Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2052/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2052/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 8818/193/2014
Dosar nr._ liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 19 iunie 2014
PREȘEDINTE: M. M.
GREFIER: B. I.
cu participarea doamnei procuror C. P. - reprezentant al Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALA Nr. 2052
Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul A. L. - C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul în stare de deținere din Penitenciarul B. asistat de avocat ales L. S..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, se constată că la dosar apărătorul ales a depus în susținerea cererii o caracterizare și documente de înregistrare fiscală pentru a face dovada că petentul se poate reintegra în societate și are șansa obținerii unor venituri licite, fiind sprijinit ferm de familie în procesul de reabilitare.
Văzând că nu sunt cereri noi sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea cererii și liberarea condiționată a petentului fiind îndeplinite toate condițiile prev. de art.59 din Codul penal. Din procesul verbal rezultă că petentul a executat cele 730 zile cerute pentru a fi propozabil iar din împrejurările comiterii faptei rezultă că pericolul social este diminuat, motiv pentru care i s-a aplicat o pedeapsă mică. Antecedentele penale nu pot fi avute în vedere în mod exclusiv la acordarea liberării. În actele dosarului se reține că petentul nu a manifestat interes pentru muncă însă acesta a fost diagnosticat cu TBC astfel că nu se poate constatata culpa sa. Condamnatul a avut un comportament corespunzător, a participat la 5 concursuri tematice ce reflectă interesul său pentru activitățile din penitenciar.
În situația în care instanța va aprecia că nu se impune liberarea condamnatului, se solicită de către avocat reducerea termenului de rediscutare propus de comisie.
Condamnatul având cuvântul, declară că este de acord cu concluziile avocatului său.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 13 iunie 2014 persoana privată de libertate A. L. - C. a contestat concluziile procesului verbal nr.2 din 18.06.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B. prin care s-a propus rediscutarea sa după data de 17.08.2014.
Petentul solicită în cerere liberarea sa condiționată arătând că a executat fracția prevăzută de lege, pe întreaga perioadă de detenție a avut un comportament bun, a participat la cursuri și activități educative fiind recompensat cu credite, beneficiază de un suport familial constant și este pregătit să se reintegreze în societate. Mai arată acesta că nu a fost sancționat disciplinar, iar neparticiparea sa la muncă s-a datorat faptului că este bolnav.
Petentul a fost prezent la judecarea cauzei și a fost asistat de avocat ales. În dovedirea cererii condamnatul a depus la dosar înscrisuri respectiv o caracterizare, act medical și documente de înregistrare fiscală a unei firme.
Din probatoriul dosarului instanța reține că numitul A. L. - C. execută pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 644/2012 a Judecătoriei Suceava pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 din Codul penal din 1968 (mandat de executare nr. 799/2013).
Executarea pedepsei a început la data de 21.02.2013 și urmează să expire la data de 19.02.2015. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 730 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă respectiv 486 zile închisoare. Până la data luării în discuția comisiei petentul executase 487 zile.
Petentul prezintă antecedente penale (fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării prin sentința penală nr.673/2012 a Judecătoriei Suceava), nu a mai beneficiat de liberare condiționată și este la prima analiză în comisie.
Potrivit art. 587 din Codul de procedură penală liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor. Condițiile în care se dispune liberarea condiționată a unui condamnat sunt prevăzute de art.100 din Codul penal, text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014 ca urmare a intrării în vigoarea a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
Instanța consideră însă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.59 din vechiul Cod penal, text ce prevede că după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Aplicarea vechilor dispoziții în materia liberării condiționate este impusă de faptul că, sub aspectul condițiilor impuse de legiuitor, aceste norme sunt favorabile persoanei condamnate. Petentul a comis o infracțiune înainte de . Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a executat pedeapsa sub imperiul legii vechi astfel că și în materia liberării condiționate sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod penal și ale Legii 275/2006 de executare a pedepselor.
Dispozițiile art. 59-60 din Codul penal, prin care este reglementată instituția liberării condiționate, au fost supuse unor modificări susceptibile de a crea situații în care să se impună aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit noilor dispoziții penale, pentru acordarea liberării condiționate se impun a fi îndeplinite mai multe condiții legate nu numai de comportamentul persoanei condamnate pe timpul detenției ci și de regimul de executare a pedepsei, îndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. Aceste obligații nu pot fi impuse persoanei private de libertate la acest moment în condițiile în care regimul de executare a pedepsei a fost supus altor dispoziții penale, ce-i sunt favorabile.
În consecință, instanța va analiza prezenta cerere de liberare condiționată prin raportare la vechile dispoziții ale Codul penal respectiv art.59 și următoarele din Codul penal din 1968.
Analizând pe fond cererea condamnatului A. L. - C. se constată că pe parcursul executării pedepsei deținutul a manifestat în general un comportament corespunzător, în conformitate cu prevederile Regulamentului de ordine interioară și s-a adaptat mediului carceral. Acesta nu a fost sancționat disciplinar și nici recompensat.
Pe domeniul educațional se constată că deținutul a participat la activități de tip semistructurat dar fără rezultate deosebite. Acesta dispune de mediu de suport, a finalizat programul de pregătire pentru liberare. Nu a necesitat alte demersuri de asistență socială. Condamnatul nu a prezentat manifestări dezadaptative pe parcursul executării pedepsei privative de libertate dar poate reitera comportament infracțional pe fondul consumului de substanță.
Propunerea comisiei este de rediscutare a situației condamnatului după data de 17.08.2014 având în vedere persistența infracțională a acestuia.
Instanța de judecată își însușește punctul de vedere al comisiei privind lipsa dovezilor temeinice de îndreptare, în raport și de antecedentele penale ale persoanei private de libertate. Pentru ca o persoană condamnată să poată beneficia de liberare condiționată se cer îndeplinite o . condiții cumulative referitoare la fracția de pedeapsă executată și la conduita acesteia în timpul detenției.
Din probatoriul dosarului nu rezultă existența unor dovezi temeinice de îndreptare care să justifice acordarea beneficiului liberării în cazul condamnatului. Lipsa unor abateri disciplinare nu constituie un motiv exclusiv pentru a se aprecia că petentul a dat dovezi de îndreptare. Aspectul că deținutul a respectat regulile impuse și că nu a comis abateri nu este suficient pentru a se aprecia că scopul pedepsei a fost atins. Se constată că petentul a avut o participare redusă la activitățile educative din penitenciar, a participat sporadic la activități lucrative. Față de acestea și față de constatările psihologului conform cărora există riscul ca odată pus în libertate petentul să reitereze comportamentului infracțional pe fondul consumului de substanță se apreciază că perioada executată nu este suficientă pentru realizarea scopului pedepsei și că nu se poate vorbi la acest moment de o reabilitare a condamnatului.
În consecință, se apreciază că se impune menținerea în detenție a numitului A. L. – C. motiv pentru care instanța va respinge cererea condamnatului de liberare condiționată și va fixa termen la care va fi rediscutat condamnatul pentru data 13 august 2014.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40 lei.
Pentru aceste motive
In numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. L. – C., fiul lui vasile și L., născut la data de 07.05.1992 în mun. B., CNP_, domiciliat în mun. Suceava, ., ., deținut în Penitenciarul B..
Stabilește termen pentru rediscutarea condamnatului de către comisie la data de 13 august 2014.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă petentul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 40 lei.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2014 .
PREȘEDINTE GREFIER
Plecat de la instanță
Semnează grefier șef
Red. MM
Tehnored O.S./29.07. 2014
2 ex.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1494/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2560/2014.... → |
|---|








