Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4281/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4281/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 4281/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia civilă nr.4281
Ședința publică din data de la 11 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererile de apel formulate de apelanții-pârâți Școala G. nr.4 T. M., C. L. al Municipiului T. M. și P. – Instituția Primarului Municipiului T. M. împotriva sentinței civile nr.799 din data de 12.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M., cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că judecata prezentei cauze a fost suspendată la data de 21.01.2015, în temeiul dispozițiilor art.520 alin.4 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizării în vedere pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizare înregistrată sub nr._ /HP/C, ce a avut termen de soluționare la data de 16.02.2015. La data de 08.10.2015, cauza de față a fost repusă pe rol, din oficiu, acordându-se termen de judecată la data de 11.11.2015. De asemenea, se învederează Curții faptul că intimata-reclamantă T. M., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția tardivității apelului declarat de apelanta-pârâtă Școala G. nr.4 T. M.. Se mai arată că apelanta-pârâtă Școala G. nr.4 T. M. și intimata-pârâtă T. M., prin cererile formulate, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform dispozițiilor art.223 alin.(3) și art.411 din Codul de procedură civilă.
Curtea în temeiul art.415 din codul de procedură civilă dispune redeschiderea judecății pricinii, față de soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a sesizării înregistrată sub nr._ /HP/C și în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părților în cauză de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 09.04.2014 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, reclamanta T. M. a a solicitat obligarea pârâților Școala cu clasele I-VIII nr. 4 T. M., C. L. al Municipiului T. M. și P. - Instituția Primarului Municipiului T. M. la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr.2135/27 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia nr.6280/19.11.2012 a Curții de Apel București, începând cu data pronunțării acestei sentințe, până la plata efectivă.
Prin sentința civilă nr. 799 din data de 12.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al Municipiului T. M. și P. - Instituția Primarului Municipiului T. M., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T. M., în contradictoriu cu pârâții Școala cu Clasele I - VIII NR. 4 T. M., C. L. al Municipiului T. M. și P. - Instituția Primarului Municipiului T. M., au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 2135/27 iunie 2012, începând cu data pronunțării acestei sentințe, până la plata sa efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate depârâții P. - Instituția Primarului Municipiului T. M. și C. local al Municipiului T. M. este nefondată, întrucât conform sentinței civile nr.2135/27.06.2012 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă prin decizia Curții de Apel București nr. 6280/2012, aceste instituții sunt debitorii reclamantei, iar obiectul prezentei acțiuni îl formează acordarea de daune interese moratorii pentru neexecutarea acestei hotărâri judecătorești.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a avut în vedere art.278 alin.1 din Codul muncii și a reținut că în legislația muncii nu există o prevedere cu caracter de principiu care să reglementeze regimul juridic al evaluării despăgubirilor create prin întârzierea în executarea obligației sau neexecutarea acesteia, astfel că dispozițiile Codului civil sunt pe deplin aplicabile. Acestea nu sunt incompatibile cu natura relațiilor de muncă și nu sunt înlăturate prin nicio prevedere legală.
Art.166 alin.4 din Codul muncii prevede doar că „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, însă nu stabilește modul de evaluare a daunelor-interese, devenind, prin urmare, aplicabile dispozițiile legislației de drept comun, care este dreptul civil.
Cât privește faptul că s-ar realiza o dublă despăgubire, Tribunalul a reținut că actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare.
Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu. În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat.
În acest sens a fost pronunțată Decizia ICCJ nr.2/2014 potrivit căreia „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art.1.535 alin. (1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
Și în jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului s-a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătoreasca executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamanților, în calitate de creditori, fiindu-le cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii lor, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
Tribunalul a reținut că dobânda legală se cuvine reclamantei de la data nașterii creanței acesteia și până la plata ei efectivă.
Astfel, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadentei acestora.
Creanțele recunoscute în favoarea reclamantei, fiind certă, lichidă și exigibilă, obligația de plata este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art.274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării).
Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată, nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligațiilor de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art.1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1530 din Codul civil din anul 2009 consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde.
În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată, nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 și art.1535 din Codul civil din anul 2009, reclamanta este îndreptățită la acordarea daunelor – interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii începând cu data nașterii creanței până la plata efectivă.
De asemenea, referitor la momentul de la care curge această dobândă, Tribunalul a mai reținut că, într-adevăr potrivit regulii în materie prevăzută la art.1088 alin.2 partea I a tezei finale Cod civil, dobânda se acordă de la data introducerii acțiunii, numai că, de la această regulă există anumite excepții și anume: „afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept” - art.1088 alin.2 Partea a II-a a tezei finale Cod civil.
Ori, potrivit art.1079 alin.2 pct.3 Cod civil, debitorul este de drept în întârziere când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
Totodată, potrivit art. 166 alin.1 și 4 din Codul muncii, salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, după caz. Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Așadar, obligația pârâților de a plăti reclamantei salariul este o obligație continuă, ce trebuie îndeplinită într-un timp determinat ce debitorul l-a lăsat să treacă.
În ambele situații, debitorii pârâți sunt de drept în întârziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat în termen legal pârâții C. L. al Municipiului T. M., P. – Instituția Primarului Municipiului T. M. pentru următoarele motive:
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii instituțiilor pârâte de introducere în cauză a Ministerul Finanțelor Publice, precum și Ministerul Educației Naționale, în vedere autorizării Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Educației Naționale, respectiv alocarea sumelor reprezentând daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale penalizatoare solicitate de reclamantă în acțiunea formulată.
Apelanții solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitate între pârât și persoana obligată, iar în cauză persoana obligată în raportul juridic dedus judecății este Școala cu clasele I-VIII, nr. 4, în calitate de angajator al cadrelor didactice.
În atare situație, nu există nici o legătură de cauzalitate între Instituția Primarului Municipiului T. M. și C. L. al Municipiului T. M. și drepturile salariale ale personalului didactic din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Conform Legii nr.1/2011, legea învățământului, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Potrivit Legii nr.1/2011, finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ,din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ. Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale și din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de personal; b) cheltuieli materiale și servicii; c) cheltuieli cu perfecționarea profesională, cu excepția cheltuielilor care se suportă de la bugetul de stat; d) cheltuieli pentru transportul elevilor; e) cheltuieli pentru navetă, respectiv cele 6 călătorii pe calea ferată prevăzute de lege, pentru cadrele didactice de predare și didactice auxiliare.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde așadar finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Finanțarea de bază cuprinde cheltuielile de personal, cheltuieli în care se încadrează salariile și celelalte drepturi salariale ale personalului din cadrul instituțiilor de învățământ de stat preuniversitar. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, deci nu de la bugetele locale, consiliile locale fiind doar un intermediar între Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului în calitate de angajator, prin reprezentantul său în teritoriu, Inspectoratul Școlar Teleorman și unitățile de învățământ.
Din bugetele locale, precum și din alte surse, se asigură doar finanțarea complementară a acestor instituții, care cuprinde: a) consolidări, investiții și reparații capitale; b) subvenții pentru internatele și cantinele școlare; c) cheltuieli pentru organizarea evaluărilor,simulărilor și examenelor naționale ale elevilor,cu excepția cheltuielilor care se suportă de la bugetul de stat; d) cheltuieli cu bursele elevilor; e) cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodică a salariaților din învățământul preuniversitar de stat, cu excepția celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit; f) cheltuieli pentru concursuri școlare și activități educative, cultural-artistice, sportive, turistice.
Din analiza Legii nr.1/2011 a învățământului rezultă clar că legiuitorul a făcut distincție între finanțarea asigurată de la bugetul de stat și finanțarea asigurată de la bugetele locale, consiliile locale asigurând doar cheltuielile complementare mai sus enumerate.
