Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2027/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2027/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1100/122/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1603/2015)
DECIZIE Nr. 2027/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de pârâtul C. JUDEȚEAN G. împotriva sentinței civile nr. 575/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta M. ANIȘOARA și intimații C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ G., C. L. AL COMUNEI OINACU, ȘCOALA NR.1 OINACU, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul, prin consilier juridic B. L., conform împuternicirii care se depune la dosar, intimata-reclamantă personal, lipsind intimații-pârâți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul care învederează că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimaților la data de 01.04.2015, după care:
Curtea, în raport de prevederile art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea intimatei-reclamante, aceasta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta, având cuvântul prin apărător ales, arată că a susținut că cererea reclamantei nu poate fi admisă întrucât potrivit prevederilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, trebuia să parcurgă o procedură prealabilă, respectiv să formuleze contestație la ordonatorul principal de credite în situația în care era nemulțumită de salariul stabilit cu ocazia reîncadrării, urmând ca ulterior să se adrese instanței de judecată. Se susține că această procedură nu a fost parcursă, instanța de fond reținând în motivarea acestei excepții că reclamanta s-a aflat în imposibilitate obiectivă, întrucât la dara reîncadrării nu era pronunțată sentința prin care au fost acordate drepturile. În acest sens, se arată că sentința invocată a fost pronunțată în decembrie 2009, astfel că reclamanta avea cunoștință de aceasta, astfel că avea obligația de a parcurge procedura prealabilă. Arată că reclamanta nu era îndreptățită la plata niciunei diferențe, iar față de această situație nu se impune asigurarea unor fonduri, având în vedere că hotărârea invocată privea drepturi până la finele anului 2009, iar prin art. 48 din L. 330/2009 stipula abrogarea oricăror prevederi legale, reclamanta invocând prevederile Legii nr. 221/2008.
Intimata-reclamantă, având cuvântul,arată că procedurile și acțiunile se făceau prin sindicat, precizând că timp de 2 ani a fost bolnavă, iar la momentul revenirii la muncă a întreprins această procedură. Apreciază că cererea sa de chemare în judecată este admisibilă și întemeiată. Arată că o altă instituție la care a lucrat a urmat procedura de obținere a drepturilor, având hotărâre judecătorească de recunoaștere a drepturilor pentru aceea perioadă.
Curtea, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de apel înregistrată pe rolul Curții de apel București la data de 13.03.2015, apelanta C. județean G. a criticat sentința civilă nr.575/LM AS/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, susținând că în mod greșit Tribunalul nu a reținut inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată față de necontestarea, în termenul de cinci zile prevăzut de dispozițiile art.34 din Legea nr.330/2009, a salariului stabilit în baza legii nr.330/2009.
Apelantul a mai susținut că instanța de fond se contrazice în argumentație, de vreme ce, pe de o parte reține că reclamanta s-ar afla într-o imposibilitate obiectivă de parcurgere a procedurii prealabile, întrucât, la momentul emiterii deciziei de reîncadrare, nu exista pronunțată hotărâre judecătorească, iar, pe de altă parte, aceeași instanță își motivează în drept soluția pe dispozițiile art.3 lit. c din Legea nr.330/2009 care fac referire la includerea în salariul de bază a sporurilor, a adaosurilor salariale, majorărilor, precum și a altor drepturi de natură salarială care au fost recunoscute prin hotărâre judecătorească, adică exact invers decât aspectul reținut cu privire la respingerea excepției inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, apelanta a susținut că nu poate fi obligată la plata drepturilor salariale ale reclamantei, aferent intervalului cuprins între 1.01._11, prin raportare la un coeficient de multiplicare cu valoarea de 1 la 400 ron, deoarece, prin sentința civilă nr.361/LM/18.12.2009, acest drept a fost recunoscut până la data de 31.12.2009.
Intimata reclamantă M. Anișoara nu a formulat întâmpinare.
Asupra apelului, Curtea reține următoarele:
Nu subzistă nicio neconcordanță de logică juridică între aspectele reținute de către instanța de fond în motivarea respingerii excepției inadmisibilității, Tribunalul neavând nicio culpă că apelantul nu a înțeles raționamentul său juridic pe care Curtea îl va explica din nou apelantului, în scopul deplinei edificării a acestuia.
Astfel, așa cum Tribunalul a arătat, în luna ianuarie 2009, decizia de reîncadrare a reclamantei, preluând drepturile salariale ale acesteia plătite efectiv în luna decembrie a anului 2009 nu cuprindea nicio eroare de calcul, pentru a se formula o contestație împotriva modului de stabilire a salariului.
Chiar dacă în luna decembrie 2009, prin sentința civilă nr.361/M/18.12.2009 pronunțată în dosarul nr._, a fost obligat angajatorul să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, aferent intervalului cuprins între 1.10._09, această recalculare nu a putut avea loc ( și nici nu a avut loc în materialitatea sa) în chiar luna pronunțării respectivei sentințe, pe de o parte pentru că sentința, chiar executorie fiind, era susceptibilă de atacare cu recurs (a și fost atacată cu recurs, recursul fiind respins prin decizie a Curții de apel București, pronunțată la data de 28.04.2010) și, pe de altă parte, pentru că nu fusese încă redactată, reclamanta neavând cum să prezinte o copie legalizată a acestei sentințe mai devreme de 20.01. 2010, nefiind suficient ca reclamanta să cunoască despre existența sentinței pronunțate în luna decembrie 2009, ci fiind necesar ca aceasta să fie comunicată, în forma sa scrisă, părților.
