Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 380/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 380/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 25963/193/2013

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din 7 februarie 2014

PREȘEDINTE - M. M.

GREFIER - B. I.

cu participarea doamnei procuror C. P. ce reprezintă P. de pe lângă Judecătoria B.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 380

Pe rol judecarea contestației la executare formulată de condamnatul C. F..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul din Penitenciarul B. asistat de avocat of. G. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată înaintată fișa privind situația juridică a condamnatului.

Contestatorul arată că prezenta contestație ce face obiectul dosarului nu este formulată de el, susținerile sale fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.

Având în vedere cele declarate de condamnat instanța consideră că procesul este în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Având în vedere aspectele invocate de contestator, procurorul solicită să se constate că prezenta cerere nu aparține persoanei private de libertate.

Avocatul contestatorului pune aceleași concluzii .

Contestatorul susține că cererea de față nu-i aparține.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A

Prin adresa nr.718/156/A/2013 a Judecătoriei Moreni a fost înaintată cererea condamnatului C. F., încarcerat în Penitenciarul B., prin care a formulat în temeiul art. 461 alin. 1 lit. c Cod procedură penală contestație împotriva mandatului pe care îl execută în prezent. Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 25.11 2013 sub nr._ .

În motivare se arată de contestator că este nemulțumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată și consideră că este prea mare nefiind luate în calcul dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală în sensul micșorării cu 1/3 a cuantumului pedepsei.

În vederea soluționării cauzei s-a dispus citarea condamnatului de la locul de detenție, s-au solicitat relații de la Penitenciarul B., unitate care a comunicat fișa privind situația juridică a deținutului și s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu.

Legal citat de la locul de detenție, condamnatul a fost prezent la proces și a fost asistat de avocat din oficiu. Acesta a declarat că cererea ce face obiectul cauzei nu-i aparține și nu - și însușește cererea existentă la dosar. A mai arătat petentul că a fost luat în discuția comisiei de liberări condiționate și în prezent este în perioada de amânare propusă de comisie.

Față de susținerile condamnatului C. F. și cum instanța este în imposibilitate de a identifica persoana ce a formulat această contestație urmează a se constata că cererea ce face obiectul prezentului dosar nu exprimă voința acestuia.

În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile ocazionate de soluționarea cauzei rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Constată că cererea ce face obiectul cauzei nu a fost formulată de condamnatul C. F., fiul lui N. și T., născut la 10.03.1984, deținut în Penitenciarul B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform art.275 alin.3 din Codul de procedură penală

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va vira Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2014.

Președinte Grefier

Red. M.M.

Tehnored. IB / 25.04. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 380/2014. Judecătoria BOTOŞANI