Despăgubire. Decizia nr. 3662/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3662/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 3662/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3662/2015
Ședința publică de la 12 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător E. D. B.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de apelanții-pârâți M. JUSTIȚIEI și T. CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.868 din data de 30.09.2014, pronunțată de T. Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți: B. G., T. M. și intimata-pârâtă C. DE A. BUCUREȘTI, cauza având ca obiect: despăgubire daune interese.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, în data de 09.02.2015, dosarul a fost suspendat în temeiul dispozițiilor art.520 alin.(4) din Codul de procedură civilă. În data de 07.08.2015 s-a înregistrat la dosar cererea apelantului T. Călărași, prin care solicită reluarea judecății, în acest sens stabilindu-se termen de judecată pentru astăzi 12.10.2015.
În temeiul art. 415 pct.1 Cod procedură civilă, C. dispune redeschiderea judecății.
Cu privire la solicitarea probei cu expertiză solicitată de apelantul T. Călărași în cuprinsul cererii de apel, C. nu o apreciază utilă soluționării cauzei, întrucât administrarea acesteia ar întârzia judecata cauzei, această probă fiind posibil a fi efectuată în etapa executării hotărârii.
Întrucât părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererile de apel, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
I.SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 27.05.2014 sub nr._, reclamantele B. G. și T. M. în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. BUCUREȘTI și T. CĂLĂRAȘI, solicită obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese moratorii, constând în dobânda legală, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care l-au suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora (pronunțării hotărârilor, având în vedere caracterul executoriu al sentințelor civile în materia litigiilor de muncă) și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor atașate prezentei cereri.
Prin sentința civilă nr.868 din 30 septembrie 2014, pronunțată de T. Călărași, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției; a fost admisă cererea formulată de reclamantele B. G. și T. M. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. București și T. Călărași; au fost obligați pârâții la plata către fiecare dintre reclamante a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr. 1026/18.06.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași și modificată prin decizia civilă nr. 399/02.06.2009 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 2376/15.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, modificată prin decizia civilă nr. 2011/30.05.2008 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 660/15.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, modificată prin decizia civilă nr. 5666/15.10.2009 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 878/21.05.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, începând cu data emiterii fiecărui titlu până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantele au anexat la dosar sentința civilă nr. 1026/18.06.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași și modificată prin decizia civilă nr. 399/02.06.2009 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 2376/15.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, modificată prin decizia civilă nr. 2011/30.05.2008 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 660/15.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, modificată prin decizia civilă nr. 5666/15.10.2009 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 878/21.05.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, hotărâri prin care pârâții au fost obligați să le plătească drepturile bănești reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară de încadrare, spor de confidențialitate de 15%, creșteri salariale prevăzute de OG 10/2007, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 modificată, prin care plata acestor drepturi a fost reeșalonată până-n anul 2016, pârâții nu au achitat drepturile salariale la care au fost obligați prin hotărârea judecătorească devenită executorie.
T. a reținut că reeșalonarea de însăși debitor a plății unor creanțe, concomitent cu reglementarea imposibilității executării hotărârilor judecătorești, a reprezentat o ingerință în dreptul de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care potrivit jurisprudenței CEDO cuprinde și executarea hotărârilor judecătorești, iar ordinea juridică internă a unui stat care permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți, face ca dreptul la justiție să fie iluzoriu (cauza Ș. contra României).
Cu privire la plata sumelor datorate de pârâți, în cauză, operează principiul indivizibilității plății, potrivit art. 1101 Cod civil, care impune ca acela ce face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie.
Același principiu al indivizibilității plății a fost afirmat și de dispozițiile art. 1490 din Noul Cod Civil.
În ceea ce privește data plății, acesta se face când datoria a ajuns la scadență, respectiv data emiterii hotărârilor judecătorești mai sus invocate, care în condițiile art. 274 din Codul muncii sunt executorii.
Faptul că plata sumelor cuprinse în hotărârile judecătorești a fost eșalonată pe cale normativă, aceasta nu înseamnă modificarea termenului de scadență, ci doar stabilirea de către debitor a modalității de plată a sumelor datorate în tranșe eșalonate până-n anul 2016.
Fiind în întârziere în executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, obligații având ca obiect plata unor sume de bani, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
În acest sens art. 1073 din vechiul cod civil arată că, creditorul are dreptul de a dobândii împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil el are dreptul la despăgubire care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere - daune interese.
De asemenea, potrivit art. 1531 alin. 1 și 2 din actualul Cod civil, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciu care cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.
Așadar, prejudiciul suferit se compune din paguba efectivă și beneficiul nerealizat.
Fiind vorba de obligația de a da a unei sume de bani, paguba efectivă se compune din suma datorată, actualizată cu indicele de inflație, astfel încât creanța să fie adusă la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei, iar beneficiul nerealizat se compune din daune moratorii și reprezintă echivalentul lipsei de folosință a sumei datorate.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 1082 și art. 1088 din Codul civil anterior, pentru obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare sunt formate din dobânda legală, aceste daune urmând a se acorda fără ca creditorul să justifice vreo pagubă, condiția vinovăției fiind îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, in sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție.
