Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1128/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1128/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 33083/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 1128
Ședința publică de la 05.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. G.
Grefier: C. A. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. F.
Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnata Radoșan E., împotriva sentinței penale nr. 4655/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea - condamnată Radoșan E., personal și asistată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat B. G. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014 pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, contestatoarea –condamnată Radoșan E. depune la dosarul cauzei un memoriu. La interpelarea instanței, contestatoarea - condamnată învederează că își menține calea de atac formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat B. G. pentru contestatoarea - condamnată Radoșan E. având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței Judecătoriei C., iar pe fond admiterea cererii de liberare condiționată a condamnatei, arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 100 Cod procedură penală, arătând că petenta a îndeplinit mai mult decât fracția prevăzută de lege, a executat 600 zile, nu a fost sancționată disciplinar, a menținut raporturile cu familia și cu personalul unității, a conștientizat gravitatea faptei săvârșite. De asemenea, solicită admiterea cererii întrucât deși a fost amânată discutarea cu trei luni, apreciază s-a executat mai mult decât prevede legea.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere perioada pe care o mai are de executat condamnata..
Contestatoarea - condamnată R. E. N., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației având în vedere că în toată această perioadă a muncit.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL,
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 4655/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ s-a dispus respingerea cererii de liberare condiționată formulată de condamnata Radosan E., (fiica lui I. și a lui I., născută la 02 Septembrie 1959), în prezent deținută în P. C. și a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 03.12.2014.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 05.09.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cererea de liberare condiționată formulata de condamnata Radosan E..
În motivare, condamnata Radoșan E. a arătat că a executat fracția prevăzuta de lege, executa pedeapsa in regim deschis, are zile câștigate prin muncă.
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei au fost depuse proces-verbal nr. N_/04.09.2014 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului C. și o caracterizare a condamnatei.
Din procesul verbal întocmit de Penitenciar, instanța a reținut că, petenta se afla in executarea pedepsei de 3 ani si 20 de zile închisoare aplicată prin sentința penala nr. 701/2014 pronunțata de Judecătoria C., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Pentru a putea fi liberata condiționat, condamnata trebuie sa execute 372 zile închisoare si a executat până în prezent 584 zile .
Din procesul verbal înaintat de Penitenciar si din caracterizare rezultă că petenta condamnata, pe perioada executării pedepsei, a participat la activități productive, a prestat activități in interesul locului de deținere, iar interesul pentru desfășurarea de activități productive a crescut, a avut o conduita constanta pozitiva, a participat la activități de reintegrare sociala si de deservire, a fost recompensata de 7 ori și nu a fost sancționata disciplinar.
Instanța a reținut că la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare dispozițiile actualului Cod penal, care, reglementează diferit instituția liberării condiționate.
Analizând noile prevederile legale prev. de art. 100 și urm Cod Penal, instanța a reținut că, prin noile dispozițiile legale au fost introduse condiții în plus pentru a se putea acorda liberarea condiționată.
Astfel, potrivit art. 100 C.p. poate fi liberat condiționat condamnatul care: - a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei închisorii, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani; - se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; - a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; - instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând aceste condiții legale, prin comparație cu cele prev. de art. 59 Cod penal din 1969, instanța a apreciat că dispozițiile art. 59 din Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile decât cele prevăzute de art. 100 Cod Penal actual.
În consecință, s-a analizat îndeplinirea în prezenta cauza a dispozițiilor art. 59 Cp din 1969.
Astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 59 C.pen. din 1969: poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat o fracțiune de pedeapsa prevăzuta de lege, este stăruitor in munca, disciplinat, da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Îndeplinirea acestor criterii de către condamnat nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea liberării condiționate fiind instanța de judecata.
Instanța a apreciat că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp din 1969, întrucât petenta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. Dovezile temeinice de îndreptare se referă la o conduită deosebită a persoanei private de libertate, de natură să conducă la ideea că s-a reușit reeducarea condamnatului, fiind atins scopul pedepsei. Însă în cauza, instanța apreciază ca petenta nu a făcut dovada unei astfel de conduite.
