Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 16-05-2014, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 6519/193/2014

Dosar nr. 6._ - Liberare condiționată -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din 16 mai 2014

Complet constituit din:

Președinte: M. C. G.

Grefier: D. G.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria B.,

reprezentat prin procuror – D. A.

SENTINȚA PENALĂ NR. 1646

Pe rol judecarea propunerii de liberare condiționată a Comisiei de liberări din cadrul Penitenciarului B. privind condamnatul U. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul U. A. deținut în Penitenciarul B., asistat de av. ales H. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.

Avocat oficiu H. M. pentru petent, solicită admiterea propunerii Comisiei de liberări, arătând că petentul îndeplinește condițiile prevăzute de lege, a executat fracția pentru a putea fi liberat condiționat așa cum rezultă și din procesul-verbal al comisiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admiterii a propunerii Comisiei de liberări, arată că petentul se află la a doua analiză iar în momentul de față îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat.

Condamnatul U. A. solicită admiterea propunerii Comisiei de liberări arătând că sunt îndeplinite condițiile liberării condiționate.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

J U D E C A T A,

Asupra propunerii de liberare condiționată de față:

Prin procesul verbal nr. 16 din data de 23 aprilie 2014, comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B. a propus liberarea condiționată a condamnatului U. A. din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 211/2013 a Judecătoriei B. ( mandat de executare nr. 303/2013) pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 Cod penal 1969.

Examinând situația condamnatului, comisia a constatat că în cauza analizată sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi propusă liberarea condiționată.

La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal al Comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului (f. 2-4).

Analizând propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului B., instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal din 1969, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Din înscrisurile aflate la dosar și anume procesul-verbal al comisiei, caracterizarea întocmită de unitatea de detenție, rezultă că petentul U. A. este încarcerat în Penitenciarul B. în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 211/2013 a Judecătoriei B. pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 Cod penal 1969.

Executarea pedepsei a început la data de 28.10.2012 și urmează să expire la data de 27.10.2014. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 730 zile.

Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 556 zile (din care 13 considerate ca executate ca urmare a muncii prestate), fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 2/3 din durata pedepsei, respectiv 486 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.

Condamnatul prezintă antecedente penale și a avut un comportament necorespunzător fiind sancționat de o dată și nerecompensat, însă nu a mai beneficiat de liberare condiționată. Acesta a mai fost discutat în cadrul comisiei de liberări condiționate o dată, respectiv la data de 19.02.2014 și amânat până la data de 18.04.2014 conform sentinței penale nr. 756 din 18.03.2014 a Judecătoriei B., care a menținut termenul stabilit de comisie.

În caracterizarea de la dosar, instanța reține că de la analiza anterioară persoana privată de libertate a avut un comportament corespunzător, s-a conformat prevederilor regulamentului de ordine interioară, nemaifiind sancționat.

Pe domeniul educațional, a participat la activități și programe educative, a participat la concursuri tematice, având în general atitudine pozitivă.

Social - beneficiază de mediu de suport, a finalizat programul de pregătire pentru liberare.

Psihologic – nu a beneficiat de asistență specifică din motiv ce nu-i sunt imputabile.

Deși petentul are antecedente penale și a avut un comportament necorespunzător, acest aspect a fost avut în vedere la prima analiză și cum de atunci conduita manifestată de condamnat a fost adecvată, se constată că nu mai poate fi dispusă din nou amânarea pentru aceleași motive ale antecedentelor și a comportamentului necorespunzător anterior.

Față de acestea instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 59 din Codul penal 1969 și că petentul poate beneficia de facilitatea acordată de lege de a fi pus în libertate mai înainte de executarea integrală a pedepsei.

De aceea, instanța va admite propunerea comisiei și va dispune liberarea condiționată a petentului U. A. din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 211/2013 a Judecătoriei B. (mandat de executare nr. 303/2013).

În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRAȘTE :

Admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B..

Dispune liberarea condiționată a petentului U. A., fiul lui V. și B. C., născut la data de 08.06.1989 în mun. B., CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul B. din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 211/2013 a Judecătoriei B. ( mandat de executare nr. 303/2013).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16.05.2014.

ptr. PREȘEDINTE GREFIER

plecat în C.O.

Red. M.G./15.07.2014/

Tehnored. M.G./15.07.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 16-05-2014, Judecătoria BOTOŞANI