Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1497/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1497/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 14745/3/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (366/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1497
Ședința publică de la 05.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. D. Ș.
JUDECĂTOR - A. F.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul B. C. împotriva sentinței civile nr._/31.10.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . CĂII FERATE SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic M. A., care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind apelantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul convențional al intimatei arată că nu are alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Curtea constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/31.10.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâta . prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Tribunalul a calificat prezenta acțiune, în ciuda afirmațiilor reclamantului din răspunsul la întâmpinare, o acțiune în realizare prin care se solicită obligarea pârâtei la plata unor diferențe de drepturi salariale pentru perioada 28.08.2009-1.10.2009 și doar ca motivare a acțiunii se invocă să se constate că reclamantul are aceste drepturi în virtutea principiului puterii de lucru judecat, având în vedere că alți salariați ai pârâtei au obținut în instanță aceleași drepturi cu cele solicitate de reclamant, astfel că și acesta este îndreptățit a le obține.
Instanța nu a putut reține motivările reclamantului din cuprinsul răspunsului la întâmpinare având în vedere că acestea sunt lipsite de sens, atâta vreme cât reclamantul susține că o hotărâre judecătorească pronunțată într-un dosar în care nu a fost parte îi este opozabilă, iar dacă ar fi așa, o acțiune precum prezenta ar lipsită de obiect. Mai mult decât atât, nici argumentul că nu se solicită drepturile bănești nu pot fi reținute, atâta vreme cât petitul acțiunii principale este astfel formulat, iar reclamantul nu și-a manifestat voința de a renunța la un astfel de capăt de cerere, iar o acțiune în constatare a existenței puterii de lucru judecat astfel cum este iterată de reclamant este inadmisibilă, față de posibilitatea formulării acțiunii în realizare.
Așa fiind, față de obiectul acțiunii astfel determinat, Tribunalul, a constatat că prin acțiunea pendinte este vizată perioada 28.08.2009-1.10.2009, deci o perioadă anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Civil, care a schimbat natura juridică a prescripției extinctive.
Având în vedere statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție în Decizia nr. 1/17.02.2014 pronunțată în recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C. în dosarul nr. 20/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 283 din_, potrivit cu care “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”, în prezenta cauză ne aflăm în prezența unei excepții absolute, ce poate fi invocată în orice stare a pricinii.
În temeiul art. 248 alin. 1 NCPC a fost analizată cu prioritate excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, excepție care ar face inutilă cercetarea pe fon a cauzei.
Potrivit art. 268 alin 1 lit. c Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În continuare, instanța a analizat dacă termenul de trei ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii a fost întrerupt sau suspendat.
Or, în cauză, nu poate fi vorba de niciunul din cauzele de suspendare prevăzute de art. 13 și 14 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, respectiv un caz de forță majoră; debitorul sau creditorul să fi făcut parte din forțe armate aflate pe picior de război; existența unei reclamației administrative. De asemenea, nu ne aflăm în prezența unei relații dintre părinți sau tutor și cei ce se afla sub ocrotirea lor, între curator și acei pe care îi reprezintă precum și între orice alta persoana care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătorești, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate; a unei persoane lipsit de capacitate de exercițiu; sau situației dintre soți în timpul căsătoriei.
Instanța a constatat că nu există nici un caz de întrerupere a prescripției astfel cum sunt enumerate în mod exhaustiv prin art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, respectiv recunoașterea dreptului de către pârâtă, printr-un act începător de executare.
Pentru a opera lit. b din art. 16 din Decretul nr. 167/1958, respectiv întreruperea prescripției prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanța judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, trebuie ca acțiunea să fi fost formulată de reclamantul din prezenta acțiune și nu de către alte persoane într-o cauză similară.
Sentința nr. 4199/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012 nu poate fi opozabilă reclamantului, atâta vreme cât acesta nu a fost parte în acel proces, sentința putând constitui cel mult statuări care să fie luate în seama în virtutea principiului puterii de judecat, și nu ca un motiv de întrerupere sau de suspendare a prescripției extinctive.
