Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Sentința nr. 51/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 51/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 27818/193/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte – B. S.
Grefier - D. G.
MINISTERUL PUBLIC, P. de pe lângă Judecătoria
B., prin Procuror: D. A.
SENTINȚA PENALĂ NR. 51
La ordine soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul M. G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul în stare de detenție din Penitenciarul B. asistat de avocat oficiu C. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită. Petentul depune un memoriu prin care se reia cererea introductivă de instanță și un înscris de la o societate comercială, . Suceava prin care are un angajament de încadrare în muncă.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Avocat oficiu C. S. pentru petent, solicită admiterea cererii și arată că petentul a executat fracția prevăzută de lege pentru liberarea condiționată, chiar dacă acesta a fost amânat de comisie perioada de amânare fiind prea mare, solicitând în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a petentului în comisia de liberări.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile liberării condiționate.
Condamnatul M. G. solicită admiterea cererii de liberare condiționată arătând că sunt îndeplinite condițiile liberării condiționate.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
INSTANȚA:
Asupra cererii de liberare condiționată de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.12.2013, petentul M. G., deținut în Penitenciarul B., a contestat procesul verbal nr. 9 din 18.12.2013 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B. prin care s-a propus amânarea sa în vederea liberării condiționate și rediscutarea acesteia în comisie după data de 17.04.2014.
În motivarea cererii petentul a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată, motivat de faptul că pe timpul executării pedepsei a participat la toate activitățile din cadrul Penitenciarului, unele din ele finalizate cu credite și nu a mai fost sancționat disciplinar.
Din procesul verbal nr. 9 din 18.12.2013 al comisiei de propuneri pentru punerea în liberate condiționată, rezultă că numitul M. G. este deținut în Penitenciarul B., în executarea pedepsei de 19 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat”, prev. și ped. de art. 175 C.pen., aplicată prin sentința penală nr. 28/2002 a Tribunalului Suceava, iar în baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare nr. 30/2002.
Executarea pedepsei a început la data de 21.08.2000 și urmează să expire la data de 20.08.2019.
Transformată în zile pedeapsa egală cu 5204 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă respectiv 4626 zile, din care, în cazul în care muncește 578 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate.
Până în prezent acesta a executat 5230 de zile, din care 338 zile ca urmare a muncii prestate.
Condamnatul nu are antecedente penale. Nu a beneficiat de liberare condiționată.
Persoana privată de libertate este la prima analiză în comisie.
Conform caracterizării întocmite de Serviciul de Educație și Intervenție Psihosocială din cadrul Penitenciarului B., persoana privată de libertate a fost stăruitoare în muncă, a fost folosită la activități cu caracter gospodăresc în interesul locului de deținere (curățenie). Execută pedeapsa în regim „semideschis”.
Referitor la situația disciplinară, s-a arătat faptul că a avut un comportament oscilant în prima parte a pedepsei.
Pe parcursul executării pedepsei persona privată de liberate a manifestat un comportament necorespunzător, nerespectând în mod constant prevederile regulamentului de ordine inetrioară. A participat la programul obligatoriu de adaptare la viața instituționalizată, la activități sportive, concursuri tematice, la o conferință și o dezbatere pe teme educative, la un program de informare pentru prevenirea consumului de droguri/tutun/alcool. Nu a fost inclus în programe de asistență psihologică specifică din motive care nu îi sunt imputabile.
Pe domeniul social, a beneficiat de suport din partea familiei de apartenență. A beneficiat de informare cu privire la instituțiile care vizează reintegrarea socio-profesională postdetenție.
Instanța constată că petentul nu a mai beneficiat de liberare condiționată.
Comisia din cadrul Penitenciarului B. a dispus amânarea cu patru luni, respectiv 17.04.2014, pentru faptul că prin conduita sa, petentul nu s-a îndreptat, nu și-a schimbat atitudinea față de valorile sociale, normele de drept iar perioada executată nu a fost suficientă pentru reeducarea condamnatului, scopul preventiv și educativ al pedepsei nefiind atins.
Instanța constată că motivul invocat de comisie nu poate sta la baza amânării acestuia. Amânarea de patru luni fixată de către Comisia de liberări nu poate fi primită atât timp cât petentul a depus toate eforturile pentru reeducare. Faptul că a avut un comportament oscilant în prima parte a pedepsei nu poate sta la baza amânării acestuia.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate, rezultă că acordarea acesteia este facultativă pentru instanță. În urma analizării condițiilor cumulative prev. de art. 59 C.pen., respectiv, fracțiunea de pedeapsă și participarea la activități și programe socio-educative, instanța apreciază că cel în cauză a dat dovezi de îndreptare, cererea acestuia îndeplinind condițiile prevăzute de lege,
Având în vedere cele reținute, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 59 Cod penal deoarece deținutul a executat fracția de pedeapsă și a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Prin urmare, instanța va admite cererea și va dispune liberarea condiționată a condamnatului.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod proc. penală,
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII ,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea petentului M. G..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului M. G., fiul lui N. și A., născut la data de 11.10.1981 în ., CNP_, în prezent p.p.l. în Penitenciarul B., de sub puterea mandatului de executare nr. 30/2002 al Tribunalului Suceava.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; în temeiul art. 192 alin. 3 C.proc.pen. onorariu avocat oficiu C. S., în sumă de 100 lei, deleg. nr. 11/2014, se va avansa B.A. B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în 3 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru petent.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. B.S./11.04.2014
Tehnored. D.G./ 11.04.2014
Ex. 2
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din... → |
|---|








