Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 3482/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3482/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 27394/193/2013

Dosar nr._ art. 208,209 Cod penal /1968

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.

Ședința publică din 17 decembrie 2014

PREȘEDINTE – S. I.

GREFIER – G. A.

Ministerul Public prin reprezentant

PROCUROR – P. C.

SENTINȚA PENALĂ NR. 3482

La ordine pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul E. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g Cod penal.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 24 noiembrie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data 12 decembrie 2014, apoi pentru data de astăzi.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii penale de față:

P. Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. din data de 03.12.2013 (emis în dosarul nr.4235/P/2013) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului E. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art208 alin.l, art. 209 alin.l lit. e și g Cod penal constând în aceea că în dimineața zilei de 13.08.2013 orele 05:30, în timp ce se afla în incinta barului Le B. aparținând părții vătămate . din mun. B. .. 64, profitând de neatenția barmanului de serviciu, a sustras suma de 2.260 lei provenită din încasări.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.12.2013 sub nr._ .

Inculpatul, legal citat, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, instanța emițând mandat de aducere pe numele acestuia.

P. procesul verbal de punere în executare a mandatului de aducere întocmit de Inspectoratul Județean de Jandarmi B. a rezultat că inculpatul este plecat la muncă în Italia și nu se cunoaște data reîntoarcerii în țară (f. 30 ds.) așa încât instanța a dispus citarea acestuia și prin afișare la ușa instanței.

La termenul de judecată din data de 10.09.2014 numita B. (fostă Cotlet) A. C., în calitate de administrator al părții civile S.C.D. F. S.R.L. B., în declarația dată în fața instanței (f. 32. ds.)a arătat că întreg prejudiciu cauzat de inculpat a fost recuperat în cursul urmăririi penale, că societatea pe care o administrează nu are pretenții civile în cauză.

Totodată, instanța a procedat la audierea martorilor din lucrări S. O. și P. C., susținerile acestora fiind consemnate în proces verbal atașat la dosar (f. 33 și f. 40 ds.).

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei instanța reține ca fiind temeinic dovedită, următoarea situație de fapt:

La data de 13.08.2013 . B. prin administratorul Cotlet A.- C. a sesizat organele de poliție cu o plângere prin care solicita identificarea și cercetarea persoanei care în dimineața aceleiași zile în cursul orelor 05:30 a sustras suma de 2.260 lei din incinta societății.

Cercetările efectuate și probatoriul administrat au condus la identificarea autorului în persoana învinuitului E. A., fiind evidențiată următoarea situație de fapt:

În cadrul societății . funcționează barul Le B. situat în mun. B. ..64, bar care este prevăzut cu terasă, având amplasate în interior aparate de jocuri și camere video de supraveghere.

În noaptea de 12/13.08.2013 învinuitul E. A. a consumat băuturi alcoolice în barul părții-vătămate și a pariat la aparatele de jocuri.

În jurul orelor 05:30 profitând că barmanul de serviciu, martora S. O., se afla pe terasă unde făcea curățenie, a intrat în spatele barului de deservire a clienților și a sustras suma de 2.260 lei dintr-un sertar neasigurat, moment în care a fost observat de martorul P. C. care a anunța imediat barmanița.

Martora S. O. s-a deplasat imediat la bar, a constatat lipsa banilor și i-a solicitat învinuitului care se mai afla încă în interior să restituie banii sustrași.

Inculpatul a negat furtul vreunei sume de bani, fapt care a determinat-o pe martoră să anunțe telefonic organele de poliție, împrejurare în care învinuitul a fugit.

In continuare martora a anunțat administratorul societății care deplasându-se la fața locului a constatat lipsa sumei de 2.260 lei provenită din încasări.

Martorii S. O. și P. C. l-au recunoscut pe învinuit la sediul organelor de poliție în urma interogării sistemului automat de recunoaștere facială Imagetrack. Sustragerea banilor de către învinuit a fost surprinsă de asemenea și de camerele de supraveghere amplasate în incinta barului.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, restituind părții vătămate suma de bani sustrasă, motiv pentru care aceasta a declarat că nu formulează pretenții civile.

