Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 240/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 240/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2389/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 240
Ședința din camera de consiliu de la 09.09. 2014
Completul compus din:
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ - L. O.
GREFIER - A. D.
Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul S. M., domiciliat în comuna Dobrosloveni, ., împotriva ordonanței nr. 463/II/2/2014 emisă de P. de pe lângă Tribunalul O. la data de 26.06.2014, prin care s-a respins plângerea formulată de petent în dosarul nr. 432/P/2011, având ca obiect plângere soluții de neurmărire-netrimitere judecată (art.340 NCPP).
Fără participarea procurorului și a părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Asupra cauzei de față;
La data de 14.07.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului O. sub nr._, plângerea formulată de petentul S. M., împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța nr. 432/P/2011 din data de 07.05.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul O., față de suspecții B. D., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin.1 lit. a din legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C.p. și a infracțiunii prev. de art. 24 alin. 1 din legea 50/1991 cu aplic.art. 30 lit. a C.p., respectiv S. C. și C. I., cercetati sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 C.p. din 1969 cu aplic.art. 5 c.p.
In motivarea plângerii, petentul a arătat că soluția dispusă este nelegală și netemeinică, bazându-se pe un probatoriu incomplet și apreciat în mod eronat, mijloacele de probă administrate în cauză nefiind în măsură a lămuri în mod complet situația de fapt pe care a denunțat-o organelor de urmărire penală, fiind săvârșite mai multe infracțiuni: „declarații de impunere falsă, evaziune fiscală, demolări ilegale, neglijență în serviciu, complicitate la infracțiune de evaziune”.
In probațiune a depus la dosar copia ordonanței nr. 463/II/2/2014 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul O. din data de 26.06.2014, precum și adresa de comunicare a acesteia, cu același număr din data de 25.06.2014.
Din oficiu, judecătorul de cameră preliminară a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 432/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O. și a solicitat copia borderoului recomandatelor din care rezultă comunicarea ordonanței nr. 463/II/2/2014 din data de 26.06.2014, dispusă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O., petentului, la data de 27.06.2014 (fila 13 dosar).
Conform art. 341 alin. 2 C.p.p. copia plângerii a fost comunicată numiților C. I. și S. C. precum și Parchetului de pe lângă Tribunalul O., împreună cu termenul stabilit pentru soluționarea acestuia și cu mențiunea posibilității de a depune note scrise privind temeinicia ori admisibilitatea plângerii.
Și petentului S. M. i-a fost comunicat termenul de soluționare cu mențiunea că are posibilitatea de a depune note scrise privind admisibilitatea ori temeinicia plângerii (fila 17 dosar).
Până la termenul din data de 09.09.2014, termen stabilit pentru soluționarea plângerii, au fost înaintate note de concluzii în sensul mai sus menționat de la numiții C. I. și S. C. (fil.19-20 dosar), înscrisuri prin care au solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de petentă și a dispoz. art.340-341 C.p.p ce disciplinează instituția „plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată”, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele :
La data de 19.05.2010 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina sesizarea formulată de numitul S. M., prin care acesta a solicitat tragerea la răspundere penală a administratorului . SOCIETE SA Caracal și a persoanelor cu drept de control din cadrul Primăriei comunei Dobrosloveni pentru nerespectarea disciplinei în construcții, deoarece ar fi demolat fără autorizație 70 ha. de construcții ce au aparținut fostului SUINPROD SA, respectiv hale de creștere și îngrășare a porcilor și clădiri administrative de pe raza aceleași localități, sustrăgându-se de la plata impozitului pe clădiri și teren intravilan.
Ulterior, la data de 5.09.2010 petentul a formulat o nouă sesizare cu referire la acea societate comercială, care prin administratorul său și cu complicitatea funcționarilor din cadrul primăriei ar fi declarat necorespunzător cu privire la categoria de folosință a unei suprafețe de teren, diminuându-și astfel impozitul ce trebuia achitat la bugetul de stat.
Cercetările efectuate în cauză au confirmat parțial aspectele sesizate, stabilindu-se că în perioada 2005- 2012 numitul B. D., administrator al . SRL Caracal a depus la Primăria comunei Dobrosloveni declarații pentru stabilirea impozitului cu privire la suprafața de 699.809,50 mp. teren pășune, deși în fapt nu a finalizat lucrările de redare în circuitul agricol a acesteia, conform recomandărilor Oficiului Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice O.,suprafața de teren, având în continuare categoria de folosință „arabil”.
