Despăgubire. Decizia nr. 1539/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1539/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 1555/116/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi 8725/2014)
Decizia Civilă nr.1539
Ședința Publică din data de 07 Mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-reclamant S. L. din Învățământ Călărași în numele și pentru membrii săi: N. N. și C. I., împotriva sentinței civile nr.999/04.11.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională Călărași, cauza pe fond având ca obiect „calcul drepturi salariale”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință în cadrul căruia se învederează Curții faptul că pricina se află la primul termen de judecată, precum și faptul că prin întâmpinarea formulată și depusă la motivele de apel deduse judecății intimatul-pârât a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor prev. de art.223 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cum de altfel s-a solicitat și de către apelantul-reclamant prin cererea de apel dedusă judecății.
Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părții apelante de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.999 din data de 04.11.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ Călărași în numele membrilor de sindicat N. N. și Chipailă I. în contradictoriu cu pârâtul C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională Călărași.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că membrii de sindicat N. N. și Chipailă I., care au mandatat S. liber din învățământ să îi reprezinte în prezența cauză, au calitatea de personal nedidactic (îngrijitor și paznic) la unitatea pârâtă C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională Călărași, fiind angajați anterior anului 2012, după cum rezultă din contractele individuale de muncă anexate la dosar.
Pentru personalul nedidactic semnatar al prezenței acțiuni au fost emise decizii de stabilire a salariilor începând cu data de 01.01.2012 (decizii anexate la dosar de către angajator), pentru care nu s-a dovedit că ar fi fost contestate ori modificate.
Prin prezenta acțiune, reclamanții susțin că începând cu data de 01.01.2012 salariile de bază de care au beneficiat s-au situat sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și că în mod greșit angajatorul a inclus în acest salariu și sporul de vechime.
Tribunalul a reținut că prin HG nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ce a fost abrogată prin HG 23/2013, se prevedea că „Începând cu data de01 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.”
Prin art. 2 se dispune în mod clar că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.”
Prin HG nr. 23/22 ianuarie 2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ce a fost abrogată prin HG 871/2013, s-a prevăzut, la art. 1 că „(1) începând cu data de 01 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră” și „(2) începând cu data de 01 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”
Art. 2 stabilea că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
De asemenea, prin HG nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se prevede, la art. 1, că „(1) începând cu data de 01 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră” și „(2) începând cu data de 01 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.”
Prin art. 2 se dispune că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.”
Așadar, prin aceste acte normative se interzice plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui minim impus prin lege, ori începând cu data de 01.01.2012 reclamanții nu s-au aflat în această situație, după cum reiese din actele adiționale la contractele individuale de muncă și deciziile de salariu depuse la dosar.
Potrivit art. 88 din Legea 1/2011 a educației naționale, „(1) Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal administrativ sau nedidactic.
(4) Personalul administrativ își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.”
Rezultă deci că personalul administrativ, categorie din care fac parte și reclamanții, este salarizat în baza legii salarizării în domeniul bugetar.
Astfel, potrivit art. 30 alin (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel încât noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la lege. De asemenea, sporurile prevăzute în anexele la lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
La nota de la anexă nr. ÎI/2 din Legea nr. 330/2009 se precizează faptul că în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar care au beneficiat în anul 2009 de acestea.
Conform art. 5 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
În ceea ce privește sporurile și indemnizațiile care se introduc în salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, la lit. a) a articolului sus indicat se arată că se adaugă numai în cazul personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ulterior, prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit foarte clar care este baza de calcul pentru majorarea salarială prevăzută de lege pentru anul 2011, și anume, „cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010” - pentru salariul de bază și respectiv,” cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010” - pentru sporuri, indemnizații și alte compensații.
Apoi, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a prevăzut la art. 2 următoarele:
“Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:
Art. 1- (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
(5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. ÎI, cap. I lit. b - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.”
