Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 2074/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2074/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 126/39/2014

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMANIA

JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ

JUDETUL BOTOSANI

Ședința publică din 20 iunie 2014

PREȘEDINTE – A. V.

GREFIER – B. M.

SENTINȚA PENALA NR. 2074

Pe rol judecarea contestației la executare formulate în temeiul art.23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală de contestatorul E. I. S..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul ce este încarcerat în Penitenciarul B..

Procedura – fără citare.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre deliberare.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin.1 Cod procedură penală.

J U D E C A T Ă :

Asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Suceava la data de 12.02.2014, contestatorul E. I. S., deținut în Penitenciarul B., a formulat contestația la executare având ca obiect aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află. Prin sentința penală nr. 24/24.02.2014 Curtea de Apel Suceava și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., instanță corespunzătoare în grad instanței de executare, în raza căreia se află locul de deținere al contestatorului, aceasta din urmă fiind învestită la data de 03.03.2014.

Pentru justa soluționare a contestației, instanța a solicitat de la Penitenciarul B. copia mandatului de executare și fișa de evaluare întocmită de Comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale.

Analizând contestația la executare formulată de contestatorul E. I. S., instanța reține că acesta se află în executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 332/04.09.2012 a Curții de Apel București Suceava, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 17.10.2012, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 376/2012 din 08.11.2012.

Instanța reține că prin sentința penală menționată s-a recunoscut sentința penală din 22.11.2010 pronunțată de Curtea Metropolitană din Praga, prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și posesie ilegală de card de credit, fapte ce sunt incriminate de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c și alin. 2 ind. 1 lit. e, de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c, alin. 2 ind. 1 lit. a și de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a din același cod.

S-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă și detenția de la data de 06.01.2010 la zi. Pedeapsa urmează să expire la data de 05.01.2019.

Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.6 din Codul penal actual, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Conform art. 23 alin.2 din Legea nr. 255/2013, așa cum a fost modificat prin OUG nr. 116/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.

Instanța constată că infracțiunile săvârșite de contestator au corespondent în art. 234 Noul Cod penal, iar pedeapsa aplicată de 9 ani închisoare nu depășește maximul de 10 ani închisoare prevăzut de legea penală nouă.

Prin urmare, apreciind că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatorul E. I. S..

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 25 lei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE :

Respinge contestația la executare formulată în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală de contestatorul E. I. S., fiul lui V. și M. D., născut la data de 01.06.1974 în orașul Gura-Humorului, județul Suceava, cu domiciliul în ., satul Deleni, județul Suceava, CNP_, în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..

Obligă contestatorul să plătească statului suma de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.V.

Tehnored. B.M.

Ex. 4/11.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 2074/2014. Judecătoria BOTOŞANI