârșirea faptei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 13.06.2013, în jurul orelor 08.30, inculpatul P. L. N., aflat în interiorul Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița, în timpul programului cu publicul, a deposedat pe persoana vătămată V. M. de un portofel în care se aflau diferite documente personale, actele de identitate și suma de 500 lei, iar după ce și-a însușit din portofel suma de bani, acesta l-a abandonat pe pervazul holului din incinta Policlinicii.

În ziua de 19.06.2013, în jurul orelor 09.00, inculpatul P. L. N., aflat în interiorul Casei Județene de Pensii - Dâmbovița, în timpul programului cu publicul, a deposedat pe persoana vătămată B. M. de un portofel în care se aflau mai multe lucruri, diferite documente personale, actele de identitate, suma de 1.000 lei și un lănțișor din aur, iar după ce și-a însușit din portofel suma de bani și lănțișorul, a abandonat portofelul în toaleta instituției.

La data de 12.08.2013, în jurul orelor 09.00, inculpatul P. L. -N., aflat în interiorul Casei Județene de Pensii - Dâmbovița, în timpul programului cu publicul, a deposedat pe persoana vătămată V. S. de un portofel în care se aflau diferite documente personale, actele de identitate și suma de 480 lei, iar după ce și-a însușit din portofel suma de bani, 1-a abandonat pe holul instituției.

În ziua de 22.08.2013, în jurul orelor 08.30, inculpatul P. L. N., aflat în interiorul Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița, în timpul programului cu publicul, a deposedat pe persoana vătămată P. F. de un portofel în care se aflau diferite documentele personale, actele de identitate și suma de 250 lei, iar după ce și-a însușit din portofel suma de bani, acesta 1-a abandonat pe holul din incinta policlinicii.

În ziua de 11.09.2013, în jurul orelor 08.30, inculpatul P. L. N., aflat în interiorul Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița, în timpul programului cu publicul, a deposedat pe persoana vătămată C. D. de un portofel în care se aflau diferite documente personale, actele de identitate și suma de 105 lei, iar după ce și-a însușit din portofel suma de bani, acesta l-a abandonat pe holul din incinta policlinicii.

În ziua de 18.09.2013, în jurul orelor 09.00, inculpatul P. L. N., aflat în interiorul Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița, în timpul programului cu publicul, a deposedat pe persoana vătămată C. Ș. de un portofel în care se aflau diferite documente personale, actele de identitate, un card bancar și suma de 25 lei, iar după ce și-a însușit din portofel suma de bani, 1-a abandonat pe holul din incinta policlinicii.

Situația de fapt expusă mai sus a fost probată prin declarațiile persoanelor vătămate V. M., B. M., V. S., P. F., C. D. și C. Ș., declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și în cursul judecații, declarația martorei B. F. C., procesul verbal de recunoaștere după fotografie și din grup efectuată cu persoanele vătămate și cu martorul ocular, procesul-verbal de vizualizare a înregistrărilor video.

Astfel, din declarația persoanei vătămată V. M. reiese că la data de 13 06 2013, în jurul orelor 08.30, aceasta, împreună cu copilul său, se afla în incinta Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița pentru rezolvarea unor probleme medicale. În timp ce ieșea din cabinetul medical în care intrase pentru rezolvarea acestor probleme, a simțit în spatele său pe cineva care îi căuta în geantă, iar în momentul în care s-a întors cu fața a văzut un bărbat care fugea către ieșirea din incinta policlinicii, având în mână portofelul său, în care se aflau diferite documentele personale, actele de identitate și suma de 500 lei. Aceste aspecte se coroborează cu declarația inculpatului P. L. N., ( filele 26 - 31) care descrie și recunoaște acțiunea de luare a bunurilor din posesia persoanei vătămate, și care a arătat că, după ce a sustras portofelul și-a însușit sumele de bani aflate în acesta, l-a abandonat pe pervazul holului din interiorul policlinicii, punctând și aspectul referitor la împrejurarea că persoana deposedată era însoțită de un copil.

Împrejurarea că inculpatul a fost autorul deposedării este întărită și de efectuarea în cauză a unei recunoașteri de pe planșe foto și a unei recunoașteri din grup de persoane ( filele 58-65), făcute de către numita V. M., aceasta arătând fără ezitare pe inculpat ca fiind autor al sustragerii portofelului. Veridicitatea acestor recunoașteri este întărită și de faptul că persoana vătămată 1-a observat foarte bine pe inculpat, care a așteptat la rând alături de aceasta o bună bucată de timp, ceea ce i-a atras atenția fiind faptul că, deși se aștepta în fața unui cabinet de pediatrie, inculpatul era singurul neînsoțit de vreun copil. Totodată, persoana vătămată face o descriere amplă a modului în care arăta inculpatul, a modului în care acesta era îmbrăcat, iar aspectele legate de ținuta vestimentară se coroborează și cu celelalte declarații ale persoanelor vătămate și ale martorei B. F. C., inculpatul având, în mare, aceeași ținută, respectiv haine de culoare închisă, șapcă de culoare albă pe cap și o plasă de culoare neagră în mână.

