Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 585/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 585/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 12362/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.585/CM
Ședința publică din 02 Iulie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurării sociale
PREȘEDINTE R. A.
Judecător M. A.
Judecător J. Z.
Grefier M. G.
Pe rol soluționarea recursurilor civile formulate de recurentele reclamante C. M. M., domiciliată în C., ..48, județul C. și K. C., domiciliată în Agigea, ., ., județul C. și de recurentul pârât C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., județul C. – împotriva sentinței civile nr. 712/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ..11, județul C. și C. P. EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „M. MONTESSORI”, cu sediul în C., ..15, județul C., recurent, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat Thira-Scheitzner E.-Edmund pentru recurentele reclamante C. M. M. și K. C., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind recurentul pârât C. Județean C. și intimații pârâții I. Școlar Județean C. și C. pentru Educație Incluzivă „M. Montessori”.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc. civilă.
Grefierul se referă asupra cauzei învederând că atât recursul reclamantelor C. M. M., K. C. cât și recursul pârâtului C. Județean C. sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege și scutite de taxă judiciară de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Avocat Thira-Scheitzner E.-Edmund pentru recurentele reclamante C. M. M. și K. C. depune la dosar delegația de reprezentare, respectiv împuternicire avocațială nr._(05)/28.02.2013 emisă de Baroul C. și chitanțele .. AV-C 10/06.03.2013 și .. AV-C 09/28.02.2013, înscrisuri cu care face dovada cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat în sumă totală de 1000 lei.
Întrebate fiind de către instanță, recurentele reclamante prin apărătorul acestora arată că nu mai au alte înscrisuri noi de depus sau excepții de invocat și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea, având în vedere poziția procesuală a recurentelor reclamante, socotindu-se lămurită asupra cauzei, în raport de dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat Thira-Scheitzner E.-Edmund pentru recurentele reclamante, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond să se dispună:
- în ceea ce o privește pe reclamanta K. C., obligarea pârâților la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și la plata către reclamantă a diferențelor salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.09._10, și respectiv 01.01._11, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective ;
- în ceea de o privește pe reclamanta C. M. M., obligarea pârâților la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și la plata către reclamantă a diferențelor salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._10, și respectiv 01.01._11, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, solicită obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.
Cu privire la recursul pârâtului C. Județean C., apărătorul recurentelor reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că autoritatea publică județeană are calitate de ordonator principal de credite.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Cu privire la recursurile civile de față;
C. M. M. și K. C. au declarat recurs la data de 7 martie 2013, împotriva sentinței civile nr. 712/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentința a declarat recurs și C. JUDEȚEAN C. la data de 15 martie 2013.
În fapt,
Prin cererea formulată de reclamantele M. A. V., C. M. M., K. C., în contradictoriu cu pârâții I. Școlar Județean C., C. pentru Educație Incluzivă „M. Montessori” C., C. Județean C., s-a solicitat obligarea pârâților la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea legii nr.221/2008 și la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite începând cu data de 1.10.2008 actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ.
În motivare s-a aratat că prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008.Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Deși Legea nr.221/2008 prevedea aceste creșteri salariale pentru personalul didactic și personalul didactic auxiliar, începând cu 1 octombrie 2008, pârâții nu au procedat la calculul și plata drepturilor salariale, contrar dispozițiilor legii.
De asemenea, s-a mai susținut că deși înainte de promulgare, la sesizarea Guvernului, legea de aprobare a OG.15/2008 a făcut obiect al controlului de constituționalitate, iar instanța de contencios constituțional a constatat –prin Decizia 1093/15.10.2008, că legea nu intră în contradicție cu dispozițiile legii fundamentale, Guvernul, încălcând principiul separației puterilor în stat, a emis OUG nr.136/2008, care prin dispozițiile sale limitează efectele creșterilor salariale dispuse de Parlament, prin Legea nr.221/2008. Această ordonanță de urgență a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că adoptarea acestui act normativ s-a realizat cu încălcarea condițiilor stabilite de art. 115 alin.4 din Constituție, fiind determinată nu de necesitatea reglementării unie situații extraordinare, ci de necesitatea contracarării unei măsuri de politică legislativă adoptate de Parlament.