Totodată, fata de gravitatea infracțiunii săvârșite de petentă, respectiv înșelăciune, observând si antecedentele penale ale petentei condamnate, precum si data la care urmeaza sa expire durata pedepsei, respectiv 03.06.2016, instanța a retinut ca nu exista suficiente si serioase indicii in sensul ca pedeapsa închisorii aplicata condamnatei si executata până la acest moment si-a atins scopul, astfel încât subzista necesitatea executarii in continuare a pedepsei, pentru ca persoana in cauza sa se redreseze, sa dobandeasca un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul parasirii locului de detinere a savarsirii altor infractiuni.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnata Radosan E. și a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 03.12.2014 și a fost obligată condamnata la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnata Radoșan E.,solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței Judecătoriei C., iar pe fond admiterea cererii de liberare condiționată a condamnatei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 100 Cod procedură penală, arătând că petenta a îndeplinit mai mult decât fracția prevăzută de lege, a executat 600 zile, nu a fost sancționată disciplinar, a menținut raporturile cu familia și cu personalul unității și a conștientizat gravitatea faptei săvârșite. De asemenea, solicită admiterea cererii întrucât deși a fost amânată discutarea cu trei luni, apreciază s-a executat mai mult decât prevede legea.
De asemenea, prin memoriul depus în ședința publică din data de 05.11.2014, contestatoare condamnată Radoșan E. a solicitat admiterea contestației, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 100 alin. 1, 2, 3 și 4 Noul Cod de procedură penală cât și dispozițiile art. 59 din Codul penal din 1969.
Mai arată că de la data încarcerării și până în prezent a executat 540 de zile la care se adaugă zilele câștig obținute prin muncă, totalul fiind de 657 zile.
De asemenea, învederează instanței că execută pedeapsa în regim deschis, a achitat prejudiciul pe care l-a provocat, a muncit pe toată perioada executării pedepsei, a fost recompensată de 8 ori, a absolvit un curs de calificare, a ieșit în comunitate și s-a comportat exemplar și nu a fost sancționată niciodată.
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:
Analizând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. Cod penal, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 cod penal actual).
Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Tribunalul reține că petenta - condamnată Radoșan E. se află în executarea pedepsei de 3 ani și 20 zile închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 701/2014 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune.
Din caracterizarea înaintată de P. C., rezultă ca petenta a executat 478 zile din care i se consideră executate ca urmare a muncii prestate 106 zile, pe întreaga durată a executării pedepsei a manifestat un comportament în principiu corespunzător, nu a fost sancționată și a fost recompensată de șapte ori și a prestat activități în regim de interesul locului de deținere, iar interesul pentru desfășurarea de activități productive a fost crescut.
Analizând instituția liberării prin prisma disp. art 59 din Codul penal din 1968, și art 99-106 cod penal actual, instanța constată că vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții in plus pentru admiterea cererii ( art 100 lit b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească ) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere care nu existau în reglementarea anterioară.
În cauza de față, Tribunalul apreciază că, continuarea privării de libertate a condamnatului reprezintă soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.
Având în vedere natura infracțiunii săvârșite pentru care execută în prezent pedeapsa, respectiv înșelăciune, tribunalul apreciază că, continuarea executării pedepsei reprezintă soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni, motiv pentru care urmează a fixa termen pentru reînnoirea cererii după data de 03.12.2014, apreciind că acest termen este unul adecvat, prin raportare la natura faptei.
Față de aceste considerente, în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b c.pr.pen., va respinge contestația formulată de contestatoarea Radoșan E., împotriva sentinței penale cu nr. 4655/08.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, iar în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 2 c.pr.pen., o va obliga la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cpp.
Respinge contestația formulată de condamnata Radoșan E., fiica lui I. și I., născută la data de 02.09.1959, în județ M., oraș Strehaia, cu domiciliul în județ M., oraș Drobeta Turnu Severin, ., . deținută în P. C..
Obligă contestatoarea la plata sumei de 170 lei cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 05.11.2014.
Președinte
D. G. GhervaseGrefier
C. A. G.
Red. Jud. D.G.G./02.12.2014
Tehnored. C./ 5 ex.
Jud. fond. A.C.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 04.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1128/05.11.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 04.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1128/05.11.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 04.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Radoșan E., fiica lui I. și I., născută la data de 02.09.1959, în prezent deținută în P. C..
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1128/05.11.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
| ← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... → |
|---|








