Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2127/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 2127/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 35953/3/2013

DOSAR NR._ (625/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.2127

Ședința publică din data de 04 iunie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – P. A.

JUDECĂTOR - L. H.

GREFIER - F. V.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” SA împotriva sentinței civile nr._ din data de 07 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I., în cauza având ca obiect – drepturi bănești.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 21 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 04 iunie 2015, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr._ din data de 07.11.2014, pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul cu nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar Marfă "CFR MARFĂ" SA.

A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010, pentru prescripția dreptului material la acțiune.

A fost respingă în rest excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii, pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006- 2010, pentru prescripția dreptului material la acțiune.

A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii, pentru perioada 01.10._10, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei reprezentând salariul suplimentar solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010, pentru anul 2010, proporțional cu perioada lucrată în anul calendaristic.

A fost respinsă cererea având ca obiect plata către reclamant a sumei reprezentând salariul suplimentar solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010, pentru anul 2011, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea având ca obiect plata către reclamant a sumei reprezentând salariul suplimentar solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de CFR MARFĂ SĂ, pentru anul 2011, ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenței de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, corespunzător orelor efectuate, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, pentru perioada 01.10._10.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenței de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, corespunzător orelor efectuate, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, pentru perioada 01.01._11, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta să stabilească și să acorde reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01.10._10, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă al nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare.

A fost obligată pârâta la plata diferențelor de drepturi salariale între drepturile stabilite individual și drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotărâre, aferente perioadei 01.10._10.

Obligă pârâta să acorde reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01.01._11, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă al nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată având ca obiect plata unor diferențe de drepturi salariale aferente perioadei 08.07._11, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă al nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la acordarea către reclamant a contravalorii tichetelor de masă pentru fiecare zi lucrătoare aferente perioadei 01.10._11, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități de Transport Feroviar.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea către reclamant a contravalorii tichetelor de masă pentru fiecare zi lucrătoare aferente perioadei 01.02._11, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități de Transport Feroviar, ca neîntemeiate.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale la sumele acordate de instanță, începând cu data de 08.11.2013 și până la datat plății.

A fost respinsă cererea având ca obiect actualizarea cu coeficientul de inflație, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

Cu privire la excepția prescripției materiale a dreptului la acțiune al reclamantului Tribunalul a reținut următoarele:

Tribunalul a constatat că pârâta a invocat atât excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, cât și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.268 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Art. 268 - (1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

În termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."Având în vedere aceste prevederi legale, Tribunalul a reținut că în mod corect, pârâta invocă și susține aplicabilitatea termenului de prescripție extinctivă de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010, fiind evident în prezența unui drept prevăzut de art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, potrivit cărora „Cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare... „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare, astfel încât normele aplicabile prezentei spețe sunt cele ale literei e) a alin. (1) al art. 268 din Codul muncii și nu cele ale literei c) ale aceluiași alineat, obiectul litigiului fiind reprezentat de pretinsă neexecutare de către pârâtă a unei clauze din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, și anume a prevederilor art. 71 din acest contract.Or, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de muncă și termenul de prescripție aplicabil în cazul neacordării acestora de către angajator (6 luni sau 3 ani), „confuzia" a fost tranșată definitiv de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.20/2013 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel G. privind natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Paști, C., drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă etc.), și termenul de prescripție aplicabil cererilor având acest obiect.Prin această decizie, deși recursul în interesul legii a fost respins ca inadmisibil (întrucât tindea la unificarea practicii judiciare și nu la unificarea interpretării și aplicării legii, dat fiind că se punea în discuție interpretarea anumitor clauze ale contractelor colective de muncă și nu a unor prevederi legale, excedând obiectului pe care îl poate avea un recurs în interesul legii), înalta Curte de Casație și Justiție a făcut totuși o clarificare importantă, în sensul că „în situația în care drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar atunci când drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridică a unor măsuri de protecție socială, facilități acordate de angajator și convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Cod ui muncii."

Or, din analiza prevederilor relevante din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, se poate observa că sumele acordate cu titlu de ajutoare materiale de Paști, C. și premierea de Ziua Feroviarului nu au natura unor drepturi de natură salarială, acordate în considerarea muncii efective depuse de salariat, ci a unor ajutoare sau beneficii suplimentare, acordate cu ocazia unor sărbători religioase sau/și legale, nefiind o obligație esențială în legătură cu pretarea muncii în anumite condiții și remunerarea acesteia.

Astfel, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de muncă și termenul de prescripție aplicabil în cazul neacordării acestora de către angajator fiind în prezența unor drepturi salariale suplimentare care nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea având natura juridică a unor măsuri de protecție socială, facilități/ajutoare acordate de angajator și convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, nefiind în prezența unor drepturi salariale sau asimilate salariului sau care fac parte din elementele constitutive ale salariului (sporuri, adaosuri, etc.) pentru a căror acordare cererile injustiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Așadar, alături de pârâtă instanța a apreciat că termenul aplicabil prescripției extinctive a dreptului la acțiune în justiție, este termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2524 din Codul civil, „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la dată când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel s-o execute."