Situația de fapt expusă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: Plângere, declarații parte vătămată; Proces- verbal cercetare la fata locului f. 9-20 ds. urmărire penală; Proces-verbal de vizionare înregistrări video f 21 ds. urmărire penală; Declarații învinuit f 22-28 ds. urmărire penală; Declarații martor S. O. și proces-verbal recunoaștere foto; Declarații martor P. C. și proces-verbal recunoaștere foto .

Inculpatul E. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art208 alin.l, art. 209 alin.l lit. e și g Cod penal.

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal și în același timp s-a abrogat Legea nr. 15/1968privind cadrul penal anterior.

Potrivit art. 5 din Codul penal actual, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

P. Decizia nr. 265/6.05.2014 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal actual, instanța urmează a face o analiză a celor două coduri pentru a identifica legea penală mai favorabilă inculpatului.

Deși infracțiunea de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată inculpatul se regăsește și în noul Cod penal în dispozițiile art. 228, alin.1, art. 229, alin 1, lit. b, iar limitele de pedeapsă au fost cu mult reduse, instanța apreciază că, raportat la modalitatea de individualizare a executării pedepsei pe care o va aplica inculpatului, legea mai favorabilă este noul Cod penal.

La individualizarea judecătorească a pedepsei pe care o va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal /1968, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, gradul de pericol social al acesteia, precum și elemente ce caracterizează persoana inculpatului care este tânăr, are 22 de ani, studii 12 clase, nu este căsătorit, muncește în Italia și prezenta faptă a fost săvârșită mai înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 255/13.11.2013 a Tribunalului B. (definitivă la 26.11.2013) prin care a fost condamnat la pedeapsa de rezultantă de 2 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 323, alin.2 Cod penal/1968.

Inculpatul a recunoscut infracțiunea în cursul urmăririi penale și a achitat în totalitate prejudiciul cauzat.

Față de cele mai sus expuse instanța îi va aplica inculpatului pedeapsa de 2 (doi ) ani închisoare, pedeapsă redusă în minimul prevăzut de lege în temeiul art. 74, lit.c) Cod penal /1968.

Totodată, instanța, în temeiul art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 combinat cu art. 85 Cod penal/1968 va anula suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 255/13.11.2013 a Tribunalului B. (definitivă prin neapelare la 26.11.2013), pedeapsă pe care o contopește cu cea aplicată prin prezenta sentință penală, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal /1968 inculpatului îi vor fi interzise drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit.a) teza a II-a și lit. b) Cod penal /1968.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, instanța în temeiul art. 81, 82 și art. 71. alin.5 Cod Penal/1968, va suspenda condiționat executarea pedepselor principale și a celor accesorii pe o durată de 4 (trei) ani aceasta constituind termen de încercare pentru inculpat.

Totodată, instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod Penal/1968, care prevăd revocarea acestui beneficiu și executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni, pedeapsă care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Văzând și disp. art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Condamnă pe inculpatul E. A., fiul lui G. și M., născut la data de 02.11.1992 în B., cu domiciliul în B., .. 17, ., CNP-_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și g Cod penal/1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 lit. b și c Cod penal/1968, art. 76 lit. c Cod penal/1968 la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 combinat cu art. 85 Cod penal/1968 anulează suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 255/13.11.2013 a Tribunalului B. (definitivă prin neapelare la 26.11.2013), pedeapsă pe care o contopește cu cea aplicată prin prezenta sentință penală, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal/1968. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal/1968 suspendă condiționat executarea pedepselor principale și a celor accesorii stabilite inculpatului pe o durată de 4 (patru) ani, aceasta constituind termen de încercare pentru inculpat.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal/1968.

Constată că Partea vătămată S.C. D. F. S.R.L. cu sediul în B., .. 64, județul B., nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat, integral, prin plată.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 515 lei cu titlu de cheltuieli judiciare; onorariu avocat oficiu Ț. V. (delegație nr. 3116/2013) se va achita Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER plecat în concediu pentru creșterea copilului,

SEMNEAZĂ GREFIER-ȘEF

Red.S.I../tehnored. A.H.

4ex./ 13.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 3482/2014. Judecătoria BOTOŞANI