Aceleași dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 din noul Cod civil care stabilesc că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până-n momentul plății în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă în cel prevăzut de lege, fără a trebui să se dovedească vreun prejudiciu”.
Plata daunelor moratorii de la scadența datoriei și până-n momentul plății este un principiu admis și promovat și de jurisprudența instanțelor europene, amintind în acest sens o recentă decizie preliminară pronunțată la data de 18.04.2013 de C.J.U.E. în cauza C-565/11-I..
În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care prin mai multe decizii (Hotărârea din 16 octombrie 2007, Nadulișneac I. vs. M., cererea nr._/04, §17, 25; Hotărârea din 27 mai 2004, Metaxas vs. G., cererea nr. 8415/02, §36) a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obține executarea reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
Așadar, din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză a rezultat că reclamanții au dreptul, pe lângă actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și la plata daunelor moratorii pentru acoperirea prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care potrivit legii nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Cum în cauză este vorba de acordarea dobânzilor legale de la data obținerii titlurilor executorii, calculul acesteia se va face până la data de 1 septembrie 2011 potrivit O.G. nr. 9/2000, iar după această dată potrivit O.G. nr. 13/2001, sub forma dobânzii penalizatoare.
Această problemă a fost de altfel tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2014, dată în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art. 517 alin. 4 din N.C.P.C, care a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.”
În ceea ce privește respectarea termenului de prescripție, invocată de pârâtul M. Justiției prin întâmpinare, în raport de data de la care se solicită dobânzile legale, tribunalul a apreciat că termenul general de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care debitorii au realizat-o prin plățile parțiale efectuate.
Un prim caz de întrerupere a prescripției îl constituie recunoașterea obligației de plată realizată prin primul act normativ de eșalonare a obligației de plată, respectiv OUG 71/2009, urmată de OUG 71/2011 și plățile ulterioare efectuate în mod eșalonat.
Prin urmare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției.
Pentru considerentele expuse, a fost admisă cererea formulată de reclamantele B. G. și T. M. și au fost obligați pârâții la plata către fiecare dintre reclamante a dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite în baza sentința civilă nr. 1026/18.06.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași și modificată prin decizia civilă nr. 399/02.06.2009 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 2376/15.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, modificată prin decizia civilă nr. 2011/30.05.2008 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 660/15.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, modificată prin decizia civilă nr. 5666/15.10.2009 a Curții de A. București; sentința civilă nr. 878/21.05.2008 pronunțată în dosarul nr._ de T. Călărași, începând cu data emiterii fiecărui titlu executoriu până la plata efectivă.
Prezenta hotărâre a fost definitivă și executorie de drept, conform art. 274 Codul muncii („Hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.”).
II. APELUL FORMULAT DE M. JUSTIȚIEI
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, pârâtul M. Justiției criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Se arată în fapt că, așa cum a reținut înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1 pronunțată în Dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă si să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce si să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
Așadar, instanța de fond a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere că prin acțiunea de față intimații-reclamanți au solicitat noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a admis acțiunea chiar și numai în parte.
Daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul si la termenul stabilit de OUG 71/2009.
In speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri specialele de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
În aceste împrejurări, arătăm că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_.
Ca practică judiciară, invocăm Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în Dosarul nr._ .
Prin această hotărâre, C. a reținut că prin efectul termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin OUG 71/2009, „creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp nu curge nicio dobândă penalizatoare, reprezentând daune-interese moratorii.
În plus, pentru antrenarea răspunderii contractuale a debitorilor sub forma obligării acestora la plata daunelor-interese moratorii, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate...
S-a observat că instituțiile publice debitoare nu au refuzat executarea, ci au făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată...".
De asemenea, prin Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de M. Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2474/13.09.2012 pronunțată de T. M..
C. de A. C. a reținut că „o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească devine exigibilă numai în momentul în care hotărârea devine executorie fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea caracterului executoriu prin lege, exigibilitatea fiind astfel confirmată prin conferirea caracterului executoriu hotărârii judecătorești...instituția debitoare nu a refuzat executarea creanței, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat.. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim., și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit...Intervenția legiuitorului printr-un act normativ validat de C. Constituțională și de C. Europeană a Drepturilor Omului care a avut ca efect suspendarea executării obligației de plată și plata eșalonată constituie caz fortuit care exonerează pe debitori de plata dobânzilor."
II. APELUL FORMULAT DE T. CĂLĂRAȘI
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, pârâtul T. Călărași criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Se arată în fapt că, reclamanții nu își precizează cuantumul pretențiilor formulate, ci doar indică hotărârile judecătorești în baza cărora susțin că sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale.
Această dobândă se calculează numai la sumele nete datorate în baza fiecărei hotărâri judecătorești și pe un anumit interval de timp, iar aceste elemente nu sunt precizate de reclamanți în acțiune, astfel că sumele nu sunt determinabile.
