Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 789/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 789/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-08-2014 în dosarul nr. 16580/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 789

Ședința publică de la 13 August 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Grefier A. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. N.

Pe rol judecarea contestației formulată de condamnatul C. I. ,din Penitenciarul C. ,împotriva sentinței penale nr. 3136 din data de 30.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat C. I., personal și asistat de apărătorul din oficiu, avocat Pirlogea D. care substituie pe avocat din oficiu T. D.,pentru contestatorul condamnat lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al petentului condamnat, avocat Pirlogea D. depune un memoriu ca dosarul cauzei și solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, admiterea cererii în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 587 din Codul Penal.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate ca nefondate, având în vedere gravitatea faptei comise iar executarea pedepsei aplicate condamnatului expiră în anul 2019.

Petentul condamnat C. I., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința penală cu nr. 3136 din data de 30.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în temeiul art. 587 alin.1 C.p.p. s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de către condamnatul C. I., în temeiul art. 587 alin.2 C.p.p. s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 04.03.2015, iar în baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 29.04.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat C. I., aflat în Penitenciarul C., în executarea pedepsei de 20 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor pedeapsă care a fost stabilită prin s.p. nr. 27/2014 a Tribunalului M..

La dosar s-au depus proces-verbal și caracterizarea condamnatului pe perioada detenției.

Din procesul verbal nr. R_/63/ 12.02.2014, întocmit de către Comisia de propuneri în vederea liberării condiționate din cadrul Penitenciarului Dr. T. S. se reține ca deținutul C. I. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, pedeapsă care a fost stabilită prin s.p. nr. 27/2014 a Tribunalului M. și că pentru a putea fi liberat condiționat acesta trebuie sa execute fracțiunea de 3/4 din pedeapsa, respectiv 5478 zile închisoare, și a executat, până în acel moment, 5822 zile, din care 5426 zile închisoare și 396 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate..

Mai rezultă faptul că pe perioada detenției condamnatul a fost sancționat disciplinar de 3 ori și a fost recompensat de 20 ori- 3 recompense prin ridicarea măsurii disciplinare.

Executarea pedepsei a început la data de 07.04.1999 și urmează să expire în termen la data de 06.04.2019

Prin adresa nr. R/_/PDTSMH/08.05.2014, Penitenciarul Dr. T. S., rezultă că petentul condamnat C. I., a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată la data de 12.02.2014 și i s-a fixat termen 12 luni pentru reexaminare, respectiv 11.02.2015, conform s.p. 571/2014 a Judecătoriei Dr. T. S., i-a fost fixat termen 12 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv 04.03.2015.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate prev. de art. 100 și urm NCP, instanța de fond a reținut că, prin noile dispozitiile legale au fost introduse condiții în plus pentru a se putea acorda liberarea conditionată. Astfel, potrivit art. 100 C.p. poate fi liberat conditionat condamnatul care a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei închisorii, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, a îndeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească și instanta are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Față de aspectele menționate, instanța a apreciază că dispozitiile art. 59 din Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile comparativ cu cele prevăzute de art. 100 NCP.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Executarea fracțiunii legale de pedeapsa nu justifica prin ea înseși acordarea liberării condiționate, câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 59 alin 1 Cp.

S-a precizat că liberarea condiționata este o facultate, lăsata la aprecierea instanței de judecata. Deși legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunității liberării condiționate gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili daca perioada executata dintr-o pedeapsa este suficienta sau nu pentru reeducarea condamnatului.

Art. 52 Cp prevede ca pedeapsa este o măsura de constrângere si un mijloc de reeducare a condamnatului si ca scopul pedepsei consta în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, conform art 52 alin 1 Cp .

Pentru ca scopul pedepsei ( prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni) să fie îndeplinit, pedeapsa trebuie sa fie adecvata acestui scop, atât în momentul în care limitele sale sunt legiferate pentru fiecare infracțiune în parte, cât și în momentul individualizării judiciare și în momentul executării.

Faza de executare a pedepsei este cea în care se pune accent deosebit pe prevenția speciala (reeducarea condamnatului), în celelalte doua faze, cea a individualizării legislative si a individualizării judiciare, punându-se accent cu precădere pe prevenția generala.

Instanța a reținut că petentul condamnat C. I. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, pedeapsă care a fost stabilită prin s.p. nr. 27/2014 a Tribunalului M.

Din caracterizarea atașată la dosarul cauzei rezultă că petentul-condamnat a fost sancționat disciplinar de 3 ori și a fost recompensat de 20 ori- 3 recompense prin ridicarea măsurii disciplinare, a participat la programe și activități educaționale și a obținut 396 zile câștig.

In raport de modalitatea concreta de săvârșire a faptei in cauza dedusa judecații, respectiv infracțiunea de omor, constând în aceea că în data de 06.04.1999 pe fondul consumului de alcool l-a izbit cu capul de corpuri dure pe minorul Buzau C., provocându-i leziuni ce au cauzat moartea, instanța constata ca cel condamnat prezintă o periculozitate sporita, care necesita un proces intens de resocializare, s-a apreciat că liberarea condiționata este o facultate lăsata la aprecierea instanței de judecata.

In speța de față, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru liberarea condiționată ținând cont de restul mare de pedeapsă rămas de executat, de gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat, se apreciază că perioada executată în detenție de condamnat nu este suficientă pentru a fi atinse scopurile pedepsei - preventiv și educativ .

Având în vedere cele menționate, în baza art 587 alin.1 C.p.p. s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de către condamnatul C. I., în temeiul art. 587 alin.2 C.p.p. a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 04.03.2015, iar în baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul C. I., solicitand admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, admiterea cererii în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 587 din Codul Penal.

Analizând actele și lucrările efectuate în dosarul cauzei, Tribunalul constată că, instanța de fond, în mod corect a respins cerea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat C. I. având în vedere urmatoarele.

Contestatorul a fost discutatat in comisia de liberare conditionata la data de 12 02 2014 si i-a fost fixat termen pentru reexeminare 12 luni,respectiv 11 02 2015 iar prin sp 571/2014 a judecatoriei Drobeta Turnu Severin a fost respinsa cererea de liberare conditionata si s-a fixat termen de reiterare a cererii dupa data de 4 03 2015 .

Prezenta cerere a fost formulată înainte de termenul fixat definitiv prin prin sp 571/2014 a Judecatoriei Drobeta Turnu Severin astfel ca cererea de liberare condiționată este prematură, petentul având dreptul de promova o asemenea acțiune numai după termenul de 11.02.015 fixat cu autoritate de lucru judecat, iar exercitarea prezentei acțiuni presupune o declanșare prematură a acțiunii.

Prin urmare, în baza art. 425 ind 1 alin 7 pct b NCpp, va respinge contestația formulată de contestatorul C. I., împotriva sentinței penale nr. 3136 din data de 30.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondată.

Va obliga contestatorul plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 425 ind 1 alin 7 pct b NCpp,

Respinge contestația formulată de contestatorul C. I. fiul lui C. și M., născut la data de 23.05.1972, în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 3136 din data de 30.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondată.

Obligă contestatorul plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13.08.2014.

Președinte,

G. C.

Grefier,

A. M. D.

Redact GC

Tehnored A.D. 03 Septembrie 2014/3ex

Jud fond .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 789/2014. Tribunalul DOLJ