Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 154/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 154/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 3179/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6735/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.154
Ședința publică din data de 15.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” S.A. împotriva sentinței civile nr.5689 din data de 14.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL BUCUREȘTI în numele membrului de sindicat S. A. Z., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 13.10.2014, prin Serviciul Registratură, intimata a depus întâmpinare, în două exemplare, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă. Dosarul de fond a fost înaintat Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale pentru soluționarea unei cereri de îndreptare a erorii materiale și nu a fost restituit până la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că, în prezenta cauză s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._/3/2012 reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București) în numele și pentru membrii de sindicat și salariați ai pârâtei, menționați în listele anexate cererii de chemare în judecată, a chemat în judecată pe pârâta S. Naționala de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta S. Naționala de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA: să plătească pentru fiecare reclamant diferențele dintre drepturile salariale de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei I de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 lei stabilii la nivelul ramurii transporturi valabil de la data de 01.01.2009, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010). Perioada pentru care solicită acordarea acestor diferențe salariale este octombrie_10; să fie obligată pârâta la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în prezența cauză.
Prin sentința civilă nr.5689 din data de 14.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea dată în Camera de Consiliul din data de 10.12.2014, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de către pârâtă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul S. A. Z., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R Călători S.A. și a fost obligată pârâta la calcularea și plata către reclamanta a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiuni și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, au fost respinse restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.41 alin.3 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În anexa nr.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, la poziția nr.1 este menționată SNTFC CFR Călători SA - București.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor art.268 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.e anterior republicării), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c anterior republicării), conform cărora conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În ceea ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare că pentru pretențiile din octombrie 2009 nașterea dreptului a intervenit la 31.10.2009, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 26.10.2012, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată, având în vedere faptul că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c anterior republicării) se calculează începând cu data scadenței sumelor solicitate (adică începând cu data la care i se cuveneau a i se plăti drepturile pentru luna octombrie 2009), după rezultă din prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Deși pârâta menționează în întâmpinare că dreptul material la acțiune al reclamantului privind pretențiile aferente anului 2009 s-a prescris, acțiunea fiind formulată după termenul de 3 ani, Tribunalul a reținut că în considerarea motivelor anterior expuse, nici sub acest aspect excepția nu este întemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a arătat în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamantul – persoana fizică S. A. Z., a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, s-a determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit dispozițiilor art.24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art.224 lit.d din Legea nr.62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.322 din 10.05.2011, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezenței legi se abrogă: d) Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008 publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008 a fost încheiat conform art.10 și art.11 din Legea nr.130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art.241 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008 publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.41 alin.3 lit.a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru S. A. Z., în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputata o îmbogățire fără justa cauza.
Având în vedere că la dosar nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecată, instanța a respins, ca neîntemeiată, această solicitare a reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R Călători S.A.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că, contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art.236 alin.4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009, 2010, 2011), art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Învederează instanței de judecată că, în perioada 01.10._10 în care reclamantul-intimat Sindicatul Liber Feroviar Mișcare - Comercial a solicitat diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de SNTFC „C.F.R." S.A., a existat la S. Naționala de Transport Feroviar de Călători" CFR Călători"- S.A. contract colectiv de munca valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 al cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantului.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținuta să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr.370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 - 2010 la art.4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, solicită instanței de judecata să constate că drepturile cuvenite acestuia în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de munca încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competenta la cererea părții interesate - art.24 alin.1, alin.2, alin.3 și alin.4 coroborat cu art.8 alin.2 și alin.3 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabilă în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Solicită instanței a se avea în vedere că, în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare intimatul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau ca clauzele prevăzute în art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S. Naționala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., conțin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizată, a constatat nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de munca -art.268 alin.1 pct.d Codul muncii, (fost art.283 alin.1 lit.d).
Învederează instanței că, reclamanții au solicitat diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și Anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Ori, se poate observa că, reclamanții au solicitat înlocuirea unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existență s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi, expirat și acesta la data de 31.12.2010.
Însă, așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Prin întâmpinarea formulată, intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul de sindicat S. A. Z., a invocat excepția lipsei calității de exercițiu a recurentei, iar pe fond respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis acțiunea în sensul menționat prin dispozitivul sentinței atacate.
Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008-2010 a fost înregistrat sub nr.722/24.01.2008 și a fost publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008. Din conținutul său reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, U. Naționala a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. si reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de munca.
