Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 1299/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1299/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 2283/232/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1299
Ședința publică din data de 19 decembrie 2014
Președinte – D. A. E.
Judecător – P. M. F.
Grefier - M. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror P. C.
……
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul D. M., fiul lui M. și A., născut la data de 08.12.1969 în orașul Găești, județ Dâmbovița, domiciliat în comuna Dragodana, ., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 1538 din data de 01.10.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, prin care în baza art.180 alin.2 din Codul penal anterior cu aplicarea art.63 alin.3 teza a II a Cod penal anterior, cu referire la art.33 lit.a Cod penal anterior,cu referire la art.5 din Noul Cod penal, a fost condamnat la 4000 lei amendă penală.
În baza art. 217 alin.1 din Codul penal anterior, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal anterior, cu aplicarea art. 63 alin.2 teza a II a Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 4000 lei amendă penală
În baza art.34 lit. c cod penal anterior, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, și anume 4000 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.631 Cod penal anterior.
În baza art.397 Noul Cod de procedură penală rap. la art.19 Noul Cod de procedură penală, art. 998-999 cod civil anterior s-a admis în parte acțiunea civilă alăturată celei penale de persoana vătămată - parte civilă M. I. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 294,61 lei cu titlu de daune materiale și 4300 lei daune morale.
S-a luat act că S. Orășenesc Găești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 398 rap. la art.274 alin.1 Noul Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Dezbaterile au avut loc la data de 18 decembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2014, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1538 din data de 01.10.2014, Judecătoria Găești, în baza art.180 alin.2 din Codul penal anterior cu aplicarea art.63 alin.3 teza a II a Cod penal anterior, cu referire la art.33 lit.a Cod penal anterior,cu referire la art.5 din Noul Cod penal l-a condamnat pe inculpatul D. M., fiul lui M. și A., născut la data de 08.12.1969 în orașul Găești, județ Dâmbovița, domiciliat în comuna Dragodana, ., CNP_, la 4000 lei amendă penală.
În baza art. 217 alin.1 din Codul penal anterior, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal anterior, cu aplicarea art. 63 alin.2 teza a II a Cod penal anterior, cu referire la art. 5 Noul Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 4000 lei amendă penală
În baza art.34 lit. c cod penal anterior, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, și anume 4000 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.631 Cod penal anterior.
În baza art.397 Noul Cod de procedură penală rap. la art.19 Noul Cod de procedură penală, art. 998-999 Cod civil anterior s-a admis în parte acțiunea civilă alăturată celei penale de persoana vătămată - parte civilă M. I. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 294,61 lei cu titlu de daune materiale și 4300 lei daune morale.
S-a luat act că S. Orășenesc Găești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 398 rap. la art.274 alin.1 Noul Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul din data de 7.06.2013, întocmit în dosarul nr. 2694/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin 2 cod penal și distrugere prev. de art.217 alin 1 cod penal.
În fapt s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:
În ziua de 05.09.2010, în jurul orelor 18,00, partea vătămată M. I. s-a deplasat împreună cu fiii săi M. I. și M. N., cu autoturismul proprietate personală marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, la o suprafață de teren situată în pct. Valea Mătăsarului, de pe raza localității P. de M., pentru a efectua lucrări agricole.
La suprafața respectivă de teren și-a făcut apariția la un moment dat învinuitul D. M., care, intempestiv, a început să lovească partea vătămată M. I. peste corp. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile îngrijiri medicale.
Ulterior, învinuitul D. M. a distrus și instalația electrică de la autoturismul părții vătămate, cauzând un prejudiciu în sumă de 15.000 lei.
Interogat fiind, învinuitul D. M., nu a recunoscut săvârșirea faptelor de care a fost acuzat.
În drept s-a reținut în actul de sesizare a instanței că:
Fapta învinuitului D. M., care în seara de 05.09.2010, în jurul orelor 18,00 a lovit partea vătămată M. I. peste corp, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 14 – 16 zile îngrijiri medicale, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin 2 cod penal.
Fapta învinuitului D. M., care în seara de 05.09.2010, în jurul orelor 18,00 a distrus instalația electrică de la autoturismul părții vătămate M. I., cauzându-i un prejudiciu în sumă de 15.000 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev. de art.217 alin 1 Cod penal.
