Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Hotărâre din 29-04-2014, Judecătoria HAŢEG

Hotărâre pronunțată de Judecătoria HAŢEG la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 879/240/2013

ROMÂNIA

JUDECATORIA HATEG, JUDETUL HUNEDOARA

Hateg, .. 9

Tel/ Fax :_­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­

­­­­­---------------------------------------------------------------------------------------------------------

operator de date cu caracter personal nr. 9221

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 23/2014

Ședința publică de la 29 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.-N. M.

Grefier: S. E. P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, reprezentat de

PROCUROR: N.-A. SIRCA

Compunerea completului de judecată a fost stabilită conform procesului-verbal din data de

29 aprilie 2014 și art. 98 alin.(6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

Pe rol fiind judecarea cauzei penal privind partea civilă S.C. E. DISTRIBUȚIE BANAT S.A. PRIN UNITATEA TERITORIALĂ DE REȚEA D., având ca obiect despăgubiri civile, disjuns din dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că prin serviciul registratură al instanței s-a primit la dosar, transmisă pe fax și pe adresa de e-mail a instanței, precizare formulată de partea civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A.

Reprezentanta Parchetului a învederat instanței că în cauză nu mai are cereri de formulat.

Instanța, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și probe de propus, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentanta Parchetului a pus concluzii de admitere a cererii formulată de partea civilă, în măsura în care despăgubirile civile au fost dovedite.

Instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin minuta sentinței penale nr. 89/2013 a Judecătoriei Hațeg, înaintată acestei instanțe la data de 21.10.2013, înregistrată sub nr._, s-au dispus: încetarea procesului penal împotriva inculpatului C. I.-M., fiul lui I. și A., născut la data de 26 octombrie 1984, în mun. Timișoara, județ T., C.N.P. –_, cu ultimul domiciliu în orașul Hațeg, ., ., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbinație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ca urmare a decesului acestuia la data de 18.06.2013, iar, în baza art. 347 Cod proc. pen. de la 1969, s-a dispus disjungerea laturii civile, de latura penală, urmând a se forma un nou dosar, cu obiect despăgubiri civile, privind partea civilă S.C. E. Distribuție Banat S.A. prin Unitatea Teritorială de Rețea D., cu sediul social în mun. D., ., nr. 39, județ Hunedoara, și asigurător S.C. Uniqua A. S.A., cu sediul în mun. București, ., sector 1.

La dosar s-a acvirat dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința penală nr. 89/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului se reține că: prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, în dosar nr. 1052/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbinație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În sarcina inculpatului s-a reținut că: în data de 01.12.2011, în jurul orelor 0300, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe DN 66, pe . Hațeg, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Ca urmarea cercetării la fața locului s-a constatat că inculpatul C. I.-M. în timp ce conducea autoturismul marca „Honda Civic” cu nr. de circulație provizorie HD-_, pe DN 66, pe . Hațeg, a intrat în coliziune cu un stâlp de curent electric din beton, care în urma impactului s-a rupt iar mașina a fost avariată. În urma testării cu aparatul alcotest a rezultat că inculpatul avea o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul din Hațeg pentru recoltarea de probe biologice. Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1758 emis de S.J.M.L. Hunedoara a rezultat că inculpatul prezenta o îmbibație alcoolică de 1,40 g/l alcool pur în sânge.

În cursul procesului penal, inculpatul a decedat iar prin sentința penală nr. 89/2013 s-a dispus încetarea procesului penal și disjungerea laturii civile în ceea ce privește cererea părții civile S.C. E. Distribuție Banat S.A. prin Unitatea Teritorială de Rețea D., cu privire la prejudiciul de 6336,16 lei suferit ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

Examinând prevederile art. 346 și urm. Cod proc. civ. vom observa că succesor al inculpatului este mama acestuia, iar S.C. E. Distribuție Banat S.A. și-a precizat cererea în sensul că dorește să se judece cu S.C. Uniqua A. S.A. și C. A., care a declarat că este de acord cu acțiunea, vom admite acțiunea civilă.

Față de cele arătate, în baza art. 397 Cod proc. pen., va admite acțiunea civilă, cu precizarea ulterioară, formulată de partea civilă S.C. E. DISTRIBUȚIE BANAT S.A., împotriva numitei C. A., mama inculpatului C. I. M., decedat la data de 18 iunie 2013, și a asigurătorului S.C. U. A. S.A., și în consecință, va obliga pe C. A. și S.C. U. A. S.A., în solidar, la plata sumei de 6336, 19 lei către reclamantă, cu titlu de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 397 Cod proc. pen. admite acțiunea civilă, cu precizarea ulterioară, formulată de partea civilă S.C. E. DISTRIBUȚIE BANAT S.A., cu sediul social în mun. Timișoara, .-5, județ T., împotriva numitei C. A., C.N.P._, domiciliată în oraș Hațeg, ., ., mama inculpatului C. I. M.I, decedat la data de 18 iunie 2013, și a asigurătorului S.C. U. A. S.A., cu sediul în mun. București, ., sector 1, și în consecință:

Obligă pe C. A. și S.C. U. A. S.A., în solidar, la plata sumei de 6336, 19 lei către reclamantă, cu titlu de despăgubiri.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-N. M. S.-E. P.

Red. CMN/Tehnored.SEP

Practica SEP

4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Hotărâre din 29-04-2014, Judecătoria HAŢEG