Omor calificat. At. 175 C.p.. Sentința nr. 2/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 5073/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
INSTANTA DE FOND
SENTINTA PENALA NR.2
Ședința din Camera de Consiliu din 14.01.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE –D. M. C.
GREFIER- M. Z.
Pe rol, soluționarea cauzei penale privind pe revizuentul condamnat Ghită M. M., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., având ca obiect cerere de revizuire formulată împotriva sentintei penale nr. pronunțată în dosarul nr. 8599/2004 .
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu nu a răspuns revizuentul condamnat.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părtii .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care în baza art. 403al.3C.p.p. s-a reținut cauza spre judecata:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față
Cu adresa nr. 1033/III/6/2013 din data de 12.12.2013, P. de pe lângă Tribunalul O. a înaintat Tribunalului O., spre competentă soluționare conform art. 399 alin. ultim C.p.p. cererea de revizuire formulată de condamnatul G. M. M., deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 30/17.02.2004 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, împreună cu concluziile de respingere a acesteia ca inadmisibilăpotrivit art. 403 Cpp susținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu.
S-a precizat că în cererea de revizuire formulată la data de 14.11.2013 condamnatul G. M. M. a solicitat rejudecarea cauzei invocând existența unor fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, respectiv faptul că nu a aplicat victimei două lovituri cu un corp contondent ci una cu pumnul și cealaltă cu piciorul, fapt ce a determinat căderea victimei la pământ.
De asemenea a solicitat audierea martorului P. L. R. care a fost prezent la locul faptei și poate confirma împrejurarea că a fost provocat.
S-a menționat totodată în aceeași cauză și pentru aceleași motive, condamnatul a mai formulat o cerere de revizuire care a fost respinsă de instanță ca inadmisibilă–s.p.12/25.01.2011 pronunțată în dosarul nr._ .
Cauza a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. la data de 13.12.2013.
Din actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele :
Prin sentința penală nr. 30/17.02.2004 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr.8599/2004, în baza art.174 alin.1C.p. rap la art.175 lit. i) C.p. s-a dispus condamnarea inculpatului G. M. M. la pedeapsa de 15 ani închisoareși interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.p. pe durată de 5 ani.
În baza art.71 C.p. pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 al.1 lit. a teza a II a și lit. b C.p.
In baza art. 350 C.p.p. instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului iar în temeiul art. 88 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv, de la 27.09.2003.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumelor de 120 milioane lei cu titlul de despăgubiri civile, către partea civilă F. M. și la 5.775.734 lei plus dobânda legală aferentă, reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic nr. 1 C..
Prin decizia penală nr.307/23.06.2004 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 528/P/2004, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul G. M. M..
Împotriva acestei decizii revizuentul a declarat recurs, care a fost respins prin decizia nr. 4984/5.10.2004 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 4413/2004.
În cererea scrisă revizuientul condamnat G. M. M. a invocat existența unor fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, respectiv faptul că nu a aplicat victimei două lovituri cu un corp contondent ci una cu pumnul și cealaltă cu piciorul, fapt ce a determinat căderea victimei la pământ.
De asemenea a solicitat audierea martorului P. L. R. care a fost prezent la locul faptei și poate confirma împrejurarea că a fost provocat.
Tribunalul observă că acest motiv de revizuire a fost invocat de condamnat și într-o cerere anterioare de revizuire examinată și soluționată prin sentința penală nr.12/25.01.2011 în dosarul nr._ , prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul G. M. M., ca inadmisibilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.XXXVI/2009 a statuat că „sunt inadmisibile cererile repetate de revizuire dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în susținerea acestora”, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie conform art. 414/5 alin.4C.p.p.
In cauză, revizuentul G. M. M. a solicitat revizuirea unei hotărâri ce îndeplinește condițiile prev. de art. 393 C.p.p., cu referire la faptul că acesta conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul examinării existenței faptei și a vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, însă motivele pe care se intemeiaza cererea nu pot fi incadrate in nici unl din cazurile prevazute de art 394 C.p.p
Revizuentul a solicitat audierea unui nou martor - P. L. – fara a indica insa ce dorește sa dovedească prin aceasta proba si totodată fara a contesta in esenta solutia de condamnare care il priveste, sub aspectul existentei faptei si vinovatiei sale.Art 394 C.p.p prevede la alin 1 lit a) C.p.p ca revizuirea se poate cere atunci cand s-au descoperit fapte sau imprejurari noi care nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cererii, insa acest caz de revizuire presupune pe de o parte ca imprejurarile pe care se intemeiaza sa nu fi fost cunoscute de instanta cu ocazia judecatii si pe de alta parte ca prin stabilirea lor sa se tinda la pronuntarea unei solutii diametral opuse de cea initiala, respectiv in cauza aceasta la o solutie de achitare sau de incetare a procesului penal.
Din analiza actelor din dosarul_ Tribunalul constata ca inculpatul a fost audiat la data de 13.01.2004 – fila 17 dosar, ocazie cu care a recunoscut ca a lovit victima cu pumnii si cu picioarele, si totodata a solicitat administrarea probei testimoniale cu doi martori pentru a-si dovedi apararile. In declaratia data dar si in cursul cercetarii judecatoresti inculpatul nu a facut niciodata referire la existenta acestui presupus martor ocular - P. L. – indicand ca persoane prezente la momentul comiterii faptei pe C. I. si C. F., si in plus in stabilirea vinovatiei sale instanta s-a raportat nu numai la declaratia inculpatului dar si la declaratiile martorilor audiati si la actele medicale existente la dosar, neexistând, in absenta unor indicii concrete, nici o informatie care sa permita aprecierea ca prin suplimentarea probatoriului s-ar ajunge la rezultatele cerute de textul legal invocat.
Totodată potrivit art.403 alin.1 C.p.p. „instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu”.
În raport de toate considerentele expuse, Tribunalul reține că nu sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, astfel că în baza art.403 alin.3C.p.p va respinge cererea formulată de condamnatulGhiță M. M., ca inadmisibilă.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.192 alin.2C.p.p. revizuientul G. M. M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul G. M. M., fiul lui M. și R., născut la data de 30.10.1979 în mun. Pitești, jud. Argeș, dom. în ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., ca inadmisibilă.
Obligă revizuientul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel.
Pronunțată în ședință publică azi 14.01.2014.
Președinte, Grefier
D. M. C. M. Z.
Tehnoredactat DMC
Ex. 2/20.01.2014
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