În acest context, Tribunalul, a constatat că drepturile reprezentând ajutoarele materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, au devenit scadente după cum urmează, Ziua Ceferistului s-a născut la data de 23.04.2010, ajutorul material de P. s-a născut la 04.04.2010, iar cel privind ajutorul material de C. s-a născut la 25.12.2010, față de data introducerii acțiunii, respectiv 08.11.2013, raportat la prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, dreptul material la acțiune privind acordarea premierii pentru Ziua Ceferistului și a ajutoarelor materiale de Paști și C. pentru anul 2010 este prescris.

De altfel, ajutorul material de Paști și premierea pentru Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, sunt prescrise și în temeiul prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, fiind solicitate la mai mult de trei ani de la data la care obligația de plată a devenit exigibilă.

Față de cele mai sus expuse, Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010 și a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010, pentru prescripția dreptului material la acțiune.

A fost respinsă în rest excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

În privința cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, 2010 și 2011 solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010 cât și a prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.10._11, Tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, după cum urmează:

Astfel, Potrivit prevederilor art. 268 alin 1 litera c din codul muncii (art. 283 alin. 1 litera c) din codul muncii în forma în vigoare la data nașterii unei părți a drepturilor), cererea în vederea plății unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Cu referire la prescripție dreptului la acțiune având ca obiect drepturi salariale, Art. 171 din codul muncii (art. 166 în forma în vigoare la data executării contractului de muncă pentru o parte din perioada vizată de prescripție), prevede următoarele:

Art. 171. - (1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv obligarea pârâtei la plata pe de o parte a salariului suplimentar aferent anilor 2009, 2010 și 2011 și a unor diferențe salariale lunare pentru perioada 01.10._11, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare, Tribunalul a respins această excepție, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci, drepturile pretinse de reclamant respectiv acordarea unor drepturi salariale individuale și a salariului suplimentar, care chiar dacă se regăsesc în contractul colectiv de muncă nu fac parte din categoria drepturilor bănești suplimentare sau a ajutoarelor ci sunt diferențe de drepturi salariate individuale ale salariaților, drepturi care nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni ci termenului de prescripție prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c și alin. 2 din Codul muncii referitor la litigii în legătură cu drepturi și obligații pentru care nu s-a defipt de legiuitor un termen special și art. 166 din codul muncii (art. 268 alin. 1 lit. c și art. 268 alin. 2 și art. 171 din codul muncii după republicare), neavând relevanta că drepturile în discuție au luat naștere din punctul de vedere al cuantumului sau a modalității de acordare în urma negocierilor colective.

Diferențele solicitate sunt drepturi salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 155 din Codul Muncii, făcând parte din categoria unor drepturi individuale a salariaților ce iau naștere în temeiul existenței și executării contractelor individuale de muncă, drepturi reglementate ca și cadru general de lege chiar dacă sunt preluate în contractul colectiv de muncă sub aspectul condițiilor concrete de acordare, astfel încât, nu le este aplicabil sub aspectul prescripției extinctive textul art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii (art. 268 alin. 2 lit. c din codul muncii după republicare) referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci prevederile art. 268 alin. 1 lit. c, din codul muncii.

Cu privire însă la cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010, Tribunalul a admisexcepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii.

Astfel, Potrivit prevederilor art. 268 alin 1 litera c din codul muncii (art. 283 alin. 1 litera c) din codul muncii în forma în vigoare la data nașterii drepturilor), cererea în vederea plății unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Cu referire la prescripția dreptului la acțiune având ca obiect drepturi salariale, Art. 171 din codul muncii (art. 166 în forma în vigoare la data executării contractului de muncă pentru perioada vizată de prescripție), prevede următoarele:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2009, va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii, față de împrejurarea că pretențiile reclamantului au devenit scadente la data de 25.12.2009, putând fi solicitate cel mai târziu la lichidarea lunii decembrie 2009, în ianuarie 2010, iar introducerea cererii de chemare în judecată la data de 08.11.2013, pentru pretențiile scadente în decembrie 2009 și exigibile în ianuarie 2010 s-a făcut înafara termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile articolului 283 alin. 1 lit. c din codul muncii raportat la dispozițiile articolului 166 din Codul muncii.

Pe cale de consecință a fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, solicitat în baza art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010, pentru prescripția dreptului material la acțiune.