Pe baza acestor declarații numiții S. C. și C. I., angajați ai Primăriei comunei Dobrosloveni în funcțiile de consilier și respectiv referent la camera agricolă, au înregistrat terenul în cauză la categoria „pășune”.
In raport de aceste declarații . SRL Caracal a achitat un impozit mai mic, prejudiciind bugetul local cu suma de 14.252 lei, sumă pe care la data de 11.03.2014 suspectul B. D. a achitat-o conform O.P. nr. 45/11.07.2014.
În ceea ce îl privește pe suspectul B. D., s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 din legea 241/2005, care în reglementarea de la momentul săvârșirii infracțiunii prevedeau o cauză de nepedepsire în sensul aplicării unei sancțiuni administrative atunci când prejudiciul cauzat și recuperat în cursul urmăririi penale este de până la 50.000 euro în echivalentul monedei naționale.
Având în vedere însă că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul cod penal, făcând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, inclusiv în privința incidenței cauzelor de nepedepsire, s-a constatat că nu se mai impune aplicarea unei amenzi administrative deoarece dispozițiile art. 91 din vechiul cod penal nu au fost preluate de noua reglementare, neavând corespondent și continuitate, fiind așadar abrogate, situație identică cu dezincriminarea sancțiunilor administrative.
Referitor la suspecții S. C. și C. I., s-a apreciat că fapta nu există, fiind incidente dispozițiile art. 16 lit. a C.p.p., deoarece conform fișei posturilor, aceștia nu aveau obligația verificării la fața locului a categoriei de folosință a imobilului declarată de contribuabil.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b C.p. p. cu referire la art. 314 alin. 1 lit. a C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit.a și h C.p.p. și art. 10 alin. 1 din legea 241/2005 (reglementarea anterioară modificării intervenite prin legea 255/2013) precum și art. 4 alin. 1 din legea 255/2013 (pentru pct. 1) și art. 315 alin. 1 lit. b C.p.p. cu referire la art. 314 alin. 1 lit. a C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p. ( pentru pct. 2), s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din legea 241/2005 cu aplic.art 5 C.p. și art. 24 alin. 1 din legea 50/1991, ambele cu aplic.art. 33 lit. a C.p. în ceea ce îl privește pe suspectul B. D., precum și în ceea ce privește infracțiunea de neglijență în serviciu prev. și ped. de art.249 C.p. cu aplic.art. 5 C.p. în ceea cei îi privește pe suspecții S. C. și C. I..
Impotriva acestei ordonanțe petentul S. M. a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O., care analizând legalitatea și temeinicia ordonanței contestate în raport cu criticile formulate, în baza art. 336-339 C.p.p. a respins plângerea formulată ca neîntemeiată.
Având în vedere dispozițiile art. 340 și urm. C.p.p. numitul S. M. s-a adresat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului O. cu prezenta plângere la data de 14.07.2014, ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul O. fiindu-i comunicată la data de 27.06.2013.
Potrivit art. 340 alin. 1 N.C.p.p. „ persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.
Conform art. 336 alin. 1 N.C.p.p. „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-au adus o vătămare intereselor sale legitime”.
Conform art. 339 alin. 1 N.C.p.p „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului”.
Dispozițiile legale precitate sunt cuprinse în capitolul VII din partea specială a codului de procedură penală intitulat „plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală”.
Din examinarea acestor prevederi, rezultă că legea conferă unui număr restrâns de persoane calitatea de a formula plângere în temeiul dispozițiilor legale precitate, titularul acesteia fiind așadar „orice persoana,dar numai dacă prin acestea i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”.
Din aceste dispoziții legale, rezultă că subiectul îndreptățit să se adreseze organului judiciar competent cu verificarea rezoluției procurorului, este persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.
Așadar, o condiție esențială de admisibilitate a plângerii întemeiată pe dispoz. art. 340 C.p.p., este ca persoana care face plângerea să dovedească calitatea sa de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual întocmit de procuror. În acest sens, în doctrină s-a arătat că o persoana justifică un interes legitim atunci când legea instituie în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau când legea îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia. (decizia nr. 721/3.12.2007 pronunțată de ICCJ completul de 9 judecători).
Nu în ultimul rând, judecătorul de cameră preliminară mai reține că, potrivit art. 289 alin. 1 C.p.p. „plângerea (ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală) este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune” iar potrivit art. 290 C.p.p. „denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârșirea unei infracțiuni”.
