Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 494/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 494/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 25002/193/2013
Dosar nr._ întrerupere executare pedeapsă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 20 februarie 2014
PREȘEDINTE – S. I.
GREFIER – C. A. P.
Ministerul Public reprezentat prin procuror P. C.
SENTINȚA PENALĂ NR. 494
Pe rol judecarea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de petentul I. C. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat P. O. ce substituie pe avocat din oficiu I. G. pentru petentul lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată că s-a înaintat la dosar o adresă prin care Penitenciarul Spital Târgu Ocna a comunicat instanței că nu poate fi prezentat în instanță întrucât este în evidență cu tuberculoză pulmonară în tratament.
Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență în soluționarea prezentei cereri având în vedere înscrisurile de la dosar din care rezultă că petentul este condamnat de Tribunalul Suceava.
Reprezentantul Ministerului Public arată că se impune declinarea competenței în favoarea Tribunalului Iași.
Avocatul petentului pune concluzii de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Iași.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 11 noiembrie 2013 petentul I. C. R., deținut în Penitenciarul Iași, a solicitat întreruperea executării pedepsei aplicate și punerea sa în libertate invocând probleme medicale și familiale.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B. a dispus citarea condamnatului de la locul de detenție și desemnarea uni avocat din oficiu. De asemenea, s-au solicitat unității de detenție relații privind situația juridică a petentului.
La termenul de astăzi s-a invocat de către instanță excepția de necompetență în soluționarea prezentei cereri, excepție care este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor aflate la dosar instanța reține că numitul I. C. R. este încarcerat în Penitenciarul Iași în executarea pedepsei de 30 ani închisoare aplicată prinsentința penală nr. 15 din 04 februarie 2002 a Tribunalului Suceavapentru comiterea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie - mandat de executare a pedepsei nr. 16 /2002 din 10.12.2002.
Prin cererea de față condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei invocând cazul prevăzut de art.453 lit.c din vechiul Cod de procedură penală. Raportat la noile dispoziții procedurale, în vigoare începând cu 1 februarie 2014, cererea de față constituie o cerere de întrerupere executare pedeapsă formulată în baza art.592 raportat la art.589 din Codul de procedură penală.
În ce privește competența de soluționare a cererii, aceasta este reglementată de art.593 alin.1 din Codul de procedură penală. Conform acestui text de lege, instanța competentă sa dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se afla locul de deținere, corespunzătoare in grad instanței de executare.
În speța de față locul de detenție al petentului este Penitenciarul Iași, iar instanța corespunzătoare în grad celei de executare aflată în circumscripția acestui penitenciar este Tribunalul Iași. Se constată astfel că Tribunalului Iași îi aparține competența de soluționarea a cererii de întrerupere executare pedeapsă promovată de petentul I. C. R..
În consecință, instanța va admite excepția invocată parchet și în baza art.593 alin.1 din Codul de procedură penală va dispune declinarea competenței de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân la stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu.
În temeiul art. 50 raportat la art. 593 alin. 1 Cod procedură penală declină competența de soluționare a prezentei cereri de întrerupere executare pedeapsă formulată de petentul I. C. R., fiul lui D. și D., născut la data de 16.06.1981, în favoarea Tribunalului Iași – Secția penală.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu I. G. (delegație nr. 2720/2014) în sumă de 100 lei se va achita Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2014.
Președinte Grefier
Red. S.I.
Tehnored. C.A../3ex.
22.04.2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1832/2014.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