Referitor la acțiunea materială din data din 19.06.2013 persoană vătămată B. M., a arătat că, la acea dată, în jurul orelor 09.00, se afla în interiorul Casei Județene de Pensii - Dîmbovița pentru rezolvarea unor probleme personale, ca în momentul în care aștepta la rând pentru a ajunge la ghișeu a scos din geantă portofelul pentru a lua un bon de ordine, după care l-a introdus din nou în geantă, ca a constatat lipsa portofelului în care avea mai multe lucruri, diferite documentele personale, actele de identitate, suma de 1.000 de lei și un lănțișor din aur, aflat în interiorul portofelului într-un săculeț din catifea de culoare vișinie.

Declarația persoanei vătămate se coroborează cu declarația inculpatului, acesta recunoscând acțiunea de deposedare a persoanei vătămate B. M., cât și obiectele sustrase, inclusiv aspectele legate de culoarea săculețului în care se afla lănțișorul din aur. Totodată acesta a declarat că după ce și-a însușit bunurile a abandonat portofelul în incinta toaletei, aspecte care se coroborează cu declarația persoanei vătămate care arată că la câteva zile după acest eveniment a fost sunată de către angajații Casei Județene de Pensii - Dâmbovița și anunțată că i s-a găsit portofelul în incinta toaletei acestei instituții. Prezența inculpatului în această instituție la ora când s-a săvârșit acțiunea de sustragere este întărită și de imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în această clădire și care sunt valorificate în cadrul procesului-verbal de vizualizare (fila 84).

Referitor la acțiunea materială din data din 12.08.2013 partea vătămată V. S. a arătat că la acea dată, în jurul orelor 09.00, se afla în interiorul Casei. Județene de Pensii - Dâmbovița, că, după ce a completat anumite formulare necesare obținerii unor bilete de tratament, a constatat lipsa portofelului în care se aflau diferite documente personale, actele de identitate și suma de 480 lei. Acesta a arătat că în tot acest timp în spatele său s-a aflat un bărbat care s-a tot mișcat pe lângă el, s-a împins în el la un moment dat, bărbatul urmărindu-l și poziționându-se pe parte dreaptă, în locul unde avea portofelul.

Acțiunea de sustragere a portofelului și însușirea bunurilor aflate în interiorul acestuia este confirmata și de declarația inculpatului, acesta recunoscând acțiunea de deposedare a persoanei vătămate V. S., însușirea sumei de bani din interiorul portofelului, cât și abandonarea acestuia pe holul instituției după luarea sumelor de bani, împrejurare întărită și de aspectele relatate de numitul V. S., care arată că și-a recuperat portofelul abandonat pe holul Casei de Pensii, fără a-și recupera suma de bani avută în el. Aceste descrieri sunt probate și de efectuarea în cauză a unei recunoașteri de pe planșe foto (filele 93-96) făcuta de către numitul V. S., aceasta arătând fără ezitare pe inculpat ca fiind persoana care s-a aflat în spatele său. Detaliile constatate prin această recunoaștere și care duc la înlăturarea oricărui dubiu cu privire la identitatea inculpatului sunt întărite și de descrierea aspectului fizic și a ținutei vestimentare a lui P. L. N..

Referitor la acțiunea materială din data din 22.08.2013 persoana vătămată P. F., a arătat că, la acea dată, în jurul orelor 08.00, se afla în incinta Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița, că s-a așezat la rând pentru a ajunge la registratura unității, ca purta geanta pe umărul stâng, ca la un moment dat a simțit că a fost îmbrâncită și că i se ia și geanta, dar ca nu a dat importanță acestui fapt.