Având în vedere că termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, pentru drepturile bănești aferente perioadei 28.08.2009-1.10.2009, s-a împlinit în perioada septembrie –octombrie 2012, iar prezenta acțiune a fost introdusă la data de 30.04.2014, Tribunalul a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul B. C..
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul a solicitat admiterea apelului pentru următoarele motive:
În fapt, prin acțiunea introductivă a solicitat instanței de fond să constate că Sentința civilă nr, 4199/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr._/3/2012 având ca obiect drepturi bănești, respectiv calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariate calculate în raport de salariul de bază minim brut în cuantum de 700 de lei conform art.41 alin.3 lila din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011 și sumele efectiv primite de către reclamantul Sindicatul Central IMCF București, prin s-a admis cererea apelantului, are putere de lucru judecat și în ceea ce îl privește.
Consideră că instanța de fond nu a analizat corespunzător principiul puterii de lucru judecat ci a constatat că a intervenit prescripția dreptului meu la acțiune în ceea ce privește solicitarea de drepturi bănești, fapt greșit deoarece apelantul a formulat cerere în constatare, nu în pretenții.
Noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.
Deoarece la data depunerii cererii având ca obiect drepturi bănești de către Sindicatul Central IMCF București, acesta nu l-a încunoștințat pentru a-l putea mandata să îl reprezinte pentru că nu mai făcea parte din Sindicat, fiind pensionat din data de 23.11.2009, nu a fost parte în acest proces și nici nu a știut de existența acestuia, astfel că nu a avut cunoștință despre posibilitatea acordării unor drepturi bănești reprezentând diferențe salariale.
Prin respingerea acțiunii sale în constatare a puterii lucrului judecat, s-a creat o discriminare între salariații care și-au obținut aceste drepturi bănești și apelantul, care are dreptul la obținerea acestora.
Deoarece în Dosarul nr._/3/2012 pentru a cărui sentință solicită constatarea puterii de lucru judecat s-a emis o hotărâre irevocabilă, iar în ceea ce îl privește dreptul de a solicita drepturile bănești restante s-a prescris, consideră că a fost îndreptățit și în termen legal pentru a formula cererea de constatare, iar hotărârea civilă nr._/2014 pronunțată în Dosarul nr._ atacată cu prezentul recurs nu a ținut cont de acest aspect, limitându-se la a constata prescrierea dreptului său la acțiune, însă nu pentru constatarea puterii de lucru judecat, ci pentru acțiunea de acordare de drepturi bănești.
Pentru motivele enunțate, solicită admiterea apelului și anularea Hotărârii civile nr._/2014 pronunțată în Dosarul nr._ de către Tribunalul București.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. ÎNTREȚINERE M. A CĂII FERATE S.A, a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Referitorla susținerea apelantului că "instanță de fond nu a analizat corespunzător principiul puterii de lucru judecat, ci a constatat că a intervenit prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea de drepturi bănești, solicită să fie respinsă ca neîntemeiata. Cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.194 din C.pr. civ., respectiv obiectul cererii nu este posibil și determinat, așa cum se stipulează și în literatura de specialitate, instanță de judecată nefiind inveslita cu o cerere clară asupra căreia să se pronunțe, deoarece dl. B. C. a formulat o acțiune în constatarea existenței puterii de lucru judecat, cu privire la o hotărâre judecătoreasca în care nu se regăsește nici ca reclamant, dar nici ca pârât.
Acesta a solicitat și obligarea societății la plata drepturilor bănești prevăzute în sentința civilă nr.4199/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012, cerere inadmisibilă întrucât calitate de reclamant în această speța a avut SINDICATUL CENTRAL IMCF, care în numele și pentru membrii de sindicat, printre care nu se regăsea și apelantul-reclamant, a promovat respectiva acțiune.
Astfel art.431 C.pr. civ. Invocat stipulează foarte clar că „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opun? Lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."
