Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 3/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 3/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 4696/104/2013

Dosar nr._ art.278 ind.1 C.p.p.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ NR.3

Ședința publică de la 15 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G. B.- judecător

GREFIER - N. T.

Ministerul Public a fost reprezentat prin A. E. A.–Procuror la P. de pe lângă Tribunalul O.

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de persoana vătămată P. F. domiciliată în ., ., jud.O., împotriva ordonanței procurorului din data de 19.09.2013, menținută prin ordonanța nr.891/II/2/2013 din 23.10.2013, dispuse în dosarul nr.722/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul făptuitor N. M. domiciliat în ., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.257 alin.1 C.p. și de disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.215 alin.1C.p.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților, conform art.310 C.p.p.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2014, care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care instanța, în baza art.306 C.p.p., a considerat necesar a amâna pronunțarea la data de 15 ianuarie 2014, pentru deliberare și când, în aceeași compunere, deliberând în secret, potrivit art.307 și art.343 C.p.p., a pronunțat următoarea sentință penală:

TRIBUNALUL

Asupra plângerii de față

Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului O. la nr._ persoana vătămată P. F. a exercitat procedura prevăzută de art.2781 C.p.p. împotriva ordonanței emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. prin care a solicitat desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului N. marin.

În motivarea acestei plângeri se arată că ordonanța procurorului este netemeinică întrucât nu are la bază o motivație adecvată care printr-o exprimare lapidară se limitează la concluzia soluției de neîncepere a urmăririi penale. Se mai arată că sumele de bani menționate în plângerea cu care au fost sesizate autoritățile judiciare s-a probat prin martora L. V. că au fost înmânate făptuitorului pentru a face plata experților cu privire la care acesta a susținut că are cunoștințe dar nu numai aici ci și ,,peste tot”. De asemenea, se arată în plângere că la fel s-a întâmplat și cu sumele de bani care au fost date pentru achitarea onorariului cuvenit avocatului R. V. despre care făptuitorul a spus că îl cunoaște și că numai persoana sa poate rezolva problema în mod corespunzător dar și că toate aceste aspecte sunt confirmate de căte martora B. I. care a fost prezentălșa toate întâlnirile. În final se arată că făptuitorul lăsa să se înțeleagă că datorită faptlui că este cunoscut are influență asupra autorităților iar pentru acest lucru a pretins și a primit bani.

În susținerea acestei plângeri persoana vătămată a prezentat în copie rezoluția primului procuror menționată mai sus iar instanța a solicitat să se atașeze dosarul de urmărire penală și dovada comunicării actului emis de primul procuror.

Instanța urmează să constate că plângerea este fondată pentru motivele ce urmează:

În primul rând, cu privire la obiuectul acestei plângeri se constată că acesta este cel prevăzut de art. 2781 alin. 1 Cpp în chiar titlul său și anume rezoluția sau ordonanța procurorului de netrimitere în judecată.De asemenea, se mai reține din textul normei de la acest articol că exercitarea procedurii prevăzută de art. 275-278 Cpp prin plângerea de competența primului procuror ori a procurorului ierarhici prevăzuți de lege dar și o soluție de respingere a acesteia are valoare de act condiție pentru exercitarea plângerii porevpzută de art. 2781 Cpp și nu de obiect al acesteia.de aceea, chiar dacă persoana vătămatăp în plângerea sa a indicat că exercită plângerea împotriva rezoluției primuluiprocuror intenția sa va fi caracterizată în raport de obiectul permis de lege, adică acela de a fi îndrepătatăîmpotriva ordonanței procurorului

În al doilea rând, se constată că ordonanța cu nr. 722/P/2013 din 19.09.2013 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. este netemeinică în privința dispozițiilor sale de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorului pentru fapta prevăzută de art. 257 C.p. În acest sens se reține că nu se pune problema inadmisibilității acestei plângeri deoarece în cauza de față persoana vătămată a justificat nu doar un interes public cu caracter general ținând de dreptul oricărei persone de a sesiza organele de urmărire penală pentru acte de corupție ci și unul privat raportat la dreptul de a pretinde în cadrul procedurilor penale restituirea sumelor date pentru a cumpăra influența pentru care a denunțat fapta inainte de se fi sesizat autoritățile judiciare.