Instituțiile pârâte s-au conformat prevederilor legii și au virat și efectuat plățile eșalonate cu respectarea regulilor generale privind efectuarea cheltuielilor bugetare, instituite prin art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, neavând, astfel, un caracter ilicit și, ca atare, nu poate atrage răspunderea civilă a acestora pentru pretinsul prejudiciu invocat de reclamantă.
Astfel, potrivit art.14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare: (1) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. (2) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. (3) Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Apelanții susțin necesitatea introducerii în cauză a celor două ministere, având în vedere hotărârile guvernului, cu titlu de exemplu, se menționează H.G.R. nr.246/2014 privind suplimentare bugetului Ministerului Finanțelor Publice pentru plata titlurilor executorii prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar și H.G.R. nr.928/2013 privind suplimentarea bugetului Ministerului Educației Naționale, la capitolul 65.01 „învățământ” titlul 10 „Cheltuieli de personal” pentru plata titlurilor executorii prevăzute de O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum și de O.G. nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare, prin care s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Educației cu sume ce vor fi utilizate numai plata titlurilor executorii care intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Conform prevederilor art.46 din Legea nr.356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014: „în anul 2014, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, O.G. nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Lege nr. 280/2013, precum și prin O.U.G. nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul,,cheltuieli de personal,, în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale. În bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, la titlul 10 „4 cheltuieli de4 personal” este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, precum și cheltuielile de personal prevăzute în bugetele instituțiilor subordonate finanțate din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite pentru plata titlurilor executorii conform alin. l.”
În acest sens, unitatea de învățământ are obligația să calculeze și să solicite sumele corecte pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, iar în situația în care acțiunea reclamantei este admisă, unitatea de învățământ trebuie să solicite alocarea sumelor reprezentând daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale penalizatoare, în sensul aprobării suplimentării bugetului Ministerului Educației Naționale cu sume având această destinație din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, s-au invocat prevederile art.14 - secțiunea a 7 - a - Reglementări privind plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar din O.G. nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare începând cu data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe, conform cărora plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător. Plata sumelor mai sus menționate se va efectua din sumele aprobate la titlul „Cheltuieli de personal".
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 71/2009 nu poate fi atrasă răpunerea instituțiilor pârâte prin acordarea daunelor interese - moratorii sub forma dobânzii legale, pentru acoperirea prejudiciului cauzat creditorilor prin executarea parțială și eșalonată a obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.
Potrivit art. 1, alin.3 din ordonanță, sumele datorate se actualizează cu indicele prețurilor de consum la data plății, comunicat de Institutul Național de S..
Legiuitorul a prevăzut în mod expres modalitatea de reparare a prejudiciului determinat de executarea cu întârziere, aceasta fiind reprezentată de actualizarea creanței.
O astfel de actualizare are în vedere dată la care hotărârea judecătorească a devenit executorie și data efectuării plății procentului stabilit prin ordonanță, astfel încât obligarea pârâților la plata dobânzii legale, alături de actualizarea creanței, ar reprezenta o dublă reparație a aceluiași prejudiciu încercat de creditori, determinat de întârziere în executarea integrală și devalorizarea continuă a sumelor de bani.
Eșalonarea plății sumelor a fost realizată pe calea unor dispoziții normative, parte din sumele datorate au fost plătite reclamanților, iar pentru perioadele rămase, creanțele nu sunt exigibile, fiind afectate de termene suspensive, stabilite pe cale legală, în favoarea debitorilor.
Astfel, o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească este exigibilă la momentul la care aceasta devine executorie, fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea acestui caracter.
Însă, ca efect al termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin O.U.G. nr.71/2009, creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp, nu curge nici dobânda penalizatoare, reprezentând daune - interese moratorii.
În plus, pentru antrenarea răspunderii contractuale a debitorilor sub forma obligării acestora la plata daunelor - interese moratorii, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate. Existența prejudiciului este prezumată prin dispozițiile codului civil, iar fapta ilicită constă în neexecutarea obligației.