În momentul în care a sesizat dispariția portofelului, în care se aflau diferite documente personale, actele de identitate și suma de 250 lei, a alertat persoanele prezente, iar în momentul alertării a observat cum o persoană de sex masculin, îmbrăcata în haine de culoare închisă și cu șapcă de culoare albă pe cap, pe care o observase stând în spatele său în momentul când aștepta la rând, a părăsit grăbită incinta unității. Persoana vătămată l-a urmărit, l-a întrebat de ce a încercat să dispară când ea a anunțat furtul portofelului, însă acesta s-a apărat, arătând că a venit la policlinică să doneze sânge. În momentul în care P. F. a scos telefonul mobil și a simulat că sună la poliție inculpatul a părăsit în fugă incinta instituției. S-a efectuat în cauză o recunoaștere de pe planșe foto ( filele 105 - 106), numita P. F. arătând fără ezitare pe inculpat ca fiind persoana pe care a acuzat-o de sustragerea portofelului. Cele descrise de persoana vătămată se coroborează cu declarația inculpatului prin care a recunoscut sustragerea bunurilor, acesta detaliind acțiunea materială de luare a portofelului, însușirea sumelor de bani și abandonarea acestuia pe holul instituției.

Referitor la acțiunea materială din data din 11.09.2013 persoană vătămată C. D. a arătat că, la acea dată, în jurul orelor 08.30, se afla în incinta Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița, Secția Neurologie, pentru rezolvarea unor probleme medicale, că s-a așezat la rând, moment în care a văzut că pe partea dreaptă, parte pe care avea și portofelul în buzunarul pantalonilor, se afla un bărbat în jur de 40 de ani, palid la față, îmbrăcat în haine închise, cu o șapcă de culoare albă pe cap, care tremura, dând de înțeles că este bolnav, și ca în momentul în care a intrat în cabinetul medical și a vrut să arate cuponul de pensie a constatat lipsa portofelului, în care se aflau diferite documentele personale, actele de identitate și suma de 105 lei. A ieșit repede pe holul instituției, a întrebat de bărbatul care s-a aflat în spatele său, cei prezenți indicându-i faptul că acesta a părăsit în grabă policlinica. S-a efectuat în cauză o recunoaștere de pe planșe foto (filele 113 - 115), numitul C. D. arătând fără ezitare pe inculpat ca fiind persoana care a stat în spatele său și pe care o bănuiește de furtul portofelului. Aceste împrejurări cuprinse în declarația persoanei vătămate se coroborează cu declarația inculpatului prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei, detaliind modul de comitere a acesteia, însușirea banilor din portofel și abandonarea acestuia pe holul instituției.

Referitor la acțiunea materială din data din 18.09.2013 persoana vătămată C. Ș. a arătat că la acea dată, în jurul orelor 09.00, se afla în incinta Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița - Secția Urologie, pentru rezolvarea unor probleme medicale. Acesta descrie succesiunea evenimentelor până la momentul constatării dispariției portofelului, descriere care se aseamănă cu ale celorlalte persoane vătămate și care îl are în prim - plan pe inculpat, îmbrăcat în haine închise, cu o șapcă de culoare albă/deschisă pe cap, care se împinge în victimă, se lipește de aceasta, la scurt timp fiind constatata dispariția portofelului, în care se aflau diferite documentele personale, actele de identitate, un card bancar și suma de 25 lei. În cauză s-a efectuat și procedeul probatoriu al recunoașterii de pe planșe foto ( filele 121 -125), numitul C. Ș. indicându-1 pe inculpat ca fiind cel care s-a așezat în spatele său în momentele premergătoare constatării furtului portofelului. Audiat fiind, inculpatul a recunoscut în cuprinsul declarației sale și acțiunea materială din data de 18.09.2013 din incinta Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița, Secția Urologie.

Probele menționate mai sus s-a apreciat că se coroborează și cu declarația martorului B. F. C. (filele 66-69), angajată a Spitalului Județean Dâmbovița pe postul de îngrijitor curățenie, post ce o face să fie implicată în activitățile zilnice ale instituție, să fie în contact cu persoanele care așteaptă la cabinetele medicale, să fie prezentă în locurile din incinta acestei instituții unde au fost săvârșite furturile, respectiv holurile unității. Aceasta a menționat că a sesizat prezența inculpatului, a descris aspectul său fizic și vestimentar, a relatat că, deși era mai tot timpul prezent acolo, nu 1-a văzut niciodată oprindu-se și intrând în vreun cabinet medical. Martora a asociat momentele în care inculpatul era prezent în instituție cu cele în care persoanele care veneau acolo reclamau dispariția portofelelor, aceasta relatând că a găsit mai multe portofele abandonate, fără sume de bani în interior, pe care le-a predat la recepția instituției. S-a efectuat și o recunoaștere de pe planșe foto și o recunoaștere din grup de persoane (filele 70 - 77), martora indicându-1 pe inculpatul P. L. N. ca fiind persoana descrisă anterior și pe care o bănuiește de comiterea actelor de sustragere a portofelelor.