Ca mijloace de probă, au fost precizate în actul de sesizare a instanței:
- plângerea și declarația părții vătămate;
- certificatul medico-legal al părții vătămate M. I.;
- declarații martori;
- declarații învinuit.
Cu privire la învinuit, s-a arătat în actul de sesizare a instanței că:
Învinuitul D. M. a adoptat o atitudine necorespunzătoare în faza de urmărire penală, negând săvârșirea faptelor de care a fost acuzat.
Învinuitul D. M. nu este cunoscut cu antecedente penale. Prezentarea materialului de urmărire penală s-a efectuat la data de 07.06.2013.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Găești sub nr._ .
În ședința publică de la termenul din 13.11.2013 a fost luată declarație inculpatului D. M. care nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, declarația în detaliu dată de acesta fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Cu ocazia cercetării judecătorești au fost administrate probele cu înscrisuri și proba testimonială fiind luate declarații martorilor A. G., M. I. A., M. N., M. M., S. A. I., L. I., L. N. N. V., S. A. I., Zapucioiu L. și M. Gigel.
În ședința publică de la termenul din 14.05.2014 a fost luată declarație persoanei vătămate - parte civilă M. I. declarația în detaliu dată de acesta fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În ziua de 05.09.2010, în jurul orelor 18,00, persoana vătămată M. I. s-a deplasat împreună cu fiii săi M. I. și M. N., cu autoturismul proprietate personală marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, la o suprafață de teren situată în pct. Valea Mătăsarului, de pe raza localității P. de M..
La suprafața respectivă de teren și-a făcut apariția la un moment dat inculpatul D. M. însoțit de 2 persoane neidentificate, inculpatul lovind-o pe persoana vătămată cu pumnii și picioarele în zona feței și a spatelui.
Inculpatul a ars o . componente ale autoturismului aparținând persoanei vătămate prin smulgerea și ulterior incendierea acestora.
Instanța de fond a apreciat că fapta de lovire săvârșită asupra persoanei vătămate M. I. precum și fapta de distrugere a unor componente ale autoturismului aparținând aceleiași persoane vătămate au fost pe deplin dovedite având în vedere declarația persoanei vătămate coroborată cu declarațiile martorilor M. I. A., M. N., M. M., S. A. I., L. N., M. Gigel și Zapucioiu L..
Deși martorii oculari sunt rude cu persoana vătămată instanța de fond a avut în vedere declarațiile acestora la stabilirea situației de fapt reținute mai sus, apreciind declarațiile acestora ca fiind sincere întrucât acestea se coroborează atât cu declarațiile celorlalți martori precum și cu constatările certificatului medico legal.
Astfel, martorul M. Gigel a declarat că în seara respectivă a văzut-o pe persoana vătămată prezentând semne de violență,” fiind desfigurat” și a văzut mașina acesteia „devastată”, martorul S. A. I. a declarat că a ajuns la fața locului și a văzut-o pe partea vătămată „desfigurată și nu putea să stea în picioare”, același martor arătând că a văzut la fața locului fisele și capacele de la delcou arse, acest ultim aspect fiind confirmat și de martorul L. N..
De asemenea, probele indicate mai sus sub aspectul infracțiunii de lovire s-au coroborat și cu constatările certificatului medico-legal din care a rezultat realitatea traumatismului (leziunile constatate pe corpul persoanei vătămate la examenul clinic), mecanismul de producere a acestora (prin lovire), natura agentului traumatic (corp dur), data probabilă a traumatismului, gravitatea traumatismului evaluată cu ajutorul criteriului numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor (14-16 zile de îngrijiri medicale).Certificatul medico-legal a confirmat susținerile persoanei vătămate și ale martorilor sub aspectul localizării leziunilor, al agentului traumatic și al mecanismului de producere a acestora.
Declarația inculpatului în sensul nerecunoașterii faptelor reținute în sarcina sa nu s-a coroborat cu nici un fel de probe. Martorul A. G. a declarat într-adevăr că și inculpatul a fost lovit de persoana vătămată însă instanța de fond a constatat că acest martor nu a fost prezent până la finalul evenimentelor, iar pe de altă parte, aspectul legat de faptul că și inculpatul a prezentat leziuni traumatice pentru care a fost emis un certificat medico legal, acesta formulând la rândul său plângere penală, nefiind de natură să înlăture răspunderea penală a acestuia pentru faptele deduse prezentei judecăți în condițiile în care nu s-a invocat provocarea, inculpatul nerecunoscând fapta de lovire pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, fapta săvârșită de inculpat care în ziua de 05.09.2010 a lovit-o pe partea vătămată M. I. pricinuindu-i vătămări ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente prev. de art.180 al.2 C.pen.anterior.