Abia după acest moment, reclamanta ar fi putut pretinde punerea în executare a sentinței ce constituia titlu executoriu.
Pe de altă parte, Curtea subliniază că nu trebuie să se confunde ce s-a întâmplat din punctul de vedere al demersurilor efective de punere în aplicare a sentinței mai sus amintite cu modul în care trebuie interpretate, din punct de vedere juridic, dispozițiile art.3lit.c din Legea nr.330/2009.
Astfel, chiar dacă, în materialitatea, sa nefiindu-i încă redactate considerentele la data de 31.12.2009, respectiva sentință ce constituia titlu executoriu nu a avut cum să fie adusă la cunoștința angajatorului, alături de o cerere de punere în executare, totuși, din punct de vedere a existenței sale juridice, sub aspectul drepturilor recunoscute în favoarea reclamantei, această hotărâre judecătorească a produs efecte în patrimoniul reclamantei încă de la data pronunțării sale, respectiv de la data de 18.12.2009, dispozițiile art.3 lit. c din Legea nr.330/2009 care fac trimitere la drepturile rezultate din hotărâri judecătorești urmând a se interpreta ca referindu-se la existența hotărârii judecătorești prin chiar faptul pronunțării sale, existență care devine o certitudine de la momentul pronunțării, independent de faptul că, potrivit dispozițiilor legale, ulterior acestui moment, judecătorii au la dispoziție un interval de 30 de zile pentru motivarea soluției asupra căreia s-au oprit.
Așadar, ca sa înțeleagă raționamentul corect al instanței de fond referitor la respingerea excepției inadmisibilității, apelanta trebuia să facă o distincție între noțiunea de hotărâre judecătorească din perspectiva actului oficial prin care se recunosc anumite drepturi ale reclamantei, act oficial care exista din chiar momentul pronunțării sale, cu consecința juridică a nașterii, începând cu data de 18.12.2009, a dreptului reclamantei de a-i calculat salariul d e bază prin raportare la formula de calcul 1:400, aferent perioadei menționate în dispozitivul sentinței și posibilitatea materială a acesteia de a prezenta angajatorului respectivul act oficial sub forma hotărârii judecătorești redactate, posibilitate care nu subzista mai înainte de 1.01.2010.
Referitor la susținerea apelantei conform căreia nu ar putea fi obligată la plata drepturilor salariale ulterior datei de 31.12.2009, deoarece numai până la această dată a fost obligată prin sentința civilă nr.361/M/18.12.2009 pronunțată în dosarul nr._, Curtea reține că, prin prezenta sentință, apelanta nu a fost obligată la plata drepturilor salariale, ci la asigurarea fondurilor necesare acestei plăți reținută în sarcina angajatorului.
Cu privire la interpretarea conferită de către apelantă dispozitivului sentinței civile nr.361/M/18.12.2009 pronunțată în dosarul nr._, Curtea reține împrejurarea conform căreia, tocmai pentru că prin amintita sentință drepturile nu au fost acordate decât până la data de 31.12.2009, reclamanta a formulat, pentru intervalul ce a urmat datei de 31.12.2009, prezenta cerere de chemare în judecată, apreciind că și acest interval, al cărui punct final a fost data de 13.05.2011, erau aplicabile, în continuare, dispozițiile Legii nr.221/2008.
Având în vedere că și instanța de fond a apreciat că interpretarea conferită de către reclamantă aplicării în timp a prevederilor Legii nr.221/2008 a fost apreciată ca fiind întemeiată de către Tribunal, obligația de plată a angajatorului, ulterior datei de 31.12.2009, și de asigurare a fondurilor necesare în ceea ce privește obligația reținută în sarcina apelantei, s-a născut tocmai ca urmare a pronunțării sentinței în prezentul dosar, neputând fi împiedicată de cele dispuse prin sentința civilă nr. 361/M/18.12.2009 pronunțată în dosarul nr._, dimpotrivă între cele două sentințe subzistând exclusiv, din punct de vedere juridic, o continuitate în ceea ce privește recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de calculul drepturilor sale salariale, prin raportare la un coeficient de multiplicare de 1/400 și de a –i fi plătite diferențele salariale rezultate ca urmare a aplicării acestei formule de calcul.
Având în vedere ansamblul considerentelor ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de C. JUDEȚEAN G., cu sediul în Mun. G., ., Jud. G., având cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 575/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta M. ANIȘOARA, domiciliată în G., .,/335, ., . și intimații C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ G., având cod fiscal_, cu sediul în G., . B., nr. 8, Jud. G., C. L. AL COMUNEI OINACU, cu sediul în ., ȘCOALA NR.1 OINACU, cu sediul în comuna Oinacu, ., Jud. G. ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red.AF/03.07.2015/7ex.
Tehnored. ȘT/AF/03.07.2015
Jud. fond: Gh. T.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1539/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 542/2015.... → |
|---|