Consideră că se impune determinarea sumei de către reclamanți, pentru a se verifica dacă pretențiile sunt legale, dacă intervalul de timp pentru care se solicită acordarea dobânzilor este corect stabilit, dacă sumele nete sunt corect determinate, dar și dacă termenul de prescripției este împlinit.
În atare situație, reclamanții au obligația să-si probeze pretențiile, urmând să administreze proba cu expertiză contabilă întrucât obiectul acțiunii reprezintă plata dobânzilor aferente creanțelor rezultate din titluri și nu plata drepturilor restante rămase de încasat.
În raport de obiectul acțiunii, consideră că numai un expert contabil poate stabili sumele cuvenite reclamanților cu titlu de dobânzi, DEFA din cadrul Tribunalului Călărași nu dispune de logistica necesară stabilirii drepturilor bănești rămase de executat, dar și dobânzile care li se cuvin în baza titlurilor executorii menționate în Sentința civilă.
Pe de altă parte, în cadrul DEFA un singur funcționar public are atribuții în materia salarizării, caz în care, lipsa personalului care să fie degrevat de alte atribuții și să fie repartizat pentru efectuarea calculelor necesare plăților este oportună efectuarea de către reclamanții în cauză a unei expertize contabile prin care să li se determine cuantumurile drepturilor cuvenite, pentru a se evita blocarea întregii activități din cadrul departamentului.
Învederează deci instanței că acestea sunt „accesorii", nu drepturi salariale curente, acordate prin acte administrative în care sunt nominalizate elemente salariale.
În lipsa acestor relații, instanța este obligată să pună în vedere reclamanților să își formuleze precizările, după care, să li se pună în vedere a depune modul de calcul al acestor accesorii, eventual să fie administrată de reclamanți o expertiză de specialitate.
III. ANALIZA APELULUI
Analizând apelul declarat, conform art. 477 alin. 1 din codul de procedură civilă (instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată), C. constată că acesta este fondat.
C. constată că apelantul M. Justiției a criticat sentința primei instanțe, susținând că odată cu debitul principal s-a stins și dreptul la plata accesoriilor; de asemenea, a susținut că a intervenit prescripția extinctivă dreptului la plata dobânzii penalizatoare.
ÎN D.
a.Problema naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate prin prezenta acțiune a fost rezolvată prin recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2014, care, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, a apreciat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
b.Problema vizând întreruperea termenului de prescripție prin plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 7/27.04.2015, conform căreia:
Admite sesizarea formulată de C. de A. Pitești – Secția I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și, în consecință, stabilește următoarele:
Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
c.Problema privind data de la care se datorează efectiv aceste dobânzi a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 21/22.06.2015, conform căreia:
Admite sesizarea formulată de C. de A. C. - Secția I civilă în Dosarul nr. 9._ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării și art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.
Potrivit dispozițiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dat chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin urmare, dobânzile de tipul celor solicitate prin prezenta acțiune pot fi acordate pentru termenul de 3 ani anterior introducerii acțiunii – 27.05.2014.
Așadar, în mod nelegal prima instanță a obligat pârâții la plata dobânzilor solicitate calculate începând cu data emiterii fiecărui titlu, deși în mod corect acestea urmau a fi acordate începând cu data de 27.05.2011 (3 ani anterior introducerii acțiunii).
Cu privire la critica formulată de T. Călărași, conform căreia pretențiile reclamanților nu sunt determinabile, C. reține că este posibilă efectuarea calculului dobânzilor penalizatoare aferente creanțelor principale, neachitate la data de 27.05.2011 stabilite prin titlurile executorii. Așadar, creanța este determinabilă.
Lipsa logisticii necesare calculării dobânzilor legale reprezintă o problemă de executare a hotărârii judecătorești, ci nu un motiv ce ar putea să atragă nelegalitatea sentinței apelate.
Față de aceste considerente, C., față de art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va respinge cererea reclamanților având ca obiect plata dobânzii legale aferente perioadei anterioare datei de 27.05.2011, ca neîntemeiată. Va menține în rest sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelanții-pârâți M. JUSTIȚIEI sediul în București, ., sector 5, C._ și T. CĂLĂRAȘI cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, împotriva sentinței civile nr.868 din data de 30.09.2014, pronunțată de T. Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-reclamante: B. G., cu domiciliul în Călărași, ., jud. Călărași, CNP_, T. M. domiciliată în Călărași, ., ., . jud. Călărași, și intimata-pârâtă C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.5, sector 5.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Respinge cererea reclamantelor având ca obiect plata dobânzii legale aferente perioadei anterioare datei de 27.05.2011, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința apelată.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, E. D. B. | |
Grefier, I. R. M. |
I.M. 15 Octombrie 2015
Tehnored.: B.E.D./18.11.2015
Dact: S.Ș./7 ex./02.11.2015
Jud. fond: Sevastița S.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 4372/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3539/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