În ceea ce privește vinovăția, în materia răspunderii contractuale pentru neexecutarea, operează o prezumție de culpă a debitorului. Această prezumție poate fi înlăturată atunci când se dovedește existența unei cauze exoneratoare, precum cazul fortuit sau forța majoră. Ca atare, debitorul este obligat la plata despăgubirilor ori de câte ori nu dovedește existența unei cauze străine care nu-i este imputabilă.
În cazul răspunderii contractuale, constituie caz fortuit o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care împiedică în mod obiectiv și fără nici o culpă din partea debitorului, executarea obligației.
Cauza străină exoneratoare de răspundere poate avea ca efect suspendarea temporară executării obligației, ceea ce face ca debitorul să execute cu întârziere, fără a putea fi obligat la plata daunelor-interese pentru prejudiciul încercat de creditor din acest motiv.
În speța de față, instituțiile pârâte nu au refuzat executarea, ci a făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată.
Dispozițiile O.U.G. nr.71/2009 au format obiect al controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională, în cuprinsul jurisprudenței pronunțate în perioada 2010-2013 a stabilit că măsurile instituite prin actul normativ supus controlului au un caracter temporar și nu aduc atingere substanței drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești. Totodată, s-a observat și că, pentru a se evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, actul normativ prevăzut că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează executarea în totalitate a creanței, astfel încât, pe calea acestui mecanism temporar și derogator de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești se asigură executarea integrală a titlului și se acordă statului posibilitatea de a identifica resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Acordarea daunelor interese - moratorii impune, ca și condiții - premisa necesară și obligatorie, existența unei obligații ajunse la scadență, precum și fapta ilicită și prejudiciabilă, a debitorului constând în executarea cu întârziere a acestei obligații exigibile. Sumele supuse executării eșalonate sunt actualizate cu indicele prețurilor de consum conform dispozițiilor art. 1, alin.3 din ordonanță.
În ceea ce privește prima condiție, ca obligația să fie ajunsă la scadență, se învederează faptul că nu este îndeplinită întrucât, prin stabilirea, pe cale legislativă a unor termene pentru executare, măsură dublată de suspendarea executării potrivit dispozițiilor dreptului comun, obligațiile pecuniare care formează obiectul acestei reglementări speciale nu mai sunt pure și simple, ci au fost afectate de termene legale suspensive.
Obligațiile de plată nu sunt ajunse la scadență, având în vedere tranșele anuale care, de altfel, au fost și achitate în condițiile art. 1 și art.2 din O.U.G. nr. 71/2009, iar pentru viitor, acestea nu sunt ajunse la scadență, astfel că, pretențiile reclamantei, de acordare a daunelor - interese moratorii, cu titlu de acoperire a prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată a sumelor conform reglementării speciale, nu au o bază legală suficientă.
În actele normative mai sus menționate se precizează expres că orice formă de executare silită având ca obiect drepturi salariale câștigate în baza unor sentințe judecătorești definitive se suspendă, motiv pentru care solicită să se constate că solicitarea unor dobânzi legale sau daune interese, în temeiul noului cod civil, care să-și aibă izvorul în drepturi de această natură este total nefondată.
Prin motivele de apel formulate, pârâta Școala G. nr.4 a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la data formulării acțiunii și perioada pentru care solicită plata dobânzii, precum și excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că drepturile pretinse au fost acordate/se acordă prin sentințele respective, conform prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că plata sumelor câștigate în instanțe de reclamanți a fost reglementată de O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă T. M. a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanții-pârâți C. L. al Municipiului T. M. și P. – Instituția Primarului Municipiului T. M. și ca tardiv introdus apelul formulat de apelanta-pârâtă Școala G. nr.4 T. M..
Examinând cu prioritate cauza, prin prisma excepției tardivității apelului formulat de apelanta-pârâtă Școala G. nr.4 T. M., invocată la termenul de judecată din 11.11.2015, care trebuie examinată cu prioritate, conform art.248 alin.1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Hotărârea apelată a fost comunicată apelantului la data de 8.07.2014, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a actului de procedură aflat la dosarul instanței de fond (fila 95), iar apelul a fost expediat prin poștă la data de 4.08.2014, conform datei aplicate pe plicul din dosarul instanței de apel (fila 24).
