Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1494/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1494/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 5146/193/2014

Dosar nr._ Liberare condiționată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din 8 mai 2014

PREȘEDINTE - M. M.

GREFIER - B. I.

cu participarea procurorului C. P. ce reprezintă P. de pe lângă Judecătoria B.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1494

La ordine judecarea propunerii de liberare condiționată privind pe condamnatul H. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, aflat în Penitenciarul B., asistat de avocat din oficiu H. O..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată de către instanță că petentul mai are pe rol un dosar cu același obiect (nr._ cu termen la data de astăzi). Față de această situație instanța pune în discuție conexarea cauzelor și judecarea lor împreună.

Atât procurorul de ședință cât și apărătorul condamnatului declară că sunt de acord cu conexarea cauzelor ce au același obiect.

Instanța dispune reunirea cauzelor și conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._, constatându-se că ambele au același obiect și privesc aceeași persoană privată de libertate.

Apărătorul condamnatului arată că nu are de propus probe sau de formulat cereri.

Constatând că nu se invocă excepții, nu se formulează cereri noi și nu sunt probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, așa cum rezultă din procesul verbal al comisiei, petentul este la a doua analiză. Acesta are multiple antecedente penale, nu are abateri disciplinare și a fost recompensat. Față de cele menționate, parchetul consideră că deținutul poate fi liberat condiționat astfel că se cere admiterea propunerii formulată de comisie.

Avocat H. O. solicită admiterea propunerii întrucât sunt îndeplinite în cauză cerințele legii.

Condamnatul, având cuvântul, solicită admiterea cererii.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.

J U D E C A T A

Asupra propunerii de liberare condiționată de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 martie 2014 numitul H. V., încarcerat în Penitenciarul B., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 2 ani închisoare.

În motivarea cererii petentul arată că a început executarea pedepsei la data de 4 septembrie 2012 și că a avut o comportare bună în timpul detenției, a respectat prevederile regulamentului, a participat la programe educaționale și nu a fost sancționat disciplinar. Față de aceste aspecte consideră condamnatul că poate fi pus în libertate, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de lege.

Investită cu soluționarea cauzei, instanța a dispus citarea condamnatului de la locul de detenție și desemnarea unui avocat din oficiu. De asemenea, a solicitat unității de detenție procesul - verbal al comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B. întocmit în urma analizei situației condamnatului.

În urma verificărilor efectuate în evidențele instanței s-a constatat că pe rol mai există un dosar privind pe același condamnat și care are ca obiect propunerea comisiei de liberare condiționată a acestuia - nr._ . Constatând că este vorba de identitate de parte și obiect instanța a dispus la termenul de astăzi reunirea cauzelor și conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

Din analiza procesului-verbal al comisiei nr.11 din 07.04.2014 și caracterizarea întocmită de unitatea de detenție instanța reține că numitul H. V. este arestat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3066/2013 a Judecătoriei Iași (mandat de executare nr. 4327/2013) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208, art.209 din Codul penal din 1969.

Executarea pedepsei a început la data de 4 septembrie 2012 și urmează să expire la data de 3 septembrie 2014. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 730 zile. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă respectiv 486 zile.

La data luării în discuție de către comisie condamnatul executase 581 zile.

Petentul este recidivist ( având la activ mai multe condamnări pentru infracțiuni de furt, pedepse aplicate în perioada 1997- 2004) și execută pedeapsa în regimul semideschis. Acesta este la a doua analiză în comisie, fiind discutat la 8 ianuarie 2014 și amânat până la 7 aprilie 2014 conform sentinței penale nr.122/17.01.2014 a Judecătoriei B..

În ce privește comportamentul persoanei private de libertate, din înscrisurile dosarului rezultă că a fost unul corespunzător, concretizat în acordarea unei recompense, respectarea regulilor impuse, buna relaționare cu celelalte persoane private de libertate.

Condamnatul a participat la un program educațional obligatoriu, la 7 concursuri tematice și a beneficiat de consiliere moral religioasă. Acesta nu a participat la activități lucrative.

Din punct de vedere psihologic se reține că petentul nu a necesitat asistență psihologică. Din punct de vedere social se reține că numitul H. V. dispune de mediu de suport din partea familiei de origine.

Conform art.587 din Codul de procedură penală, liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor. Condițiile în care se dispune liberarea condiționată a unui condamnat sunt prevăzute de art.100 din Codul penal, text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014 ca urmare a intrării în vigoarea a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.

Instanța consideră însă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.59 din vechiul Cod penal, text ce prevede că după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Aplicarea vechilor dispoziții în materia liberării condiționate este impusă de faptul că, sub aspectul condițiilor impuse de legiuitor, aceste norme sunt favorabile persoanei condamnate. Astfel, vechile dispoziții nu prevedeau condiții referitoare la regimul de executare a pedepsei și îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin sentința de condamnare.

Petentul a comis o infracțiune înainte de . Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a executat pedeapsa sub imperiul legii vechi astfel că și în materia liberării condiționate sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod penal. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.214/16.06.1997 prin care a soluționat excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale vechiului Cod penal. Așa cum se arată și în cuprinsul deciziei menționate, situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează de asemenea la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a pedepsei închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, determină instanța să facă aplicarea legii favorabile care, în cazul liberării condiționate este legea veche.

Astfel, conform art.59 din Codul penal, după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a trei pătrimi din pedeapsă în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În ce privește pe persoana privată de libertate H. V. se constată că, raportat la întreaga sa conduită manifestată pe timpul executării pedepsei, poate beneficia de facilitatea acordată de lege de a fi pusă în libertate înainte de executarea integrală sa pedepsei. Instanța are în vedere faptul că deținutul a executat fracția de pedeapsă prevăzută lege și că a avut un comportament corespunzător pe timpul detenției, respectând regulile impuse și conformându-se exigențelor mediului carceral.

Față de cele arătate, instanța consideră că deținutul a îndeplinit toate condițiile referitoare la liberare condiționată și că timpul executat din pedeapsă a fost suficient pentru reeducarea sa, acesta dând dovezi temeinice de îndreptare. În consecință, va admite propunerea comisiei și va dispune liberarea condiționată a persoanei private de libertate din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.3066/2013 a Judecătoriei Iași (mandat de executare nr.4372/2013).

În conformitate cu dispozițiile art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea comisiei.

Dispune liberarea condiționată a condamnatului H. V., CNP_ născut la 23.09.1956, fiul lui V. și A., deținut în Penitenciarul B., din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.3066/2013 a Judecătoriei Iași (mandat de executare nr.4372/2013).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform art.275 alin.3 din Codul de procedură penală.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va vira Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2014.

Președinte Grefier

Plecat de la instanță

Semnează grefier șef

Red. M.M.

Tehnored. M.M./17.07. 2014

EX.3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1494/2014. Judecătoria BOTOŞANI