În prezenta cauză, petentul S. M. nu are calitatea de persoană căreia i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, prin măsura dispusă de procuror, deoarece nu este subiect pasiv al nici uneia din infracțiunile enumerate în conținutul denunțului formulat și pentru care a solicitat a fi efectuate cercetări penale, iar pe de altă parte, legea nu a instituit în favoarea sa nici un drept subiectiv propriu și nici nu i-a conferit îndreptățirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea vreunui drept subiectiv al altuia, în speță Primăriei comunei Dobrosloveni.
Judecătorul de cameră preliminară reține așadar că în dosarul nr. 432/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O. organele de urmărire penală au fost sesizate, pentru a efectua cercetări printr-un denunț de denunțătorul S. M. (care a încunoștințat organele judiciare cu privire la săvârșirea unor presupuse infracțiuni), acesta nefiind persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Prin decizia nr. 13/2011 privind recursul în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 15/2011 pronunțată de Secțiile unite ale ICCJ, instanța supremă, apreciind în ce măsură denunțătorul - deci persoana care a încunoștințat organul judiciar despre săvârșirea unei infracțiuni - se circumscrie noțiunii de „persoană vătămată” ori, după caz, „persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate” a statuat: noțiunea de denunțător este incompatibilă cu aceea de persoană vătămată, adică de persoană care în calitate de subiect activ și titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cadrul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere iar nu denunț).
Pentru a stabili dacă denunțătorul poate fi o „persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate” trebuie delimitată noțiunea de „interese legitime” prin raportare la conduita denunțătorului, care acționează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de ex, în cazul infracțiunilor al căror nedenunțare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăși o infracțiune ) fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acțiune.
În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret și actual, pe care l-ar avea denunțătorul pentru a depăși demersul inițial, de încunoștințare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârșire a unei infracțiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanță să acționeze (o obligație legală sau propria conștiință).
De asemenea, s-a mai reținutcă „dacă legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală atunci când apreciază că s-a comis o infracțiune nu același lucru se poate afirma și în ceea ce privește posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală, sau după caz, să se dispună trimiterea în judecată a persoanei cercetate ; și aceasta întrucât această procedură are esențialmente un caracter privat dedus din cerința unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiției în drepturile sau interesele sale legitime.
Or, încunoștințând organele judiciare cu privire la săvârșirea unei presupuse infracțiuni, denunțătorul acționează în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societății ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală, despre care el nu a avut cunoștință pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu). Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală și nu conferă denunțătorului dreptul de a supune cauza cenzurii instanței de judecată atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată”.
In considerarea acestei aprecieri se reține că denunțătorul ca și persoană care a încunoștințat organul judiciar despre săvârșirea unei infracțiuni nu are calitate procesuală și nu poate promova o plângere în procedura prev. de art. 340 C.p.p. (art. 278/1 C.p.p. în vechea reglementare).
In cauza dedusă judecății, aceeași apreciere se face cu privire la persoana numitului S. M., despre care se reține că a avut calitatea de denunțător, încunoștințând prin denunțul adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul O., cu privire la comiterea unor presupuse infracțiuni de către intimați.
Așadar întrucât petentul S. M. nu a dovedit nici un interes legitim în cauza dedusă judecății, judecătorul de cameră preliminară fără a analiza legalitatea și temeinicia ordonanței contestate ci, verificând numai legalitatea actului de sesizare, constată că prezenta plângere a fost promovată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care în temeiul art. 341 alin. 6 lit. a C.p.p. o va respinge ca fiind inadmisibilă.
Fiind în culpă procesuală, conform art. 275 alin. 2 C.p.p. petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art.341 alin.6 lit. a C.p.p.
Respinge plângerea formulată de petentul S. M., domiciliat în ., ..97, jud.O., împotriva ordonanței nr. 463/II/2/2014 emisă de P. de pe lângă Tribunalul O. la data de 26.06.2014, ca inadmisibilă.
În baza art.275 al. 2 C.p.p.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în Camera de Consiliu, azi.09.09.2014 la Tribunalul O..
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
L. O.
Grefier,
A. D.
Red.LO
Tehnored.IM
Ex.2/17.09.2014.
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Sentința nr. 2/2014. Tribunalul OLT | Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 204/2014. Tribunalul OLT → |
|---|