De asemenea, se mai constată că procurorul nu a clarificat pe bază de probe cu indicarea mijloacelor de probă următoarele fapte și împrejurări:

a) care a fost scopul pretinderii și primirii de sume de bani de către făptuitor și care a fost destinația acestora, inclusiv sub aspectul reținerii vreunei părți din aceasta ,anume cele de a-și trafica influența directă sau indirectă în scopul obținerii unei soluții favorabile în procesul de divorț prin crearea convingerii în capacitățile făptuitorului sau limitate doar la acelea de a face serviciile de a alege pentru persoana vătămată un avocat și de a face plata onorariului acestuia. În primul caz se va verifica în ce măsură s-a consumat infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C.p. iar în cel de al doilea se va urmări dacă este vorba doar de un litigiu civil decurgând dintr-un mandat. În acest sens se vor asculta persoana vătămată, făptuitorul dar și martorele B. V. și L. V. despre care se afirmă de persoana vătămată că au fost prezente și cunosc toate etapele negocierii și se vor solicita înscrisurile care atestă plata onorariilor către d-l avocat R. V.

b) se va verifică susținerea făptuitorului cu privire la împrejurarea că a fost cadru M.A.I. și dacă în virtutea acestei calități dar și prin abilitățile personale și-a creat un sistem de relații și în ce măsură aceasta a constituit bază a primei situații de mai sus, anume crearea convingerii în capacitățile sale de influență a autorităților competente sau a celeilalte ,anume aptitudinea de a face servicii în domeniul juridic. În acest sens se vor obține relații de la Insp. jud. O. de poliție,se vor asculta persoana vătămată și martorele menționate

c) se va verifica dacă făptuitorul a mai fost implicat în alte acte materiale de același gen cu cele de mai sus cu sensul dacă astfel de preocupări au fost obișnuite pentru făptuitor sau doar cu titlu de excepție spre a se verifica cele două situații arătate la punctul a) de mai sus .În acest sens se va solicita cazierul judiciar al făptuitorului și se va urmări dacă în lucru la organele de urmărire penală(poliție ,procuror) se află și alte dosare penale ale acestuia

În al treilea rând, se constată că este justificată dispoziția procurorului din ordonanță de disjungere a cauzei si de declinare a competenței pentru fapta de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 C.p. deoarece este necesar a se clarifica prin cercetări dacă în ce privește procesul de partaj de bunuri comune a avut loc, în scop de prejudiciere a persoanei vătămate, o inducere în eroare a acesteia.

În consecință în baza art. 2781 alin. 8 lit. b C.p.p. se va admite plângerea persoanei vătămate,se va desființa ordonanța procurorului și se va trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale cu mențiunea că motivele de mai sus sunt cele care justifică o astfel de soluție,cu indicarea faptelor și împrejurărilor de constatat prin mijloacele de probă arătate ,cu menținerea restului dispozițiilor ordonanței privind disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina sub aspectul faptei de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 C.p.Ca urmare a acestei soluții în baza art. 192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne asupra acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de persoana vătămată P. F. și în baza art.2781 alin. 8 lit.b C.p.p. desființează în parte ordonanța cu nr.722/P/2013 emisă la 19.09.2013 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. cu privire la dispoziția de neîncepere a urmăririi penale și trimite cauza acestui procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Menține restul dispozițiilor ordonanței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân asupra acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2014.

Președinte,

G. B. Grefier,

N. T.

Tehnored. Gh. B.

Ex. 2/28.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 3/2014. Tribunalul OLT