Rezultă că aceasta instituție nu poate fi invocată de reclamant în favoarea sa, ci mai degrabă de subscrisa în situația în care salariatul ar fi dobândit drepturile bănești prin sentința a cărei autoritate se cere a fi recunoscută. S-a mai invocat în acțiune art.514 C.pr. civ. și s-a făcut o amplă dizertație cu privire la noțiunea și efectele autorității de lucru judecat.
În esența, ceea ce a pretins dl. B. C., a fost să i se aplice în virtutea „puterii de lucru judecat", o sentință civilă ale cărei prevederi nu îl privesc, neavând nicio calitate în dosarul judecat irevocabil, solicitare care este atât inadmisibila, cât și neîntemeiata. Având în vedere aceste argumente, prima instanță a calificat în mod corect acțiunea ca fiind una în realizare.
Cu privire la al doilea motiv de apel care vizează pretinsa discriminare a apelantului-reclamant fata de colegii care au fost nominalizați în sentința nr.4199/25.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012, și acesta este neîntemeiat. Astfel faptul că nu a avut cunoștință de promovarea de către organizația sindicală a acțiunii de acordare a drepturilor bănești în baza CCM la nivel de ramura trans porturi, al cărui membru nu mai era datorită pensionarii, nu conduce la întreruperea sau suspendarea termenului de prescripție pentru revendicarea acestor drepturi.
Instanță de fond a constatat în mod corect că, nu a existat niciun caz de întrerupere a prescripției astfel cum acestea sunt enumerate exhaustiv prin art.16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Sentința nr.4199/25.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012, nu îi poate fi opozabila, atâta vreme cât acesta nu a fost parte în acel proces, sentința putând constitui cel mult statutari care să fie luate în seamă în virtutea principiului puterii de lucru judecat, și nu ca motiv de întrerupere sau de suspendare a prescripției extinctive.
Apelantul a depus și răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia reia argumentele expuse in cererea de apel cu privire la incidența in cauză a puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești pronunțată anterior.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Problema esențială ce trebuie lămurită pentru soluționarea cererii de apel este calificarea cererii de chemare in judecată formulată de apelantul-reclamant, prin care a solicitat: să se constate existența puterii de lucru judecat și să fie obligată pârâta la calcularea si plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate in raport cu salariul de bazăm minim brut de 700 lei conform art. 41 alin 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2009 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 28 08_09, sume actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, obligație instituită prin sentința civilă nr. 4199/25 04 2013 pronunțată de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2012.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin 4 Noul C.: „ judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire . În acest caz judecătorul este obligat să pună in discuția părților calificarea juridică exactă.”
Instanța de fond a calificat acțiunea de față, în ciuda denumirii acesteia de acțiune in constatare, ca fiind in realitate una in realizare, concluzionând că a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
In primul rând Curtea constată că apelantul-reclamant si-a spus punctul de vedere cu privire la calificarea cererii de chemare in judecată in cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus la dosarul de fond . Prin urmare, chiar dacă instanța de fond nu a pus in discuție in mod expres problema calificării cererii, părțile au antamat această problemă prin întâmpinare si în răspunsul la întâmpinare . Pentru aceste motive Curtea apreciază că au fost respectate prevederile art. 22 Noul C., pentru ca tribunalul să califice in mod legal cererea de chemare in judecată . De altfel in cererea de apel nu se invocă de către apelant nepunerea in discuție a calificării cererii sale, nici că nu i-ar fi fost respectare drepturile procesuale din acest punct de vedere.
Mai departe, Curtea subliniază că instanța de fond a calificat in mod corect cererea de chemare in judecată ca fiind una in realizare, in raport cu scopul urmărit de reclamant, respectiv obligarea pârâtei la plata de diferențe salariale.
Chiar dacă denumirea cererii este „ constatare”, din petitul acesteia si din motivele expuse, rezultă în mod neechivoc că reclamantul urmărește obligarea fostului angajator la plata de drepturi bănești rezultate din recalcularea salariului.
În plus nu se pot eluda dispozitiile legale care reglementează prescripția extinctivă prin denumirea unei cereri ca fiind in constatare, deci imprescriptibilă, și depunerea acesteia la instanță după împlinirea termenului de prescripție prevăzut pentru acțiunea in pretenții, in realizarea dreptului .