A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii, pentru perioada 01.10._10, ca neîntemeiată.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv obligarea pârâtei la plata unor diferențe salariale lunare pentru perioada 01.10._11, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, negociat pentru un program de lucru de 170 ore medie/lună, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi aplicabil, prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare și a unor diferențe de sporuri din ore de noapte, Tribunalul a reținut că perioada pretins prescrisă este aferentă intervalului 01.10._10, rezultă că drepturile solicitate afectate de prescripție au fost realizate sau născute sub imperiul vechiului cod civil, astfel încât, pentru prescripțiile începute sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958, se aplică Decretul nr. 167/1958 potrivit art. 6 alin. (4) cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc ca și prescripțiile extinctive (precum și decăderile și uzucapiunile) începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, respectiv prevederilor Decretului nr. 167/1958, inclusiv sub aspectul începutului, termenului, cauzelor de suspendare, întrerupere, repunere în termen și modalității de invocare.

Cu aceste considerații, Tribunalul a reținut următoarele:

Din coroborarea art. 171 din codul muncii, art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu art. 3 alin. 1 și alin. 2 și art. 7 alin 1 raportat la art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, referitor la ipoteza prescripției în cazul raporturilor juridice obligaționale în cazul obligațiilor cu executare succesivă, rezultă că termenul de trei ani pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cu titlu de drepturi salariale, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune privind fiecare prestație succesivă, adică de la dată când angajatorul datora aceste sume și de la care s-a născut dreptul reclamanților la remunerare pentru munca depusă, drept la acțiune care, în situația în care nu este exercitat în termenul prevăzut de lege, în lipsa unor cauze de suspendare sau întrerupere se stinge pentru fiecare din aceste prestații printr-o prescripție deosebită.

Or, în cazul de față în ceea ce privește pretențiile reclamantului aferente perioadei 01.10._10, instanța a constatat neîntemeiată excepția invocată, având în vedere faptul că introducerea acțiunii s-a făcut la data de 06.11.2013, (prin poștă, potrivit art. 183 alin. 1 din codul de procedură civilă) astfel încât, cum potrivit prevederilor art. 268 alin 1 litera c din codul muncii, cererea în vederea plății unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, drept la acțiune care se naște de la data la care drepturile respective erau datorate, pentru prestația lunii octombrie și noiembrie 2010 dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut cel mai devreme în luna noiembrie 2010 pentru salariul lunii octombrie 2010, salariul lunii octombrie 2010 neputând fi scadent și pretins mai devreme de începutul lunii următoare, iar al lunii noiembrie 2010 nefiind scadent pe zile ci pe luni, neputând fi pretins mai devreme de începutul lunii decembrie 2010, astfel încât termenul de prescripție pentru eventualele pretenții bănești aferente lunii octombrie 2010 a început să curgă la lichidarea lunii octombrie 2010, situație în care cum pretențiile perioadei 01.10._10 sunt formulate în termenul de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate, Tribunalul a constatat acțiunea formulată de reclamanți în data de 06.11.2013 pentru perioada 01.10._10 este formulată în interiorul termenului de prescripție extinctivă.

Față de cele mai sus reținute, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii, pentru perioada 01.10._10, ca neîntemeiată.

Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumelor reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul 2010, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul solicită obligarea pârâtei la acordarea retroactivă a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, anul 2010.

Cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul a constatat că acesta este solicitat în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezultă din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta, iar nu în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate.

Cu privire la plata contravalorii tichetelor de masa pentru fiecare zi lucrătoare în care a prestat activitate aferente perioadei 01.10._11, conform dispozițiilor art. 81 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități de transport Feroviar", Tribunalul reține următoarele:

C. legal aplicabil:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă:

Art. 1. - (1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

Potrivit prevederilor art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, contractele colective de munca constituie legea părților.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 148 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, „executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage răspunderea parților care se fac vinovate de aceasta".

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, angajatorului îi revine, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de munca aplicabil.

Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Prevederile contractuale aplicabile speței sunt următoarele:

Potrivit art. 81 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar: "începând cu 01.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichetele de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare".

În ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 81 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, conform înțelegerii partenerilor de dialog social, Tribunalul a constatat că pentru perioada 01.10._11, părților le sunt pe deplin aplicabile prevederile contractuale mai sus redate, care sunt obligatorii pentru părți în temeiul prevederilor din codul muncii, în conformitate cu care, contractele colective de munca constituie legea părților.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar Marfă "CFR MARFĂ" SA .

În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 Codul de procedură civilă, apelanta a solicitat să fie admis apelul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut încălcând astfel prevederile art. 397 Cod Procedura Civilă.

Astfel prin cererea de chemare în judecată intimatul a solicitat „diferența dintre drepturile salariate calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit.a din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011" iar instanța de fond prin Sentința Civilă nr._/07.11.2014 obliga societatea apelantă „să stabilească și să acorde reclamantului drepturile salariate aferente perioadei 01.10._10, prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi... prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare"... și la, plata diferențelor de drepturi salariate intre drepturile stabilite individual și drepturile legal cuvenite. „să acorde reclamantului drepturile salariate aferente perioadei 01.01._11 prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi... prin luarea în considerarea a valorii de 700 lei a coeficientului minim de ierarhizare"... și la „plata diferențelor de drepturi salariale intre drepturile stabilite individual și drepturile legal cuvenite, acordate prin prezenta hotărâre, aferente perioadei 01.01._11."