Așadar, față de prevederile legale aflate în vigoare și aplicabile personalului bugetar, salariul de bază al reclamanților este constituit din salariul de încadrare plus sporul de vechime, modalitate de calcul ce a fost aplicată de către angajator, cuantumul rezultat respectând condiția de a nu fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada în litigiu.
Cum capetele de cerere privind includerea sporului de vechime în salariul de bază și acordarea salariului de baza la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată au caracter de cereri principale, în condițiile în care aceste petite s-au dovedit a fi neîntemeiate și urmează a fi respinse, cererile privind acordarea diferențelor de salariu, actualizarea cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, fiind accesorii, nu pot primi o altă rezolvare, urmând a fi respinse de asemenea.
Pentru considerentele expuse, a fost respinsă în totalitate cererea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel motivat, apelantul-reclamant S. L. din Învățământ Călărași în numele și pentru membrii săi: N. N. și C. I., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate a arătat că deși instanța de fond a reținut, în considerentele aspectul că pârâta-unitate de învățământ arată că salariile acestor angajați au fost calculate conform ANEXEI NR. V/2b DIN O.G. NR. 10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - Alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.
Astfel, conform anexei nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier ÎI, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat pe țară care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei” nu face nicio referire la acest aspect în motivarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată.
Apelantul a apreciat, pe această cale, că instanța de judecată a încălcat prevederile art. 425 alin. 1 lit. b) N.C. pr. civ.
De asemenea, instanța de fond a încălcat, în opinia apelantului, dispozițiile art. 14 alin. 5 N.C. pr. civ. și art. 22 alin. 2 N. C. pr. Civ.
Față de aceste aspecte, apelantul a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că instanța de fond nu făcut o analiză proprie a probatoriului administrat în cauză, respectiv susținerile angajatorului care arată că „salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier ÎI, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garanta în viață, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei”.
De asemenea, angajatorul a precizat că: „referitor la sporul de vechime, a mai precizat că acesta nu a fost calculat, datorită ordonanței antemenționate, astfel încât nu se poate constata nicio diferență între salariul de bază al unui angajat cu vechime de un an și cel cu o vechime de 30 de ani aspect ignorat de instanța de fond.
În ce privește salariul de bază potrivit încadrării, apelantul a invocat dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, art. 1 din H. G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, art.1 și 2 din Hotărârea nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, art.2 din H.G. nr. 281/1993 cu privire Ia salarizarea personalului din unitățile bugetare
H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată, începând cu data de 01.01.2010, prin art. 48 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 330/2009, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30.
S-a făcut trimitere la art.1, 2 din Ordonanța de Urgentă nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Ordonanța de urgență nr. 24/2000 a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 330/2009, începând cu 01.01.2010.
S-a invocat art.1 din O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. ÎI și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariate și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
O.G, nr. 10/2008, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 177/2008, a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 330/2009.
Au fost reproduse dispozițiile art.7, 30 alin. (5), art.31, 32 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010.
S-au invocat prevederile art.4, 5, 6 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
O.U.G. nr. 1/2010 a fost abrogată prin art. 39 lit. x) din Legea nr. 284/2010.
S-a făcut trimitere la art.7 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.284/2010 și la art.1și 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și la art.1 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art.1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, art.1 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plata) sunt identice.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, membrii de sindicat ai apelantului - personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2b din O.G. nr. 10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar - salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - funcții de execuție pe trepte profesionale.
Deși O.G. nr. 10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr. 330/_, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 01 ianuarie 2010, era cel prevăzut de anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008.
De asemenea, începând cu 01 ianuarie 2011, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în Anexa nr. V/2 b la O.G. nr. 10/2008.
Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de anexa nr. V/2 b la O.G. nr. 10/2008 (art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012), situația fiind identică pentru anul 2013 (art. 1 din OUG nr. 84/2012), dar și pentru 2014 (art. 1 din O.U.G. nr.103/2013).
Din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 rezultă, fără putință de tăgadă, că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier ÎI, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.
De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de Ia data de 01.01.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b) la O.G. nr. 15/2008.
