Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 420/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 962/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6748/2014)
Decizia civilă nr.420
Ședința publică din data de la 4 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A. C.
JUDECĂTOR: R. F. G.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București împotriva sentinței civile nr.2615 din data de 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București, în numele membrului de sindicat C. F., cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că s-au comunicat motivele de recurs deduse judecății către intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București. La data de 10.12.2014, intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București, a depus la dosar prin serviciul „registratură” al acestei, întâmpinare cu privire la motivele de recurs deduse judecății, prin care se invocă excepția lipsei capacității de exercițiu a recurenței, solicitând judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 alin.(2) din Codul de procedură civilă, solicitare ce vine și din partea recurentei-pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SĂ – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, prin cererea de recurs dedusă judecății.
Curtea respinge excepția lipsei capacității de exercițiu a recurenței S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, excepție invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată, constatând că obiectul litigiului de muncă constă în drepturi salariale ce decurg din raportul de muncă stabilit între membrul de sindicat și S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”S.A. prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, persoană care de altfel a formulat recursului în numele Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”S.A.
Curtea declarată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părților în cauză de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._/3/2012 reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare-Comercial București (USLFMC București) în numele și pentru membrii de sindicat și salariați ai pârâtei, menționați în listele anexate cererii de chemare în judecată, a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâtei S. Națională de Transport Feroviar Călători „CFR Călători SA: să plătească pentru fiecare reclamant diferențele dintre drepturile salariale de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei I de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 lei stabilii la nivelul ramurii transporturi valabil de la data de 01.01.2008, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010) pentru perioada octombrie_10 și la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Prin încheierea de ședința din data de 08.01.2014 instanța de fond a dispus disjungerea cauzei și formarea de noi dosare pentru fiecare membru de sindicat, prezența cauza privind pe membrul de sindicat C. F..
Prin sentința civilă nr.2615/05.03.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de către pârâtă; a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul său C. F., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar De Călători C.F.R Călători S.A; a obligat pârâta la calcularea și plata către reclamanta a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiuni și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective; a respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 41 alin.3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În anexa nr.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, la poziția nr. 1 este menționată SNTFC CFR Călători SA – București.
ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 268 alin.1 lit. e din Codul muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii, conform cărora conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În ceea ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare că pentru pretențiile din octombrie 2009 nașterea dreptului a intervenit la 31.10.2009, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 26.10.2012, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată, având în vedere faptul că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c din Codul Muncii se calculează începând cu data scadenței sumelor solicitate (adică începând cu data la care i se cuveneau a i se plăti drepturile pentru luna octombrie 2009), după rezultă din prevederile art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta – persoana fizică a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, trebuie determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din_, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezenței legi se abrogă: d) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ a fost încheiat conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același act normativ sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
De asemenea, potrivit art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, “clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate” și părțile pot cerere renegocierea.
Însă nu se poate ignora nici dispoziția art. 24 alin 4 din aceeași lege care dispune ca până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În toate normele legale menționate se consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României, conform căruia ”dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Prin urmare, orice contract colectiv de muncă la nivel inferior se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la momentul analizat în prezența cauză.
Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
S-a reținut faptul că nulitatea a privit cuantumul salariului brut minim stabilit pentru clasa de salarizare și anularea acestei anexe atrage folosirea salariului de bază brut stabilit la nivel de ramură. Pe de altă parte s-a reținut faptul că în cuprinsul contractului individual de muncă există mențiuni privind clasa de salarizare și categoria existând astfel date suficiente pentru calcularea salariului plecând de la un salariu de bază brut de 700 de lei.
În acest sens, acordarea unor sume mai mari de 700 de lei nu exonerează pârâta de obligația de calcul a salariului prin raportare la această sumă, întrucât în cauză nu este vorba de acordarea unui salariu minim brut.
Părțile s-au obligat ca negocierile subsecvente să plece de la salariul de bază minim de 700 de lei și prin aplicare unor coeficienți minimi de ierarhizare conform contractului. Stabilirea salariului de bază cu încălcare contractului de muncă la nivel superior fiind o măsură anulată de instanță a fost înlocuită cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Deci în stabilirea efectelor nulității nu se poate ignora dispoziția legală expresă privind înlocuirea clauzei anulate până la renegociere.