Solicită Curții să constate că instanță de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere cu care a fost investită respectiv „diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 nu a luat act de voința expresă a intimatului acordând acestuia mai mult decât a solicitat.

Pentru perioada 01.10._10 drepturile intimatului sunt prescrise în temeiul art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii interpretarea data de instanță de fond modului de plată a diferențelor salariale este eronată având în vedere prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii „cererile formulate în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. " or în speța supusă atenției dumneavoastră cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08.11.2013 astfel încât drepturile salariale solicitate anterior datei de 08.11.2010 sunt prescrise. Instanță de fond în mod eronat a respins excepția invocată prin raportare la data plații contravalorii muncii prestate. În conformitate cu prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii diferențele salariale se acordă în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune deci de la data de 08.11.2010, moment în care se calculează, pentru fiecare zi lucrătoare, eventuale diferențe salariale.

Instanță de fond nu a analizat corect susținerile formulate de apelantă privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune în temeiul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii pentru drepturile bănești solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În speța de față sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, potrivit căruia "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

Învederează Curții că obiectul cererii de chemare în judecată în această cauză nu îl reprezintă drepturile de natura salarială reglementate imperativ de art. 159 și 166 din Codul Muncii la care instanță de fond face referire: „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individul de muncă, în contractul colectiv de munca aplicabil sau în regulamentul intern, după caz".

Legiuitorul face distincție între conceptul de salarizare și alte drepturi ce decurg din raportul de munca ceea ce înseamnă că se permite acordarea de drepturi bănești cu altă natură juridică decât aceea de salariu. Prin urmare drepturile stipulate cu alt titlu decât acela de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub forma băneasca, nu fac parte din categoria „drepturilor salariale" instanță de fond pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegala.

Având în vedere că prin cererea formulată de reclamant și înregistrată pe rolul instanței la 08.11.2013 se solicită obligarea societății apelante la executarea unor clauze din CCM pe anul 2010, prin prisma prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, dreptul la acțiune al intimatului este prescris.

Mai mult, este necesar să facă deosebire între contractul colectiv de muncă și cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora.

Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.

Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.

Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi până la data introducerii acțiunii au trecut mai mult de 6 luni solicităm admiterea excepției invocate și respingerea pretențiilor: salariul suplimentar pe anul 2010, tichete de masă, spor de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucru în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminica și sărbători legale, corespunzător orelor efectuate, și a diferențelor salariale.

Solicită să se aibă în vedere că acestea reprezintă bonificații acordate salariatului în temeiul contractului colectiv de muncă iar cererile în justiție privitoare la neexecutarea clauzelor contractului colectiv de muncă se prescriu în termen de 6 luni.

Instanță de fond în mod eronat a respins excepția lipsei procedurii prealabile sesizării instanței invocata de SNTFM CFR Marfa SA prin întâmpinare considerând că nu este obligatorie ignorând astfel prevederile art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.

Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, părțile semnatare au stabilit sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.

Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută de art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „încălcarea prevederilor sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă se constată de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propune cercetarea celor vinovați, iar rezultatele cercetării vor fi prezentate la termenul convenit.

Fiind o procedură specială și expres prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă, trebuie respectată și pusă în practică înaintea introducerii cererii, după principiul de drept pacta sunt servanda având avantajul soluționării pe cale amiabilă și în același timp duce la degrevarea instanțelor de judecată cu cereri inutile.

Având în vedere cele precizate, solicită Curții să constate că intimatul, prin reprezentanții săi, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat - sindicate în anul 2010 pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care considerăm că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și vă solicităm să constatați inadmisibilitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 193 Cod Procedura Civilă.

Instanță de fond în mod eronat a admis capătul de cerere privind plata salariul suplimentar pentru anul 2010, nu a analizat în întregime prevederile contractului colectiv de muncă în temeiul căruia reclamantul a solicitat această bonificație salariată, a pronunțat o hotărâre nelegală.

Este necesar și util soluționării cauzei a se avea în vedere contractul colectiv de munca prin prisma tuturor dispozițiilor sale și nu interpretate în mod fragmentat numai anumite părți, anumite articole care convin într-un anumit context.

Astfel trebuie avut în vedere dispozițiile art. 21 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.. Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă. al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului. Unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege."

Art.21 este încadrat într-un capitol distinct - Sistemul Premial, care este urmat de capitolul - Alte Prevederi în care este inclus și art. 30.

Consideră că interpretarea corectă a textelor de lege mai sus enunțate, ca de altfel și structura CCM pe care reclamantul își întemeiază cererea, nu poate fi decât următoarea: numai după acoperirea tuturor cheltuielilor prevăzute la art. 21 se poate plăti salariul suplimentar precum și celelalte prime și ajutoare materiale de care beneficiază salariații. Or trebuie avut în vedere că SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anul financiar 2010 în pierdere deci nu putea acorda salarii suplimentare sau alte ajutoare și prime salariaților.

