Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 521/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 521/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 2223/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.521

Ședința publică de la 04 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T. O.

Grefier I. M. L.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul R. M., deținut în Penitenciarul C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) - declinat de la Judecătoria A.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-condamnat R. M., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat V. M.-C., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.2159/2014.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul-condamnat R. M. învederează instanței faptul că nu își menține cererea ce formează obiectul prezentei cauze, întrucât nu a fost formulată de acesta, cele precizate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Față de cele învederate de către contestatorul-condamnat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat.

Avocat V. M.-C., desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat.

Contestatorul-condamnat R. M., având ultimul cuvânt, arată că nu este semnatarul cererii ce formează obiectul prezentei cauze.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 07.01.2014, sub nr._, condamnatul R. M. a contestat executarea mandatului cu nr.316/2013 din data de 08.10.2013 emis a de Tribunalul D..

Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Prin sentința penală nr.156 din data de 23 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și, în baza art.42 rap.la art.461 alin.2 C.p.p., s-a declinat competența în favoarea Tribunalului D..

În motivarea acestei soluții s-a arătat că, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că petentul este condamnat definitiv la o pedeapsă de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.279/19.06.2013 a Tribunalului D., definitivă prin decizia penală nr.1884 din 07.10.2013 a Curții de Apel C., fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.316/2013 din 08.10.2013.

Potrivit prevederilor legale aplicabile în speță și reglementate de art.461 C.p.p., instanța competentă să dispună asupra cererii privind contestația la executare este instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere corespunzătoare în grad instanței de executare.

Cum, în speță, la data formulării cererii condamnatul se afla încarcerat în cadrul Penitenciarului C., în baza art.42 rap.la art.461 alin.2 C.p.p., s-a declinat competența în favoarea Tribunalului D..

Primind cauza spre soluționare, Tribunalul D. a înregistrat-o la data de 14.02.2014, sub nr._ .

În ședința publică din data de 04.04.2014, contestatorul-condamnat R. M. a învederat instanței faptul că nu își menține cererea ce formează obiectul prezentei cauze, întrucât nu a fost formulată de acesta, cele precizate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Analizând cererea, instanța constată că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art.598 C.p.p., cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere fiind reglementate prin dispozițiile prevederilor art.597 C.p.p. și art.598 C.p.p.

Textul procedural prevăzut de art.597 alin.1 C.p.p., în arătarea persoanelor care pot formula o contestație, folosește sintagma "părțile interesate". Această sintagmă nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.

Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art.598 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.

Din datele oferite de dosarul cauzei nu rezultă că cererea ar putea fi formulată de către o altă persoană care ar avea vreun interes cu privire la modul de executare, incidente intervenite în cursul executării pedepsei, cu excepția contestatorului-condamnat R. M..

Astfel, se constată că, deși cererea cuprinde numele contestatorului-condamnat și datele de stare civilă, în urma audierii sale acesta a precizat că nu a formulat o cerere în baza dispozițiilor art.598 C.p.p. și, ca atare, nu solicită să se judece.

În aceste condiții, instanța, dat fiind cele precizate de către contestatorul-condamnat, reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.

În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.

Față de cele precizate, instanța va respinge contestația la executare formulată în numele condamnatului R. M..

În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art.272 alin.1 și 2 C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată în numele condamnatului R. M., fiul lui A. și V., născut la data de 13.09.1982 în Corabia, jud.O., cu domiciliul în ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C..

În baza art.275 alin.3 C.p.p.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În baza art.272 alin.1 și 2 C.p.p.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 04.04.2014

Președinte,

C. T. O.

Grefier,

I. M. L.

Red.jud.CTO/ Tehnored. IML

5 ex/ 14 Aprilie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 521/2014. Tribunalul DOLJ