În consecință, instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale care consacră forța obligatorie a contractului colectiv de muncă, și anume art. 236 alin. 4 C.muncii, (în vigoare la data încheieri contractului) conform căruia contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și art. 243 alin. 1 C.muncii, conform căruia executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Acordarea sumei actualizate în raport de rață inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceaste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată ), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și va respinge ca neîntemeiata cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul platii efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputată o îmbogățire fără justă cauză.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat recurenta S.N.T.F.C "CFR Călători" S.A.- Sucursala de Transport Feroviar de Călători București pentru următoarele motive:
Contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art. 236 alin. 4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009, 2010, 2011), art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
În perioada 01.10._10 în care reclamantul-intimat Sindicatul Liber Feroviar Mișcare - Comercial solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de SNTFC „C.F.R." S.A., a existat la S. Națională de Transport Feroviar de Călători" CFR Călători"- S.A. contractul colectiv de muncă valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în Contractul individual de muncă al reclamantului.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 -2010 la art. 4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constată de instanța competentă la cererea părții interesate, conform art. 24 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 coroborat cu art. 8 alin. 2 și alin. 3 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabilă în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Recurenta a solicitat instanței să rețină că în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare intimatul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau că, clauzele prevăzute în art. 7 și anexă 1 din C.C.M. la Nivel de S. Naționala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., conțin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizată constată nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate, iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de munca - art. 268 alin. 1 pct. d Codul muncii (fost art. 283 alin. 1 lit. d).
A mai învederat recurentul instanței de judecată că reclamanții solicită diferența dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art. 7 și Anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Ori, reclamanții solicită practic înlocuirea unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existență s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, expirat și acesta la data de 31.12.2010.
Însă, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Instanța de judecată nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamanților ca fiind a cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 pct. d din Codul muncii, motivat de faptul că atât C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. cât și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea reclamantului a fost introdusă în anul 2012, după expirarea acestor contracte colective de muncă.
Clauzele C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare nu pot fi înlocuite de către instanța de judecată cu clauzele mai favorabile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora, introdusă în termenul legal prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. d) din Codul muncii.
La data de 10.10.2014, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimata în numele membrului de sindicat Clejeanu F., solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond, invocând totodată excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor formulate de către recurentă pârâtă, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cât și din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, în conformitate cu prevederile art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, au obligația de a lua ca bază de la care pornesc negocierile pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul nivel de grup de unități și unitate, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi.
Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Recurenta a confirmat faptul că a folosit un algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități, utilizând la stabilirea salariilor minime brute din unitate ca sistem de referință valoarea de 570 lei (respectiv 600 lei) pentru salariul minim de bază, iar nu valoarea de 700 lei, susținând că acest CCM la nivel de ramură nu i se aplică, întrucât CCM la nivel de unitate/grup de unități, ca rezultat al negocierii între partenerii sociali, a înlăturat de la aplicare dispozițiile CCM la nivel de ramură.
Apărarea recurentei, potrivit căreia că s-ar aplica cu prioritate CCM la nivel de unitate/grup de unități, indiferent de clauzele acestuia, nu poate fi reținută de Curte, întrucât legea impune fără echivoc obligația, pentru partenerii sociali, să respecte drepturile cu caracter mai favorabil stabilite în CCM la nivel superior, indiferent de împrejurarea ca la nivel de unitate este sau nu încheiat un contract colectiv de muncă.
CCM la nivel de unitate/grup de unități se aplică cu prioritate numai în situația în care la nivel superior sunt reglementate drepturi cu caracter minimal, iar la nivel de unitate sunt acordate drepturi mai favorabile, în sens contrar, sunt aplicabile cele de la nivel superior.
De altfel, art. 57 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data executării contractului, prevede explicit că în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Prin urmare, clauza mai favorabilă cu privire la salariul minim de 700 lei din CCM la nivel de ramură se aplică de drept, prin efectul legii, fără a fi necesar a se obține în prealabil nulitatea clauzei cu forță juridică inferioară.
Nu s-ar putea reține că prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică numai unităților care nu au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât art. 247 Codul muncii nu poate fi interpretat restrictiv, ci dimpotrivă, se completează cu situația în care norma favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel superior înlătură de la aplicare pe cea de le nivel inferior.
Așadar, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică și unităților care au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în privința dispozițiilor mai favorabile.
În condițiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 constituie legea părților, de la care nu se poate deroga decât printr-un act juridic cu forță egală, diminuarea nivelului salariului minim brut pe unitate nu poate fi considerată ca fiind în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Ca atare, prima instanță a reținut judicios că dispozițiile mai favorabile din contractele colective de muncă la nivel superior se aplică cu prioritate față de cele la nivel inferior, acest principiu fiind reglementat atât în cuprinsul art. 238 alin. 1 Codul muncii, cât și prin art. 8 alin. 2 din Legea nr.130/1996, astfel ”prin contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București împotriva sentinței civile nr.2615 din data de 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare – Comercial București, în numele membrului de sindicat C. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
B. A. C. R. F. G. G. M.
Grefier,
B. M.
Red. Jud. RFG, 19.02.2015
Dact: Z.G./2 ex/09.02.2015
Jud.fond: M.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 66/2015.... → |
|---|