Având în vedere cele mai sus menționate solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere că între reprezentanții salariaților și administrație a fost încheiat actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfă SA prin care părțile semnatare ale CCM au convenit neacordarea salariului suplimentar pe anul 2010, act adițional atașat întâmpinării formulate pe fondul cauzei.

Instanță de fond în mod subiectiv ia în calcul numai aspecte în favoarea reclamantului, acordând în mod eronat drepturi salariale aferente perioadei 01.10._10 prin raportare la salariul minim de 700 lei fără a lua în considerație negocierea și încheierea contractului individual de muncă al reclamantului și a actelor adiționale ale acestuia în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfa SA, legea părților.

Modificarea salariului de bază minim brut la nivel de unitate nu se face în mod direct și imediat (mai ales la cererea petentului) decât cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, cu analizarea și aprobarea Consiliului de Administrație al societății, iar în caz de litigiu acesta trebuie soluționat de către comisiile competente, în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă.

învederează că la SNTFM CFR MARFA SA, singurul acționar este Statul R. prin Ministerul Transporturilor, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100%.

În acest tip de unități, de stat, fondul de salarii este limitat la suma aprobată printr-o Hotărâre de Guvern.

Aceste argumente sunt susținute și de art. 2 (1) din HG 532/2008, din HG 28/2010 și din HG 311/2010 care dispun imperativ următoarele: „Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limitele maxime, care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor."

În lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești (salariale) stabilite prin CCM Unic la nivel de ramura transporturi, care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli (BVC) al SNTFM CFR MARFA SA și pentru care nu au fost alocate fonduri, textul art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996 devine aplicabil, neputându-se da eficienta convenției particulare a parților, prin ignorarea unor Hotărâri de Guvern publicate în Monitorul Oficial.

În caz contrar s-ar nesocoti prevederile HG 532/2008 din 21.05.2008 publicată în M. Of privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2008 al CFR MARFA SA, ale HG 28/2010 din 06.01.2010 publicată în M. Of privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 al CFR MARFA SĂ și ale HG 311/2010 din 31.03.2010 publicată în M. Of privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010 al CFR MARFA SA.

Aceleași federații sindicale care au semnat Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi au negociat și semnat atât Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 cât și Contractele Colective de Muncă la nivelul SNTFM CFR MARFA SĂ și s-a convenit să se acorde doar anumite drepturi bănești, printre care nu se regăsește și cel solicitat de intimat.

Perioada pentru care intimatul solicită acordarea acestor diferențe salariale de la 600 lei la 700 lei, coincide cu perioada în care au fost făcute tăieri din salariile bugetarilor cu 25%.

Tot în această perioadă societatea apelantă s-a confruntat cu mari probleme financiare, iar în anul 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel că anul fiscal a fost încheiat în pierdere.

În plus, este de notorietate criză economică pe care o traversăm, care a dus la reducerea considerabilă a transporturilor pe calea ferată (obiectul de activitate principal al societății noastre) la mai puțin de 50%, ceea ce a culminat cu . respectiv cu restructurarea societății și efectuarea de concedieri colective masive, pentru a dimensiona numărul de personal, în vederea eficientizării activității, astfel încât societatea să încheie anul în echilibru financiar.

Ca dovadă a faptului că societatea apelantă a înregistrat pierderi în ultimii ani, vă anexăm alăturat extrase de pe portalul Ministerului Finanțelor Publice.

Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, a stat la baza încheierii CCM al SNTFM „CFR Marfă" pentru anii 2009/2010.

Învederează că în vederea respectării legislației în vigoare cu privire la încheierea Contractului Colectiv de Muncă, în anul 2010, au avut loc întâlniri intre administrație și sindicatele reprezentative semnatare ale CCM unde a fost pus în discuție acest aspect (salarizarea) întâlniri care au condus în urma dezbaterilor la încheierea unor acorduri.

Aceste acorduri au fost concretizate prin încheierea Actului Adițional la CCM al SNTFM CFR Marfa SA pe anul 2009, semnat și aprobat de reprezentanții administrației și reprezentanții sindicatelor reprezentative semnatare ale CCM, din care reiese în mod clar și indubitabil faptul că părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul CFR Marfă nu au înțeles să folosească ca sistem de referința valoarea de 700 lei, ci valoarea de 600 lei pentru salariul minim de bază.

Aceste aspecte au fost consfințite și de către fiecare salariat, prin semnarea contractelor individuale de muncă și a actelor sale adiționale, care constituie legea părților și care au fost respectate întocmai, contracte individuale de munca care au ca fundament Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfa SA.

Atât timp cât la nivel de angajator s-a încheiat contract colectiv de munca necontestat de părțile semnatare, acesta este în vigoare și se aplică tuturor salariaților care au fost reprezentați la negocierea acestuia. De asemenea prin aplicarea modului de calcul prevăzut în acest contract, potrivit grilei de salarizare, nu s-a ajuns Ia un salariu mai mic decât cel minim pe economie.