Cu toate acestea, prin OUG 151/2008, Guvernul României, încălcând dispozițiile constituționale, a făcut inaplicabile prevederile Legii 221/2008.Prin urmare, prin Decizia nr. 984/30.06.2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale și dispozițiile acestei ordonanțe de urgență, pentru aceleași considerente legate de depășirea competenței conferite guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite prin art. 115 Constituție.
Au concluzionat reclamantele că în urma constatării prin decizii succesive a neconstituționalității modificărilor aduse O.G. 15/2008, aprobată prin Legea 221/2008, aceasta din urmă continuă să existe în forma inițială.
Pârâtul C. Județean C. a formulat întâmpinare prin ca re a invocat excepția lipsei capacității de folosință.
Pârâtul I. Școlar Județean constanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesual pasive atât a acestui pârât cât și a pârâtului Centrului pentru educație Incluzivă M. Montessori.
Prin sentința civilă nr.712 din data de 08 februarie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C.a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și respinge ca fiind prescrise pretențiile aferente perioadei 1.10.2008 – 28.10.2009 și a respins celelalte excepții invocate de pârâți ca nefondate.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta K. C..
Au fost obligați pârâții la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și la plata către reclamanta C. M. M., a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 29.10.2009 – 31.12.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
P. a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.2500 din noul cod civil dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege ,iar potrivit art.2517 termenul de prescripție este de 3 ani dacă legea nu prevede un alt termen.
Conform art.2501 din codul civil „Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive ,afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.”
Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt din prezenta cauză, se reține că termenul general de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului de a solicita plata drepturilor salariale ,respectiv 1.10.2008
În consecință, pretențiile formulate în prezenta cauză și având ca obiect plata drepturilor salariale nu pot fi acordate decât pe perioada termenului general de prescripție, de 3 ani dinaintea introducerii acțiunii, respectiv începând cu 29.10.2009.
Raportat la aceste argumente, instanța a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată din oficiu și a constatat ca fiind prescrise drepturile reclamantului, pentru perioada 01.10.2008 – 28.10.2009.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâului I. Școlar Județean C., instanța a respins excepția pentru următoarele considerente:
În cauză trebuie avut în vedere că personalul didactic este supus unui regim special, în parte derogatoriu de la normele de drept comun (Codul Muncii), astfel cum era stabilit în perioada pentru care sunt pretinse drepturile salariale de către reclamanți prin Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Acest regim juridic distinct implica competențe partajate între inspectoratele școlare și unitățile de învățământ în privința nașterii și derulării raporturilor de muncă ale personalului didactic.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.9 alin.2 și 3 din Legea nr.128/1997 (în vigoare în perioada relevantă), posturile didactice se ocupă prin concurs, coordonarea metodologică a concursului este asigurată de Ministerul Educației și Cercetării, iar organizarea și desfășurarea acestora de către Inspectoratele școlare și de directorii unităților de învățământ preuniversitar.
În învățământul de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar.
Este adevărat că angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, însă angajarea se făcea pe baza deciziei de repartizare semnată de inspectorul școlar general spre deosebire de învățământul particular unde validarea concursurilor și angajarea pe post se face de conducerea unității de învățământ și se comunică în scris inspectoratului școlar (art. 11 alin.5 din Legea nr.128/1997).
În plus, directorul unității școlare își desfășura activitatea sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar, față de care este subordonat (art. 109 alin.2 din același act normativ).
Funcțiile de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar erau atribuite inspectoratelor școlare prin inspectorii școlari de specialitate (art. 25 din Legea nr.128/1997).
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.(4) din HG nr. 51/2009, inspectorii școlari generali au calitatea de ordonator secundar de credite iar în conformitate cu alin.5, inspectoratele școlare județene au in subordine unități de învățământ preuniversitar, unități conexe, unități pentru activitatea extrașcolara și cluburi sportive școlare.
De asemenea, art. 10 al.2 din HG nr. 81/2010 stabilește că inspectorii școlari generali au calitatea de ordonator secundar de credite.
De aceea, inspectoratele școlare nu au calitatea de terți față de raporturile de muncă ale personalului didactic, ci dimpotrivă, în cadrul acestor raporturi atipice au o . responsabilități și obligații cu implicații asupra drepturilor acestei categorii de personal.
Raportat la prevederile legale indicate, aplicabile în perioada pentru care reclamanții pretind drepturile salariale ce fac obiectul prezentei cauze, având în vedere funcția de îndrumare și control al pârâtului, faptul că unitățile de învățământ se află în subordinea acestuia și calitatea sa de ordonator secundar de credite, nu este întemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului.