Sub aspectul laturii obiective instanța de fond a constatat că a fost realizat elementul material (inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, astfel cum a rezultat din declarația părții vătămate, declarațiile martorilor și certificatul medico-legal), urmarea imediata (fapta inculpatului a produs vătămări ce au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale după cum reiese din certificatul medico-legal depus la dosar), legatura de cauzalitate rezultând din probatoriul administrat în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit a Cp.anterior, inculpatul având reprezentarea faptei și a consecințelor acesteia și urmărind vătămarea integrității corporale a persoanei vătămate.
În drept, fapta inculpatului de a distruge componente ale autoturismului persoanei vătămate a întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 Cp anterior.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii a constat în acțiunea de lezare a substanței bunului mobil, cu valoare patrimoniala, aparținând persoanei vătămate, aducându-l în stare de neîntrebuințare .Urmarea imediata a faptei a fost producerea unui prejudiciu in patrimoniul persoanei vătămate, iar legătura de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu a fost dovedită prin probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infractiunea cu intentie directă, în acceptiunea art. 19 pct. 1 lit a cp. anterior. Inculpatul a avut reprezentarea faptelor lui și a consecintelor pagubitoare asupra patrimoniului persoanei vătămate si a urmarit acest rezultat.
La aplicarea pedepselor pentru infracțiunile prevăzute de art.180 alin.2 și 217 din Codul penal anterior, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal anterior dispozițiile părții generale a Codului Penal anterior (condițiile răspunderii penale ), limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului Penal anterior, gradul de pericol social (faptele prezintă un grad relativ ridicat de pericol social, în raport cu urmările produse, scopul urmărit) circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Instanța de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse cu amenda penală în cuantum de 4000 lei pentru fiecare din cele 2 fapte, stabilite în conformitate cu dispozițiile art.63 alin.3 teza II Cod penal, sunt suficiente pentru atingerea scopurilor preventiv, educativ și coercitiv al pedepsei prevăzute de legea penală.
Având în vedere că faptele au fost săvârșite în concurs real, în baza art.34 lit.c din Codul penal anterior, a dispus contopirea pedepselor cu amenda aplicate, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai mare și anume 4000 lei amenda penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.631 Cod penal anterior.
Instanța de fond a apreciat că legea penală în vigoare la data săvârșirii faptelor este o lege mai favorabilă în ansamblu pentru inculpat având în vedere tratamentul sancționator mai blând al concursului de infracțiuni și care apare mai favorabil pentru inculpat având în vedere orientarea instanței către aplicarea unor amenzi penale așa cum s-a reținut mai sus.
În ceea ce privește acțiunea civilă alăturată celei penale de partea civilă M. I. instanța de fond a apreciat că cererea acestuia de obligare a inculpatului la plata sumei de 4300 lei cu titlu de daune morale a fost întemeiată având în vedere următoarele:
Prejudiciul suferit de către persoana vătămată prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate și inviolabilitate fizică) este de natură morală, astfel încât despăgubirile civile pe care instanța de fond le-a acordat acesteia nu a reprezentat o modalitate de repunere în situația anterioară săvârșirii faptei, ci o modalitate prin care s-a urmărit a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată, în raport de modalitatea în care a resimțit impactul accidentului în viața sa obișnuită, ținând cont ca orice durere fizică este resimțita cu ajutorul creierului, este corticalizată, astfel încât orice durere fizică presupune o suferință psihică și, de asemenea, s-a avut în vedere faptul că partea vătămata a fost lovită în prezența fiilor săi precum și faptul că majoritatea leziunilor au fost provocate în zona feței.
Cu privire la despăgubirile materiale solicitate de partea civilă, instanța de fond a apreciat că acestea sunt întemeiate numai în parte.