Învederează că intimatul a fost remunerat în anii 2010 - 2011 cu un salariu de 1395 lei superior salariului minim stabilit de CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, superior salariului minim brut la care se adăuga coeficientul minim de ierarhizare prevăzut de art. 41 alin. 1 din același CCM.

Concret intimatul a beneficiat de toate drepturile salariale conform CCM al SNTFM „CFR Marfă" SASĂ și a Actelor adiționale înregistrate la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București.

Având în vedere cele mai sus prezentate și prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, care a stat la baza încheierii CCM al SNTFM „CFR Marfa", solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

Instanța de fond în mod eronat a acordat intimatului diferențe salariale pentru perioada 01.01._11.

Solicită să se observe că, formula de calcul a salariului s-a aplicat doar pe perioada de valabilitate a CCM CFR MARFA S.A. 2009/2010 expirat la 31.12.2010, însă aceasta nu s-a mai aplicat de la data intrării în vigoare a CCM CFR Marfa 2011. Conform CCM 2011 salariul de bază brut nu se mai obține prin înmulțirea salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, având în vedere că art. 98 alin (6) prevede: „. Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze următoarele drepturi care, pe durata valabilității prezentului CCM, nu se acorda:

(6) Coeficienții de ierarhizare ai claselor de ierarhizare."

A depus la dosarul cauzei, în copie certificata pentru conformitate cu originalul, adresa nr. 141/DDS/10.03.2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin care ne înștiințează asupra faptului că CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 nu mai produce efecte juridice, încetându-și valabilitatea la data de 31.12.2010.

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ne aduce la cunoștință prin emiterea adresei mai sus menționate faptul că, CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, ce a fost înregistrat la acesta instituție a statului cu nr. 722/24.01.2008 (data de la care a început să producă efecte) faptul că acesta a expirat din data de 31.12.2010.

Salariul plătit și încasat de către reclamant, conform CCM, este cel prevăzut în grila de salarizare în dreptul clasei de salarizare corespunzătoare acestuia.

Din examinarea Actului Adițional încheiat la CIM, depus la dosarul cauzei, rezulta că reclamantul a fost încadrat în clasa 29 de salarizare, astfel încât a beneficiat de un salariu de bază brut de 1395 lei la care se adăuga sporul de vechime de 25% și spor pentru condiții grele de munca feroviară de 15%, spor condiții periculoase de 15%.

Concret, intimatul a beneficiat de toate drepturile salariale conform CCM al SNTFM „CFR Marfă" SA și a Actelor adiționale înregistrate Ia Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București așa cum au fost negociate intre reprezentanții salariaților și administrație.

Aspectul privind salarizarea și drepturile negociate conform CCM CFR Marfă au fost consfințite și de către fiecare salariat, prin semnarea contractelor individuale de muncă și a actelor sale adiționale, care constituie legea părților și care au fost respectate întocmai, contracte individuale de munca care au ca fundament Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfa SA.

Atât timp cât la nivelul societății s-a încheiat un contract colectiv de munca necontestat de părțile semnatare la momentul încheierii acestuia, rezulta că acesta se aplică și produce efecte față de toți salariații.

Decizia luată de instanță de fond este motivată pe dispozițiile art. 29 din CCM al SNTFM CFR Marfa SA care impune că stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleiași funcții sau a alteia echivalente, cu ocazia aplicării noului contract colectiv de muncă, să se facă prin negociere individuală... în prezența reprezentantului salariatului.

CCM al SNTFM CFR Marfa SA pe anul 2011 trebuie interpretat prin prisma tuturor dispozițiilor sale și nu în mod fragmentat numai anumite părți, anumite articole care convin într-un anumit context art. 29 din CCM stabilește negocierea clasei de salarizare și nu a cuantumului acesteia astfel încât interpretarea dată de instanță de fond este nelegala.

În perioada 2010-2011 salariatului nu i s-a schimbat clasa de salarizare iar cuantumul acestuia trebuie să fie în concordanța cu dispozițiile CCM așa cum a fost semnat și negociat la nivel de unitate și nu în conformitate cu dispozițiile unor contracte colective ale cărui dispoziții și-au încetat valabilitatea.

Face mențiunea că instanța judecătoreasca poate acorda aceste drepturi numai în situația în care exista un temei legal, neputând să dispună acordarea unor drepturi bănești decât în baza unui contract încheiat între acestea.

Instanța dispune respectarea anumitor clauze dintr-un contract ce se afla în perioada de valabilitate și care are forța obligatorie atât pentru părți cât și pentru completul de judecată investit cu soluționarea unei astfel de cereri.