Dimpotrivă, pentru aceleași motive, acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată și față de pârâtul I. Școlar Județean C..
Cu privire la excepțiile lipsei capacității de folosință a pârâtului C. Județean C., instanța reține că potrivit art.282 lit.d) din Codul muncii pot fi părți în litigiul de muncă pe lângă angajatorii propriu ziși și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale codului de procedură civilă.
Capacitatea procesuală nu trebuie confundată cu calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care presupune identitatea dintre persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă), pe de o parte, și cea dintre persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă), pe de altă parte
Calitatea de pârât a Consiliului Județean rezultă nu din calitatea de angajatori ai reclamanților ci din normele legale privind finanțarea învățământului preuniversitar special.
În conformitate cu art.167 alin.(19) din Legea nr.84/1995, finanțarea cheltuielilor curente și de capital al unităților de învățământ special se asigură din bugetul Consiliului Județean, respectiv al sectoarelor Municipiului București și din bugetul de stat.
În conformitate cu art.167 alin.(21) din același act normativ, C. Județean alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Prin prevederile art.104 al.(4) din legea nr.215/2001 se prevede faptul că președintele Consiliului Județean exercită funcția de ordonator principal de credite iar potrivit art. 103 al.2 din același act normativ Președintele Consiliului Județean asigură respectarea hotărârilor Consiliului Județean.
Din dispozițiile legale enunțate mai sus rezultă că fondurile necesare finanțării unităților cu regim de școală specială se asigură din bugetul Consiliului Județean.
Greșita întocmire a bugetului sau alocarea unor fonduri insuficiente nu constituie un motiv pentru neacordarea unor drepturi bănești stabilite prin lege, contractul colectiv de muncă, sau contractul individual de muncă.
În urma obținerii prin acțiune în justiție a diferențelor salariale rezultate din neaplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008, sumele necesare achitării acestor diferențe vor fi cerute de către conducerea unității de învățământ Președintelui Consiliului Județean, în calitatea sa de ordonator principal de credite și înaintate Consiliului Județean, în calitatea sa de organ deliberativ.
La data de 8.02.2013, din oficiu, instanța a pus în discuția părților disjungerea cererii formulate de reclamant M. A. V. și a procedat la disjungerea acestei cereri.
Cu privire la cererea formulată de reclamanta K. C., instanța a respins-o ca nefondată având în vedere că prin acțiunea de față se solicita obligarea la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 și plata diferențelor pentru perioada 1.10._09, iar reclamanta K. C. a fost încadrată a prim pârâtei începând cu data de 1.09.2010.
Cu privire la cererea formulată de reclamanta C. M., instanța a reținut următoarele:
Prin art.1 alin.(1) lit.”b” și „c” din OG.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, în raport de care în anumite intervale de timp era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat - cu modificări - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrată o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG 136/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de puterea legislativă, prin lege.
Prin Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.Of.nr.804/2 decembrie 2008, instanța de contencios constituțional a statuat asupra neconcordanței OUG 136/2008 cu dispozițiile legii fundamentale.
În considerentele deciziei prin care s-a declarat neconstituționalitatea acestui act normativ s-a reținut că nu poate fi acceptată adoptarea unei ordonanțe de urgență numai în scopul de a contracara o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ.
Curtea Constituțională a reținut că ordonanța de urgență adoptată de executiv încalcă flagrant dispozițiile art.1 alin.(4), art.61 alin.(1), art. art.41, art.47 alin.(1), art.115 alin.(4) și(6) din Legea fundamentală.
Ulterior, Guvernul a emis o nouă ordonanță - OUG 151/2008, care are aceeași finalitate cu cea a ordonanței de urgență ce fusese declarată neconstituțională - OUG 136/2008, consacrând prin art. I pct.2 și 3, o reducere substanțială a majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ, în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a OG.15/2008.
P. identitate de rațiune și în considerarea argumentației cu soluția dispusă prin Decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.842/ 2 iunie 2009, publicată în M.Of.464/6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008.
Cum modificările aduse OG 15/2008, prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 nu-și mai produc efectele, fiind suspendate de drept, conform art.31 alin.3, teza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare (OUG 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar, OUG 31/2009 și art.2 din OUG 41/2009), nu pot produce efecte.