În drept fapta inculpatului, aflat în incinta unor instituții, de a sustrage în repetate rânduri, de la mai multe persoane, portofele în care se aflau sume de bani și acte de identitate, s-a apreciat că întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat (6 acțiuni materiale), prevăzut și pedepsit de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e, alin. 2 lit. b din Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b din C. pen. și art. 41 alin. 2 C. pen.

Raportat la elementul material al laturii obiective, respectiv acțiunea de luare a unui bun mobil, de către inculpat, din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în una din împrejurările care caracterizează acțiunea de luare în forma calificată, sunt dovedite șase acțiuni materiale de luare a unor bunuri mobile (portofele, sume de bani, lănțișor din aur) din posesia persoanelor vătămate (V. M., B. M., V. S., P. F., C. D. și C. Ș.), fără ca acestea să își dea consimțământul.

Urmarea imediată a acțiunii de sustragere a portofelelor și de însușire a sumelor de bani aflate în interiorul acestora a fost reprezentată de producerea pagubei în dauna persoanelor vătămate, această pagubă fiind creată prin acțiunea de deposedare efectuată de inculpat.

Din punct de vedere al laturii subiective inculpatul a comis faptele cu vinovăție în forma intenției directe în ceea ce privește bunurile însușite (respectiv sumele de bani și lănțișorul de aur), acesta prevăzând și urmărind producerea acestui rezultat.

În ce privește acțiunea de sustragere a actelor care servesc pentru dovedirea stării civile și pentru identificare (cărți de identitate, certificate de naștere), acte care se aflau în portofelele persoanelor vătămate, inculpatul a săvârșit această acțiune cu intenție indirectă, știind că în mod obișnuit se găsesc în portofele, în afară de bani și acte care servesc pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare și identificare, inculpatul prevăzând că o dată cu însușirea banilor își poate însuși și actele.

Acțiunile materiale ale inculpatului P. L. N. s-a apreciat că întrunesc condițiile prevăzute de lege, care caracterizează infracțiunea continuată, ca și unitate legală de infracțiune, astfel: unitatea de persoană a făptuitorului care săvârșește acțiunile infracționale, în speță P. L. N.; unitatea de conținut al infracțiunii, acțiunile inculpatului prezentând fiecare în parte conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni, respectiv infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e), alin. 2 lit. b) din Cod penal; unitatea de rezoluție infracțională, inculpatul având reprezentarea ansamblului infracțional și dorind să realizeze în timp acțiunile din conținutul aceleiași infracțiuni; pluralitatea de acte săvârșite la diferite intervale de timp.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal referitoare la gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, persoana infractorului și împrejurările în care au fost săvârșite actele materiale, dar și dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod pr. penală. Prin urmare, reținând pe de o parte perseverența infractorului în săvârșirea faptelor de natură penală (concretizată în condamnările anterioare ale inculpatului menționate în certificatul de cazier al acestuia și în multitudinea de acte materiale care intră în conținutul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată), iar pe de altă parte atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii constând în recunoașterea faptelor, prima instanță a dispus condamnarea lui inculpatului la 3 ani închisoare în regim de detenție.

În cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate S. V. printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, astfel încât a fost admisă acțiunea civilă a acestei părții civile și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 480 de lei cu titlu de despăgubiri civile.

Prima instanță a avut în vedere la soluționarea acțiunii civile și prevederile art. 16 ind. 1 alin. 3 din Codul de pr. penala, care prevăd ca, în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța de fond l-a obligat la despăgubiri în măsura recunoașterii.

Instanța de fond a luat act ca partea civilă V. M. a renunțat la acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului și ca persoanele vătămate B. M., P. F., C. S., și C. D., nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit. e Cod penal a fost confiscată de la inculpat suma de 1925 de lei dobândita prin săvârșirea faptei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P. L. N. criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care o consideră prea ridicată în raport de poziția procesuală.

Examinând hotărârea atacată, în raport de probele administrate în cauză, de critica invocată, dar și din oficiu, conform art. 417 Cod procedură penală, Curtea va constata că apelul este fondat.

În ceea ce privește situația de fapt, Curtea va constata că în fața primei instanțe inculpatul P. L. N. a solicitat aplicarea procedurii simplificate, prev. de art. 320/1 Cod procedură penală anterior, recunoscând săvârșirea faptelor și nesolicitând administrarea altor probe.