Prin Contractul Colectiv de Muncă valabil la nivel de unitate nu au fost preluate dispozițiile art.41 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil în perioada 2008-2010, clauză ce stabilea un salariu de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei.
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de către recurenta-pârâtă, situație în care la nivelul acestei unități nu au fost respectate clauzele amintite din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut.
Potrivit art.238 din Codul muncii, varianta în vigoare anterior adoptării Legii nr.40/2011:
„(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
În același sens sunt și dispozițiile art.132 din Legea nr.62/2011, ce au următorul conținut:
„(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal.
(3) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
(4) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.”
Art.133 alin.1 din aceeași lege prevede:
„Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
Același înțeles îl aveau și prevederile art.239 din Codul muncii, anterior intrării în vigoare a Legii nr.40/2011.
Interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor texte legale și aplicarea lor la situația de fapt din speță, conduc la concluzia că prevederile art.41 din CCMUNR Transporturi pe anii 2008-2010 trebuiau preluate în contractele colective de muncă valabile la nivelul pârâtei-recurente și, de asemenea, trebuiau transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților recurentei.
De asemenea, art.243 din Codul muncii în forma de dinaintea intrării în vigoare a Legii nr.40/2011 (în prezent art.148 din Legea nr.62/2011) arăta că „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”. În condițiile în care prevederile CCM la nivel de ramură transporturi trebuiau să producă efecte și pentru salariații pârâtei-recurente, aceasta din urmă avea obligația de a aplica în mod corespunzător la nivel de unitate dispozițiile art.41 din acest CCM.
Aceasta și pentru că în conformitate cu art.40 alineatul 2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
Mai mult, art.57 alineatul 4 din Legea nr.53/2003 din materia nulității contractului individual de muncă, prevede în mod foarte clar că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
Potrivit art.168 din Codul muncii:
„(1) Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
(2) Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.”
Iar art.166 alineatul ultim din același cod prevede:
„Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile art.272 din Codul muncii, în conformitate cu care „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”
În raport de toate cele ce preced, este evident că recurenta-pârâtă avea obligația de a dovedi că a plătit drepturile salariale cuvenite autorului acțiunii prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 din CCM valabil la nivel de ramură transporturi.
Această dovadă trebuia făcută prin depunerea statelor de plată sau altor documentelor justificative din care să reiasă în mod cert că intimatului-reclamant i s-au achitat drepturile salariale stabilite conform celor mai sus arătate. Or, recurenta-pârâtă nu a depus la dosar astfel de înscrisuri.
Așa fiind, în mod corect Tribunalul a admis acțiunea în sensul menționat prin dispozitivul sentinței atacate.
Recurenta se prevalează și de prevederile art.24 din Legea nr.130/1996, ce au următorul cuprins:
„(1) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate.
(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
(4) Până la renegocierea drepturilor, cauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz.”
Acest text nu are incidență în cauză pentru că au prioritate prevederile art.57 alineatul 4 din Codul muncii, potrivit cu care „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
Or, clauzele din contractul individual de muncă al reclamantului referitoare la salariul de bază minim brut sunt afectate de nulitate, întrucât drepturile salariale pe care le stabilesc nu sunt în acord cu prevederile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, contract ce trebuia să producă efecte și în situația respectivului salariat. Așa fiind și în consonanță cu prevederile art.57 alineatul 4 din Codul muncii, clauzele respective sunt înlocuite de drept cu cele din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, și anume cele din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi. Prin urmare, aceste clauze trebuie considerate că au produs efecte juridice, cu toate consecințele decurgând de aici, inclusiv cel al reținerii în sarcina angajatorului a obligației de plată a drepturilor salariale stabilite potrivit art.41 în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi.
Trebuie să se țină seama și de împrejurarea în prezentul proces nu s-a adus în discuție problematica nulității uneia sau alteia din clauzele unui CCM, ci pretențiile deduse judecății au un alt obiect: plata drepturilor salariale și a despăgubirilor corespunzătoare pentru neaplicarea unor clauze dintr-un CCM ce ar fi trebuit să producă efecte și pentru salariații recurentei-pârâte.
D. consecință, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” S.A., împotriva sentinței civile nr.5689 din data de 14.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele membrului de sindicat, S. A. Z..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. L. L. C. L. H.
U. Dobraniște
GREFIER
F. V.
Red:L.H.
Dact: A.C.
19.01.2015
Jud. fond: M. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 656/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1330/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
