Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 452/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 452/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 2762/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.452
Ședința publică de la 24 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier I. M. L.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe condamnatul U. V., deținut în Penitenciarul C., având ca obiect contestație la executare - aplicarea legii penale mai favorabile.
Fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului, în conformitate cu dispozițiile art.23 din Legea nr.255/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin adresa nr.N_/06.03.2014 Penitenciarul C. a înaintat fișa de evaluare a condamnatului și, în copie, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.47/2011 din 19.12.2011 emis de Tribunalul Gorj în baza sentinței penale nr.38 din 01.03.2011, extras minuta decizia penală nr.4295 din 16.12.2011 a ÎCCJ, sentința penală nr.38/2011 din data de 01 martie 2011 a Tribunalului Gorj; de asemenea, se învederează faptul că dosarul nr._ a fost înaintat spre reunire cu prezenta cauză, după care:
Având în vedere faptul că pe rolul instanței există două cauze cu același obiect, privind pe același condamnat, urmează a se dispune reunirea dosarului nr._ la prezenta cauză, întrucât ambele cauze penale privesc aceeași persoana condamnata si au același obiect, iar necesitatea aflării adevărului in ansamblul tuturor circumstanțelor reale si personale impun unicitatea completului de judecata asupra tuturor contestațiilor la executare formulate simultan de același condamnat .
Instanța, potrivit dispozițiilor art.23 alin.8 din Legea 255/2013 constată că prezenta cauză este dată spre soluționare fără citarea condamnatului și fără participarea procurorului, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față;
Prin cererea formulată la data de 24.02.2014 și înregistrată pe rolul instanței la 25.02.2014, sub nr._, condamnatul U. V., deținut în Penitenciarul C., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
În motivarea cererii, condamnatul a solicitat reducerea pedepsei conform noului cod penal, întrucât a recunoscut fapta.
De asemenea, prin cererea înregistrată la data de 25.02.2014, sub nr._, condamnatul U. V., deținut în Penitenciarul C., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în privința pedepsei de 16 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, întrucât a recunoscut fapta pe care a săvârșit-o sub influența băuturilor alcoolice.
Instanța a dispus reunirea celor două cauze, făcând aplicarea prevederilor art 96/2 din Hotărârea 387/2005 privind regulamentul de ordine interioara a instanțelor de judecata, conform cărora: “dacă se constată că pe rolul instanței există sau au existat cel puțin două cereri pendinte în același timp, formulate de aceeași parte, având același obiect principal și aceeași cauză, toate cererile aflate pe rol la momentul constatării vor fi judecate de către primul complet învestit, chiar dacă partea a renunțat la judecarea cererii aflate pe rolul acestui complet sau cererea a fost anulată ca netimbrată ori ca nesemnată”.
Urmare a solicitării instanței, prin adresa nr.N_/06.03.2014 Penitenciarul C. a înaintat fișa de evaluare a condamnatului și, în copie, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.47/2011 din 19.12.2011 emis de Tribunalul Gorj în baza sentinței penale nr.38 din 01.03.2011, extras minuta decizia penală nr.4295 din 16.12.2011 a ÎCCJ, sentința penală nr.38/2011 din data de 01 martie 2011 a Tribunalului Gorj.
Analizând cererea formulată, în raport de actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.38 din data de 01.03.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.4295 din data de 16.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul U. V. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, d C.p, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.174 alin.1 rap.la art.175 alin.1 lit.c C.p., cu aplic. art.3201 alin.7 teza I C.pp
În baza art.71 alin.1,2, 3 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, b, d și e C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza sentinței penale nr. 38 din data de 01.03.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a emis MEPI nr.47/2011 din 19.12.2011 de către Tribunalul Gorj, executarea pedepsei începând la data de 19.11.2010.
Dispozițiile incidente în noul Cod penal sunt cele prev. de art. 188 alin.1 C.p., art.199 alin.1 C.p., art.375, art.396 alin.10 C.p.p.
De asemenea, tribunalul mai reține că pe rolul instanței a fost înregistrată, la data de 27.01.2014, sub nr._, sesizarea Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., referitor la același condamnat, C. I.-M., privind aplicarea legii penale mai favorabile, sesizare admisă prin sentința penală nr.102 din data de 10.02.2014.
Potrivit dispoz. art. 599 alin. 5 Cpp, "cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal de motive și de apărări".
Constatând că pe rolul instanței a mai fost soluționată o contestație la executare privind aceeași parte – condamnatul U. V., întemeiată pe același temei legal și pentru aceleași motive – aplicarea legii mai favorabile, tribunalul constată că cererea ce formează obiectul prezentului dosar este inadmisibilă.
Văzând și dispoz. art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, contestația la executare urmează să fie respinsă.
În baza art. 275 alin. 2 CPP, petentul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.599 alin.5 C.p.p.
Respinge cererea formulată în baza dispozițiilor art.23 din Legea 255/2013 rap.la art.598 lit.d C.p.p. de către contestatorul U. V., fiul lui C. și I., născut la data de 09.11.1958, în ., cu domiciliul în Tg.-J., ..12, ., jud.D., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C., ca inadmisibilă.
În baza art.275 alin.2 C.p.p
Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.03.2014.
Președinte,
M. N.
Grefier,
I. M. L.
Red.jud.MN/ Tehnored. IML
5 EX/ 31 Martie 2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 130/2014.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