În atare situație, prima instanță pentru a admite cererea este obligată a verifica dacă la dosarul de urmărire există probe suficiente și pertinente din care să rezulte neîndoios că inculpatul a comis faptele imputate, iar acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat (art. 320/1 alin.4 Cod procedură penală anterior).

Din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă indubitabil că în perioada 13 iunie -18 septembrie 2013 inculpatul P. L. N. a săvârșit mai multe fapte de sustragere a unor bunuri. De regulă inculpatul a comis actele de sustragere în timpul în care se afla în incinta Policlinicii Spitalului Județean Dâmbovița.

Așa cum s-au derulat evenimentele se poate conchide, că inculpatul este specializat pe furturile din buzunare, iar scopul pentru care el se afla în locul susmenționat era acela de a profita de aglomerație și de neatenția persoanelor aflate în acea locație pentru probleme medicale, concentrația acestora căzând asupra scopului pentru care veniseră în policlinică.

Profitând de aceste aspecte inculpatul a sustras portofele (în care se aflau acte de identitate și diverse sume de bani), de la parțile vătămate V. M., B. M., V. S., P. F., C. D. și C. Ș., așa cum s-a reținut de prima instanță în considerentele sentinței.

Faptele comise de inculpat rezultă - așa cum a stabilit și instanța de fond - din declarațiile sale de recunoaștere ce se coroborează cu declarațiile părților vătămate și procesele verbale de vizualizare a înregistrărilor video.

În ceea ce privește încadrarea juridică, Curtea observă că prima instanță a făcut o corectă încadrare în drept, la momentul judecății, dar, între timp, a intrat în vigoare noul Cod penal, care, în art. 228-229, unde este incriminată infracțiunea de furt și furt calificat, nu mai prevede ca variante agravante săvârșirea faptei în loc public (art. 209 lit. c C.p. anterior) ori sustragerea unui act care servește pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare (art. 209 alin.2 lit. b C.p. anterior).

Totodată infracțiunea de furt simplu sau calificat prevăzută de noul Cod penal este sancționată cu o pedeapsă mult mai mică decât în vechea reglementare.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea, în aplicarea legii penale mai favorabile prev. de art. 5 Cod penal, va schimba încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat, din infracțiunea pentru care a fost condamnat de prima instanță, în infracțiunea de furt simplu, prev. de art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b) și 41 alin.2 Cod penal anterior (instituții juridice mai favorabile inculpatului în cazul de față).

Întrucât disp. art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală anterior, referitoare la recunoașterea săvârșirii faptei și reducerea limitelor de pedeapsă au corespondent și în noul Cod procedură penală cu aceleași efecte, va reține în favoarea inculpatului noile dispoziții legale (art. 396 alin.10 rap. la art. 375 alin.1 și 2).

În legătură cu individualizarea pedepsei, deși limitele de pedeapsă prev. de art. 228 alin.1 Cod penal sunt mai reduse față de vechiul Cod penal, Curtea ținând seama de perseverența infracțională a inculpatului, rezultată atât din starea de recidivă postexecutorie, cât și de unitatea legală a infracțiunii continuate (ambele stări de agravare a pedepsei), ce denotă un grad de periculozitate sporit al inculpatului pentru societate, se va orienta la o pedeapsă către maximul special prevăzut de lege, respectiv la 2 ani închisoare.

Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) Cod penal, pe o perioadă de un an.

De asemenea, pe timpul executării pedepsei inculpatului i se va aplica pedeapsa accesorie prev. de art. 65 rap. la art. 66 lit. a) și b) Cod penal.

În baza art. 422 Cod procedură penală va deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv de la 23.09.2013 la 21.02.2014, când a fost pus în libertate de către instanța de apel.

Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Văzând și disp. art. 275 alin.3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul P. L. N. fiul lui M. și al lui L., născut la 09 Martie 1973, domiciliat în Câmpulung Muscel, ., nr. 5, ., ., împotriva sentinței penale nr. 10 din data de 08 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, pe care o desființează în parte, în latură penală, și pronunțând o nouă hotărâre:

În baza art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b Cod penal anterior cu aplic. art.41 alin.2, art.37 lit.b Cod penal anterior și art.3201 alin.7 Cod procedură penală anterior, în infracțiunea de furt simplu prev. de art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2, art.37 lit.b Cod penal anterior, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 cu referire la art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul P. L. N. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă complementară.

În baza art.65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 23.09.2013 la 21.02.2014.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 aprilie 2014.

Președinte, Judecător,

P. M. F. D. D.

Grefier

D. C.

Red. PMF tehnored. DC

11 ex./09.04.2014

d.f._ – Judecătoria Târgoviște

j.f. L. G.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 344/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI