Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2677/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2677/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 4038/193/2014
Dosar nr._
Art. 39 Lg.254/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 23 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - S. I.
GREFIER - O. S.
MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN
PROCUROR – P. C.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2677
La ordine judecarea contestației formulate în temeiul art. 26 din Legea nr. 275/2006 de către condamnatul M. V., persoană privată de libertate în P. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul în stare de deținere, asistat de avocat A. A. ce substituie pe avocat din oficiu L. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul declară că înțelege să-și renunțe la soluționarea contestației formulate, susțineri consemnate în proces verbal atașat la dosar.
Față de poziția procesuală a contestatorului instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul solicită să se ia act de renunțarea petentului.
Avocat A. A., pentru contestator, solicită să se ia act de renunțare.
Contestatorul arată că nu mai insistă în soluționarea cererii.
Dezbaterile din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 304 alin. 1 Cod procedură penală.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 6 martie 2014 condamnatul M. V., încarcerat în P. B., a formulat contestație cu privire la menținerea regimului de executare a pedepsei semideschis.
În motivarea cererii petentul susține că motivele avute în vedere la menținerea regimului de executare nu sunt obiective și nici corecte întrucât a depus eforturi pentru reabilitare.
În cursul judecății contestatorul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu.
La solicitarea instanței penitenciarul a înaintat la dosar documentația aferentă încheierii judecătorului delegat pe care o contestă persoana privată de libertate.
Din examinarea acestor înscrisuri rezultă că numitul M. V. este încarcerat în P. B. în executarea pedepsei de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 242/2012 a Judecătoriei Bacău, (mandat 278/2012), pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 Cod penal.
La data de 13 februarie 2014 persoana privată de libertate a fost repartizată să execute pedeapsa în regim semideschis, iar prin încheierea nr. 107 din 28 februarie 2014 judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B., a respins plângerea formulată M. V. prin care solicita repartizarea sa la un regim mai puțin sever (deschis), ca nefondată.
La termenul de astăzi contestatorul a declarat și în fața instanței că înțelege să își retragă cererea ce face obiectul cauzei.
Față de poziția procesuală a condamnatului instanța urmează să ia act de manifestarea de voință a numitului M. V. de retragere a contestației formulate. Chiar dacă Legea nr. 254/2013 nu prevede expres posibilitatea retragerii contestației întemeiată pe dispozițiile art. 39 se constată că procedura de soluționare a acestor contestații este cea prevăzută de Codul de procedură penală pentru contestațiile la executare.
Cum în cazul contestațiilor la executare este posibilă retragerea lor urmează ca aceeași soluție să fie adoptată și în ce privește contestația întemeiată pe dispozițiile art. 39 din Legea de executare a pedepselor.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală se va dispune obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 130 lei, sumă ce include și onorariul avocatului din oficiu.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de p.p.l. M. V., fiul lui G. și I., CNP_, domiciliat în ., jud. Suceava, împotriva încheierii nr. 107/28.02.2014 a judecătorului delegat din cadrul Penitenciarului B..
În temeiul art. 275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 130 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției (av. L. E., delegația nr. 772/2014).
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2014.
Președinte Grefier
Red.S.I.
Tehn.O.S/30.03.2015
Ex.2
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 3210/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