Faptul că salariile de bază ale membrilor de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată rezultă și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă. Dar și din statele de plată a salariilor.
Așa cum a arătat, acest aspect a fost recunoscut de către pârâtul-angajator.
Sporul de vechime în muncă a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții la care s-a făcut trimitere. De asemenea, s-au invocat dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 10/2008, art. 16 (1), 29, 30 alin.1 și 5 din Legea cadru nr. 330/2009.
Începând cu 01.01.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2010: în salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. În situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009.
S-au invocat dispozițiile art. 7. alin. (1), art.11 alin. (2)-(4), art.33 alin. (1)din Legea cadru nr. 284/2010, precum și art.1,2,4, 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Au fost redate dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, art.1 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Atât Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate
Învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub nr._/02.11,2012, cât și Contractul Colectiv de Muncă Unic Ia Nivel de R. învățământ (C.C.M.U.N.R.I.), înregistrat sub nr. 596/12.11.2007 (aplicabil până la data de 02.11.2012) prevăd - la art. 36 alin. (1) lit. a) - acordarea sporului
de vechime după cum urmează:- Tranșă de vechime 3-5 ani- spor de vechime la salariul de bază de 5%; - Tranșă de vechime 5-10 ani - spor de vechime la salariul de bază de10%;- Tranșă de vechime 10-15 ani - spor de vechime la salariul de bază de 15%;- Tranșă de vechime 15-20 ani - spor de vechime la salariul de bază de 20%;- Tranșă de vechime peste 20 de ani - spor de vechime la salariul de bază de 25%.
Apelantul a învederat instanței și faptul că, în teza finală a literei (a) a art. 36 alin. (1) din C.C.M.U.N.S.A.I.P.. ca și în art. 36 alin. (1) lit. a din C.C.M.U.N.R.I., se prevede expres că „sporul corespunzător vechimii în muncă, calculat conform prevederilor de mai sus, se plătește începând cu data de 01 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea".
„Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților"
Apelantul a solicitat instanței să aibă în vedere și prevederile art. 41 alin. (2) și (5) din Constituția României; legea fundamentală - la art. 41 alin. (5) - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art. 41 alin. (2) din Constituție, consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc.).
În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este și practica instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, dintre care a amintit:
Deciziile civile nr. 3201/25.06.2008 (dosar nr._/2/2006) și nr. 260/24.01.2008 (dosar nr._ ), prin care s-a dispus anularea art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 tocmai pe considerentul că încălcau dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ.
Decizia nr. 3126/05.06.2009 (dosar nr._ ), prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal s-a pronunțat în sensul respingerii recursului declarat de Guvernul României împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 2843/28.10.2008, prin care s-a anulat art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 297/2008, tot pe considerentul că încălcau dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ.
Sentința civilă nr. 4200/27.10.2010, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, prin care s-a dispus, în contradictoriu cu Ministerul Educației, anularea dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 4838/26.08.2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din învățământ între considerentele reținute de instanță se regăsește și acela potrivit căruia: în privința consultării federațiilor sindicale, au fost încălcate și prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, art. 4 al.2”.
Sentința respectivă a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, care, prin Decizia nr. 5101/01.11.2011 a respins ca nefondat recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva hotărârii Curții de Apel mai sus menționate. Practic, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat, din nou, nu numai obligativitatea clauzelor contractului colectiv de muncă, ci și valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ.
Mai mult, conform Codului muncii, art. 160 „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri". De asemenea, art. 162 alin. 3 din Codul muncii prevede că „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.”
În acest caz legea o reprezintă actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, hotărârile de guvern prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată și contractul colectiv de muncă aplicabil. Tot Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede, în art. 40 alin. 2 lit. c, obligația angajatorului „să acorde salariaților toate drepturile ce decurs din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat.
Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază calculat greșit, așa cum a demonstrat, mai sus, la pct. I.
Mai mult, din statele de plată a salariilor, rezultă fără
putință de tăgadă că nu există nici o diferență între salariul
de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice.
