Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1686/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1686/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 2879/193/2014

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ

JUDETUL BOTOSANI

Ședința publică din 20 mai 2014

PREȘEDINTE – M. M.

GREFIER – I. B.

SENTINȚA PENALA NR. 1686

La ordine judecarea contestației la executare formulată de contestatorul - condamnat F. M.- C., încarcerat în Penitenciarul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul.

Procedura – fără citare și fără participarea procurorului.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând procesul în stare de judecată, îl reține spre deliberare.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată audio conform art.369 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A :

Asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17 februarie 2014 și care a fost înregistrată sub nr._ condamnatul F. M.- C., deținut în Penitenciarul B., a solicitat aplicarea legii mai favorabile în raport de noile reglementări penale și stabilirea pedepsei mai blânde.

În vederea soluționării cauzei instanța a solicitat unității de detenție copia mandatului de executare și fișa de evaluare întocmită de comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile.

Din examinarea înscrisurilor dosarului instanța reține că numitul F. M.- C. execută pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.348/14.11.2013 a Judecătoriei Gura-Humorului, județul Suceava, sentință ce a rămas definitivă prin nerecurare la 26.11.2013.

Prin această hotărâre s-au aplicat contestatorului pedepsele de:

-9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal din 1969, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală (comisă la 24 iunie 2012);

- 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal din 1969, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală (comisă la 3 aprilie 2012);

- 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal din 1969, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală (comisă la 28 mai 2012);

- 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art.85 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal din 1969, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală (comisă la data de 3 aprilie 2012);

- 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art.85 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal din 1969, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală (comisă la data de 28 mai 2012);

- 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. fals de înmatriculare prevăzută de art.85 alin.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal din 1969, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală (comisă la data de 28 mai 2012);

În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b din vechiul Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) luni închisoare.

În baza art.83 din Codul penal din 1969 s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.167/22.11.2011 a Judecătoriei Gura- Humorului și s-a adiționat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă menționată mai sus astfel că petentul are de executat pedeapsa totală de 1 an și 5 luni închisoare.

Prin aceeași sentință s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal din 1969.

În baza hotărârii menționate s-a emis mandatul de executare nr.364/2013 din 26 noiembrie 2013. Executarea pedepsei a început la 26 noiembrie 2013 și expiră la 25 aprilie 2015.

Prin cererea de față condamnatul solicită stabilirea pedepsei mai mici cu luarea în considerare a dispozițiilor penale favorabile.

Art.595 din Codul de procedură penală prevede că, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.

Potrivit dispozițiilor art.6 din Codul penal actual, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

În analiza contestației formulată de numitul F. M.- C. și în examinarea comparativă a textelor de lege succesive, instanța va verifica dacă pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiunile concurente depășește sau nu pedeapsa rezultantă maximă prevăzută de legea nouă, având în vedere și dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni.

Analizând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, instanța constată că pedepsele contopite prin sentința menționată nu depășesc limitele maxime de pedeapsă prevăzute de actualul Cod penal. Astfel, se constată că F. M.- C. a fost condamnat la șase pedepse a câte 9 luni închisoare pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, infracțiuni reglementate în prezent de art.334 și art.335 din Codul penal actual și pentru care se prevăd pedepse cu închisoarea de până la 5 ani închisoare. Pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 348/14.11.2013 a Judecătoriei Gura-Humorului nu depășește limita maximă prevăzută de noul Cod penal de 5 ani închisoare astfel că nu se impune reducerea acesteia. De altfel, art.4 din Legea 187/2012 prevede că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Referitor la aplicarea art.83 din Codul penal din 1969 potrivit căruia s-a adăugat la rezultanta de 9 luni închisoare pedeapsa de 8 luni cu privire la care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate, se constată că această dispoziție este aplicabilă și în baza legii noi. În acest sens, art. art.15 alin.2 din Legea 187/2012 prevede că regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

În concluzie, constatând că în cauză nu se impune modificarea pedepsei în executarea căreia este arestat numitul F. M.- C., instanța va respinge contestația la executare formulată de condamnat.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul va achita statului cheltuielile judiciare către stat în sumă de 50 lei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată în baza art.595, art.598 din Codul de procedură penală de condamnatul F. M.- C. (născut la 05.08.1992, CNP_, deținut în Penitenciarul B.).

În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Plecat de la instanță

Semnează grefier șef secție

Red. M.M

Tehnored. M.M/3 ex

27.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1686/2014. Judecătoria BOTOŞANI