Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 855/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 855/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-08-2014 în dosarul nr. 24031/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ nr. 855

Ședința publică de la 28 august 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - L. L. U. –judecător

Grefier - C. J.

Ministerul Public –Pachetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol, judecarea contestației formulată de condamnatul L. D. din Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale nr. 3514 din data de 26.06.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.08.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 1 cod procedură penală a dispus ca deliberarea și pronunțarea să se facă la o dată ulterioară, respectiv 28.08.2014 .

La apelul nominal nu au răspuns părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor .

TRIBUNALUL

Asupra contestației formulată de condamnatul L. D. din Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale nr. 3514 din data de 26.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin sentința penală menționată instanța de fond a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului L. D., deținut în Penitenciarul Pelendava. A fixat termen pentru reînnoirea propunerii după data de 25.11.2014. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

La data 16.06.2014 a înregistrat pe rol propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Pelendava C. privind liberarea condiționată a condamnatului L. D. din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 68/2008 a Tribunalului D..

Din procesul verbal nr. V232072/12.06.2014 care însoțește propunerea de liberare condiționată, a reținut că pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să execute 730 zile închisoare și a executat până în prezent 730 zile închisoare, în care sunt incluse 45 zile câștigate ca urmare a muncii prestate.

Din procesul verbal înaintat de Penitenciarul Pelendava C. a rezultat că petentul condamnat a avut o conduită adecvată, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 4 ori, a participat la programe educaționale, a manifestat interes pentru activități lucrative.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța a reținut că potrivit art. 59 cod penal de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile în raport de art. 100 cod penal actual), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

A apreciat că față de gravitatea infracțiunii săvârșite (trafic de persoane - constând în aceea că în cursul anului 2007 a recrutat, transportat, cazat și exploatat sexual persoanele vătămate în Italia), timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte fapte de natură penală.

Față de cele reținute anterior, instanța a respins propunerea privind liberarea condiționată a condamnatului L. D. și a fixat termen pentru reînnoirea propunerii după data de 25.11.2014.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul L. D. solicitând, prin intermediul apărătorului ales, ca instanța de control judiciar să dispună admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar în teză subsidiară, să se dispună reducerea termenului fixat pentru reînnoirea cererii.

Analizând contestația formulată de condamnatul L. D. prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului se constată că aceasta este fondată și va fi admisă, pentru următoarele considerente:

Analizând instituția liberării prin prisma dispozițiilor art. 59 din Codul penal din 1968 și art. 99-106 cod penal în vigoare de la 1 februarie 2014, instanța constată că vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții în plus pentru admiterea cererii ( art. 100 lit. b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit. c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească ) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere după liberare, măsuri care nu existau în reglementarea anterioară.

În consecință, instanța de control va analiza admisibilitatea cererii prin prisma dispozițiilor art. 59 din Codul penal din 1968.

Potrivit art. 59 din codul susmenționat, pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsă, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b)condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționată; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

Odată cu împlinirea fracției de pedeapsă, liberarea condiționată nu devine o obligație pentru instanțele de judecată de a fi acordată condamnatului, ci numai o oportunitate, luând însă în considerare în mod coroborat mai multe aspecte, printre care conduita în mediul penitenciar și antecedentele penale.

Din caracterizarea întocmită de Penitenciarul Pelendava C. rezultă că persoana privată de libertate a fost recompensată de 4 ori și nu a fost sancționată disciplinar. Nu are antecedente penale și este la prima analiză în comisia de propuneri pentru acordarea liberării condiționate .

A executat fracția de 2/3 din pedeapsa de 3 ani aplicată de Tribunalul D. pentru infracțiunea de trafic de persoane .

A executat în perioada 12.10.2012 până la data de 12.06.2014, - 609- zile, având un total de 730 zile câștigate și executate din care 45 de zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate .

Pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, a relaționat favorabil cu personalul și ceilalți deținuți, a manifestat interes pentru activitățile educaționale. Nu are antecedente penale. Este la prima analiză în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate .

Liberarea condiționată este o facultate, lăsată la aprecierea instanței de judecată. Deși legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunității liberării condiționate gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili dacă perioada executată dintr-o pedeapsă este suficientă sau nu pentru reeducarea condamnatului.

Prima instanță a reținut că la analizarea unei cereri de liberare condiționată, executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este una din condițiile prevăzute, impunându-se și constatarea unor dovezi temeinice de îndreptare ale condamnatului pe durata executării pedepsei și că, în speță, chiar dacă petentul a dat dovezi temeinice de îndreptare, totuși nu poate avea acces la instituția liberării condiționate, având în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite .

Tribunalul apreciază însă că, atâta timp cât din caracterizarea înaintată de penitenciar rezultă că petentul a fost stăruitor în muncă, a avut o atitudine pozitivă față de activitățile educaționale, îndeplinind recomandările din planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, doar gravitatea infracțiunii nu mai pot constitui temei în a aprecia că scopul pedepsei nu a fost atins .

Chiar dacă instanța, în analiza unei astfel de cereri poate aprecia că, în raport de gradul de pericol social al faptei pentru care a fost condamnat deținutul, se impune executarea unei perioade mai mari din pedeapsă decât fracția stabilită de lege, acest aspect nu trebuie absolutizat, în condițiile în care se constată că toate celelalte criterii sunt pe deplin îndeplinite.

În plus, instanța de control mai reține și că orientarea europeană în această materie este de a reglementa acordarea liberării condiționate ținând cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei, pentru că numai în acest fel poate fi influențată și modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândește astfel o motivare în plus cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape de punerea în libertate.

Acordarea sau nu a liberării ținând seama de stări de fapt anterioare începerii executării, precum natura sau gravitatea infracțiunii comise, forma de vinovăție constituie o cauză de descurajare a condamnatului în procesul de reintegrare deoarece acesta realizează că liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executării, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influența în nici un fel.

Liberarea condiționată reprezintă un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe durata executării pedepsei dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale și convinge astfel că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă nici un pericol pentru colectivitate.

În concluzie, având în vedere toate cele menționate, întregul comportament al condamnatului pe perioada privării de libertate se justifică aprecierea că acesta și-a însușit un ansamblu de valori necesare conviețuirii în societate și că nu va mai comite alte infracțiuni în termenul de încercare al liberării condiționate.

Față de aceste considerente, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a cod procedură penală va admite contestația formulată de condamnatul L. D., împotriva sentinței penale nr. 3514 din data de 26.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Va desființa sentința penală nr. 3514 din 26 iunie 2014 a Judecătoriei C. și rejudecând:

Va admite propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Pelendava C. referitoare la condamnatul L. D..

Va dispune liberarea condiționată a condamnatului L. D. din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinței penale nr. 68/2008 a Tribunalului D..

Va dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr._ emis de Tribunalul D..

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 4251 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p.

Admite contestația formulată de condamnatul L. D., fiul lui Ș. și C., născut la data de 24.11.1981 în C., jud.D., domiciliat în C.,. ., .. 1,., jud. D., CNP_, din Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale nr. 3514 din data de 26.06.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală nr. 3514 din 26 iunie 2014 a Judecătoriei C. și rejudecând:

Admite propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Pelendava C. referitoare la condamnatul L. D..

Dispune liberarea condiționată a condamnatului L. D. din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinței penale nr. 68/2008 a Tribunalului D..

Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr._ emis de Tribunalul D..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 august 2014.

Judecător,

L. L. UdreaGrefier,

C. J.

Red jud. L.L.U

Tehnored

2 ex/25.09.2014

Jud fond S.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 855/2014. Tribunalul DOLJ