Au fost invocate dispozițiile art.166 alin. (4), 161, 295 alin. (1) din Codul muncii.
În consecință, apelantul a apreciat că în privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariate sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume art.1088 din Codul civil, promulgat la 04 decembrie 1864.
Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Au fost invocate dispozițiile art. 1530,1531, 1535 din Noul Cod Civil.
În egală măsură, apelantul a învederat instanței incidența în speță a dispozițiilor art.1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită Ia data stabilită prin contractul individual de muncă. În acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523NCC) cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective".
Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Apelantul a solicitat instanței să aibă în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de unitatea de învățământ pârâtă, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații. În timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
De asemenea, a mai solicitat apelantul instanței să aibă în vedere că legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Legii nr.53/2003, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art. 1088 Cod civil, art. 1530 s.m. NCC. În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte Ia plata dobânzii legale invocăm și Decizia nr.2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în ședința publică din data de 17 februarie 2014, în dosarul nr. 21/2013, prin care, așa cum rezultă din comunicatul biroului de presă: „Admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin. (1), alin. (2) teza 1 și art.1535 alin. (1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare."
În condițiile în care, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că daunele moratorii sub forma dobânzii legale pot fi acordate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009, cu atât mai mult, având în vedere și argumentul “a fortiori" de interpretare logică a legii civile.
Daunele interese sub forma dobânzii legale trebuie acordate, dacă au fost solicitate.
În cazul în care se solicită plata unor diferențe de drepturi salariale ca urmare a calculului greșit al acestor drepturi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Din materialul probator administrat în cauză, făcând aplicarea prevederilor legale incidente în speță, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată, criticile apelanților fiind nefondate în întregime.
Critica apelanților reprezentați de S. L. din Învățământ Călărași pe aspectul nemotivării sentinței de fond este nefondată, Curtea constatând că hotărârea cuprinde considerentele de fapt și de drept care au stat la baza raționamentului instanței și la pronunțarea soluției. Rolul instanței este să stabilească temeinicia sau netemeinicia unor pretenții, în funcție de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, procedură care presupune interpretarea prevederilor respective.
Din analiza sentinței recurate, Curtea constată că hotărârea conține considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, hotărârea îndeplinind exigențele art. 425 alin. (1) lit.b Cod procedură civilă. Instanța de fond a analizat pretențiile reclamanților prin prisma materialului probator și a dispozițiilor legale, arătând care a fost raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate.
Din ansamblul raționamentului dezvoltat în motivarea hotărârii rezultă că s-a răspuns tuturor susținerilor formulate, instanța de fond analizând situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, fiind respectate dispozițiile art.425 Cod procedură civilă.
Așa cum constant s-a arătat în doctrină, dar și în jurisprudența CEDO în analiza dreptului la un proces echitabil (hotărârea Perez, paragraful 81; hotărârea V. der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98), judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.
Acesta este și cazul în speță, unde, din analiza sentinței apelate, Curtea constată că instanța de fond s-a pronunțat pe toate aspectele deduse judecății. Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a Drepturilor Omului instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument.
Referitor la nesocotirea dispozițiilor art.14 alin.5 și art.22 din Codul de procedură civilă, apelanții nu arată în mod concret în ce a constat nerespectarea acestor prevederi, care au fost cererile, excepțiile sau împrejurările de fapt sau drept invocate și nepuse în discuția părților, motiv pentru care nici această critică nu poate fi primită.
În privința argumentelor pe fond ale apelanților, circumscrise cererii acestora de a se calcula salariul de bază la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2012, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.
În ceea ce îl privește pe apelantul-reclamant C. I., Curtea constată că pretențiile acestuia pentru plata unor diferențe salariale aferente perioadei ulterioare datei de 1 01.2012 sunt cu totul neîntemeiate, deoarece acesta nu mai avea calitatea de salariat al intimatului. Astfel, așa cum rezultă din Decizia nr.83/17.05.2011 de la fila 26 dosar fond, raporturile juridice d emuncă ale apelantului au încetat începând cu data de 17.05.2011, în baza art.56 lit.d din Codul muncii, ca urmare a pensionării. În aceste condiții, neexistând un contract individual de muncă pe perioada la care se referă pretențiile reclamantului, acesta nu poate avea dreptul nici la plata unor diferențe de drepturi salariale.