Potrivit art.457 C.pr.civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, având în vedere că în litigiile de muncă, cum este și cazul dedus judecății, termenul de apel este de 10 zile, conform dispozițiilor speciale prevăzute de art. 215 din Legea nr.62/2011, Curtea constată că apelul formulat de apelant a fost declarat peste termenul legal de 10 zile, care a început să curgă de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge apelul ca tardiv declarat, fiind de prisos cercetarea criticilor invocate de către apelanta-pârâtă Școala G. nr.4 T. M..
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de apel formulate apelanții-pârâți C. L. al Municipiului T. M. și P. – Instituția Primarului Municipiului T. M., în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Intimata reclamantă a pretins în cauză plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina pârâților prin titlul executoriu anexat cererii de chemare în judecată (sentința civilă nr.2135/27 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia nr.6280/19.11.2012 a Curții de Apel București).
În cauză se justifică calitatea procesuală pasivă a apelanților pârâți, de vreme ce acțiunea dedusă judecății nu a vizat calitatea acestora de angajatori ai reclamanților, ci atribuția Consiliului local de finanțator al unităților de învățământ preuniversitar, respectiv cea de ordonator de credite a Primarului, atribuții reglementate de normele juridice menționate anterior și în raport de care, recurenții urmează a se interpune în circuitul financiar al sumelor datorate personalului din învățământ
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. 5 și 21 din Legea nr.84/1995, în vigoare pentru o parte din perioada în litigiu, finanțarea instituțiilor de învățământ se realizează din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, iar finanțarea de bază a unității de învățământ cuprinde inclusiv cheltuielile de personal.
Această dispoziție legală a fost preluată și de Legea nr.1/2011, Legea educației naționale, în vigoare la data învestirii instanței de fond, care în art. 103 alin. 2 dispune în sensul că: „Consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat”.
Potrivit legislației anterioare, fondurile primite din unele venituri de la bugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează pe unități administrativ-teritoriale de către consiliul județean/C. General al Municipiului București, prin hotărâri, pe baza unei formule de finanțare, care ia în considerare numărul de elevi, costul standard pe elev/preșcolar, numărul de elevi/preșcolari din unitatea de învățământ, precum și alți factori de corecție.
În același sens, Legea nr.1/2011 prevede că finanțarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preșcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, iar art. 106 din lege dispune că finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale.
Potrivit dispozițiilor art.23 al Legii nr.215/2001, autoritățile administrației publice locale sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive, alese în condițiile legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Potrivit art.63 alin.1 lit.c raportat la alin.4 - în exercitarea atribuțiilor referitoare la bugetul local, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite, așadar este autoritatea executivă a administrației publice locale, iar consiliul local este autoritatea deliberativă a administrației publice locale. Potrivit art.36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar; potrivit art. 36 alin. 6 lit. a din Legea nr. 215/2001, consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Chiar dacă în prezent în buget nu au fost alocate sumele necesare plăților drepturilor salariale pretinse, apelanților le revine sarcina să aprobe alocarea de fonduri cu această destinație și să le repartizeze unității de învățământ, astfel încât în mod corect s-a reținut obligația de asigurare a finanțării sumelor necesare care trebuie achitate cadrelor didactice de unitatea de învățământ, care urmează să facă calculul și să plătească efectiv sumele la care reclamanții sunt îndreptățiți, corespunzător perioadei în care s-au aflat în raporturi de muncă cu unitatea școlară.
În plus, apelanții pârâți figurează în titlul executoriu invocat în susținerea acțiunii deduse judecății.
Cum apelanții pârâți au fost chemați în cauză în virtutea atribuțiilor legate de asigurarea fondurilor financiare necesare, iar nu strict de calculul și plata drepturilor salariale pretinse de cadrele didactice, nu se justifică introducerea în cauză a Ministerului de Finanțe și a Ministerului Educației.
