Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1805/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1805/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 2982/193/2014
Dosar nr._ Contestație la executare
ROMANIA
JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ
JUDETUL BOTOSANI
Ședința publică din 28 mai 2014
PREȘEDINTE – M. M.
GREFIER – I. B.
SENTINȚA PENALA NR. 1805
Pe rol judecarea contestației la executare formulată de condamnatul Zurgalău G. B., aflat în Penitenciarul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul.
Procedura – fără citare și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând procesul în stare de judecată, îl reține spre deliberare.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată audio conform art.369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A :
Asupra contestației la executare de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 18 februarie 2014 sub nr._, condamnatul Zurgalău G. B., încarcerat în Penitenciarul B., a solicitat modificarea pedepsei la care a fost condamnat prin sentința penală nr.4111/2012 a Judecătoriei Iași având în vedere că a intervenit Legea 135/2010 iar noul Cod penal prevede pedepse mai mici pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
În conformitate cu prevederile art.23 din Legea nr.255/2013, așa cum au fost modificate prin OUG nr.116/2013, soluționarea cererii s-a făcut în ședință publică, fără participarea procurorului și a condamnatului, cel din urmă fiind înștiințat cu privire la termenul acordat.
În vederea soluționării cauzei instanța a solicitat unității de detenție copia mandatului de executare în baza căruia este arestat contestatorul și fișa de evaluare întocmită de comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile.
Din examinarea acestor înscrisuri instanța reține că numitul Zurgalău G. B. este arestat în executarea pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.3574 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Iași (sentință ce a rămas definitivă prin nerecurare la 22 decembrie 2012).
Prin această sentință s-a admis cererea de modificare a pedepselor și s-a dispus, în baza art.36 alin.2, art.33, art.34 din vechiul Cod penal, contopirea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.1448/17.05.2012 a Judecătoriei Iași pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.41, art.42 din același cod, art.75 lit.c, art.40 alin.1 din Codul penal și art.320 ind.1 din Codul de procedură penală cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1904/26.06.2012 a aceleiași instanțe pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.41, art.42 din același cod, petentul având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare ce a fost sporită la 3 ani și 3 luni închisoare.
Prin aceeași hotărâre s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal.
În temeiul art.36 alin.3 din Codul penal din 1968, art.88 din același cod s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 22 februarie 2012 până la 21 martie 2012, perioada de la 26 iunie 2012 până la 3 octombrie 2012 și detenția de 4 octombrie 2012 la zi.
În baza hotărârii menționate s-a emis mandatul de executare nr.4111/2012 din 27 decembrie 2012. Executarea pedepsei expiră la data de 27 august 2015.
Potrivit dispozițiilor art.6 din Codul penal actual, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Art.595 din Codul de procedură penală prevede că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Examinând cererea condamnatului Zurgalău G. B. instanța urmează să verifice incidența dispozițiilor legii penale mai favorabile în raport de pedepsele aplicate petentului și concursul de infracțiuni.
Verificând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, instanța constată că pedepsele stabilite prin sentința menționată nu depășesc limitele maxime de pedeapsă prevăzute de actualul Cod penal. Astfel, pentru infracțiunile de furt calificat reținute în sarcina condamnatului prin cele două sentințe menționate, infracțiuni ce au fost comise în condițiile concursului real, s-au aplicat pedepse ce nu depășesc limita maximă de prevăzută de art.228 alin.1 din Codul penal, text de lege în care se regăsesc infracțiunile comise de contestator ( întrucât au fost eliminate circumstanțele agravante referitoare la comiterea faptelor de două sau mai multe persoane și în loc public faptele îmbracă forma furtului simplu prevăzut de noul Cod penal).
Prin urmare, instanța reține că nu se impune reducerea pedepselor aplicate infracțiunilor concurente menționate mai sus. Pe de altă parte, dacă s-ar face aplicarea dispozițiilor art. 39 din Codul penal actual, care, pe lângă pe lângă pedeapsa cea mai grea, impune aplicarea în mod obligatoriu a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, s-ar ajunge la o pedeapsă mai mare decât cea stabilită deja, sporul fiind de 1/3 din 2 ani și 6 luni respectiv 10 luni. Reiese că regimul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de Codul penal anterior este mai favorabil condamnatului decât în actuala reglementare și pedeapsa aplicată acestuia de Judecătoria Iași nu depășește cuantumul pedepsei rezultante ce i s-ar fi aplicat în baza legii noi.
De aceea, instanța reține că în cauză nu se impune modificarea pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată condamnatului Zurgalău G. B., respingând contestația la executare formulată de acesta.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată în baza art.595, art.598 din Codul de procedură penală de condamnatul Zurgalău G. B. (născut la 22.07.1988, CNP_, deținut în Penitenciarul B.).
În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Plecat de la instanță
Semnează grefier șef
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 2801/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