Referitor la apelanta-reclamanta N. N., Curtea reține că în baza art. 164 din Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, stabilit prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, constituie un punct de referință în stabilirea salariilor de către angajator în sensul angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Din adeverința depusă de apelantă la dosarul de fond (fila 11 dosar fond) rezultă că, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază al acesteia a fost de 709 lei, așadar mai mare decât cel stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1225/2011. Prin urmare, sunt respectate atât dispoziția art. 2 din acest act normativ, cât și cea a art. 164 alin. 3 din Codul muncii potrivit cu care angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Faptul că salariul de bază astfel calculat include sporul de vechime reprezintă rezultatul aplicării dispozițiilor legale în materie de salarizare, așa cum se arată chiar în adeverința amintită, și anume 5 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010.
În acest context, se impune precizarea că sistemul de salarizare aplicabil reclamantei este stabilit prin acte normative de ordine publică atât pentru părțile contractante, cât și pentru instanța de judecată, astfel că nu poate fi primită cererea apelantului de a se considera salariul de bază fără sporurile pe care le include, de vreme ce această includere a fost realizată chiar în temeiul legii, ori de a lăsa neaplicate dispozițiile legale privind salarizarea personalului reclamant.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 330/2009, „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”.
Cum, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, reclamanta beneficia de spor de vechime potrivit Hotărârii de Guvern nr. 281/1993, acesta s-a introdus în salariul de bază, situație confirmată de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, care prevede la art. 5 alin. 1 lit.a) că „a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, iar la art. 5 alin. 3 că „În salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009”. Or, angajatorul a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale.
În consecință, sporul de vechime și salariul de bază nu mai reprezintă două elemente distincte începând cu 1 ianuarie 2010, iar faptul că valoarea concretă a sporului poate fi determinată nu contrazice această afirmație, deoarece este rezultatul modului de stabilire a lui, însă, din perspectiva reglementărilor care vizează salariul de bază, acesta nu poate fi considerat separat de sporul de vechime pe care-l include, afară de excepțiile prevăzute de lege.
În ceea ce privește sporul de vechime, instanța a fost sesizată cu pretențiile reclamanților în sensul calculării acestuia ca procent din salariul de bază calculat conform capătului 1 din cerere, adică la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată care pretindeau reclamanții că trebuie să li se aplice. Prin urmare, calculul sporului de vechime este o chestiune accesorie în raport cu primul capăt de cerere formulat de apelant. Așa cum am arătat pretențiile ce formează petitul principal sunt nefondate, motiv pentru care și cererea privind calculul sporului de vechime este neîntemeiată. Din acest motiv, susținerile apelantului în sensul că nu există nici o diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime sunt lipsite de pertinență pentru soluționarea cererii cu care instanța a fost învestită. În plus, așa cum am precizat, în baza art. 30 din Legea nr. 330/2009, sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat și-l va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul-reclamant S. L. din Învățământ Călărași în numele și pentru membrii săi: N. N. și C. I., cu sediul în Municipiul Călărași, ., județ Călărași, înregistrat ca persoană juridică în baza sentinței civile nr. 8/03.04.1992 în Registrul Persoanelor Juridice de la Judecătoria Călărași, având Cod fiscal nr._, cont ROCECECL0131RON0054436, deschis la CEC Călărași, împotriva sentinței civile nr.999/04.11.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât C. Județean de Resurse și de Asistență Educațională Călărași, cu sediul situat în Municipiul Călărași, ., județ Călărași, având Cod fiscal nr._.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07. Mai.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored.C.C.
4 ex./19.05.2015
Jud. Fond: Sevastița S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