Atâta timp cât reclamantul are la îndemână formularea unei cereri in realizarea dreptului, cum este cazul de față, acesta nu poate formula o acțiune in constatare.
De altfel instanța de fond a analizat aceste aspecte, susținerile apelantului in sens contrar nefiind conforme cu realitatea .
Invocă apelantul in mod repetat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4199/25 04 2013 pronunțată de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2012, precum și diferența dintre autoritate de lucru judecat si putere de lucru judecat.
Curtea subliniază că puterea de lucru judecata unei sentințe prin care a fost soluționată o acțiune civilă nu se poate extinde până la a recunoaște unor terți față de cauză drepturi in temeiul respective hotărâri.
Cu alte cuvinte, atâta timp cât apelantul nu a fost parte in dosarul nr._/3/2012, nu se pot naște in patrimoniul sau drepturi in temeiul acestei hotărâri judecătorești, iar faptul că a fost angajat in perioada de referință in cadrul aceleiași societăți pârâte nu are nicio relevanță din punct de vedere juridic. Atâta timp cât nu a chemat in judecată societatea pârâtă in dosarul nr._/3/2012, sentința pronunțată in acea cauză nu îi este opozabilă . Faptul că nu a fost anunțat de foștii colegi că urmează să solicite aceste drepturi in instanță nu constituie un temei nici de întrerupere a cursului prescripției, nici de a aprecia că poate beneficia de puterea de lucru judecata a respectivei sentințe.
Apelantul interpretează eronat noțiunea de putere de lucru judecat, omitând să analizeze principiul relativității efectelor juridice ale unei hotărâri judecătorești, potrivit cu care efectele hotărârii nu se resfrâng decât asupra părților din proces și eventual succesorilor acestora. Cum apelantul nu deține aceste calități, nu se poate prevala de efectele sentinței civile nr. 4199/25 04 2013 pronunțată de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2012 .
Susține apelantul că noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.
In primul rând Curtea face precizarea că doar dezlegările date problemelor de drept controversate de către Înalta Curte de Casație și Justiție in procedurile prevăzute de art. 514-521 Noul C., sunt obligatorii pentru instanțele de judecată.
În al doilea rând practica judecătorească nu constituie in sistemul nostru juridic izvor de drept și instanțele de judecată nu sunt obligate să respecte dispoziții ale unor instanțe care au analizat aceleași probleme de drept anterior . Cu siguranță este importantă existența unei practici judecătorești unitare, pentru a asigura securitatea raporturilor juridice, acesta fiind un deziderat pentru îndeplinirea căruia încă se lucrează.
Cu toate acestea, in cauza de față, în raport cu calificarea dată acțiunii apelantului-reclamant, toate aceste aspecte nu au relevanță . Acțiunea sa in pretenții, deci în realizarea dreptului a fost depusă după împlinirea termenului de prescripție, fiind in mod legal si temeinic respinsă ca prescrisă de către instanța de fond.
Nu pot fi primite nici susținerile apelantului în sensul că ne aflăm în fața unei discriminări a sa in raport cu reclamanții din dosarul nr._/3/2012, care si-au primit drepturile salariale care au făcut obiectul cererii de chemare in judecată in respectiva pricină . Atâta timp cât apelantul nu a formulat in termenul de prescripție cerere de chemare in judecată având ca obiect aceste drepturi salariale, nu se află in aceeași situație cu reclamanții din dosarul respectiv, motiv pentru care nu se poate aprecia că a fost suspus in mod nejustificat unui tratament diferit .
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul B. C. – CNP_, domiciliat în București, . Băneasa, nr. 16, sector 1împotriva sentinței civile nr._/31.10.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . CĂII FERATE SA - CUI RO_, cu sediul în ., sector 1, București, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2015.
Președinte, Judecător,
A. D. Ș. A. F.
Grefier,
E. D. C.
Red:A.D.Ș./15 Mai 2015
Dact.: D.A.M
4ex./11.05.2015
Jud.fond:D. N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 420/2015.... → |
|---|