Sub acest aspect, Curtea va avea în vedere și considerentele deciziei nr.10/19.09.2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 786 din_ Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar (..) nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
Astfel, s-a reținut în această decizie că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, întrucât între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006.
S-a mai arătat în considerentele deciziei că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
S-a apreciat că procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, în care părțile au obligații specifice, astfel că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine Ministerului Finanțelor Publice în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar.
Prin urmare, având în vedere considerentele acestei decizii pronunțată în recurs în interesul legii, nu se poate reține că între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată și Ministerul Finanțelor Publice există nici un raport obligațional.
În ceea ce privește data de la care debitorul datorează dobândă legală pentru drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești a căror executare a fost suspendată în condițiile în care plata debitului a fost eșalonată, cum este și cazul dedus judecății, Curtea are în vedere decizia nr.21 din 22 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr._, obligatorie pentru instanțe conform art.521 alin.3 C.pr.civ., prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în sensul că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art.1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art.1523 alin.2 lit. d din Codul civil raportat la art.166 alin.1 și 4 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art.161 alin.1 și 4 din Codul muncii în forma anterioară republicării) și art.1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii. ”
Dreptul de care se prevalează intimata reclamantă este cel de a fi despăgubită pentru plata cu întârziere a sumelor din titlurile executorii eșalonate, eșalonarea presupunând fixarea unui alt termen pentru executarea parțială a obligației de plată.
O astfel de plată parțială nu întrerupe cursul prescripției dreptului de a solicita aceste dobânzi, prin raportare la considerentele deciziei nr.7/2015, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a dat dezlegări cu privire la prescripția dreptului de a solicita aceste dobânzi, reținând că plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
În acest sens, trebuie avut în vedere că litigiile care vizează plata daunelor interese moratorii sunt litigii de muncă, iar titlurile pentru care se solicită plata dobânzii penalizatoare sunt executorii de drept.
Așadar, dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutare se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile erau datorate.
OUG nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011 a suspendat de drept executarea silită, însă pe durata suspendării, dobânda curge, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
Creditorul nu pierde dreptul la daune pentru neexecutarea la scadență prin fixarea unui alt termen pentru executarea obligației de plată, prin eșalonarea la plată, modificarea modalităților și termenelor de executare neavând consecințe asupra curgerii termenului de prescripție pentru dreptul de a cere daune interese moratorii pentru obligațiile scadente.
Așadar, daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale, au caracterul unor prestații succesive și sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere și calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței acestor creanțe, fiecare zi de întârziere generând o prescripție distinctă a dreptului la acțiune cu privire la aceste prestații succesive.
Potrivit considerentelor deciziei nr.7/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, creditorii sunt îndreptățiți la daunele interese moratorii pentru o perioadă de trei ani anteriori introducerii cererii de plată a dobânzii, al căror cuantum va fi stabilit în funcție de plățile eșalonate efectuate în executarea creanțelor din titlurile executorii, plata parțială de către debitor a unor sume stabilite prin titluri executorii, în aplicarea unui act normativ cu putere de lege prin care, în favoarea debitorului, se instituie termene de plată eșalonată a debitului, nu întrerupe prescripția extinctivă.
Ttotodată, potrivit deciziei nr.21/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligația principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranșele achitate, de la data pronunțării hotărârii până la data plății tranșelor, iar, pentru sumele neachitate, curge în continuare până la data plății efective.
În aceste condiții, cererea de chemare în judecată marchează momentul la care instanța de judecată se raportează pentru a aprecia dacă scadența tranșelor plătite pentru care se calculează distinct dobânzi penalizatoare se înscrie în termenul de prescripție de trei ani anteriori acestei date, dobânzile putând fi solicitate pentru perioada pentru care nu s-a împlinit prescripția.
Pentru suma rămasă restantă după plata parțială, dobânzile penalizatoare curg în continuare și pot fi acordate pe trei ani anteriori datei introducerii acțiunii.