Constatarea prin decizii succesive a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, nu poate avea decât o singură finalitate - recunoașterea îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG.15/2008, în condițiile în care această ordonanță a fost aprobată prin lege.
O asemenea abordare este în acord cu prevederile constituționale consacrate de art.1 alin.(5), potrivit cu care „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Potrivit disp.art.157 alin.(2) din Codul muncii, neplata salariului constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, de natură a antrena răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
În temeiul normelor și principiilor civile contractuale, este consacrată obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat, în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul (art.169 ali.1 codul muncii).
Prin art.8 din codul muncii se dispune că „ relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe”, ceea ce implică exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept, fără acțiuni intempestive, potrivnice caracterului rațional al conduitelor subiectelor de drept.
Or, nesocotirea drepturilor salariale recunoscute de lege – chiar în contextul în care ea provine din partea puterii executive, este de natură a aduce prejudicii personalului didactic și didactic auxiliar, reprezentat în cauză de reclamanți, cu consecința antrenării răspunderii civile contractuale.
P. considerentele expuse, pârâții au fost obligați la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate, potrivit OG.15/2008, cu modificările aduse prin Legea nr.221/2008, în valoare actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data de 29.10.2009 și până la 31.12.2009, corespunzător perioadei efectiv lucrate de către reclamantă în unitatea școlară pârâtă.
1.Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de C. Județean C. a vizat în esență nelegalitatea acesteia din următoarea perspectivă:
Cu privire la cadrul procesual și la capacitatea de folosință a Consiliului Județean C., în mod greșit s-a reținut, printr-o interpretare forțată a dispozițiilor art. 282 lit.d) din Codul Muncii și a dispozițiilor legale care reglementează atribuțiile consiliilor județene referitoare la finanțarea unităților de învățământ special, prevăzute de art. 167 alin.19 și 21 din Legea nr.84/1995, că autoritatea județeană poate fi obligată la plata sumelor pretinse de reclamante.
P. a se pronunța în acest fel, instanța de fond a reținut că fondurile necesare finanțării unităților cu regim de școală specială se asigură doar de către consiliile județene.
Cele reținute de judecătorul fondului sunt greșite deoarece, potrivit disp. art. 167 alin.19 din Legea nr.84/1995 „unitățile de învățământ special se asigură din bugetul municipiului București, și din bugetul de stat.”
Așadar, consiliul județean alocă fonduri necesare unităților de învățământ special, inclusiv salariile profesorilor, în baza sumelor alocate de la bugetul de stat.
Nu există nicio dispoziție legală care să prevadă în sarcina Consiliului Județean o obligație de plată a salariilor cadrelor didactice din învățământul special. Această obligație incumbă Centrului pentru Educație Incluzivă „M. Montessori” C., în calitate de angajator, și Inspectoratului Școlar județan C., cu atribuții în asigurarea fondurilor necesare pentru cheltuieli de personal ale salariaților din învățământ.
2. Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de reclamante a vizat în esență nelegalitatea acesteia din următoarea perspectivă:
Temeiul legal pentru stabilirea drepturilor salariale și plata către reclamante a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._10, este reprezentat de prevederile Legii nr.330/2009 cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, așa cum au rezultat acestea din aplicarea Legii nr.221/2008. reiterează faptul că modalitatea de calcul a salariilor ulterior datei de 01.01.2010 a fost confirmată și prin considerentele Decizie nr.877/28.06.2011 a Curții Constituționale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la data de 31.12.2009 stabilit în conformitate cu Legea nr.221/2008 și nu cu OUG 41/2009.
P. perioada 01.01._11 (13.05.2011 fiind data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011) au avut în vedere stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010, așa cum au rezultat acestea din aplicarea Legii nr. 330/2009 și implicit a Legii nr.221/2008.
În ceea ce o privește pe reclamanta K. C. se solicitată obligarea pârâților la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și la plata diferențelor salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.09._10, și respectiv 01.01._11, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective ;
Cu privire la reclamanta C. M. M. se solicitată obligarea pârâților la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și a diferențelor salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._10, și respectiv 01.01._11, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
1. Recursul Consiliului Județean C. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
O primă critică vizează reiterarea excepției capacității procesuale de folosință a Consiliului Județean C., excepție care se întemeiază pe dispozițiile art. 167 alin.19 din Legea 84/1995, însă invocarea acestei excepții este rezultatul unei confuzii întrucât în conformitate cu art. 41(1) din codul de procedură civilă „(1) Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”.
