Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 334/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 334/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 01-02-2014 în dosarul nr. 816/193/2014

Dosar nr._ contestație la executare

art. 595 Cpp

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL B.

Ședința publică din 1 februarie 2014

PREȘEDINTE - V. A.

GREFIER - B. M.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 334

Pe rol judecarea sesizării formulată de Comisia de aplicare a legii mai favorabile constituită în Penitenciarul B. în baza art.2 din HG 836/2013 având ca obiect stingerea executării pedepsei ce privește pe condamnatul B. I. R..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul ce este încarcerat în Penitenciarul B..

Procedura – fără citare.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre deliberare.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A:

Asupra sesizării de față:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.01.2014, Comisia de aplicare a legii mai favorabile constituită în Penitenciarul B. a solicitat aplicarea legii mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 117/27.02.2013 a Judecătoriei Suceava, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 331/ 08.04.2013 a Curții de Apel Suceava, privind pe condamnatul B. I. R..

S-a apreciat că este aplicabilă legea mai favorabilă în cazul pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 665/02.11.2011 a Judecătoriei Suceava pentru faptă comisă în timpul minorității, pedeapsă ce urmează a fi înlocuită cu măsură educativă. Prin urmare, în opinia comisiei, pedeapsa pe care condamnatul o execută în prezent urmează să înceteze în cursul lunii februarie 2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 Cod penal, art. 595, 598 Cod procedură penală și art. 23 din legea nr. 255/2013.

La dosarul cauzei s-au depus copia mandatului de executare, cazierul condamnatului și fișa de evaluare întocmită de comisia menționată anterior.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 117/27.02.2013 a Judecătoriei Suceava, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 331/ 08.04.2013 a Curții de Apel Suceava, inculpatul B. I. R. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c din Codul penal, art. 37 lit. a, art. 74 alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal din 1968.

Inculpatul a comis fapta în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 665/02.11.2011 a Judecătoriei Suceava, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în timpul minorității, motiv pentru care, în temeiul art. 83 Cod penal din 1968, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate și adiționarea la pedeapsa de 1 an închisoare menționată anterior.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1968 i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la data de 19.08.2011 la data de 19.09.2011 și de la data de 25.09.2012 la zi, executarea pedepsei urmând să ia sfârșit la data de 23.08.2015.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte:

- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator aplicat minorilor;

- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă;

- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator al pluralității intermediare de infracțiuni.

În ceea ce privește primul aspect, instanța reține că dispozițiile art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevăd că pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza vechiului Cod penal pentru infracțiuni comise în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, în cazul pluralității de infracțiuni, înlocuirea făcându-se cu privire la pedeapsa rezultantă.

Persoana aflată în discuție a suferit o condamnare pentru faptă săvârșită în timpul minorității, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat – sentința penală nr. 665/02.11.2011 a Judecătoriei Suceava, pedeapsă ce urmează a fi înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție.

În ceea ce privește limitele de pedeapsă, instanța constată că pedepsele aplicate nu depășesc limita maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea de furt calificat, respectiv 5 ani închisoare, conform art. 229 Cod penal.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul sancționator privitor la pluralitatea intermediară de infracțiuni, instanța urmează să compare pedeapsa rezultantă care s-a stabilit prin sentința de condamnare, ca urmare a aplicării disp. art. 83 Cod penal anterior, cu pedeapsa rezultantă care s-ar obține în baza art. 129 alin. 2 lit. b Cod penal la care face trimitere art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/2012.

Astfel, potrivit art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită a fost de 3 ani închisoare, iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 lit. b Cod penal, pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru faptă comisă după împlinirea vârstei de 18 ani, se majorează cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative, respectiv 6 luni, așa încât pedeapsa finală ar fi de 1 an și 6 luni închisoare, pedeapsă ce nu este executată integral în momentul de față.

Prin urmare, ultima variantă este mai favorabilă condamnatului.

Din motivele prezentate, instanța va respinge sesizarea Comisiei din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale, ce are ca obiect stingerea pedepsei.

În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală, instanța va admite sesizarea din oficiu având ca obiect reducerea pedepsei aplicate condamnatului B. I. R..

Mai întâi, instanța va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 117/27.02.2013 a Judecătoriei Suceava, și va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal din anul 1968, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal din anul 1968;

- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.665/2.11.2011 a Judecătoriei Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 99 Cod penal din 1968, pedeapsă ce a fost adiționată la pedeapsa anterioară de 1 an închisoare ca urmare a revocării suspendării condiționate potrivit art. 83 Cod penal din 1968.

Instanța urmează să constate intervenirea legii mai favorabile pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 665/2.11.2011 a Judecătoriei Suceava.

În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, instanța va înlocui pedeapsa de 2 ani închisoare menționată anterior cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani.

Instanța va constata executată parțial măsura educativă de la data de 19.08.2011 la data de 19.09.2011.

În temeiul art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 129 alin. 2 lit. b Cod penal, instanța va contopi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 117/27.02.2013 a Judecătoriei Suceava cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani și va aplica pedeapsa de 1 an închisoare, majorată cu 6 luni, condamnatul având de executat pedeapsa finală de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Instanța va deduce din pedeapsă durata detenției de la data de 25.09.2012 la zi.

Instanța va aplică dispozițiile art. 66 lit. a, b Cod penal.

De asemenea, instanța va anula vechiul mandat de executare și va dispune emiterea unui nou mandat.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală, respinge sesizarea Comisiei din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale, ce are ca obiect stingerea pedepsei și privește pe condamnatul B. I. R., fiul lui N. și M.-O., născut la data de 8.11.1988, CNP_, domiciliat în satul Șcheia nr. 147, ., în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..

În același temei legal, admite contestația la executare ce are ca obiect reducerea pedepsei, ca urmare a sesizării din oficiu.

Descontopește pedeapsa rezultată de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 117/27.02.2013 a Judecătoriei Suceava, și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal din anul 1968, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal din anul 1968;

- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.665/2.11.2011 a Judecătoriei Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 99 Cod penal din 1968, pedeapsă ce a fost adiționată la pedeapsa anterioară de 1 an închisoare ca urmare a revocării suspendării condiționate potrivit art. 83 Cod penal din 1968.

Constată intervenirea legii mai favorabile pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 665/2.11.2011 a Judecătoriei Suceava.

În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, înlocuiește pedeapsa de 2 ani închisoare menționată anterior cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani.

Constată executată parțial măsura educativă de la data de 19.08.2011 la data de 19.09.2011.

În temeiul art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 129 alin. 2 lit. b Cod penal, contopește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 117/27.02.2013 a Judecătoriei Suceava cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani și aplică pedeapsa de 1 an închisoare, majorată cu 6 luni, condamnatul având de executat pedeapsa finală de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Deduce din pedeapsă durata detenției de la data de 25.09.2012 la zi.

Aplică dispozițiile art. 66 lit. a, b Cod penal.

Anulează vechiul mandat de executare și dispune emiterea unui nou mandat.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 01 februarie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.V.

Tehnored. B.M. Ex. 4/06.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 334/2014. Judecătoria BOTOŞANI