Pentru tranșele din debitul principal ce au fost achitate cu mai mult de trei ani anteriori introducerii acțiunii ce pretinde plata acestora, dobânzile s-au prescris și nu mai pot fi solicitate.
În consecință, având în vedere dezlegarea dată de Înalta Curte asupra prescripției extinctive și a datei de la care aceasta se calculează, Curtea reține că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, iar la data formulării acțiunii deduse judecății (9.04.2014) termenul de prescripție nu era împlinit, sentința civilă nr.2135/27.06.2012, ce constituie titlul executoriu, fiind pronunțată la data de 27 iunie 2012.
În privința fondului cauzei, instanța de apel va avea în vedere considerentele deciziei nr.2/2014 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie potrivit art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art.1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art.1.531 alin. (1), alin.(2) teza I și art.1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Astfel, în ceea ce privește natura juridică a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte, Înalta Curte a reținut că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Măsurile impuse prin OUG nr.71/2009 nu înlătură aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Astfel, acceptarea acoperirii doar a pierderii efective suferite de creditor, în temeiul art.1 alin.3 din OUG nr.71/2009, modificată prin Legea nr.230/2011, care prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., iar nu și a beneficiului, echivalează cu încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului, care presupune cu valoare de principiu atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, Înalta Curtea a reținut că acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009. Instanța supremă a constatat că fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar, neputându-se reține un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației.
Prin urmare, în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi bănești neachitate salariaților bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită cu înrtârziere sumele acordate prin hotărâri judecătorești, deși acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunțării acestor hotărâri.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că aceste dobânzi nu au un caracter accesoriu debitului principal și nu reprezinte daune interese datorate în temeiul art.166 alin.4 din Codul muncii, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de drept în întârziere de la data scadenței obligației de plată a salariului.
Nu se poate reține existența unei identități de obiect și cauză între litigiul referitor la plata drepturilor salariale și cel privind plata dobânzii întrucât dobânzile sunt distincte de cele aferente dreptului salarial a cărui neplată a fost sancționată prin hotărârea ce constituie titlu executoriu.
Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut că dobânzile nu pot fi considerate o pretenție nouă, absolut independentă de litigiul anterior, pentru ca, prin însăși acțiunea în răspundere civilă având ca obiect astfel de dobânzi penalizatoare, debitorul să fie pus în întârziere și, prin urmare, prejudiciul să fie datorat de la data introducerii acestei acțiuni, pentru viitor, cu consecința începerii curgerii dobânzilor de la data introducerii acțiunii.
Aceste considerente ale Înaltei Curți în privința prejudiciului și a legăturii de cauzalitate sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauză, condițiile răspunderii civile fiind întrunite dat fiind că în patrimoniul creditorilor s-a produs un prejudiciu, prin executarea cu întârziere, parțială a hotărârilor judecătorești irevocabile, iar cum acordarea diferențelor rezultate din actualizare, nu acoperă integral prejudiciul, prima instanță a admis corect acțiunea dedusă judecății.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca tardiv apelul formulat de apelanta-pârâtă Școala G. nr.4 T. M. și ca nefondate apelurile formulate de apelanții-pârâți C. L. al Municipiului T. M. și P. – Instituția Primarului Municipiului T. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, apelul formulat de apelanta-pârâtă Școala G. nr.4 T. M., având CUI_ și sediul în T. M., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr.799 din data de 12.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M., având CNP_ și domiciliul în T. M., .. G3, ., ..
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-pârâți C. L. al Municipiului T. M., cu sediul în T. M., ., județ Teleorman și P. – Instituția Primarului Municipiului T. M., având CF_, cont bancar RO88TREZ__ și sediul în T. M., ., județ Teleorman, împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
R. F. G. B. A. C.
Grefier,
B. M.
Red: R.F.G.,
Dact:N.V.
6 ex.
Jud. fond: R. M.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 4381/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 4362/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