Având în vedere textele de lege la care face trimitere recurenta în cadrul primului motiv de recurs ar rezulta că mai degrabă vizează excepția lipsei calității procesual pasive, însă în mod corect a reținut Tribunalul că în conformitate cu art. 282 lit.d) din Codul Muncii (devenit art. 267 lit.d) după republicare), C. Județean C. poate sta în proces în calitate de pârât în considerarea art. 106 din Legea nr.1/2011 conform căruia „Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și …, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale.” De asemenea, în conformitate cu art. 110(3) din Legea 1/2011 - „Finanțarea unităților de învățământ special, a claselor de învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale și a CJRAE/CMBRAE se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial.”
Dar și anterior, respectiv la momentul la care drepturile salariale erau datorate, legislația avea un caracter similar așa cum rezultă din art.167 pct.19 din Legea nr.84/1995 (în prezent abrogată) în conformitate cu care „Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special se asigură din bugetul Consiliului Județean, respectiv al sectoarelor municipiului București, și din bugetul de stat.”
În mod corect a reținut Tribunalul că neplata drepturilor salariale este rezultatul unei configurări greșite a bugetului fără a se ține seama de Legea 221/2008 și apreciază Curtea și cu încălcarea Legii 63/2011.
Acesta fiind cadrul legislativ, Curtea apreciază că în mod corect a reținut Tribunalul în sarcina Consiliului Județean obligația de alocare a resurselor bugetare pentru plata salariilor, această obligație existând în temeiul Legii nr.84/1995R și în continuare a Legii 1/2011, atât pentru drepturile datorate în conformitate cu Legea 221/2008, cât și cu Legea 330/2009.
Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile neîntemeiate va respinge acest recurs ca nefondat.
2.Recursul reclamantelor este fondat și va fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanta C. M. M. la plata diferențelor salariale pentru perioada 29.X.2009-13.V.2011 și pentru reclamanta K. C. pentru perioada 01.09._11, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Încă din anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare, care se finanțează de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării.
Aceste principii ale finanțării se regăsesc și în dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, republicată și modificată în temeiul Legii nr. 354/2004. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde, printre alte cheltuieli, și „cheltuielile de personal”.
Drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească în urma aplicării dispozițiilor Legii nr.221/2008, vor putea fi solicitate parcurgând aceleași etape ca orice alte drepturi salariale, de către conducerea unității de învățământ, înaintate către primar (ca ordonator principal de credite și persoană datoare să întocmească bugetul) care va solicita Consiliului Local aprobarea sumelor respective.
Această metodologie de deschidere a finanțării și de execuție a bugetului local în ceea ce privește finanțarea învățământului preuniversitar, este prevăzută în Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, aprobate prin H.G. nr. 538/2001.
Din analiza textelor legale enunțate mai sus, mai desprindem următoarea concluzie: la elaborarea bugetului unei unități școlare sunt obligați să participe unitatea școlară și I. Școlar, care au obligația de a-l înainta Consiliului Local și Primarului, când bugetul unității administrativ-teritoriale este în faza de proiect și, aceștia din urmă, după aprobare, au obligația de acordare a creditelor aprobate.
Aceasta a fost legislația corespunzătoare la momentul în care erau cuvenite drepturile, dar și în prezent, din prisma Legii nr.1/2011 atribuțiile specifice în constituirea bugetului aparținând tot autorităților locale și avem aici în vedere disp. art. 104(2) care prevăd că finanțarea de bază se asigură de la bugetul de stat însă aceasta se repartizează pe comune, orașe, municipii cu asistența tehnică a Inspectoratelor Școlare, iar art.106 din Legea nr.1/2011 dispune că :”Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul învățământ preuniversitar și primarul localității respective și președintele consiliului județean în cazul școlilor speciale”.
Iată deci, că art.104(2) din Legea nr.1/2011, constituie temei al chemării în judecată a Inspectoratului Școlar Județean, iar art.106 constituie temei al chemării în judecată a Consiliului Județean în cadrul litigiilor având ca obiect drepturi salariale.
De asemenea, prin art. 1(1) din Hotărârea nr. 1274/21.12.2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar au și financiare unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar se stipulează în mod clar că: „Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată”.