Astfel, instanța de fond a apreciat ca dovedită suma de 294,61 lei reprezentând contravaloarea examenului radiologic conform chitanței nr.1769 din 08.09.2010-fila 78, taxă eliberare certificat medico legal conform chitanței nr._ din 06.09.2010- fila 79 și taxă radiografie conform chitanței nr._ din 06.09.2010-fila 79, în valoare totală de 94,61, lei, la care s-a adăugat costul deplasării la spital achitat martorului S. A. I. care a declarat că a primit pentru acest transport suma de 200 lei.
În ceea ce privește beneficiul realizat constând în sumele primite de la locul de muncă cu titlu de diurne pentru deplasările în străinătate și de care partea civilă nu a mai putut beneficia, instanța de fond a apreciat că proba nu poate fi făcută prin declarații de martori ci numai prin înscrisuri emanând de la angajatorul părții civile, probă care nu a fost făcută în cauză.
Nu a fost dovedit nici costul reparațiilor autoturismului în condițiile în care, conform declarațiilor martorilor, partea civilă a efectuat personal aceste reparații și nici nu au fost produse dovezi, eventual un deviz emanând de la o unitate de profil privind costul estimativ al reperațiilor efectuate la auto avariat.
Deși partea vătămată a pretins că în timpul evenimentelor i-a dispărut telefonul mobil, instanța de fond a constatat că nu există legătură de cauzalitate între faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și prejudiciul pretins, nefiind reținută în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de furt, astfel că suma reprezentând contravaloarea telefonului mobil nu se justifică.
În concluzie, în baza art.397 Noul Cod de procedură penală rap. la art.19 Noul Cod de procedură penală cu referire la art.252 și 253 Cod civil, s-a admis în parte cererea de despăgubiri pentru daunele materiale și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 294,61 lei.
-a luat act că S. Orășenesc Găești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 398 rap. la art.274 alin.1 Noul Cod de procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumelor avansate cu titlu de cheltuieli judiciare de către stat.
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul D. M., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A învederat în primul rând apelantul că instanța de fond a reținut o greșită stare de fapt în ceea ce privește comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, probele pe care și-a întemeiat aceasta soluția fiind declarațiile părții vătămate M. I. și ale fiului acestuia, cu înlăturarea declarației martorului A. G., care se afla în apropierea locului incidentului. Martorul menționat a declarat că apelantul a fost la rândul său lovit de către partea vătămată, aspect care este confirmat și de certificatul medico legal pe care l-a obținut ca urmare a traumatismelor suferite.
De asemenea, cu privire la pretinsa infracțiune de distrugere comisă, apelantul a precizat că probele administrate în cauză nu o confirmă, în condițiile în care nu există dovezi cu privire la existența autovehiculului și nici a defecțiunilor suferite de acesta.
Pentru aceste motive apelantul a solicitat admiterea căii de atac exercitate, desființarea sentinței și după rejudecare pronunțarea unei soluții de achitare . În subsidiar a solicitat a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, din care rezultă atât existența faptelor pentru care apelantul-inculpat D. M. a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpat.
Au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate, certificatul medico-legal al părții vătămate M. I., declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului.
Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reținut că în seara de 05.09.2010, în jurul orelor 18,00 inculpatul D. M. a lovit partea vătămată M. I. peste corp, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 14 – 16 zile îngrijiri medicale. Cu aceeași ocazie inculpatul a distrus instalația electrică de la autoturismul părții vătămate M. I., cauzându-i un prejudiciu în sumă de 15.000 lei.
Încadrarea juridică a acestor fapte a fost corect realizată de către prima instanță în sentința atacată reținându-se că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. anterior, precum și distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. anterior, în condițiile aplicării prevederilor art. 5 C.pen..
Curtea constată că încadrarea juridică a faptelor comise de apelant este legală, raportat la normele în vigoare la momentul epuizării infracțiunii și corespunde situației de fapt și formei de vinovăție în care a acționat acesta, iar soluția de condamnare a apelantului pentru infracțiunile ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și respectiv la judecății.
Curtea constată că în mod judicios prima instanță a înlăturat apărările inculpatului care au fost fondate pe lipsa sa de vinovăție, constatând că aceste apărări sunt infirmate de concluziile certificatului medico legal care se coroborează cu depoziția martorilor M. I. A., M. N., M. M., S. A. I., L. N., M. Gigel și Zapucioiu L., fiind infirmată varianta inculpatului.