Instanță de fond în mod eronat a admis canatul de cerere privind plata pentru perioada 08.11._11 a diferenței de 25% din salariul de bază, reprezentând spor pentru lucru în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminica și sărbători legale, corespunzător cu orele efectiv lucrate raportat la salariul majorat solicită să fie respins ca neîntemeiat din următoarele considerente:

Pentru perioada 01.10._10 drepturile solicitate sunt prescrise în temeiul art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii;

Pentru perioada 08.11._10 reclamantul a beneficiat de un spor de 25% din salariu de bază pentru munca desfășurată în cursul nopții și un spor de 100% din salariul de bază pentru munca desfășurată în zilele de sâmbătă și duminica și sărbători legale.

Intimatul a prestat în perioada pentru care solicita acordarea acestui spor, așa cum reiese și din CIM, activitate în ture ceea ce înseamnă că timpul de odihnă și timpul de munca au fost repartizate inegal iar pentru a-i fi acordat acest spor ar fi trebui ca reclamantului și-i fi fost solicitat în mod expres din partea conducerii societății apelante să presteze activitate în zilele de repaus.

Având în vedere dispozițiile CCM mai sus menționate consideră că dispozițiile instanței de fond referitoare la sporul pentru zilele de sâmbăta și duminica precum și pentru sărbătorile legale sunt neîntemeiate.

Instanță de fond în mod eronat a admis capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masa pentru perioada 01.10._11. În motivarea deciziei instanță de fond reține prevederile art. 81 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „salariații... vor beneficia de tichete de masă.. An condițiile legislației în vigoare." însă ignora prevederile art. 1 din Legea 142/1998.. salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare Angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportata integral de către angajatori. "

„Tichetele de masa se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”

Din lecturarea art. 1 din Legea 142/1998 rezulta condițiile în care pot fi acordate tichetele de masă:

Existența unui contract individual de munca care să prevadă această posibilitate;

Capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.

Deci legea nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților financiare, va acorda sau nu acesta bonificație.

Având în vedere dispozițiile CCM în temeiul cărora intimatul a formulat cererea de chemare în judecată, dispoziții care arăta în mod clar condițiile în care se acorda tichetele de masă, solicită să se observe că instanță de fond nu a avut în vedere principiile consensualității și a bunei credințe în temeiul cărora se desfășoară raporturile de munca precum și principiile interpretării clauzelor contractuale.

De asemenea instanță de fond în mod eronat a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de societatea apelantă prin întâmpinare în temeiul art. 268 alin. 1 lițe din Codul Muncii având în vedere că tichetele de masă sunt beneficii extrasalariale care nu se circumscriu noțiunii de salariu așa cum a fost definit în art. 159 din Codul Muncii.

Pentru perioada 01.10._10 solicită să se constate că dreptul la acțiune este prescris chiar și în temeiul art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.

Referitor la capatul de cerere privind dobânda legală solicită respingerea acestuia având în vedere dispozițiile contractelor colective de munca aplicabile care nu prevăd obligația angajatorului de a plați dobânzi.

Potrivit art. 2 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, aceasta poate fi acordată dacă obligația este purtătoare de dobânzi, potrivit obligațiilor contractuale, or drepturile salariale nu sunt purtătoare de dobânzi.

Intimatul a depus întâmpinare/concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 479 și 480 alin. (2) C. pr. civ., va admite apelul, va schimba în parte sentința atacată în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge pretențiile privind plata salariului suplimentar pe anul 2010 ca fiind prescrise; de asemenea, va respinge ca neîntemeiate pretențiile privind contravaloarea coeficientului minim de ierarhizare pe perioada 01.01._11, precum și a pretențiilor privind contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 01.10._.2011; urmând a mențiune celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant și salariului suplimentar pe anul 2010.

Curtea reține că acest drept își are izvorul în contractul colectiv de muncă, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanței la data de 08.11.2013.

Or, în aceste condiții se poate constata că izvorul drepturilor se regăsește în contractul colectiv de muncă și nu în contractul individual de muncă pentru a putea califica aceste drepturi ca fiind prescriptibile în termenul de 3 ani și nu în termenul de 6 luni așa cum prevăd dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e), 268 după modificarea Codul muncii.

Cu privire la definiția salariului, Curtea constată că potrivit art. 159 din Codul muncii, „Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”, iar în ceea ce privește componentele sale, art. 160 menționează următoarele:

„Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.

Toate drepturile stabilite prin contractele colective de muncă sunt drepturi suplimentare în raport cu salariul, indiferent de raportarea acestora la noțiunea de salariu prevăzut de contractul individual de muncă

Salariul cu toate componentele sale se plătește lunar și se bucură de un alt regim juridic, decât drepturile de natură colectivă stabilite prin contractele colective de muncă.

Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, după republicare, sunt cât se poate de clare:

„Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.

Deci, aflându-ne în prezența unor drepturi stabilite prin contractele colective de muncă, termenul de prescripție este cel prevăzut de textul de lege precitat.

Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege precitate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajaților ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.