În prezentul litigiu nu interesează sursele din care se construiește bugetul, ci interesează că finanțarea de bază (deci și cu salariile) a unităților din învățământul preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar/an de învățământ.
Potrivit art. 4(1) din H.G. nr. 1274/2011 unitățile de învățământ cu personalitate juridică transmit în termen de 15 zile de la începutul anului bugetar, ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale de care aparțin, iar potrivit art. 6 – pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la art. (1) autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată și sume din bugetele proprii ale acestora.
La data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat Ordonanța Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.82/01.02._. potrivit art.1 alin.1 lit.b din O.G. nr.15/2008: „coeficienții de multiplii care prevăd pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007, iar conform lit.c a aceluiași articol:”pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr.1.2,2și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi: - 1 ianuarie – 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei – 1 aprilie – 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
-1 octombrie – 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 poate deveni pentru această perioadă 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii”.
Ordonanța Guvernului nr.15/_ a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial – Partea I, nr.730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare, 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, a făcut obiectul controlului de constituționalitate, înainte de promulgarea acesteia, la sesizarea Guvernului, iar prin Decizia nr.1093 din 15.10.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711/20.10.2008, Curtea Constituțională a constatat că această lege este neconstituțională, reținând în esență următoarele:
”Aceste creșteri salariale suplimentare față de cele aprobate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008 reprezintă o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, legiuitorul fiind competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestora, deoarece potrivit art.61 alin.1 din Constituție, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării….” cu referire la obligativitatea stabilirii sursei de finanțare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzute de art.138 alin.5 din Constituție, Curtea constată că aceasta constituie un aspect distinct față de cel al lipsei fondurilor pentru susținerea finanțărilor din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr.47/1993 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 28 septembrie 1993, Curtea Constituțională a reținut că stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa, astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legal de imperativele art.138 alin.5 din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate publică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.
Ulterior Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.136/2008 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.151/2008 prin care a fost amânată aplicarea acestor creșteri salariale, acte normative care au fost declarate neconstituționale după cum urmează:
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/02.06.2009 a fost declarat neconstituțional Art. I pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008 prin care s-a modificat O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.82, din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 cu modificările ulterioare.
Curtea Constituțională a ajuns la aceeași concluzie și prin Deciziile nr.989/2009 și 984/2009.
Prin această ultimă decizie, Curtea reține că, în pofida faptului că unele dispoziții cuprinse în art. I pct.2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.151/2008 și-au încetat efectele, fiind norme cu aplicare limitată în timp, neconstituționalitatea constatată lovește dispozițiile legale în ansamblul lor, astfel că efectele prezentei decizii se întind și cu privire la textele legale care nu mai sunt în vigoare. O asemenea concluzie se impune având în vedere chiar considerentele de principiu ale Deciziei nr.1.221 din 12 noiembrie 2008, prin care Curtea a stabilit că neconstituționalitatea reținută lovește întreaga ordonanță de urgență,chiar dacă unele prevederi ale sale au fost abrogate anterior pronunțării respectivei decizii.
Mai mult, Curtea constată că ar fi discriminatoare ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere, în condițiile în care art. I pct.2 și 3 este lovit de același viciu de neconstituționalitate extrinsec, întrucât creșterile salariale preconizate prin Legea nr.221/2008 nu au fost acordate nici pentru anul 2008 și nici pentru anul 2009, contrar voinței Parlamentului.
Este de remarcat faptul că prin aceste decizii Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale unele prevederi legale care vizau salarizarea personalului din învățământ și anume creșterea etapizată pe perioade a salariilor.
Aceste norme erau, deci, norme cu aplicare temporară care nu mai erau în vigoare la momentul pronunțării deciziei Curții. Însă, Curtea a statuat că: „ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere, în condițiile în care (întregul text) este lovit de același viciu de neconstituționalitate extrinsec,întrucât creșterile salariale preconizate prin Legea nr.221/2008 nu au fost acordate nici pentru anul 2008 și nici pentru anul 2009, contrar voinței Parlamentului”.
O atare decizie a Curții nu are caracter retroactiv, produce efecte pentru viitor, în sensul că de la data publicării deciziei Curții se recunoaște dreptul existent al personalului din învățământ la obținerea creșterilor salariale preconizate începând cu anul 2008. Se poate reproșa unei asemenea decizii faptul că privește o perioadă trecută și prin urmare este retroactivă, însă se pleacă de la o ipoteză falsă având în vedere faptul că nu orice reglementare care vizează trecutul este automat retroactivă.
