Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 2442/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2442/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-08-2014 în dosarul nr. 9178/193/2014

Dosar nr._ Art. 595 Cod procedură penală

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din 22 august 2014

PREȘEDINTE – S. I.

GREFIER – C. A. P.

Sentința penală nr. 2442

La ordine judecarea procesului penal având ca obiect „intervenirea unei legi penale noi” formulată de condamnatul B. M. S..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 august 2014, când, instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A

Asupra contestației de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014 contestatorul B. M. S., deținut în Penitenciarul B., a formulat contestație la executare având ca obiect aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află.

Pentru justa soluționare a contestației, instanța a solicitat de la Penitenciarul B. copia mandatului de executare și fișa de evaluare întocmită de Comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale.

Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:

Contestatorul B. M. S., se află în executarea Mandatului de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 6/2012 din 27.02.2012 emis de Judecătoria Suceava în baza sentinței penale nr. 6 din 11.01.2012 a Judecătoriei Suceava (definitivă prin nerecurare la data de 27.02.2013).

Prin această sentință penală inculpatul B. M. S. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și sancționată de art. 290 Cod penal/1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal/1968, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură penală, prev. și sancționată de art. 25 Cod penal/1968 raportat la art. 290 Cod penal/1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal/1968 și la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. și sancționată de art. 26 Cod penal/1968 raportat la art. 215 alin. 1, 2 3 Cod penal/1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal/1968.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal/1968 s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal/1968 s-a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal/1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal, ”când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.

Totodată instanța va avea în vedere și Decizia nr. 1 din 14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație de Justiție conform căreia „în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Cod penal cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii noi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrat, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”

Singura pedeapsă ce depășește maximul special prev. de noul Cod penal este cea de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, infracțiune ce se regăsește în dispozițiile art. 48 raportat la art. 244 alin. 1 Cod penal ce se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

Celelalte două infracțiuni se regăsesc în dispozițiile art. 322 și respectiv art. 74 raportat la art. 322 Cod penal și se sancționează cu pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă.

În ceea ce privește însă regimul sancționator al concursului de infracțiuni, comparând pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare aplicată contestatorului cu pedeapsă aplicabilă acestuia potrivit art. 39 Cod penal actual care, pe lângă pedeapsa cea mai grea impune, în mod obligatoriu, aplicarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate reiese că regimul sancționator al concursului de infracțiuni prev. de Codul penal anterior este mai favorabil contestatorului decât actuala reglementare astfel încât pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

Prin urmare, apreciind că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal instanța va respinge prezenta contestație la executare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi, formulată de către persoana privată de libertate B. M. S., fiul lui M. și Melintina, născut la data de 15.05.1958 în . Suceava, cu domiciliul în municipiul Suceava, .. 12, ., ., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul B., ca nefondată.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul B. M. S., să plătească statului suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22 august 2014

Președinte Grefier plecat în concediu

Semnează grefier șef secție penală

Red. S.I./Thred. S.I.

02.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 2442/2014. Judecătoria BOTOŞANI