Instanța de fond a avut în vedere aspectele învederate de către inculpatul apelant referitoare la legătura de rudenie existentă între partea vătămată și unii dintre martorii menționați, dar Curtea consideră că aceasta a procedat corespunzător atunci când le-a dat eficiență, în condițiile în care probele testimoniale se coroborează în mod corespunzător.
Pe de altă parte, din analiza corelativă a declarației martorului A. G., filele 35 – 37 dosar fond, cu declarația inculpatului, Curtea constată că între cele două există inadvertențe importante care sunt de natură a conduce la concluzia unei nesincerități în proba testimonială. Martorul relatează că inculpatul a fost lovit în repetate rânduri de către partea vătămată cu o bâtă, în vreme ce persoanele care îl însoțeau pe ultimul îl încurajau, în vreme ce inculpatul a susținut că a fost lovit o singură dată. De asemenea, martorul nu relatează despre o convorbire telefonică ce s-ar fi purtat între inculpat și un polițist, convorbire menționată în declarația inculpatului. De asemenea, martorul menționat a precizat că inculpatul s-a retras datorită loviturilor ce îi erau aplicate, în vreme ce acesta nu a precizat acest aspect. Toate aceste elemente, precum și faptul că declarația martorului este contrazisă de declarațiile concordante ale celorlalți martori audiați, conduc Curtea la concluzia anterior menționată.
Cu referire la cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, Curtea reține că din declarațiile tuturor martorilor audiați, inclusiv a martorului A. G., rezultă că partea vătămată avea o mașină la locul incidentului. Coroborarea declarațiilor martorilor M. I. A., M. N., M. M., S. A. I., L. N., M. Gigel și Zapucioiu L. confirmă și comiterea acestei infracțiuni de către inculpat, iar elementele anterior menționate cu privire la declarația primului martor, referitoare la nesinceritatea acestuia își mențin valabilitatea.
În concluzie, curtea constată că instanța de fond a realizat o judicioasă evaluare a materialului probator administrat în cauză în cele două faze ale procesului penal, stabilind în mod corect existența acțiunii de lovire săvârșită de inculpatul D. M. și îndreptată împotriva părții vătămate M. I., precum și a acțiunii de distrugere a firelor autoturismului părții vătămate, fiind nefondate criticile inculpatului prin care se solicită achitarea pentru lipsă de probe, atâta timp cât în cauză există suficiente, certe și indubitabile mijloace de probă care confirmă, în înțelesul prevăzut de art.97 cod penal, existența infracțiunilor și săvârșirea lor de către inculpat conform art.98 alin.1 lit.a cod procedură penală.
În fine, din perspectiva individualizării pedepsei, curtea constată că sentința atacată nu se impune a fi reformată, atâta timp cât instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu amenda penală, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina acestuia, fiind stabilită pedeapsa rezultantă în conformitate cu prevederile Codului Penal anterior, pedeapsa fiind judicios proporționalizată atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, cu luarea în considerare a gravității faptei, a consecințelor produse în planul integrității fizice a victimei, dar și ale circumstanțelor personale ale inculpatului care se află la primul conflict cu legea penală.
Suspendarea condiționată a executării acestei pedepse rezultante ar lipsi de orice eficiență sancțiunea aplicată, scopul educativ preventiv al acesteia nefiind în mod evident atins în conformitate cu prevederile art. 52 C.pen. anterior.
În raport de argumentele expuse mai sus și constatându-se că latura civilă a cauzei a fost corect rezolvată, în raport de probatoriile testimoniale și cu înscrisuri administrate, dându-se eficiență deplină principiilor ce guvernează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel încât apelul urmează a fi respins potrivit art.421 alin.1 lit.b cod procedură penală, ca nefondat
Văzând și disp. art.275 alin.3 cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. M., fiul lui M. și A., născut la data de 08.12.1969 în orașul Găești, județ Dâmbovița, domiciliat în ., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 1538 din data de 01.10.2014, pronunțată de Judecătoria Găești.
Obligă pe apelant la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
D. A. E. P. M. F.
Grefier,
M. P.
Red. E.D.A.
Tehn.grefier P.M.
5 ex/19.01.2015
d.f._ Judecătoria Găești
j.f. D. D. C.
Operator de date cu caracter personal.
Nr. notificare 3113/2006
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 356/2014. Curtea... → |
|---|