P. a fi retroactivă o reglementare trebuie să modifice sa să desființeze raporturi/situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, or, Curtea, prin deciziile pronunțate nu modifică sau desființează astfel de relații, ci doar constată neconstituționalitatea respectivei soluții legislative,ceea ce repune în vigoare legea care fusese abrogată prin ordonanțele de urgență neconstituționale. Viciul de neconstituționalitate fiind puternic, cu evidente consecințe asupra anulării unui drept legal, prezumția de constituționalitate a ordonanței juridice este înlăturată și pentru perioada de dinainte de decizia pronunțată de către Curte.
Prin urmare, actele normative declarate neconstituționale sunt lipsite de efecte și consecințe juridice, interpretarea dată de recurentă dispozițiilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale fiind contrară celor de mai sus.
Aplicarea obligatorie a considerentelor cuprinse în Decizia Curții Constituționale mai sus redată a fost statuată de-a lungul timpului de instanțele de contencios constituțional. Cu titlu de exemplu – redăm Decizia Curții Constituționale nr.1/17.01.1995 publicată în M.Of.nr.16/26.01.1995, prin care Curtea Constituțională a reținut explicit că „…este unanim recunoscut, în practică și doctrină, că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile curții, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină”.
Desele modificări legislative inițiate de Guvern, care prin ordonanțe succesive, a urmărit să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ se constituie în ingerințe în dreptul reclamanților, care nu au survenit în considerarea limitărilor reglementate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție.
În practica CEDO, noțiunea de „bunuri” vizează atât „bunurile actuale”, cat și valorile patrimoniale, inclusiv în situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează ca acestea au o baza suficientă în dreptul intern, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă” în exercitarea efectivă a dreptului său.
Potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun poate interveni doar dacă aceasta este prevăzută de lege, de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
P. ca o ingerință să fie „legitimă” aceasta trebuie să fie prevăzută de lege și să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza V. c.României).
Urmează a constata ca Legea nr. 330/2009 - Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice face trimitere la nivelul salariului din luna decembrie 2009 in ceea ce privește nivelul salariului la data reîncadrării. Or, pentru perioada 01.10._09, deci inclusiv pentru luna decembrie 2009, instanța de fond a apreciat ca se impune calcularea si plata drepturilor salariale in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, prin includerea eficientului de multiplicare 1,000 cu valoare de 400 lei.
De asemenea, ulterior, Legea nr. 284/2010 - Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice (care a abrogat legea nr. 330/284) face trimitere in ceea ce privește nivelul salariului la data reîncadrării la nivelul salariului din luna decembrie 2010.
Ca atare, începând cu data de 01.01.2010 se impune calcularea drepturilor salariale in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008 si plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite.
Astfel, prin art. 30 alin.5 din Legea nr. 330/2009 s-a dispus în sensul că: ”În anul 2010 personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 (…).
Rezultă așadar că pe anul 2010 drepturile salariale trebuie păstrate, până la modificarea legii, în raport de calculul corespondent al acestor drepturi de care urmau să beneficieze reclamantele recurente la 31.12.2009 cu ignorarea acesteia, dar și în continuare până la data de 11 mai 2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind salarizarea pe 2011 a personalului didactic și auxiliar.
Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile întemeiate va admite recursul reclamantelor și va obliga pârâtele la plata drepturilor salariale pretinse de către C. M. M. până la data de 13 mai 2011 și pentru K. C. pentru perioada 1.09._11.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul pârâtului C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., județul C. – împotriva sentinței civile nr. 712/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosar nr._, ca nefondat.
Admite recursul reclamantelor C. M. M., domiciliată în C., ..48, județul C. și K. C., domiciliată în Agigea, ., ., județul C. – împotriva sentinței civile nr. 712/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ., județul C., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ..11, județul C. și C. P. EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „M. MONTESSORI”, cu sediul în C., ..15, județul C..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâții la plata către reclamanta C. M. M. la plata diferențelor salariale pentru perioada 29.10._11 și pentru reclamanta K. C. pentru perioada 01.09._11, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
M. G.
Jud.fond – M.S.-S.
Red.dec.jud.M.A./05.07.2013
Tehn.gref.G.M./2ex./08.07.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 520/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 235/2013.... → |
|---|