Or, drepturile suplimentare, cum ar fi salariul suplimentar pe anul 2010 mai sus precizate la care face referire Contractul Colectiv de Muncă nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, definiție extrasă prin interpretarea articolelor de lege redate anterior.

Așa fiind, în cauză nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 166 și nici cele ale art. 283 alineatul 1 lit. c) din Codul Muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani în care poate fi protejat dreptul pe calea formulării unei acțiuni în justiție.

Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă, clauză ce nu a fost executată întocmai de către angajator, sunt incidente prevederile art. 283 alin.(1) lit. e) din Codul Muncii, în conformitate cu care cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.

În raport de cele expuse, suma în discuție nu reprezintă drepturi salariale, ci exclusiv drepturi acordate prin C.C.M. salariaților în scopul de a le oferi protecție socială, iar plata acestora se circumscrie sferei de neexecutare a C.C.M.

Reglementând regimul prescripției extinctive în materia conflictelor de muncă, legiuitorul a stabilit un regim juridic distinct, după cum temeiul de drept invocat de către părți este contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.

Pe de altă parte, pentru cazul în care conflictul are ca obiect neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, legiuitorul a stabilit un termen special de prescripție de 6 luni, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.

Prin urmare, întrucât cererea este întemeiată pe clauze ale contractului colectiv de muncă, acțiunea în justiție este supusă termenului special de prescripție stabilit prin art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii - 6 luni de la momentul nașterii dreptului la acțiune ce a fost depășit în cauză, raportat la data formulării acțiunii 08.11.2013.

În ceea ce privește pretențiile privind diferențele de drepturi salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei conform art. 41 alin. (1) lit. c) din CCM la nivel de ramura transporturi pentru perioada 01.01._11, Curtea reține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și pentru acest interval de timp în condițiile în care CCM la nivel de ramură transporturi a încetat ca urmare a denunțării acestuia de către recurenta-pârâtă.

Curtea reține că prin adresa nr. 141/DDS/10.03.2011 a Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale prevederile CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi au încetat la data de 31.12.2010.

Adresa nr. 141/DDS/10.03.2011 a Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale, menționează următoarele:

„Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului și notificați de denunțare în data de 17.11.2010 Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România respectiv Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România.

În consecință, contractul mai sus menționat este expirat din data de 31.12.2010”.

Prin urmare, având în vedere că începând cu data de 01.01.2011 CCM la Nivel de Ramura Transporturi a încetat prin denunțare, nici drepturile salariale întemeiate pe dispozițiile acestuia contract colectiv de muncă nu mai au temei contractual, astfel că, se impune respingerea pretențiilor solicitate pentru intervalul 01.01._11 ca neîntemeiate.

În ceea ce privește pretențiile privind contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 01.10._11, Curtea reține că aceste sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse ca atare pentru motivele ce se vor arăta.

Curtea reține că Legea nr. 142/1998 în art. 1 alin. (2) a prevăzut că „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.

La rândul său ÎCCJ a dispus prin decizia nr. 14 din 18.02.2008 că aceste beneficii reprezintă o vocație și nu un drept și nu se poate realiza decât în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.

Din modul de redactare a art. 1 alin. (1) din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă se poate observa că acesta nu stabilește o obligație în sarcina angajatorului, ci doar o facultate („salariații ….pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă”), o posibilitate de acordare a tichetelor, posibilitate a cărei obiectivare este funcție de mai mulți factori, în principal posibilitățile financiare ale angajatorului derivând din situația sa economică și din nivelul productivității muncii, elemente ale căror nivele fiind scăzute, nu au permis acordarea acestor tichete.

Prin urmare nu se pot acorda compensații bănești care să suplinească neacordarea tichetelor de masă, deoarece așa cum arată textul de lege precitat, salariații pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocației individuale de hrană reglementate de prezenta lege și sunt suportate integral pe costuri de angajator.

În plus, instanța reține că această cerere nu este întemeiată și ca urmare va fi respinsă, deoarece în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea 142/1998, „Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.

Pentru toate aceste motive, Curtea urmează a dispune respingerea și acestei pretenții ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta S. Națională de Transport Feroviar Marfă „CFR MARFĂ” S.A. – CUI_, cu sediul procedural ales la sediul Centrului Zonal de Marfă București, în București, . Nord nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr._/07.11.2014 pronunțată în Dosarul nr._ de către Tribunalul București – secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul S. I. – CNP_, cu domiciliul în București, ., nr. 87, sector 5.

Schimbă în parte sentința atacată.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge pretențiile privind plata salariului suplimentar pe anul 2010, ca fiind prescrise.

Respinge ca neîntemeiate pretențiile privind contravaloarea coeficientului minim de ierarhizare pe perioada 01.01._11, precum și a pretențiilor privind contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 01.10._11.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

P. A. L. H.

GREFIER,

F. V.

Red: P.A.

Dact: D.A.M.

4ex./25.06.2015

Jud.fond:G. M.A.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2127/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2127/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI